5,804 matches
-
se oprește brusc la fel ca inima din pieptul lui. Iar răsuflerea i s-a stins. Haionul se întredeschide și lumina obscură pătrunde stingheră înăuntru. Așa o fi și în cavou ? - Deci tu erai deschis ? Un pocnet scurt și toate temerile sale se închid. Iar speranța prinde din nou viață. Simte cum mașima urcă rampa și-apoi se-nvârte la nesfârșit printre surorile ce-o așteptau tăcute și cuminți în cala vaporului imens. Motorul se oprește iar portiera ,deși nu e
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
dar ce valoare are educația noastră dacă nu l vom descoperi niciodată? Chiar dacă vom fi extrem de instruiți, noi nu vom realiza prin această o integrare profundă a gândirii și simțirii, viețile noastre vor continua să fie incomplete, contradictorii, sfâșiate de temeri de tot felul. Câtă vreme educația nu va cultiva o viziune integrală asupra vieții, ea nu va avea decât o mică valoare. Pentru a institui o educatie adevărată, trebuie să înțelegem semnificația vieții în întregul ei, iar pentru aceasta trebuie
ARTICOL PRELUAT DE PE NET de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383130_a_384459]
-
să fie o prezență răvășitoare, desfoliatoare, în concertul zeilor buni.” ( Prof. Univ. Dr. Ion PREDESCU). Cel mai recent volum al poetului Sandu Cătinean, intitulat “Antizeism” este o încununare a frumuseților interioare și exterioare, o îngemănare a răsăritului spiritual cu amurgul temerilor, dar și o pledoarie pentru valorile ființei umane. Poetul își cântă cu ardoare trăirile așezate pe portativul luminii zdrobind întunericul și modelând din lutul vremii un drum presărat cu credință și seninătate. Sandu Cătinean este poetul sensibilității și al profunzimilor
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
cele mai respingătoare animale, cu un șarpe ce se târește fără zgomot sau cu un minuscul scorpion. Căută o piatră mare, dar faptul c-o simțea în mână nu-l făcu să se liniștească, ci, mai curând, să-i crească temerile, pentru că își dădu seama în ce măsură devenise cea mai vulnerabilă ființă din deșert. Când, în sfârșit, lumina lunii îi permise să distingă direcția indicată de acul busolei, porni din nou la drum, cu toate că, de data asta, cămila nu părea dispusă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
singura care-i conferă celui ce o încearcă măsura exactă a capacităților sale și cea care-l determină să fie sincer cu el însuși, indicându-i calea pe care trebuie s-o urmeze în viitor dacă vrea să-și alunge temerile pentru totdeauna. Bruno Serafian avea destul de mulți ani ca să fie în stare să recunoască, fără martori, că îi trecuse vremea de a mai putea fi în continuare temutul Mecanic și că era timpul să se mulțumească să fie un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stare să sfâșie până și cea mai cumplită stâncă. Și mai cred că nimeni - nimeni! - dintre cei care au împărtășit vreodată nepotrivirea lor în acest univers înspăimântător nu poate fi lipsit de semeni aidoma lui, împărțind cu dărnicie și altora temeri a căror tristețe devine cu atât mai mare cu cât are de-a face mai mult cu un popor asemeni celui în care am avut nefericirea de a mă fi născut. A cărui culme a spiritului este să dea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir fericit și ușurat. Temerile mele s-au dovedit neîntemeiate; în ușa deschisă stă viu și nevătămat chiar Hirghe. „Ah, tu ești! spune el în silă. Credeam că a venit omul. Ei, intră dacă ai venit.“ Și am intrat. *** Aici se termină, mai exact, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a se îndepărta însă mai mult de câțiva pași, bătând nervos din picior. S-a întâmplat ceva, îi spuse el inspectorului, ar fi trebuit să fie deja aici. Cristian dădu din cap fără să vorbească. Bătrânul exprimase cu glas tare temerile lui. Ce facem acum? întrebă Cristian. O căutăm! Ce altceva am putea face? îi răspunse Moș Calistrat, apucându-l de braț și trăgându-l înspre pădure. Simți din nou cum se ridică de la pământ și încep să plutească deasupra solului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la curent. Deși nu petrecuse în subteran mai mult de câteva zeci de minute, știa că, de acum înainte, nimeni nu va mai putea intra acolo. Activitatea lor de minerit, cel puțin pe Muntele Rău, se încheiase pentru totdeauna. În ciuda temerilor sale, patronul nu se arătase prea nervos. Îl ascultase atent și pusese întrebări cu duiumul. La multe dintre ele, Boris nu putuse