4,773 matches
-
1965, 1968) a observat că scorurile la TTCT la un număr ridicat de elevi din clasa a patra au scăzut, însă ele au revenit aproape complet (și în totalitate la originalitate și elaborare) în timpul clasei a cincea. Alți cercetători și teoreticieni au remarcat o regresie generală mai îndelungată a performanțelor creative pe parcursul ultimelor clase primare. Printre posibilele cauze se află socializarea și schimbarea climatului școlar odată cu trecerea în alte clase, deși compensarea cu succes a efectelor crizei printr-o atenție sporită
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
complicat al forțelor motivaționale poate genera creativitate, motivația răsărită din implicarea personală în muncă - iubirea, dacă vreți - este crucială pentru a ajunge la niveluri înalte de creativitate în orice domeniu. Primele concepții despre motivație și creativitate Pentru mulți dintre primii teoreticieni ai creativității, răspunsul la întrebarea „Care este forța motoare a creativității?” ținea strict de nivelul elementar. Părerea unanimă era că un comportament creativ este asociat cu tenacitatea urmăririi scopului (Cox, 1926), pasiunea (Bruner, 1962), dăruirea (Henle, 1962), implicarea totală (Roe
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
inclusiv manifestările creative. Freud afirma că, la fel ca rolul pe care îl are joaca pentru copii, activitatea creativă le permite adulților să-și rezolve stările conflictuale și le oferă ocazia de a da conținut emoțional unei lumi fictive. Alți teoreticieni adepți ai psihodinamicii au sugerat că creativitatea ar putea fi motivată de nevoia de a compensa impulsurile agresive sau distructive inconștiente (de exemplu, Fairbain, 1938; Segal, 1957; Sharpe, 1930, 1950; Stokes, 1963). Alții au afirmat că ego-ul axat pe realitate
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
ale id-ului inconștient, pentru a produce idei creative prin intermediul „regresiei în slujba ego-ului” (Bellak, 1958; Kris, 1952). Chiar dacă credința că creativitatea este un mijloc de îndeplinire a nevoilor inconștiente sau de rezolvare a conflictelor psihologice a persistat la unii teoreticieni (Abra, 1995; Klein, 1976; Ochse, 1990; Storr, 1988), alții au prezentat creativitatea ca un mijloc de a îndeplini necesități mai marcat pozitive, de rang mai înalt. De exemplu, Gedo (1983, în publicații) a susținut cu argumente că creativitatea se poate
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
care le obține o persoană din implicarea într-o activitate creativă. O urmare logică este ideea că creativitatea poate fi inhibată de presiuni externe, care micșorează delectarea inerentă acelei activități. Unele dintre primele formulări ale acestor idei se datorează unor teoreticieni pentru care creativitatea apare doar în lipsa reglementărilor externe. Unul dintre primii astfel de teoreticieni a fost Carl Rogers (1954), care considera că creativitatea era motivată de tendința oamenilor de a se realiza, de nevoia de a-și manifesta deplin potențialul
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
este ideea că creativitatea poate fi inhibată de presiuni externe, care micșorează delectarea inerentă acelei activități. Unele dintre primele formulări ale acestor idei se datorează unor teoreticieni pentru care creativitatea apare doar în lipsa reglementărilor externe. Unul dintre primii astfel de teoreticieni a fost Carl Rogers (1954), care considera că creativitatea era motivată de tendința oamenilor de a se realiza, de nevoia de a-și manifesta deplin potențialul. Rogers credea că nevoia de realizare există la toată lumea, însă sunt necesare anumite condiții
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
fost îndeplinite. Totuși, Maslow a admis faptul că există și altfel de creativitate decât cea de tipul autorealizării. El considera că persoanele care au un talent special pot fi creative și înainte de a fi ajuns să se realizeze. Dintre primii teoreticienii au mai fost alții ce au susținut că o parte esențială a creativității este pasiunea pentru activitățile respective și delectarea pe care o produc (Bruner, 1962; Henle, 1962; Torrance, 1962; vezi și Torrance, 1995). După părerea lui Torrance (1962), „folosirea
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
legată de activitate, intrinsecă, capacitățile adecvate acelui domeniu (calificarea și talentul în domeniul de activitate) și procesele adecvate creativității (capacitatea cognitivă și stilurile de lucru care duc la producerea unor lucruri originale - Amabile, 1983a, 1983b). Construind pe baza creată de teoreticieni cum sunt Rogers (1954) și Crutchfield (1962), Amabile (1983a) a propus o ipoteză dublă despre modul în care motivația afectează creativitatea: „Starea motivată intrinsec favorizează creativitatea, în vreme ce starea motivată extrinsec îi dăunează” (p. 91). Motivația intrinsecă e definită ca motivația
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
