1,154 matches
-
Și de ce-mi spunea Modesty 1? Am ridicat receptorul din nou și am format numărul direct al lui Hawkins. Minune, chiar era la birou. Părea ocupat, dar și-a schimbat tonul imediat cum a auzit cine sunt. Acum părea suspicios. Nu fi așa, l-am mustrat eu. Nu e frumos din partea ta. Încearcă să pari bucuros să mă auzi. — De ce aș fi? Mă suni doar pentru că vrei ceva. Nici dacă te-aș suna să-ți spun că pe tine te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și haosul din jurul lor. —E o plăcere să vă primesc aici. Mulțumesc, Nabil. Maggie se întoarse și-l văzu pe Nabil ieșind, bătându-l timid pe umăr. Îi mulțumi, dar cu jumătate de gură. Cu câteva secunde în urmă era suspicioasă în privința lui, chiar se temea de el ca de un posibil atacator. După tot ce i se întâmplase, era normal. Și totuși s-a dovedit a nu fi diferit de soția lui, un străin care pur și simplu a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Am văzut eu. (Pauză; MACABEUS, de data aceasta ușor înfricoșat, cercetează tavanul; PARASCHIV își reia trompeta.) MACABEUS (Furios.); Las-o-n paștele ei de trompetă! PARASCHIV (Și-o așează în față; un timp o privește): De ce ne caută ăștia? MACABEUS (Suspicios.): Să nu te ții de murdării... PARASCHIV (Tace un timp; apoi i-am văzut și i-am auzit. MACABEUS (Pentru sine.): Putorile! (Pauză.) PARASCHIV: N-o să mai avem apă. MACABEUS (Furios.): Apă! Parcă fără apă... PARASCHIV: N-o să mai avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aer ireal... nu cred că niște răpitori ordinari vorbesc ca-n aula Academiei, nu vă supărați... - Aici greșești profund. Răpitori... da, Într-un fel... În nici un caz Însă ordinari. Așa mi s-au părut și mie atunci, eram speriat, uimit, suspicios, mi-era greu să evaluez lucid situația, oricât mă străduiam să-mi păstrez cumpătul... Crede-mă, nu plonjezi În fiecare zi din sala de curs de la universitate Într-un bastion concentraționar azvârlit undeva În necunoscut. Uite, mă obligi la justificări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pentru a te acuza. Îți cer să judeci, nu să te dezvinovățești, mai ales că n-ai pentru ce, nu-i așa? - Vezi, vezi? Iar pui Întrebări cu substrat, și pe urmă, tot tu Îmi reproșezi că devin din senin suspicios. - O să vezi imediat de ce. Până atunci, spune-mi: cine crezi că ar fi putut să comită crima? - Oricine În afară de mine. - Și de mine. Persoanele de față se exclud, sper... - Pentru că Îmi cer să fac pe polițistul, Îți răspund ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
toți și de toate. Vedeam peste tot turnători, delatori, sperjuri și hăituitori. Și chiar erau. Nu-i cunoșteam, dar îi aflam din povestirile altora, după fel și fel de semne adulmecate de mine, după gesturile celor din preajmă, după priviri suspicioase sau complice. Îi știam că existau, mi-era teamă de ei. Pentru a-mi birui teama, tocmai, căutam să mă port cât mai firesc. Prudența mea, lașitatea mea, spaimele de tot felul le lăsam în ceața unei neavute demnități, mimând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ezitasem să o semnez de data asta, adăugând curajos sub textul tipărit: Cele mai calde urări pentru o însănătoșire grabnică de la prietenul tău „cupug“ - Charles Thornton. Tânărul Chipstead - eroul lui Stacey, mi-am amintit eu cu regret - mă privea ușor suspicios. Îmi luasem cea mai reușită voce de „avocat respectabil“ și-i zâmbisem. „Doar o mică felicitare pentru o membră valoroasă a personalului dumneavoastră. Stacey m-a ajutat foarte mult în micile mele excursii la cumpărături câtă vreme soția mea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nu impune selecția naturală a cuvintelor. * În ochii bărbaților de pe stradă filmul scenelor de dragoste pe care ei le trăiesc, bucurându-se în sine, cu unele dintre femeile trecătoare. Nimic nu egalează resemnarea sau oftatul acestor despărțiri. Altminteri, o femeie suspicioasă, întorcându-și ofensată privirile de la bărbatul care o fixează, este o ființă care nu cunoaște știința vindecării de frică. Iată de ce, în atitudinea acelei femei, bărbatul joacă inconștient rolul neantului. Singurătatea lui pare neajutorată - singurătatea ei mulțumită, hrănită de fru
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
