1,083 matches
-
esențială a destinului omenesc". Din această perspectivă este adusă în discuție, ca argument esențial, Oda (în metru antic) în care se întâlnește, tot așa, o "anumită nuanță a opoziției dintre cele două destine: uman și astral, între două ordine de temporalitate: efemer și veșnic". Analiza poemei e de subtilitate interpretativă, demonstrându-se că aici "timpul uman pare preferabil prin modularea infinită a conținutului său, prin însușirea de a îngădui ieșirea eului din el însuși și a putea comunica și a se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Luceafărul îi apare ca "o melodie fără sfârșit, constituită din deschideri metafizice întrebătoare mereu și mereu reluate metaforă muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi de anexe, de apendice Addendum sunt trecute în finalul acestui triptic eseistic pe tema treptelor temporalității în Luceafărul, câteva meditații privind relația dintre Faust-ul goethean și Luceafărul lui Eminescu, punctând convergențele și divergențele ideatice și factologice semnificative ale subiectelor și tratării acestora, în cele două capodopere. Mai este atașat și un frumos exercițiu liric, un poem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
larg depărtate, gura i se strâmba, face o tumba(...)” Oglindă are patru simboluri : broască - țestoasă, dragon, pasăre Phoenix, tigru, însemne apotropaice subliniind structura imagologica, posibilă integrare a celui ce se reflectă în viață cosmosului ale cărui energii distilate sunt transmise. Temporalitatea individuală se comprima și se dilată simultan, personajul trăind într-o intemporalitate parțială, punctata de metatemporalitate și de alunecare în pseudo-timpul social. Fiecare din cele patru simboluri mitice este încadrat ,, în câte un pătrar de cerc”. Arcul de cerc este
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
asta, veni altul, cineva trebuia să păzească mereu poartă așezării pe colina. Dar în ceață care se ridică de pe mlaștină, bătrânul pălărier s-ar fi mutat în cele din urmă în așezarea de pe colina. Nimeni nu știe. Vorbe.” Prin scriere, temporalitatea poate fi eludata (anotimpurile chiar se pot suprapune), iar moartea lui Antipa - creator - generează intemporalitate.Neputând fi stăpânit, distruge tăcerea primordială armonioasă:,, Cine spune că gură de răi s-a pierdut în cuvânt?” Singura șansă pentru purificarea umană este ieșirea
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
levitație și moarte aparentă, inca astăzi și mâine doi lei intrarea (...)” Nicolae Manolescu îl consideră un ,,român substanțial modern, ironic și totodată plin de un realism minuțios, abundent, întors însă spre marea viziune fantastică” Reiterarea existenței mitice induce durată, inexorabila temporalitate umană, în paralel cu transformarea vieții în spectacol. Ritmuri epice diverse, alternând între dinamism și lentoare extremă, sunt generate prin elipse, repetiții, prelungiri ale sunetelor etc. Conversația marchează incomunicarea, singurul dialog posibil fiind între narator (dublul creatorului) și personaje: „Și
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
românești, este extrem de profitabilă frecventarea accepțiilor pe care le dă termenu- lui Giorgio Agamben, în Qu’est‑ce que le contemporain ? Răspunsul filozofului italian vizează două dimensiuni, una care face parte structural din câmpul semantic al contem- poraneității și anume temporalitatea, iar cea de-a doua, neașteptată, ține de un efect perspectivă cu o focalizare privilegiată. În primul caz, contemporanul se definește în relație cu timpul la care aderă prin defazaj și anacronism ca modalități intenționate de a ieși în afara lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
timp se face în temeiul unei ritualitați care anulează investiția de lungă durată, care privilegiază cel mult spectacularul înre- gistrării într-o glorie efemeră. Mihaela Czsobor-Lupp con- chide, de asemenea, că perfectibilitatea lipsește dintre coordontale morale ale firii românilor, iar temporalitatea istorică, nu cea ritual-ciclică este înregistrată sub semnul distructiv al schimbării. „Primul și cel mai important motiv este caracterul distructiv al schimbării, ce constituie pen- tru români coordonata fundamentală, nu a așezării timpu- lui în matca sa, ci a ieșirii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Condiția istorică e însă perspectivată și, în funcție de memorie, cunoașterea ei e succesivă. De aci, în afară de esența percepției necesității, «semnificația», care este reintroducerea unității izolate în concret și viziunea concretului însuși, care e substanța” (ibid., p. 235). Așadar, în condiția spațio temporalității, substanța este ceea ce are consistență și perenitate, dar nu ca un dat pur și simplu, ci ca o creație perpetuă. „Valoarea de substanță este organizarea momentelor de creație în funcție de eliberarea noosică, deci sunt momentele coordonate pe axa celor doi poli
