2,166 matches
-
manifestat atât de zgomotos dezaprobarea față de crimă, Încât a fost dat el Însuși morții. Bineînțeles, cum n-au Întotdeauna la Îndemână un european pe care să-l facă să urce pe scenă, iau atunci un turc sau un persan cu tenul deschis. Dar, de când se află Baskerville la Tabriz, s-a apelat constant la el pentru acest rol. Îl joacă de minune. Și plânge de-adevăratelea! În acel moment, bărbatul cu sabie revine, țopăie zgomotos În jurul lui Baskerville. Ultimul Încremenește, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
iau prânzul, sunt lihnit. Davey mănâncă cu poftă din supa cu tăiței, reușind să nu-și păteze cămașa neagră de firmă, în timp ce eu muncesc din greu la fața mea, pictând-o ca pe o pânză. Creion pentru contur, fond de ten, mai mult rimel. Când termin arăt acceptabil, timp în care acizii din stomacul lui Davey se străduiesc să mistuie supa cu tăiței și cocos. —Gata! exclam însuflețită. Înapoi la treabă. —Mănâncă, mă somează Davey, oferindu-mi o caserolă cu salată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Jake. E la o masă lângă perete. E foarte chipeș, într-o cămașă neagră, elegantă. Se ridică să mă întâmpine - ce maniere - și observ că poartă blugi de culoare deschisă. Are un aspect foarte îngrijit. Ochii verzi capătă nuanțe gri, tenul e un pic bronzat (în Kew Gardens, probabil), iar părul e o claie de șuvițe blonde. Poartă două inele din argint masiv, care strălucesc în semiîntuneric pe degetele lui lungi. Altul mai bun n-aș fi putut găsi. Abia aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mă proptesc la o margine, îmi aranjez părul și observ că Finn a ieșit din casă și tocmai îngenunchează lângă Daisy și Davey. O mângâie pe păr, iar ea îi zâmbește. Le stă bine împreună. Finn, ca și Daisy, în ciuda tenului foarte blond, se bronzează foarte ușor (deși brațele și picioarele prelungi ale lui Daisy sunt mult mai închise la culoare, grație cremei autobronzante). Este zvelt și nu poți vedea pe corpul lui nici un gram de grăsime în plus. Poartă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cârtiței. Nu se repetă nimic. Dintr-o dată nu mai e zeiță, e o biată fetiță care se lipește de mine. Zice: când merg îmi tremură picioarele! Mă strânge de mână. O privesc mai bine. Da! Am cucerit o brunetă cu tenul alb și ochi de focă. Am învins! L II Până la Grupul Școlar „Sfântul Pantelimon” aveam de străbătut șase stații cu autobuzul 131, opt stații cu troleibuzul 42 și nouă stații cu cu tramvaiul 3. Plecam cam cu două ore înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
distanța între pielea de pe abdomen și coloana vertebrală sporise vizibil, ajungând undeva pe la 60 de cm. Exact același lucru s-a întâmplat și cu pielea de pe șolduri, să zicem, dar nu-i exclus ca fenomenul să fie valabil și pentru ten și oasele feței. Ba uite, chiar acuma mă privesc în oglindă și constat că pielea de sub mandibulă s-a lăsat simțitor. Asta cum se cheamă: gușă? Adică am devenit o gușată? oare dacă oasele sunt pierdute undeva în hăul cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un întreg perete al sălii de concerte din cartierul nostru. Uneori, nu foarte rar, sala e folosită și pentru a găzdui nunți, botezuri, conferințe, întruniri politice și filatelice. Deci acustica e foarte importantă. Citeam deunăzi că, pentru a obține un ten cu pori plini, e bine să bei până la 4 litri de lichid pe zi. Eu una beau ceai de obligeană cu lămâie plus 3 picături de pepsi amestecat cu pălincă. Îmi doresc din tot sufletul ca din burta mea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se întinse pe labele din față, își înălță coada, arătându-i biluțele de sub ea. Prima grijă a lui Cosmin fu să scoată din rucsac Sfânta Treime și s-o așeze pe polița unde se mai afla fotografia unui tip cu tenul nefiresc de alb. Barba și părul lung, cârlionțat, îi erau negre, deși firele albe începuseră să strice contrastul dintre ten și capilură. Bărbatul din poză părea să aibă în jur de treizeci de ani. Cearcăne mari, vineții, îi înconjurau ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să scoată din rucsac Sfânta Treime și s-o așeze pe polița unde se mai afla fotografia unui tip cu tenul nefiresc de alb. Barba și părul lung, cârlionțat, îi erau negre, deși firele albe începuseră să strice contrastul dintre ten și capilură. Bărbatul din poză părea să aibă în jur de treizeci de ani. Cearcăne mari, vineții, îi înconjurau ochii cu o privire încăpățânată. Cosmin privi poza, iar ochii lui căprui închis, ochi de cerb, se încețoșară ușor. I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