și a petrolului, ca să ne Întoarcem de unde am plecat. — A pus punctul pe i, dădu din cap Lauren, aprobând, nici eu nu aș fi putut să o spun mai clar. „Fiind divorțate, Lauren și Tinsley erau nevoite să fie extrem de suspicioase“, mi-am spus În sinea mea, În timp ce taxiul gonea Înapoi, În centru, mai târziu În noaptea aceea. Nu se putea ca Sophia să umble după Hunter. Dacă era atât de deșteaptă cum zicea toată lumea că e, nu ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
asta. M-am scuturat de senzația de ușoară nervozitate. Nu aveam absolut nici un motiv să-mi fac griji, mi-am spus. Mi-am ținut În frâu impulsul de a mă consulta cu Lauren și Tinsley cu privire la a fi sau nu suspicioasă În legătură cu invitația la Paris. Era o cacealma? Nu, că ele doar m-ar fi convins că Hunter și Sophia urmau să se Întâlnească. Trebuia să Încetez să mă mai iau după ele. La urma urmei, eu eram soția fericită, ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
fapt te văzuse la Paris, am ripostat eu. Ăăă... așa am spus? ezită Hunter. Păru să mediteze o vreme, apoi spuse: —Hmmm... Oare Încerca acum să-și pună povestea cap la cap? Să inventeze un alibi? Sau eram eu Îngrozitor de suspicioasă fără nici un motiv? După ceea ce mi s-a părut un tăcut interludiu care nu se mai termina o dată, Hunter spuse, În cele din urmă: Am crezut că Phoebe a zis că m-a zărit la... Londra. — Așa a și spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
pe spate pe Giles. Asta chiar era ciudat. Ăștia doi nu aveau cum să fie prieteni, că nici măcar nu se cunoșteau, din câte știam eu. M-am uitat Întrebător la Hunter. — Stai nițel, voi doi vă cunoașteți? l-am Întrebat, suspicioasă. Hunter avea pe chip un zâmbet răutăcios de nedescris. —Iubito, am ceva amuzant să-ți spun. Hunter mă privi și Îmi făcu cu ochiul. Giles este prietenul ăla vechi din facultate de care Îți tot spuneam. —CEEE!!! am țipat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și al fiicei sale adoptive. Nu bătusem drumul tocmai de la New York ca să pălăvrăgesc despre True Value Hardware sau despre mai știu eu ce temple ale Domnului. Acum, că petrecuserăm ceva timp împreună și începea să nu mai fie atât de suspicios în prezența mea, m-am gândit că venise momentul să schimbăm subiectul. — Mă mir că nu m-ai întrebat nimic despre Lucy, i-am spus. — Lucy? a repetat el, aparent sincer mirat, O cunoști? — Sigur că o cunosc. Stă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
solicită așa ceva. Rezultatul este astfel unul previzibil : o totală neînțelegere reciprocă. „Ce-a căutat barometrul în cultură ?”, se vor întreba, intrigați, dacă nu de-a dreptul iritați, culturalii. „Ce se ascunde în spatele acestor date, pentru cine ați lucrat ?”, vor întreba, suspicioși, politicii. Pe de altă parte, sociologii vor gîndi în sinea lor : treaba lor dacă nu pricep... Prezentarea barometrului ne poate oferi un exemplu benign - dar care a luat proporții de-a dreptul dramatice - de astfel de neînțelegere. Solicitarea „Numiți un
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a făcut ceva vîlvă în mass-media românești, cotidiene și televiziuni concurîndu-se în comentarea rezultatelor. Cum adică, bărbatul român e tradiționalist ? Sîntem din nou primii la ceva, dar este asta de bine sau de rău ? - s-au întrebat (și au întrebat), suspicioși, jurnaliștii. Dacă în Europa Occidentală predomină tipul bărbatului modern, relaxat, care reușește să îmbine cu succes toate aspectele vieții (carieră, familie, prieteni, hobby-uri), în România, majoritatea, 72%, este reprezentată de bărbatul tradiționalist, stresat de obligațiile pe care i le
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ceva care aduce a iad... Sec: "Transformare, schimbare, sfârșituri..." Oftat discret, ușoară tuse teatrală, tăcere... O ninetistă trage perdelele, semn că și eu pot să dau semne de viață, să mimez că abia m-am sculat din somn, să... Nineta, suspicioasă rău: " Cred că n-ai tras cu ochiul sau urechea. Dacă te prind că trișezi, te pedepsesc de nu te vezi! O să stai cu mă-ta în casă, până când..." Dar cum să stau cu mama în casă, când, pentru următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