răspunde. Mihailovici părea să accepte fără șovăială tot ce îi povestea. Desigur că voia să știe orice detaliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu cineva, dar nu avea cu cine, era singur. Nici unul dintre oamenii lui nu l-ar fi putut înțelege și, oricum, nu intenționa să discute cu ei așa ceva. În nici un caz băieții din subordinea sa nu trebuiau să afle despre temerile lui. Situația nu era deloc atât de simplă cum credea Mihailovici. Despre ce animal vorbea el? În nici un caz nu putea fi vorba de un animal. Vlad nu fusese acolo cu el, nu simțise tremurul muntelui și nici geamătul acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În același loc, nu Înainte de a-i mai dicta o listă cu cărți, printre care și ortografia limbii ebraice. La a treia lor Întîlnire, În februarie 1893, Maestrul va răsfoi manuscrisul cu degetele sale ca niște clenciuri, constatînd Îngrozit că temerile-i fuseseră Întemeiate; doar greșelile ortografice de la pagina șaptezeci și doi fuseseră Îndreptate, În rest manuscrisul arăta neatins. Fu cuprins de căință (pentru că Înțelegea sau poate doar bănuia că dintr-un nefericit cetățean făcuse un hasid și mai nefericit, și-n acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Am văzut-o zîmbindu-mi, iar urechile mi se aprinseră. — Bună, Daniel, spuse Beatriz Aguilar. Am salutat-o din cap, căci am rămas fără glas cînd m-am descoperit salivînd, pe neștiute, după sora celui mai bun prieten al meu, Bea temerilor mele. Ah, dar voi vă cunoașteți deja? Întrebă Velázquez intrigat. — Daniel e un vechi prieten de familie, explică Bea. Și e singurul care a avut curajul să-mi spună vreodată că sînt o țoapă și o Încrezută. Velázquez mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ilegale: racketul constituie forma criminală a asigurării; comerțul sexual și drogurile sunt formele criminale ale divertismentului. Toate întreprinderile și toate națiunile se vor organiza în jurul acestor două exigențe: a proteja și a distra. A te proteja și a te sustrage temerilor care proliferează în întreaga lume. Ubicuitatea nomadă încă înainte de 2030, toți oamenii, cu excepția celor mai săraci, vor fi conectați, oriunde s-ar afla, la toate rețelele informatice prin infrastructuri cu bandă largă, mobile îHSDPA, WiBro, WiFi, WiMax) și fixe îfibră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
fie-mi îndrăzneala, spuse agentul, n-ați avut încredere în noi, Da, e adevărat, mărturisesc, n-am avut încredere, Nu trebuie să vă cereți scuze, spuse inspectorul, erați scuzat dinainte, mai ales pentru că e posibil să fi avut dreptate în temerile dumneavoastră, poate că am fi stricat totul, am fi înaintat ca o pereche de elefanți printr-un magazin de porțelanuri. Comisarul deschise pachetul, scoase două felii de pâine, puse între ele două felii de șuncă și zâmbi justificându-se, Mărturisesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să gândească, Pentru orice eventualitate, profit de timpul de urcare cu liftul ca să-l armez. Taxiul se opri, Am ajuns, spuse șoferul, și exact în acel moment comisarul văzu, lipită de parbriz, o fotocopie a articolului. În ciuda fricii, neliniștile și temerile sale meritaseră. Atriul clădirii era pustiu, portarul absent, decorul era perfect pentru crima perfectă, lovitura de pumnal direct în inimă, bufnitura surdă a corpului căzând pe lespezi, ușa care se închide, automobilul cu numere false care se apropie și pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
unde, unind focul cu apa, se nasc și se înmulțesc. Se făcuse ora nouă când s-a trezit comisarul. Nu plângea, semn că invadatorii nu utilizaseră gaze lacrimogene, nu avea mâinile încătușate, nici pistoale îndreptate spre cap, de câte ori nu vin temerile să ne amărască viața și până la urmă nu aveau bază, nici motiv să existe. Se sculă, se bărbieri, se spălă ca de obicei și ieși cu gândul la cafeneaua unde în ajun luase micul dejun. În trecere cumpără ziarele, Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Maddalena. E gata să le pătrundă În vizuină, ca să Îi captureze pe toți. Cere să se pregătească Întăriri În caz de nevoie, sunând clopotul de război pentru convocarea companiilor din Oltrarno. Poetul Își mușcă buzele. Apoi, Încercând să Își mascheze temerile, Îi dădu drumul omului. - Întoarce-te imediat la treburile tale. Voi transmite eu Consiliului mesajul tău. N-avea altă grijă. Trimisul aruncă o privire perplexă spre ușă, prea puțin