intrinsece, afirmația că motivația extrinsecă subminează creativitatea, a fost ținta mult mai multor lucrări de cercetare și tema unor dezbateri mai aprige. Pentru a înțelege paradigmele folosite cel mai frecvent în aceste cercetări, este bine să analizăm felul în care teoreticienii au privit relația dintre motivația intrinsecă și cea extrinsecă. În forma ei originală, ipoteza motivației intrinsece a creativității reflecta concepția social-psihologică predominantă, conform căreia motivațiile intrinsecă și extrinsecă sunt invers proporționale. Astfel, se considera că nivelurile înalte de motivație extrinsecă
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Motivația intrinsecă favorizează creativitatea; motivația extrinsecă de tipul constrângerii este nocivă pentru creativitate, însă motivația extrinsecă de tipul informării sau al încurajării poate fi favorabilă, în special dacă nivelurile inițiale ale motivației intrinsece sunt înalte” (Amabile, 1996, p. 119). Alți teoreticieni ai creativității au afirmat, de asemenea, că la persoanele creative unele tipuri de motivație extrinsecă pot coexista cu motivele intrinsece (Rubenson și Runco, 1992; Sternberg, 1988). Se consideră că mai ales la persoanele foarte creative, cu precădere la oamenii de
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
problemele dintr-un anumit domeniu. De asemenea, după ce a ajuns la o soluție valabilă, factorii de motivare extrinseci sinergetici îl pot ajuta pe creator să valideze și să le comunice în mod adecvat acea soluție celorlalți din domeniul respectiv. Alți teoreticieni ai creativității s-au ocupat de problema porțiunii din procesul creativ pe care o influențează forțele motivaționale. Una dintre primele abordări ale acestei probleme îi aparține lui Crutchfield (1962), și anume afirmația că motivele extrinsece pot avea rolul de a
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
zone de maximă pasiune sunt cele mai mari șanse ca creativitatea lor să se manifeste la cel mai înalt nivel. Orientările viitoare Viitorul cercetărilor legate de relația dintre motivație și creativitate ascunde multe noi probleme entuziasmante. În primul rând, cu toate că teoreticienii creativității au început să analizeze influența pe care motivația o poate avea asupra diferitelor faze ale procesului creativ, până în prezent nu a fost efectuat nici un studiu care să valideze aceste idei. Conceptul de armonizare a ciclului activitate-motivație trebuie să fie
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
elită sau elite - nu ne-a fost nici pe departe indiferentă ascpect pe care îl vom pune în discuție în primul capitol. Elita, în calitatea ei de clasă conducătoare, va fi prezentată sub diferite aspecte în capitolul următor. Dar, pentru teoreticienii așa-ziși „pluraliști”, grupuri în poziție preeminentă se găsesc în toate domeniile vieții, până și în gestionarea activităților specifice timpului liber. Aceste elite, tot atât de diverse pe cât pot fi și societățile moderne, constituie tot atâtea grupuri de influență posibile. De altfel
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
fi tratată într-unul dintre capitolele următoare. Distincția operată de Pareto dintre elită guvernamentală și elită neguvernamentală pare să indice un interes mai marcat pentru elita politică decât pentru celelalte. Vom regăsi prioritatea acordată astfel elitei politice și la numeroși teoreticieni de mai târziu. Această atenție particulară nu pare să derive dintr-o supravalorizare a politicului, ci din ideea că elita politică este cea care dispune de un maximum de putere în societate (Clifford-Vaughan, 1960, p. 320). Aceasta a fost obiectul
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
politica (1896, 1923), Lezioni di storia delle instituzioni e delle dottrine politiche (1933, 1937, traducere în limba franceză de Gaston Bouthoul cu titlul Histoire des doctrines politiques depuis l’Antiquité jusqu’à nos jours,1937, 1955). O postură metodologică nouă Teoreticienii moderni ai elitelor, Gaetano Mosca și Vilfredo Pareto, dar și Robert Michels (1876-1936), vor fi calificați drept „machiavellieni” de către James Burnham și apoi de alții, pentru a fi marcată astfel datoria intelectuală pe care o au față de un gânditor considerat
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
unei elite concurente, capabilă să ajungă la poziții preeminente fără a-și abandona limba de origine. Este procesul care a provocat în Belgia lupta de emancipare a mișcării flamande. Elitele și lupta de clasă Numeroși comentatori sunt de părere că teoreticienii clasici ai elitelor erau ostili concepțiilor marxiste și că una dintre preocupările lor era cea de a substitui teoriei „luptei de clasă” o viziune care în ochii lor mai adecvată evoluției sociale. Este, de exemplu, cazul lui Tom Bottomore, pentru
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
În ciuda legăturii care se poate stabili între cei doi termeni ai concepției paretiene, ezitările între folosirea singularului sau a pluralului (elită sau elite) tind să se traducă printr-o explozie a obiectului. În această privință, John Scott face distincție între teoreticienii așa-ziși „elitiști” (noi îi vom numi unitariști, pentru a evita confuzia cu normativiștii), a căror atenție este centrată pe existența unei singure elite conducătoare (guvernamentale sau nu), și teoreticienii care pot fi calificați drept „pluraliști”, care, dimpotrivă, se ocupă