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mai pronunțat realist și mai centrat pe reprezentarea vaselor, ca ofițer de marină. Lipsit de poveste, de desfășurare, de tensiune și de spectaculos, încremenit într o imagine interiorizată in extremis, stimabil, altfel, în genul său, tabloul marin nu dă o temporalitate a evadării imaginare, așa cum o fac literatura și filmul. Deși, s-o recunoaștem, reveria trăită în fața unui tablou marin nu poate fi cuantificată și generalizată, ea ține de subiectivitatea unică a fiecăruia. Prelungirile particularizante ale unei imagini statice pot fi
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
lor constelația simbolică a memoriei. În urma crizei traversate de cetatea greacă în secolul VII, resimțite și în credințele comune, se configurează o nouă interpretare a relației dintre timpul uman și cel cosmic: existența divină este purificată de semnele greșelii, de temporalitate, pentru a o transforma într-un reper imobil și pentru ca sufletul uman să nu mai fie nevoit să reia ciclul revenirilor, ci să iasă definitiv din timp și să tindă către eternitate. Pentru a se salva, individul "trebuie să se
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
termenului în literatura patristică este relevată mai ales de procesele de "istoricizare" a divinului, prin diseminarea sa în umanitatea creștină, dar și de planul de guvernare (transmis în lumea pre- și post-bizantină și reflectat în imaginarul politic al comunității medievale). Temporalitatea ajunge să fie înțeleasă ca manifestarea istorică și imanentă a modelului divin, etern și transcendental. Oíkonomía a permis formularea laolaltă a unității și a pluralității divinului, mai întâi prin doctrina Treimii și prin cea christologică (reluate
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a așezat în incinta templului, orbul își întinde mâna implorator spre fluctuațiile omului cotidian. Despre templu s-a spus mereu, în evoluția conștiinței religioase a omului, că este casa zeului, tărâmul care punctează imanentul cu deplinătatea transcendenței ce irumpe în temporalitate precum o paranteză, o sincopă de absolut. Zeul generează și regenerează, el creează, deține capabilitățile distrugerii și ale vindecării precum și forța resurecției întru apocalipsă, energia eternă a sfârșitului deplin reînnoitor. Așadar templul ar fi, pentru conștiințele religioase, sălașul unde zeul
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a pierde timpul, și-l asumă inserându-se lăuntric-activ în fluxul său. Indiferent daca îmi deplasez corporalitatea sau staționez, desigur, exceptând cazurile somnului fără de vise sau al traumei stării de comă, eu sunt interior activ și această activitate este glisată temporalității ce o duce spre viitor și implicit spre sfârșitul său ireversibil. Chiar și pe cei care dorm profund nefiind atinși de brizele oniricului sau pe cei aflați în comă, timpul îi poartă spre o finalitate a somnului prin trezire și
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cei aflați în comă, timpul îi poartă spre o finalitate a somnului prin trezire și spre un sfârșit al comei prin revenirea la conștiință sau alunecarea în moarte. În aceste situații, lipsa de acțiune a conștiinței individuale nu împiedică efectul temporalității ce duce spre un final care își așteaptă survenirea. Sfărșitul ca realitate umană ne însoțește, așadar, nu doar în stările de acțiune fizică, atunci când o finalitate este deplin evidentă, dar și în trăirile și contemplările noastre interioare, ivite uneori pe
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a demonului și lupta finală în urma căreia forțele negative sunt definitiv zdrobite împreună cu adepții lor. La finalul acestei bătălii, intervine a doua fundamentală etapă constitutivă din procesualitatea acestei versiuni a Sfârșitului de lume: apariția divină apoteotică și finalizarea absolută a temporalității. Timpul se stinge, iar zeul mă fixează din priviri. El fixează cu privirele siderale pe toți oamenii, indiferent dacă aceștia s-au ridicat din morți sau au supraviețuit grozăviilor finale. Această fixare este o exfoliere a trupului, dar și a
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Este visul din care nu îți dorești trezirea deși inevitabilul acesteia plutește precum umbra unei profeții ce se va împlini negreșit. Acest vis este organizat într-un temporal diferit de cel al mundaneității. El nu este, așadar, fără de timp, dar temporalitatea sa constituie un cadru de alt ordin metafizic față de temporalul lumescului cotidian. Inserându-mă în timpul unui astfel de vis, eu sunt purtat spre suspensiile unei trăiri în care erosul îmi remodelează privirea și gestica, erotizându-le, abstractizându-le afrodisiac. Astfel, surâd
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
sub zodia primejdiei de a fi exilat în lipsa de răspuns și prețuire pentru dăruirea sa. Strălucind cu energia întregului univers, astrul ființei adorate este circumscris învăluitor de afectivitatea celui îndrăgostit precum un cerc selenar ce se rotește frivol. În această temporalitate specială, pentru mine doar ființa iubită există la mod decisiv și doar chipul ei îmi ocupă degajarea privirii mele sufletești. Sunt față în față cu portretul ei extins peste orice ramă limitativă, peste orice cadru de frontieră cenzurant și, oriunde