șiruri de dinți. Pentru a încerca să scap de atacurile conștiinței-rechin, mi-am băgat capul sub o piele de oaie și am închis ochii. Imediat în fața mea și-a făcut apariția Adelina, cu zulufii ei vopsiți curoșu rubiniu, cu ei tenul impecabil, cu mutrița ei drăguță de puberă. M-au trezit niște hurducături care mă aruncau dintr-o parte în alta a căruței. Căruțașul stătea în picioare pe capră și zbiera: dii, Sonny! dii! domnișoară, asta e iapă de curse. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prânz se apropie de Casa de Cultură o coloană de limuzine negre. Frânează în fața intrării principale. Mai întâi coboară câțiva ornitorinci cu ochelari de soare și bicepși cât o roată de cașcaval. Coboară apoi însuși Stoica. Îl recunosc de la televizor: ten pământiu, chelie, chip dur, inexpresiv. Nu prea are figură de Iisus. Mai degrabă de Caesar de mahala. Lumea ovaționează: să-ți dea Dumnezeu sănătate și bucurie! Să nu te lași la nenorociții de politicieni de la București! N-au decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
avea grijă să apară un căruț de butelii. C XXVII Cum ar fi putut să-l înțeleagă Cosmin pe Leo? Oare nu o visase el pe Adelina sub o cu totul altă înfățișare? Așa, ce făcuse? Schimbase o brunetă cu tenul alb, pe o șatenă mulatră, deghizată într-o brunetă? Să fi fost atras de tinerețea și împrăștierea ei, sau era vorba de ceva mult mai adânc? Mătușa lui Leo, căreia îi scrisese pentru a-i cere părerea cu privire la acest punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
urlă agentul cel gras, aruncând barometrul tensional, la cote paroxistice. Ușurel...! Ușurel, băiatule...! Calmează-te...! Da! Da! Da! Calmează-te, Costele! Uite-te...! Nu s-a-ntâmplat nimica! Nimicuța, bre! Ve-vezi...? se bâlbâie nea Sandu, alb ca neaua mieilor, la ten. Așa-i! Așa este! Corect, domnule! Corect! Foarte corect! rostește Fratele, cât poate el de potolit, de stăpânit și de energic, adunându-și toate rezervele sale avocațiale de confiență, de gravitate și de convingere. Nenea Sandu are perfectă dreptate. Nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
minute. Aburul mi-a încălzit tălpile picioarelor și capul s-a normalizat brusc, a dispărut senzația de fierbințeală de la cap. Inhalațiile cu mușețel și cimbrișor nu mi-au redat vederea ochiului stâng, dar mi-au făcut alte servicii: miau catifelat tenul, mi-au îndepărtat orice urmă de rid de pe față și mi-au îndepărtat jena pe care o aveam la rădăcina unui dinte îmbrăcat. Reacția de vindecare a acestui os a fost dureroasă și simțită, dar foarte eficientă. În urma acestui tratament
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
în ochi, picăturile au alunecat și pe față și în urechi. Așa că de fiecare dată m-am uns și pe față, sucul de asmățui fiind recomandat și ca tratament împotriva ridurilor. Am obținut ceva efecte: aspectul proaspăt și întinerit al tenului. Am obținut și la ochiul stâng o reacție: s-a deschis canalul de evacuare a substanțelor inutile. De obicei, pun picături de asmățui seara și mă trezesc dimineața cu secreții albicioase, la ochi. N-am uitat că închiderea vederii ochiului
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
întorc turiștii ademeniți să admire patrimoniul universal al mănăstirilor „care este”. Cu o condiție : să găsească drumurile care duc spre ele, căci indicatoarele sînt invers proporționale cu tradițiile. Aceasta este localitatea care a urcat incontestabil pe primul loc în țop ten, topul meu personal de kitsch autohton. Dar să ne întoarcem la oul lui Flutur și hermeneutica acestuia. Inspirația a venit, probabil, de la tradiționalele ouă de struț, încondeiate cu sîrg de bucovinence recente și achiziționate cu pioșenie de funcționarii Ministerului Afacerilor
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de sus în stânga, cărămizile sunt gata pentru a fi transportate și utilizate la construcții. Sclavul care verifică cu un instrument dacă zidul este drept este un asiatic pentru că poartă barba caracteristică. Ceilalți doi sclavi sunt și ei foarte probabil asiatici. Tenul lor este mai alb, forma nasului este tipică sau poartă barbă. Supraveghetorii sunt prevăzuți cu toiag sau cu bici. Partea inferioară reprezintă un fel de construcție, mai sofisticată, cu un plan înclinat. Este construită cu piatră șlefuită, cărămidă și probabil
