5,159 matches
-
astăzi, dar pentru el, care ar fi putut să-i fie bunic, asta cerea o prudență specială. Un copil care aștepta un copil putea să arunce peste respectabila casă o umbră strâmbă, și nu numai pe frumoasa casă pictată pe tavan cu îngeri, dar chiar și pe portarul ei respectabil. Dar Nina nici măcar nu s-a uitat la portar. Îl văzuse deja pe Dudu: un om mic de statură, cu un capișon roșu ca în basme, și sub el se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ață roșie. Se amuzau amândoi de încercările cărăbușului de a zbura și mai sus, așa legat cum era de picioarele de dinapoi. Nina îl arunca în aer, silindu-l să încerce să zboare sus, cât mai sus, și să atingă tavanul. După câteva sorbituri de bere, Dudu căpătase și mai mult curaj: - Ești ca și logodnica mea, te-am ținut în brațe când erai mică, Albă ca Zăpada! - O logodnică grăbită, cu un copilaș pe drum, spusese unul din tinerii muncitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
acum câteva clipe mai puteam fi eu, pentru că biata judecată care se află în locul acela nu mai e sigură nici măcar de asta. Iar el atât așteaptă. Mă ia de mână și zburăm. Bogdane, stai, nu așa. Bogdane, vom intra în tavanul încăperii și ne zdrobim, o să-mi intre candelabrul în apa ochilor și o să-mi ia vederea la care țin atât de mult, vederea mea dragă, cu care n-am fost în stare niciodată să cuprind nimic mai mult decât marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
diformă, haotică și total lipsită de sens. Privesc ochii prințului, care, da, și el a înțeles, ca și mine, în chiar această clipă. Nu trebuie să ne mai împotrivim. Cădem în continuare, mult mai încet, privind triști cum se îndepărtează tavanul verde și transparent al acestei lumi veșnic necunoscute, în timp ce mâna rea a apei ne strânge de gât. Aici totul e calm, spre deosebire de imensitatea și furia a ceea ce se întâmplă la suprafață. Coborâm într-o coloană uriașă și groasă de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înțelesuri obscure, fante deprimat al unei curți celte, străfulgerat de posibilitatea ca viața să nu aibă sens, nenumărate soluții care răspund și, amestecate, fac sens, gust și culoare pentru coincidențele inexistente care își ițesc capul asemeni unor lilieci atârnați de tavanul unei peșteri, stranii pofte pornite la vederea unor chipuri feminine negre, mistice, inspirând mirosuri orientale, forme migdalate și stranii ale unor ochi sidefii ce nu pot fi cuprinși, scalpuri și bucăți de față netede, scandinave, fracțiune de geniu necuprinsă, izbucnită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
total. Tăcere. Apoi lumină. Multă lumină. Bas și lumină. Râuri de flăcări străbătură noaptea, uimind și pe alocuri înspăimântând elementele creației, halouri de fum colorat și mirositor se risipiră spre public, iar hologramele unor personaje nefirești se profilară pe întreg tavanul Lumii de Deasupra. Spațiul extraterestru păru că se sparge brusc, asemenea unei pungi, făcând să se reverse râuri dintr-o substanță pe care toți o apreciară ca fiind lavă fierbinte. Lumea dădu să fugă, panicându-se, dar, surpriză, primii atomi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
măsuri se lungiră necontenit și se repetară, și se repetară, astfel că... ...muzica se opri. Și piesa nu mai începu, ci rămase încuiată în cufărul cu intarsii de carne al celor șase Ionescu. Se auzeau pași. Și asta pentru că din tavanul cerului se deschisese cu un clămpănit sec, cu doar câteva secunde înainte, un chepeng din lemn din care cobora șerpuind o frumusețe de scară rulantă electronică, cu balustradă din aur masiv ce reprezenta brațul unei canapele. Pe-aici, pe această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un om obișnuit. Strigătele petrecăreților tocmai atingeau un punct culminant, probabil, în așa hal se urla, vreme în care eu tocmai mă holbam la candelabrul imens ce părea să atârne de niciunde, atât de sus și de puțin luminat era tavanul. Undeva în mijloc, podeaua prezenta o gaură în formă de cerc prin care se putea vedea parterul, lucru nemaivăzut de mine în nici una din casele în care intrasem vreodată. Această așa-zisă gaură, pentru că nu știu cum altfel s-o numesc, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai mult, nici mai puțin decât în pijama. Ochelarii îi săltau de pe nas până în creștetul capului, apoi coborau până la bărbie, pentru ca în cele din urmă să revină din nou la locul lor obișnuit. - X! X! țipa domnul acesta, indicând spre tavan, din motive pe care nu le-am înțeles niciodată nici azi. În partea dreaptă a domnului cu față de porc se afla un alt personaj interesant, și anume o tânără solidă care, se vedea, făcuse cele mai aprige eforturi pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