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
forțându-i apariția prin ancorarea sa într-un segment temporal mundan determinat. Acceptând și aplicând un astfel de act, mărturisirea te iubesc va surveni întotdeauna prea devreme sau prea târziu, dar niciodată la timp. Acest la timp semnifică, de fapt, temporalitatea specială iubirii și a confesiunii sale, acea breșă, sincopă deschisă prin succesiunea timpului cotidianității de zi cu zi. Astfel, apariția mărturisirii deplin-revelatorie te iubesc nu poate fi dictată de considerente exterioare tensiunii din care izvorăște, nu trebuie condiționată de o
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
deplasare ce induce perceperea acestei căi drept una mai întinsă și mai greu abordabilă decât se anticipa anterior. Se cuvine a menționa că aici formulele străbatere în scurt timp și deplasare mai lentă, într-un timp mai îndelungat vizează numai temporalitatea, fenomenul deplasării abstracte și spațializarea specifice iubirii întru eros, care aparțin doar experienței de trăire a îndrăgostirii. Dragostea a cărei experiență o trăiesc aparține ultimei tipologii, se încadrează în clasa iubirilor diminuate care atunci când își proiectează formula te iubesc din
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și mărturisirea te iubesc pleacă din lăuntricul meu spre ființa adorată, iubirea ce-mi aparține poate fi acceptată sublimându-se sau poate fi refuzată, preschimbându-se în ura cu sevele extrase din solurile erosului. În ambele situaționări, eu sunt ancorat temporalității inedite a îndrăgostirii iubind sau urând pe fondul aceluiași amor dominant. Însă, precum orice experiență onirică, și acest vis, unul dintre cele mai nobile pentru destinul adamic, se va spulbera într-un final neîndurător. Va fi re-conectarea conștiinței mele la
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a îndrăgostirii iubind sau urând pe fondul aceluiași amor dominant. Însă, precum orice experiență onirică, și acest vis, unul dintre cele mai nobile pentru destinul adamic, se va spulbera într-un final neîndurător. Va fi re-conectarea conștiinței mele la fluxul temporalității mundane de zi cu zi, la pasul materialității spre disoluția și absorbția întru moarte. Pierdut printre aștrii amorului mi-am uitat trupul ce-mi atârna precum o povară anatemică. Dar el nu mi-a uitat conștiința și atunci o va
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
un „film alb-negru” (după caracterizarea autorului) centrat în jurul unui simbol repetitiv (întoarcerea războinicului) și orchestrat monologal. Începând cu Apocalypse d´un adolescent de bonne famille (1980), prozatorul descoperă tehnică articularii epice și a închegării atmosferei. Biografia personajului, proiectată după ritmurile temporalității nărăvașe (ale „patefonului stricat”, cum spune Ț.), devine un puzzle, iar ingeniozitatea naratologica a Noului Român francez este folosită atât cât să potențeze aventură onirica a perspectivei epice. Scriitorul își descoperă, totodată, stilul și temele proprii, iar texte precum Apocalypse
TANASE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]
-
abstract apropiat de cel al lui Cezar Baltag sau al lui Nichita Stănescu, un exercițiu de purificare prin contemplație, o tentativă de a descifra înțelesurile ultime și de a transcende concretul și propriile trăiri spre a regăsi, dincolo de contingent și temporalitate, sentimentul participării la unitatea primordială a universului. Intitulat cu numele unor graffiti de pe culoarele metroului parizian, volumul Tags (2002; Premiul Uniunii Scriitorilor) aparține unui autor care caută să controleze rațional, într-o poezie cerebrală cu numeroase referințe literare sau filosofice
FLAMAND. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
unui poet pentru care liricul este funcție ludică, practica jocului și truda asupra cuvântului fiind însăși esența poeziei. „Ipostaza aproape unică a eului - atât cât acesta mai este încă prezent - e aceea a funambulului și saltimbancului, evoluând spectaculos spre o temporalitate ideală” (Ion Pop). Și în cărțile următoare jocul rămâne mecanismul de producere a enunțului poetic atât la nivelul tematic, cât și la cel al practicii discursive. Șalul, eșarpele Isadorei (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara) ilustrează un cameleonism al tautofoniilor
FOARŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
cititorului român, și care fără a se suprapune expresiei poetului, să-i conducă și să-i lumineze înțelegerea”. Autoarea este convinsă că pentru Eminescu problema „cea mai acută” a fost determinarea „raportului dintre Dumnezeu și lume, dintre existența definită ca temporalitate și Ființa identificată cu Eternul”. Pentru susținerea acestei teze s-a bazat mai ales pe postumele poetului, fapt care a trezit unele rezerve (Vladimir Streinu), o postumă ca Învierea fiind socotită „autenticul testimoniu liric a ceea ce numim religiozitate eminesciană”. Pe lângă
DEL CONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]