1,120 matches
-
și publicații ce adesea au luat numele provinciei, devenind promotoare ale unui localism cultural bogat. Chiar dacă zona pe care o investigăm a fost asociată adesea "focarelor de cultură", termenul de localism creator a prins rădăcini de cealaltă parte a munților. Teoretizat la începutul anilor '30 de către criticul literar Alexandru Dima, liderul mișcării intelectuale Thesis din Sibiu, acest fenomen propunea "cunoașterea realității și valorificarea în creație a latențelor specifice și pitorești ale locului"25, contribuind astfel la crearea de cultură națională autentică
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Femina 2013, cu un roman cutremurător, La saison de l'ombre / Anotimpul umbrei (Grasset). Greu de spus dacă e vorba de o modă, de reminiscențe de culpabilitate colonială, de o deschidere către "literatura-lume" pe care, la urma urmei, ei au teoretizat-o, cert e că francezilor le place tot mai mult universul poveștilor și legendelor africane, stilul inconfundabil, cu parfum de eucalipt și asprime deșertică, savoarea particulară a povestirilor ce încalecă dezinvolt orizonturi și cadre de referință, trecînd cu ușurință poarta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
conținutul novator, cât și punctele slabe ale manifestelor neoavangardiste, datorate unor abordări sociologizante dogmatice, tributare esteticilor marxiste ale lui Georg Lukács și Antonio Gramsci, ca și caracterului vag și efemer al teoriei „angajării” a lui Jean-Paul Sartre. Volumul Palimpseste (1979) teoretizează, cu mai mulți ani înaintea apariției în Franța a cărții cu același titlu al lui Gérard Genette, un nou tip de lectură critică și de interpretare textuală. Avându-și rădăcinile în poetica polimorfă a barocului, palimpsestul critic - crede I. - este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
al manevrelor de toamnă, presa străină clatină din cap și se crede în drept a afirma că manevrele sunt numai pretextul concentrărilor"384. Limbajul politic eminescian nu este niciodată izolat sau izolabil, bazându-se întotdeauna pe manifestări discursive prealabile. Dialogismul teoretizat de M. Bahtin 385 devine activ în cadrul publicisticii eminesciene, cu atât mai mult cu cât aceasta se constituie în răspuns, în reacție la evenimentele din spațiul politic, la replicile și atitudinile actorilor politici, la opiniile colegilor jurnaliști etc. De la cronici
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de campionii, cât și de detractorii săi." Andreas Huyssen Introducere În ultimele decenii, termenul de postmodernism a devenit un fel de "extensie" culturală obligatorie, o terminație necesară a multor idei vehiculate, un mediu general de discuție și de situare conceptuală. Teoretizat în arhitectură, critică literară, filosofie, artă, sociologie, antropologie, dar și în teologie, marketing sau geografie, postmodernismul și-a dobândit dreptul de cetate în spațiul cultural al "-ismelor", precum și al terminologiei curente. Acest lucru nu înseamnă însă că termenul, "bon à
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acestui fenomen: "deteritorializarea" accentuată, lipsa oricărei tentative de fixare, precum și fragmentarea însoțită de diseminare, care se aplică asupra fenomenului însuși. Astfel, privit ca întreg (în măsura posibilului), postmodernismul pare a-și fi însușit drept active majoritatea strategiilor pe care le teoretizează, încât, după cum au observat mulți critici, trebuie recunoscut, cel puțin la o primă analiză, că o caracteristică esențială a sa este mișcarea. Un alt fapt interesant de semnalat în această "rizomatică" înfățișare a postmodernismului este raportarea teoreticienilor etichetați drept postmoderni
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
către paradox și alte jocuri metalingvistice. Trecutul nu poate fi pur și simplu pus între paranteze, nu poate fi distrus, deoarece acest lucru ar conduce la "tăcere" (deși Ihab Hassan, de exemplu, valorifică ceea ce el numește "literatura tăcerii", așa cum Blanchot teoretizează dispariția literaturii), ci trebuie recunoscut ca atare, dar ironic, parodic, cum grano salis. În spațiul filosofic, Gianni Vattimo caracterizează de altfel postmodernismul drept epocă postistorică, atestând disoluția, ruptura unității istoria este mai mult o "istorisire", o povestire printre altele: "nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Antología de la poesía española e hispanoamericana (1882-1932), publicată la Madrid în 1934, după care Dudley Fitts l-a reluat în Anthology of Contemporary Latin-American Poetry (1942), ambele ocurențe desemnând "o reacție minoră la modernism"37. De altfel, Federico de Onís teoretizează despre "tranziția de la romantism la modernism. 1882-1896", "postmodernism. 1905-1914" și "ultramodernism. 1914-1932", manifestând o apetență specială pentru periodizare. Postmodernismul este în viziunea acestui autor "o reacție conservatoare în interiorul modernismului însuși, atunci când acesta din urmă se consolidează și devine retoric, asemenea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mondial, "deocamdată, atât cât este, postmodernismul românesc este complet inconștient de propria existență. Termenul însuși se poate întâlni cu totul sporadic în spațiul cultural românesc și, până prin 1983, este aproape absent în critica și teoria literară"85. Cei care au teoretizat postmodernismul, dar au și scris în spiritul său sunt în literatura românească optzeciștii, considerați promotorii postmodernismului românesc și inițiatorii canonului său. (Ca o mențiune, trebuie spus în legătură cu acest "loc comun" al identificării începuturilor postmodernismului cu generația '80 că există și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