care tocmai sosiseră cu un mic tren local - femei cu copii mici În brațe și un bărbat care ținea bine o găină vie. Domnișoara Warren Încercă să se strecoare spunând „Permis de jurnalist“. Colectorul de bilete se Întoare spre ea suspicios. Putea să-l vadă? -Mi-am lăsat poșeta În tren, spuse domnișoara Warren. El colectă ultimul bilet și bătuci cartoanele, formând un teanc egal, În jurul căruia trecu fără grabă un inel elastic. Doamna, Îi explică el cu o politețe Îndărătnică, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse cât de inutil ar fi fost să se aștepte de la ei să știe ce-i rușinea. Noaptea trecută fata leșinase. Îi prescrisese, pentru sănătatea ei, să-și ia o cușetă. Suspiciunea nu făcea decât să-l dezonoreze pe cel suspicios. Apoi i se alătură lui Coral Musker pe culoar. Nu puteau fi văzuți din compartiment, dar vocea doamnei Peters se auzea clar. — Da, dar cine plătește? Asta aș vrea eu să știu! Dr. Czinner se sprijini cu capul de geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
țărm, membrii echipajului coborâră pânzele și catargele, sunară din cochilie în semn de pace și, în cele din urmă, trimiseră doi soli care purtară un lung și dificil dialog cu localnicii, care vorbeau un dialect încâlcit și se arătau extrem de suspicioși față de oricine s-ar fi apropiat de insula lor. Aveau și de ce, căci nu depășeau o sută de persoane, cu tot cu bătrâni și copii. Așadar, capacitatea lor de apărare în fața unui atac era aproape nulă și, după cum aveau să se convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la tâmple și pe fruntea înaltă, umedă. Degetul mic e umflat de-un inel cu piatră ovală, bombată, verde- putred. Nasul acvilin, subțire, dar bărbătesc, stilizează figura... Ciocnim al treilea rând. Regizorul devine taciturn, Balaurul bubuie întrebări provocatoare, autoritar și suspicios. N-ai dreptate, intervine conciliant sărbătoritul. Revo luția ar fi în primul rând lupta cu tine însuți. Deplina libertate a cugetului. Și a simțirii, desigur... Mituri naive, poate și periculoase, cum s-a dovedit, pot fi folosite și răstălmăcite în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
telenovelă. În cele din urmă, câțiva smiorcăiți au început să mă privească chiorâș: ceva nu era în regulă cu mine din moment ce nu vărsam nicio lacrimă, din moment ce nu participam la durerea generală. Mi-am scos batista din buzunar și, sub privirile suspicioșilor, mi-am tamponat ochii, mi-am suflat cu putere nasul. Cum m-am văzut acasă, în spatele gardului de tablă verde, m-am dezbrăcat de blugi și i-am aruncat pe pat. Am pus la încălzit niște apă, să mă spăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și pe platouri unde pasc turme de oi. Ajung În cele din urmă amândoi Într-un sat de sub munte. Anton dă ziua bună tuturor celor pe care-i Întâlnește. Cei mai mulți Îi răspund, deși nu-l cunosc, alții Însă se arată suspicioși și tac. De ce vor fi gândit atunci acești ignoranți tăcuți vor depinde multe lucruri din biografia ulterioară a celor doi, tată și fiu. Anton Încă mai poartă pantaloni militari, foștii lui pantaloni de infanterist marin, cămașa, pulovărul de lână groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pentru că îi place „să complice” totul... În suflet i se insinuează încet neliniștea în fața unui viitor incert. De când se întâlnesc mai rar, iar trupul ei iubit se îndepărtează treptat de mângâierile lui, devine tot mai „posac” și, culmea!, chiar și suspicios! Îi vine greu să se recunoască în „omul serios” (?!), gata să asculte vocea ciudată ce îl tot sâcâie după fiecare discuție cu Teodora: dacă ea nu a făcut decât să-l „folosească”, din dorința de a mai avea un copil
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
gândit c-o să râdem de cântecul ei. Probabil că e de prin părțile de sus, unde vorbesc germana și nu-i prea la locul ei aici; plus c-o să nască și-un copil fără să fie măritată, așa că-i cam suspicioasă. De unde știi că nu-i măritată? N-are verighetă. La dracu’, pe-aici nici o fată nu se mărită până nu rămâne gravidă. Ușa se deschise și un grup de tăietori de lemne care lucrau mai sus pe drum intrară bătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu-i mai scapă. Îl prinsese cu spatele la zid. Doar un atac pe distanță mică. Îl pândi În continuare. Țiganul se lăsă pe spate ridicându-și brațele, cu cele două banderillas Îndreptate spre taur. Îl strigă, bătând din picior. Taurul era suspicios. Își voia omul. Nu mai avea chef de cârlige-n umăr. Fuentes se apropie puțin. Se lăsă pe spate. Îl strigă din nou. Cineva din public Îl avertiză. — Pe dracu’, e mult prea aproape, spuse Zurito. — Stai să vezi, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]