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
a obiectului. În această privință, John Scott face distincție între teoreticienii așa-ziși „elitiști” (noi îi vom numi unitariști, pentru a evita confuzia cu normativiștii), a căror atenție este centrată pe existența unei singure elite conducătoare (guvernamentale sau nu), și teoreticienii care pot fi calificați drept „pluraliști”, care, dimpotrivă, se ocupă de diversitatea elitelor, în toate contextele și la toate nivelurile (Scott, 1990, pp. XI-XIII). Acest fapt nu corespunde distincției paretiene dintre excelență și preeminență. Și unii, și alții se pot
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
posibilă instaurarea unei societăți fără clase. Viziunea de tip marxist a schimbării sociale se bazează deci pe ideea unei transformări radicale ce suprimă confruntările trecutului și face să devină caducă distincția dintre minoritatea conducătoare și majoritatea dominată. Asupra acestui punct, teoreticienii clasici ai elitelor (Pareto, Mosca și Michels) se îndepărtează în mod categoric de viziunea unui viitor legată de teoria luptei de clasă. În concepția lor, nu există nici o rațiune serioasă pentru ca domnia minorităților conducătoare să ia sfârșit, iar credința în
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
poate să rămână în același timp condusă de o minoritate care nu se identifică pe deplin cu niciuna dintre clasele ei. În schimb, pe un plan metateoretic, diferența este importantă. Avem de-a face cu două sensibilități radical opuse. Pentru teoreticienii luptei de clasă, devenirea istorică este purtătoarea unei promisiuni de domolire a istoriei, într-o societate reconciliată cu ea însăși. Astfel, suntem în fața unei viziuni fundamental optimiste a viitorului omenirii, bazată pe ideea de progres. În comparație cu ea, teoriile elitelor apar
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
istoriei, într-o societate reconciliată cu ea însăși. Astfel, suntem în fața unei viziuni fundamental optimiste a viitorului omenirii, bazată pe ideea de progres. În comparație cu ea, teoriile elitelor apar chiar de la început pesimiste, chiar dacă, înainte de toate, se vor realiste. Concepția acestor teoreticieni despre cursul istoriei este ciclică. În istorie, nu există desăvârșire. Aceleași cauze produc aceleași efecte și nici un proiect de reorganizare socială nu poate elimina necesitatea unei elite conducătoare; în schimb, ceea ce se poate schimba, în bine sau în rău, este
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
poate elimina necesitatea unei elite conducătoare; în schimb, ceea ce se poate schimba, în bine sau în rău, este felul în care elita conducătoare își asigură puterea. În raport cu ideologia progresului care domină secolul al XIX-lea, într-o formă sau alta, teoreticienii elitelor de la începutul secolului XX aduc o perspectivă complet diferită. Tendința spre oligarhizare Pentru teoreticienii elitelor, în istoria omenirii, există unele constante ce reapar în fiecare epocă sub noi forme. Tendințele recurente pe care ei le-au pus în evidență
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în rău, este felul în care elita conducătoare își asigură puterea. În raport cu ideologia progresului care domină secolul al XIX-lea, într-o formă sau alta, teoreticienii elitelor de la începutul secolului XX aduc o perspectivă complet diferită. Tendința spre oligarhizare Pentru teoreticienii elitelor, în istoria omenirii, există unele constante ce reapar în fiecare epocă sub noi forme. Tendințele recurente pe care ei le-au pus în evidență par să le fi justificat recursul la noțiunea de lege. În zilele noastre, sociologii, conștienți
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
situăm la un nivel de generalitate adecvat și să nu ne străduim să prezicem o secvență sau alta în întreaga ei singularitate. Procesul de oligarhizare luat în totalitate se potrivește, de altfel, destul de bine cu o abordare de tip individualist. Teoreticienii elitelor după Raymond Aron Teoreticienii moderni ai elitelor sau ai oligarhiilor, G. Mosca, V. Pareto și R. Michels, sunt, pe de o parte, descendenții legitimi ai filosofiei politice clasice. Dar ei sunt, în același timp, critici ai democrației parlamentare și
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
generalitate adecvat și să nu ne străduim să prezicem o secvență sau alta în întreaga ei singularitate. Procesul de oligarhizare luat în totalitate se potrivește, de altfel, destul de bine cu o abordare de tip individualist. Teoreticienii elitelor după Raymond Aron Teoreticienii moderni ai elitelor sau ai oligarhiilor, G. Mosca, V. Pareto și R. Michels, sunt, pe de o parte, descendenții legitimi ai filosofiei politice clasice. Dar ei sunt, în același timp, critici ai democrației parlamentare și ai utopiei socialiste. Filosofii politicii
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]