apariția Caietelor critice să transforme această dezbatere culturală într-una "fierbinte" și pasionată 89. În capitolul "The Debate around postmodernism in Central and Eastern Europe"90, M. Cârneci evidențiază două atitudini majore în ceea ce privește acceptarea noului curent: o atitudine "soft", care teoretizează postmodernismul ca pe o încercare de continuare, de completare și chiar de "încoronare" a modernismului importante fiind asemănările și nu deosebirile dintre ele și o atitudine "hard", care privilegiază o înțelegere mult mai radicală a noii paradigme, precum și ruptura față de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
centrifuge ale transformărilor sociale actuale și asupra dislocării produse de acestea. 3. Vede sinele ca dizolvat sau dezmembrat de caracterul fragmentat al existenței. 4. Aduce argumente în favoarea caracterului contextual al pretențiilor de adevăr sau le consideră ca fiind "istorice". 5. Teoretizează lipsa de putere pe care indivizii o resimt în fața tendințelor globalizatoare. 6. Consideră procesul "golirii" de sens a vieții de zi cu zi ca un rezultat al intruziunii sistemelor abstracte. 1. Identifică dezvoltările instituționale care creează un sentiment al fragmentării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
către universul contemporan, și respingerea completă, ca și cum postmodernismul nu ar avea nici o semnificație și nici o putere de explicație sunt de nedorit și ar trebui eliminate. După cum afirmă și Andreas Huyssen 194, indiferent cât de discutabilă este transformarea culturală despre care teoretizează postmodernismul, ea există și în acest context, atât susținătorii, cât și detractorii postmodernismului trebuie să cunoască trăsăturile și strategiile noului fenomen, astfel încât elogierea și ridiculizarea postmodernismului în ansamblu nu mai reprezintă opțiuni valabile. Ca o consecință a criticii reificării postmodernismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mișcare concentrică participă la dezideratul postmodern al unei scriituri care se scrie pe sine ca scriitură: scriitura-ca-scriitură ce pune în discuție problema reprezentării, a sensului, autorului și referinței. 3.2.2. Scriitură, text, discurs Termenul de écriture, așa cum a fost teoretizat de Roland Barthes, Jacques Derrida, Julia Kristeva, Philippe Sollers, Jean-Louis Baudry, Michel Foucault sau Jean Baudrillard nu este în nici un caz unul univoc. Dimpotrivă, el primește nenumărate sensuri și utilizări, astfel încât îi lipsește o unitate semantică bine determinată. Este binecunoscut
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întreaga sa operă nu vom găsi o modalitate conceptuală evolutivă aplicată termenului de écriture, ci doar spirale de sens, reveniri și precizări, căi noi ale înțelesului. Gradul zero al scriiturii se prezintă ca una dintre primele încercări elaborate de a teoretiza o serie de teme care, de acum înainte, vor fi recurente: limbă, stil, oralitate, lectură. Sesizând etapele prin care scriitura a trecut de-a lungul timpului ("plecată de la neantul în care gândirea părea că se înalță fericită deasupra cuvintelor, scriitura
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dintre ele, însuși subiectul 297 devenind o "funcție-text". Derrida îmbrățișează acest univers descentrat al jocului liber ca fiind "eliberator", la fel cum Barthes, în Moartea autorului, celebrează intrarea într-o epocă a "libertății voioase". Dispariția autorului ca autoritate textuală este teoretizată și de reprezentanții grupului Tel-Quel. Astfel, Pleynet a deconstruit ideea unui "autor" care semnează o "operă", arătând că este vorba despre un text care semnează cu un nume, la fel cum Houdebine, susținând teza intertextualității, consideră că, de fapt, un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea realului, teoretizată de Jean Baudrillard, se traduce la nivelul scriiturii prin adoptarea unor procedee care creează permanent senzația de mișcare, reașezare, rearanjare, fragmentare. Ideile-forță ale unui text sau certitudinile personale nu au dispărut, dar sunt înțelese acum ca fiind derivate dintr-o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în același timp, că opiniile interpreților lui Baudrillard în legătură cu periodizarea în funcție de grila modern postmodern sunt destul de diferite. În timp ce Kellner și Best realizează o astfel de structurare a evoluției textelor și orientărilor baudrillardiene, și chiar critică faptul că filosoful francez a teoretizat insuficient despărțirea absolută și asumată dintre modern și postmodern, Mike Gane consideră o asemenea grilă de lectură mult prea artificială și constrângătoare, deoarece tinde să introducă majoritatea conceptelor și textelor sale sub aceeași etichetă. Roy Boyne 340 își afirmă dezacordul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și le-a ales drept filtre hermeneutice de bază, astfel încât încă de pe acum putem vorbi despre o ușoară tendință de a căuta soluții noi la problemele discutate. Unele dintre ideile ce vor fi reluate mai târziu din perspectivă postmodernă sunt teoretizate chiar acum, dar ele se subsumează unei analize a lumii moderne, dominată de producție, progres și consum. De altfel, suntem avertizați de către majoritatea criticilor importanți ai lui Baudrillard că ar fi o mare eroare să lecturăm, de pildă, Le système
