1,430 matches
-
după tiparul ergativ. 8. CONCLUZII Principala concluzie care se poate formula în urma analizei aspectelor prezentate în acest capitol este că diferența dintre cele două tipuri de limbi − ergative și acuzative − nu este chiar atât de tranșantă cum reiese din studiile tipologice. Având în vedere că, la începutul cercetărilor din acest domeniu, rezultatele aplicării modelului lingvistic de tip acuzativ, mai familiar cercetătorilor, la descrierea limbilor ergative nu au dat rezultate foarte bune, o bună bucată de vreme a existat tendința de a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cunoscute. Astfel, următorul pas a fost stabilirea unor corespondențe terminologice și conceptuale și deci revenirea, într-o anumită măsură, și cu instrumente de lucru rafinate, la ideea că cele două tipuri de sisteme lingvistice pot fi descrise unitar. Dacă studiile tipologice pun accentul pe diferențele lingvistice, studiile generative, începând mai ales cu cele de tip GB, se bazează atât pe asemănări, cât și pe deosebiri, comparația între limbi având ca scop testarea principiilor și a parametrilor. Astfel, multe dintre faptele prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactice apar acestea, făcând distincție între roluri tematice externe și interne (Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert 2004: 10), însă există și alte ipoteze asupra nivelului la care se manifestă această distincție. Corelând distincția inacuzativ/inergativ cu cercetarea ergativității din punct de vedere tipologic, se poate spune că verbele inacuzative, caracterizate prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de distincția dintre pasivul cu se și verbele ergative reflexive, punct asupra căruia autoarea va reveni în studii ulterioare. 2.3. În DSL sunt prezentate diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din limbi care nu cunosc cazul morfologic ergativ, denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate prin selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și fără alternanță, reușind să le utilizeze mai bine pe acestea din urmă. Levin și Rappaport Hovav (2005: 20) reiau ideea că unele clase de verbe prezintă realizare argumentală uniformă, iar altele manifestă variație de realizare argumentală, subliniind că studiile tipologice au arătat că verbele care denotă evenimente în care un Agent animat acționează asupra unui Pacient și îi schimbă starea (crush 'a crăpa', destroy 'a distruge', kill 'a omorî') sunt tranzitive în majoritatea limbilor (Agentul este subiect, iar Pacientul este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu sunt surprinzătoare, în contextul în care nici în alte limbi nu există astfel de teste (greaca − vezi supra, 1. −, spaniola − vezi supra, 6.2.). O analiză mai atentă a funcționării acestor teste conduce însă către o altă concluzie: specificul tipologic și evoluția limbii române fac ca testele propuse pentru alte limbi (în afară de neacceptarea pasivizării și de adjectivizarea participiului) să nu funcționeze (sau să funcționeze numai parțial) în limba română: ● româna a pierdut, pentru cele mai multe verbe, cu excepția celor de mișcare direcționată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în română, pe testul imposibilității pasivizării. Soluția (a) pare cel mai puțin satisfăcătoare, pentru că funcționează numai pentru anumite ipostaze ale verbului. Concluzii Așa cum am arătat în introducerea acestei lucrări, cele două obiective majore − descrierea fenomenului ergativității din punct de vedere tipologic și descrierea și analiza clasei verbelor ergative/inacuzative din limba română − implică nu numai o bibliografie străină extrem de bogată, ci și atingerea a numeroase aspecte colaterale. Prima parte a concluziilor este rezervată aspectelor nerezolvate de această carte. Vastitatea domeniului de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
operaționale, potrivite pentru română, a clasei verbelor inacuzative; reinterpretarea absenței unor teste sintactice pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative din limba română: în română, aceste teste nu funcționează nu pentru că limba nu este sensibilă la distincția inacuzativ/inergativ, ci pentru că specificul tipologic și evoluția limbii au condus la un sistem lingvistic în care majoritatea acestor teste nu au sens; posibilitatea de a considera verbele a fi și a avea ca fiind inacuzative. Domeniul de cercetare pe care l-am ales nu lasă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