iar noi să nu înțelegem nimic din ceea ce spunea. Jenantă situație pentru Domnia Sa. Tânăra, pe de altă parte, nu părea a fi absolut deloc deranjată de libidinosul și depravatul bătrân. Dimpotrivă, își rostogolea permanent ochii spre colțul din dreapta sus al tavanului, zâmbind și schimonosindu-se într-o ocheadă cumplită, ce aducea deosebit de mult cu expresiile încă nereușite ale primelor desene animate. Făcea acest lucru permanent, aducându-mi întrucâtva aminte de ritmicitatea perfectă a formulei guturale cu care ne uimise Bobby Giordano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din pulover bietei femei, ce chicoti amarnic. Povestirea pe care urma s-o ascultăm în premieră se numea Chiuveta de oțel. Oftând prelung și continuând într-un mod absolut incredibil să-și răsucească bietele globuri oculare spre aceeași porțiune a tavanului, unde nu se afla nimic, de altfel, Aurora scoase o singură hârtie pe care o privi vreme de un minut fără să scoată absolut nici un sunet. - Acum încep să citesc! miorlăi ea ascuțit, cu o voce cum nu mai auzisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nimeni nu dorea să facă vreun comentariu la adresa prozei Chiuveta de oțel. Oamenii schimbau priviri timide. Victorioasă și sfidătoare, Aurora aproape că ne scuipa cu noua ei privire, din care dispăruse brusc până și ocheada aruncată întâmplător și ritmic spre tavan. - Nimeni? se miră Euripide. Ei, haideți, nu se poate, doar adineauri i-ați scandat numele... domnule Maro? Întrebarea aceasta căzu exact ca o nicovală asupra mustăciosului Maro. Amândoi făcuserăm eforturi disperate de a ocoli privirea lui Euripide. Ne era jenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
voce tare, privind în lături: „Egorov, vă rog să mă iertați“. Apoi, fără un cuvânt, și-a smuls mâna din mâna lui Egorov și, gârbovit, a pornit-o pe coridor, gesticulând în mod straniu, de parcă ar fi smuls ceva de pe tavan și ar fi aruncat acel ceva la pământ. Iag s-a îndreptat spre fereastră, s-a întors cu spatele la noi și a plâns acolo mult timp. Dar asta a fost la început. În anii care au urmat, Iag s-a stricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tenor plin de emoție și de neliniște. Mâinile și picioarele îmi tremurau. Stomacul mi se făcuse ghem. Tăceam. Frau să țiu țe e cu tumnavastră! strigă Kleiman, cu un șuierat strident, transformând toate vocalele în „a“. Silabele scheunătoare ricoșau de tavanul de piatră și apoi o luau în sus pe scara de marmură de la intrarea principală. Dar, dacă înainte mi-era imposibil să reacționez cum aș fi vrut la auzul vocii directorale care ne umplea recreațiile, acum, aproape uitând de sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ar fi fost un ceas cu cuc. Apoi, coridorul, tencuiala căzută cu paneul dezgolit, ușa capitonată cu mușama și cu urme de praf în adânciturile făcute de cuie. Apoi, aerul închis al camerei, lampa cu gaz și, deasupra ei, pe tavanul înnegrit, o pată vie de lumină, de parcă o rază de soare se strecoară printr-o lentilă măritoare. Și plapuma din petice multicolore, umedă și grea, că părea umplută cu nisip; și un sân de femeie lăsat obosit într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
stăpânesc pașii și să merg mai încet. Iată-l pe Mik cum intră în cameră. Aduce încă o porție de cocaină și închide ușa cu mișcări stranii, de parcă aceasta s-ar putea prăvăli peste el. Cineva a stins becul din tavan. În cameră e aproape întuneric. În lumina slabă și tremurătoare a luminării, între portieră și dulap, stau înghesuiți Nelly și Zander. Stau cu gâturile întinse. Nelly are gâtul strâmb și-și ține capul într-o parte; mi se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Nu se poate, rosti Cristi încet, ca și cum ar fi vorbit numai pentru el, n-au trecut decât trei ani. Moș Calistrat spunea că vom avea un răgaz mult mai mare. 2 Lumina felinarului agățat de grinda de lemn ce susținea tavanul galeriei, abia izbutea să alunge întunericul. Lămpașul fixat pe frunte îl ajuta mai mult. Lovea cu sete în peretele din față încercând să mărească crăpătura pe care o făcuse în stâncă. Zgomotul loviturilor răsuna în jur, amplificat de pereții înguști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