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cu negru scânteietor i se întinseseră parcă pe toată fața, iar gura, dedesubt, avea un dispreț cumva indecent, o blazare cinic-senzuală. Corectă această impresie folosind pudra cu care își tampona bine obrajii concavi. Regretă din tot sufletul lipsa fondului de ten, dar asta era. Se fâțâi în fața oglinzii, privind acest cap inedit. Pentru că în cameră aerul devenise cafeniu, aprinse lumina, și atunci putu să contemple, în toată sclipirea lor, culorile cu care se împodobise. Chipul sporise în frumusețe, avea o frumusețe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nuci verzi de pe farfurioară și îndemnîndu-mă, ca altădată, să beau din paharul de cristal vinul ușor, în care se simțea aroma de scorțișoară. Repetiția era posibilă: Gina era din nou fetița alintată pe care o știam, cu ochi galbeni și ten lucios, cu buze pe care nu citeai decât o veselie castă. Am stat de vorbă până s-a întunecat, eu înfășurîndu-mi părul ei pe deget, ea povestind și râzând, jucîndu-se cu degetele de la rnîna mea stângă. Era ca și cum toate prezențele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
închise geamurile, lăsând draperiile trase, în cameră mirosul devenise mai real decât obiectele, ridica în aer fumuri dense, aproape vizibile. Călca prin băltoace de parfum franțuzesc, zdrobea cu talpa tare a saboților cutiuțe de creme și tuburi de fond de ten. O amețeală voluptoasă îi impregna corpul deja obosit, îi venea să se culce și să adoarmă ca un Des Esseintes în paradisul său artificial. Dar știa că va avea vreme destulă de somn. Suindu-se pe taburet, începu să desprindă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nu are o față frumoasă, ci mai curând ciudată. Acum e rumenă din cauza frigului de afară, dar altă dată e palidă ca moartea. Iar uneori e roză în obraji ca fetele de ipsos din vitrine, căci folosește un fond de ten neobișnuit, roz-bonbon, care contrastează cu trăsăturile mai curând severe ale feței ei. Și acum are ochii încondeiați cu prea mult negru și prelungiți cu o codiță unsuroasă. Gura ar fi frumoasă fără umbra de mustață, destul de vizibilă. Cu pomeții ieșiți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și așteaptă vremuri mai bune ca s-o rumege. Acum nu mai vreau decât să mă duc acasă și să mă culc, să nu te mai văd niciodată. Ești moale, epuizată, ai cearcăne cât toată fața, părul îți stă zbârlit, tenul tău are pori nenumărați, pe care seara îi mai camuflezi tu cumva, dar acum... Și e al dracului de frig în camera asta. Hai, femeie, distracția s-a terminat. M-ai uitat, iubit cetitor? Sânt eu, naratorul. E drept că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lucrul acela ciudat, care se întâmplase în lipsa ei, nu-i schimbase nimic pe figură. Păcat, foarte păcat - era tot ea, cea dintotdeauna. Iar rochița ei nouă și neagră, de catifea, n-o avantaja, așa cum spusese și Muti ; îi făcea parcă tenul și mai gălbui-pământiu, și părul, detestatul ei păr, cu fir prea subțire, casant, care îi creștea necontenit, ca un puf decolorat la rădăcina frunții, părul ei atârna mai rar și mai fără luciu ca niciodată. Se privise mult timp în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fost mai bine : că mai scăpase de unu, care-l trecea în acte „mort“, și așa s-a făcut c-a învățat și băiatu carte. — Cu ce te dai pe față, madam Delcă, de reușești să-ți păstrezi așa un ten frumos ? La vârsta noastră, un asemenea ten, fără o cută, cum îl îngrijești ? Cu ce te speli, cu ce cremă te dai ? Sau ții secret ? Dacă ții secret, nu te mai întreb, nu îmi mai spune... — Eee-tee, pârț, mare secret
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
unu, care-l trecea în acte „mort“, și așa s-a făcut c-a învățat și băiatu carte. — Cu ce te dai pe față, madam Delcă, de reușești să-ți păstrezi așa un ten frumos ? La vârsta noastră, un asemenea ten, fără o cută, cum îl îngrijești ? Cu ce te speli, cu ce cremă te dai ? Sau ții secret ? Dacă ții secret, nu te mai întreb, nu îmi mai spune... — Eee-tee, pârț, mare secret... Cu ce să mă dau, cu Vax-Albinacinci-bani-cutia
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]