convins. Mai Întâi păru decis să insiste, Însă mai apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e totul jucat și că ne rămânea să ne găsim locul în marele mozaic al hazardului. Apoi, fără să ne dăm seama, cuvintele ne-au dus către copilăria noastră, către miresmele pajiștilor pe care ne jucam de-a baba oarba, temerile comune, cântecele, apa de izvor. Amiaza a bătut clopotul, dar noi nu mai știam dacă era o amiază din copilăria noastră sau una din timpul prezent, cel aspru și deja ruginit. Când a plecat, Josăphine m-a sărutat pe ambii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prezența și că își trăgea forța din ea, forța de a se întoarce la mine. Era frumoasă. Poate ceva mai palidă decât era când o părăsisem, dar și mai dulce, ca și cum somnul profund în care ea rătăcea acum alungase îngrijorările, temerile, suferințele zilei. Da, era frumoasă. Nu am văzut-o niciodată urâtă, bătrână, ridată, obosită. Trăiesc de atâția ani cu o femeie care nu a-mbătrânit. Eu mă cocoșez, scuip, sunt epuizat, am riduri, dar ea, ea rămâne la fel, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și radia o strălucire și un șarm deosebite. Prin Întrebări și sugestii, Monsignor a extras din Amory cele mai bune gânduri, iar Amory a vorbit cu strălucirea ingenioasă a unui milion de impulsuri și dorințe și repulsii și credințe și temeri. El și Monsignor au ocupat permanent centrul scenei, iar musafirul mai vârstnic, cu mentalitatea sa mai puțin receptivă, mai puțin deschisă, dar În nici un caz mai rece, părea mulțumit să asculte și să se Încălzească la molatica lumină solară care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Niciodată nu mergi Încet spre pat. Gleznele sunt cele mai vulnerabile când vine vorba de strigoi. Odată vârât sub pături, ești În siguranță. Strigoiul poate să zacă sub pat până-n zori. Ție nu ți se Întâmplă nimic. Dacă ai totuși temeri, Îți tragi pătura peste cap. Foarte interesante chestii, nu, Tom? — Nu-i așa? Alec radia de plăcere. — Și toate inventate de mine- Sir Oliver Lodge al Lumii Noi! Amory trecea din nou printr-o fază când Îl delecta enorm viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aveți Într-adevăr un gust deosebit În alegerea vestimentației, spuse Keiko Kataoka În timp ce pregătea un gin tonic, pe care i-l oferi tinerei. Nici vorbă de așa ceva! Lucrez ca vânzătoare Într-un butic, atâta tot, spuse Noriko, cu o ușoară temere În glas. Apoi adăugă un „mulțumesc“, luând paharul pe care i-l pregătise Keiko. În timpul acesta, Keiko se gândea că niciodată o prostituată plătită sau o fată naivă atrasă de niște bani nu ar fi putut să-i ofere o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și Diogene, libertatea în locul companiei sau afecțiunii mai-marilor zilei și autonomia în locul proximității complice a celor care beneficiau de putere și de autoritate. Trăsătura de caracter întreține, poate, o legătură foarte îndepărtată cu dorința abderitană de a se elibera de temeri și angoase: să presupunem așadar dorința unei terapii materialiste de a crea o suveranitate inoxidabilă, chiar și cu prețul insolenței cinice. Astfel, în prezența lui Nicocreon din Salamina, un tiran din Cipru care amenință să-l pedepesească pentru șotiile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sau de ceea ce li se aseamănă, pentru a tremura de frica pedepselor de după moarte, trebuie să crezi în aberațiile religioase. Platon confecționează o mitologie utilă pentru a-i menține pe oameni într-o stare de frică, angoasă și teroare. Aceste temeri și cutremurări furnizează o umanitate maleabilă, sperioasă, ușor de condus. Alienată, desigur, dar docilă, disponibilă pentru ascultare, supunere și renunțare la sine. Epicur nu vrea astfel de oameni: el îi vrea autonomi, vindecați de superstiții, dezrobiți. Moartea nu e ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
teoriei jubilatorii asupra muzicii pe care o formulează Philodemos. Bineînțeles, Epicur păstrează tăcerea asupra acestui punct. înțelegem însă ușor de ce condamnă muzica, de vreme ce aceasta nu prezintă niciun interes direct în realizarea ataraxiei. Scopul muzicii nu este acela de a elimina temerile, de a reduce tulburările, așa că ea nu prezintă niciun interes în economia epicuriană de început. în Grădină nu vom avea muzicieni... în mod straniu, Epicur li se alătură lui Pitagora și lui Platon în maniera lui de a gândi muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]