piciorul șinele ca să se asigure că se aflau la locul lor. Spera din tot sufletul să găsească și un vagonet pe undeva, pe acolo. Dintr-o dată, pereții se deschiseră în lături și se pomeni într-o cavernă de mari dimensiuni. Tavanul se ridicase foarte mult, iar lumina lanternei abia răzbătea până sus. Aici nu se mai vedeau urme de la unelte, stânca era netedă, semn că acolo nu lucrase mâna omului. Se afla într-o peșteră săpată de ape, cu o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de rocă spartă. Cel ce le deschisese nu găsise filonul căutat și le abandonase, încercând apoi în altă parte. Se apropie de ultima galerie, cea în care intrau șinele. Privi cu atenție în interiorul tunelului. La o primă vedere, pereții și tavanul păreau stabili, așa încât intră înăuntru. Înainta cu atenție examinând stânca, căutând fisuri sau pietre ce ar fi putut să se desprindă de acolo. Din loc în loc pe perete, cam la înălțimea lui, erau agățate felinare cu petrol, acum goale. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
moment dat, tunelul făcea un cot la dreapta. După colț văzu vagonetul. Era încă plin pe jumătate cu minereu. Dincolo de acesta, o grămadă de sfărâmături de rocă obturau galeria. Șinele dispăreau sub blocurile de piatră iar Iuliu înțelese că acolo tavanul galeriei se prăbușise. Un fior îl străbătu pe spinare, oare sub dărâmături se afla și minerul care săpase acolo înaintea lui? Totul părea să confirme această ipoteză. Vagonetul rămas acolo, felinarele care probabil arseseră până la epuizarea combustibilului, chiar și coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
iar printre acestea răzbătea dintr-o parte în cealaltă o vinișoară subțire de culoare galbenă. Din nou se simți norocos, ținea în mână dovada că acolo era aur. Fără să mai stea pe gânduri începu să examineze atent pereții și tavanul galeriei, sperând să găsească restul filonului. Nici un rezultat, nu era nimic acolo. Asta însemna că bucata pe care o băgase deja în buzunar, provenea de undeva din fața lui, din zona unde se prăbușise galeria. Așa se întâmpla de obicei, metalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-și vadă visul cu ochii. Aruncase în vagonet ultimii bolovani ce ascundeau capătul galeriei. Se afla în fața unui perete neregulat, aproape vertical. Urme adânci rămase de la sculele de forat se vedeau pe suprafața acestuia. La partea de sus, imediat sub tavan, era o gaură strâmtă, aproape circulară, ce părea să ducă spre inima muntelui. Crișan plimbă repede lumina lanternei de o parte și de alta pe pereți și tavanul galeriei. Nici o urmă de filon nu se vedea acolo. Se scărpină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
forat se vedeau pe suprafața acestuia. La partea de sus, imediat sub tavan, era o gaură strâmtă, aproape circulară, ce părea să ducă spre inima muntelui. Crișan plimbă repede lumina lanternei de o parte și de alta pe pereți și tavanul galeriei. Nici o urmă de filon nu se vedea acolo. Se scărpină în cap dezamăgit, nu se așteptase la una ca asta. Dacă lucrurile stăteau așa, de unde proveneau bucățile de minereu pe care le descoperise până atunci? Ridică ochii spre tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tavanul galeriei. Nici o urmă de filon nu se vedea acolo. Se scărpină în cap dezamăgit, nu se așteptase la una ca asta. Dacă lucrurile stăteau așa, de unde proveneau bucățile de minereu pe care le descoperise până atunci? Ridică ochii spre tavan și privi cu atenție la golul strâmt de deasupra. Pe margini, se vedeau urme de arsură și funingine. Înțelese pe loc cum stătea treaba, cineva aruncase în aer galeria, ca să ajungă mai aproape de filonul aurifer. De la explozia respectivă proveneau resturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o adâncitură suficient de mare ca să poată intro duce ranga ascuțită în ea. Apoi disloca bucata de stâncă și o lăsa să cadă la picioare. Din când în când, se ridica pe vârfuri și ținea mâna în dreptul scobiturii întunecate de sub tavan. Simțise încă de la început un curent slab de aer care circula dinspre el spre adâncuri. Asta însemna că acolo, dincolo de peretele pe care se străduia el să-l sfărâme mai era o cavitate, poate tot o peșteră. Se urcase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]