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
au apărut între timp pe piață. Concluzia este aceea că ne aflăm întotdeauna în întârziere față de obiecte, situație care a condus la apariția unei noi etici precesiunea (précession) consumului. La fel cum mai târziu, referindu-se la societatea postmodernă, va teoretiza precesiunea simulacrelor în raport cu realul, în opera timpurie Baudrillard discută despre modalitatea în care în societatea modernă, raportul de succesiune tradițional dintre producție și consum a fost răsturnat, în sensul în care obiectele sunt achiziționate înainte de a fi câștigate, înainte de a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
folosește de ambivalența termenului francez consommer, care înseamnă și a satisface, și a anula. Astfel, filosoful instituie și păstrează un paradox: a consuma presupune atât producerea, cât și distrugerea semnelor. Limbajul construit după această schemă se conformează și atributelor potlatch-ului teoretizat de Marcel Mauss și de Georges Bataille: consumul, ca și scriitura, sunt asociate cu risipa, cu distrugerea sensului în jocul darului și contra-darului pentru a se ajunge la deturnarea sistemelor și semnificațiilor stabilite. 4.3.2. Implozia modernismului. Elemente proto-postmoderne
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
filosofia occidentală în termenii logicii binare și de a o deconstrui prin pluralizare, diseminare, valorizarea diferenței, a multiplicității și a negării fundamentelor. Se poate adăuga acestui demers de subminare a schemelor conceptuale binare și de destabilizare discursivă și strategia seducției, teoretizată de Baudrillard, care obține efecte similare în planul discursului. Micropoliticile dorinței deconstruiesc cuplurile opozitive clasice, iar acest lucru se observă și în respingerea opoziției dintre centru și margine, precum și într-un model energetic, care își asumă construirea unui anumit tip
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
are nevoie de fundamente pentru a se construi; într-o epocă transparentă și lipsită de profunzime, acesta este "înghețat", deschizând calea nihilismului și a melancoliei, drept trăsături de bază ale omului postmodern. În locul dispărutului "mod de producție", Baudrillard începe să teoretizeze "modul de dispariție" a mai multor instanțe moderne: sensul, socialul, istoria, evenimentul, singularitatea etc. În această nouă configurare, definițiile se dovedesc imposibile, Baudrillard prezentând imaginea unui univers deconstruit, din care au rămas doar fragmente, acest "joc cu fragmentele" fiind însuși
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi abolită, ambele fiind înlocuite și absorbite de către spațiul media. Seducția, dacă mai există, este doar operațională, transformată în fascinația perpetuă a modei, a publicității sau a televiziunii. Concepția lui Baudrillard privitoare la acest stadiu este foarte apropiată de aceea teoretizată de Gilles Lipovetsky în special în L'ère du vide, unde constată că seducția postmodernă este "hi-fi" și "a devenit un proces general care tinde să regleze consumul, organizațiile, informația, educația, obiceiurile. Întrega viață a societăților contemporane este pe viitor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ghidează după logica enthousiasmos-ului. Tocmai de aceea seducătorul nu poate fi nici mincinos, nici întruchiparea figurii manipulatorului și nici măcar un nesincer. În concluzie, problematica seducției la Jean Baudrillard trebuie înțeleasă ținând cont de cele patru etape pe care acesta le teoretizează. Astfel, etapele rituală și estetică ale seducției îi oferă acesteia o imagine idealizată, ce poate fi corect abordată din perspectiva interpretării realizate de Herman Parret, în care este susținută ideea conform căreia seducția nu este sinonimă manipulării, nesincerității sau minciunii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
deveni, la rândul său, un termen "tare", asemănător celor pe care le-a deturnat. Chiar dacă numărul asemănărilor dintre efectele discursive ale celor două strategii descrise este mare, nu se poate susține în nici un caz identitatea lor. Fiecare dintre ele este teoretizată în mod diferit, în vederea argumentării unor scopuri distincte (respingerea metafizicii prezenței, respectiv sugerarea unei alte perspective asupra limbajului). În plus, Jacques Derrida transformă deconstrucția într-o modalitate generală de receptare și lecturare a majorității textelor, în timp ce Jean Baudrillard nu consideră
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]