am ales nu lasă loc, în cele mai multe cazuri, unor interpretări sigure, categorice, lipsite de îndoieli. Posibilitățile multiple de analiză și ezitările în interpretare au caracterizat studiile despre ergativitate încă de la începutul istoriei lor și continuă să domine și astăzi studiul tipologic al ergativității și studiul sintactic, semantic (și discursiv) al inacuzativității. De aceea, în multe momente, am avut certitudinea că se putea alege și altă ipoteză teoretică sau că se putea găsi și o altă analiză pentru anumite fenomene: de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
neconcordanțe terminologice. Dintre limbile indo-europene, ergativitatea caracterizează numai ramura indo-iraniană, grupul occidental. În aceste limbi, construcția ergativă este adesea limitată la timpul trecut sau la aspectul perfectiv (Van de Visser 2006: 203). Ergativitatea acestor limbi constituie un fapt de originalitate tipologică în familia indo-europeană (Montaut 1998b: 139, 2006). Grierson (1903−1928)4 a clasificat limbile indo-europene în cercuri, în funcție de lipsa conjugării verbale la trecut: (a) cercul interior (hindi, urdu, panjabi de est) − nu există mărci de persoană la trecut, ci numai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dotată sau nu cu voință, subiectul verbului intranzitiv independent (nu) este același cu cel al verbului subordonat, verbul (nu) este precedat de un nominal în caz oblic sau de un adverb, ierarhia agentivității. Limbă aflată în plin proces de transformare tipologică (OV > VO), de unde combinația specifică de trăsături (unele contradictorii): în general, VSO în propozițiile principale, topica OV se menține în propozițiile subordonate, genitiv prenominal, adjectiv postnominal, postpoziții, auxiliar postpus verbului principal, verbele de voință postpuse verbului principal. Trăsăturile de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
71, nota 1, p. 1. 12 În această lucrare, am adoptat definiția ergativității dată de Dixon (1994), precum și tipurile de ergativitate propuse de acest autor. Alegerea nu a fost, desigur, întâmplătoare: Dixon descrie ergativitatea, mai ales din punct de vedere tipologic, dar și sintactic, nu din perspectiva lingvistului de birou, ci din aceea a omului care a făcut eforturi enorme de a învăța unele dintre aceste limbi, pentru a putea intra în contact cu vorbitorii lor. Acest lucru nu înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Compositional Account", CLS, 32, Part I: Papers from Main Session, Chicago, Chicago Linguistic Society, IL, p. 363−368. 75 R. Bok-Bennema, Case and Agreement in Inuit, Dordrecht, Foris, apud Manning (1996: 73). 76 Vezi Dixon (1994: 183), care reia clasificarea tipologică a lui Scleicher (1861). 77 A. C. Harris, "Georgian: A Language with Active Case Marking. A Reply to B. G. Hewitt", Lingua, 80, p. 35−53. 78 Gildea (2003: 21) arată că reanaliza pasivului ca ergativ este sursa cel mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
of Language Change", Language Variation and Change, p. 199−244, apud Roberts (2007: 208). 89 Vezi Dixon (1994: 187−206), unde se face o descriere detaliată, cu numeroase exemple, a mecanismelor care stau la baza celor două tipuri de schimbări tipologice. Ideea lipsei unei direcții unice a schimbării este prezentă și la Gildea (2003), care arată că sunt atestate următoarele tipuri de treceri: nominativ > ergativ, ergativ > nominativ, ergativ > partiție intranzitivă, nominativ > partiție intranzitivă. 90 C. C. Uhlenbeck, "Agens and Patiens in Kasussystem
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Delhi, Motilal Banarsidass, apud Montaut (2006). 1 Din listă au fost excluse verbele învechite, cele regionale, cele din limbajul familiar, precum și cele aparținând limbajelor specializate, cu circulație redusă în limba literară. --------------- ------------------------------------------------------------ --------------- ------------------------------------------------------------ 2 1 56 Adina Dragomirescu 55 Ergativitatea din perspectivă tipologică 278 Adina Dragomirescu 61 De la tipologie la sintaxă 199 Semantica și sintaxa verbelor ergative/inacuzative 225 Teste sintactice de delimitare a clasei 243 A fi și a avea 245 Concluzii 275 Limbi ergative 277 Inventarul verbelor inacuzative/ergative 350 339
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lucrare Literatura română sub comunicsm În care analiza D-sale pleacă tocmai de la falsa aserțiune a lui Crohmălniceanu asupra tipologiei În romanele mele.Ă Eroarea lui Crohmălniceanu vine, cred eu, tocmai din reflexul său de „om de bine”, de logică tipologică „clasică”, În fața reacțiilor unor eroi nu rareori Îmbibați de amoralitate, reacții deja experimentate Înaintea mea de marele Rus și Înnoitorul romanului modern, F.M. Dostoievski. Care, mă rog, toutes proportions gardées, s-a lovit și el atât În propria literatură - vezi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
scepticismul multor critici inteligenți față de „transformarea radicală, ruptura” lui Grobei din Bunavestire - nu ar recunoaște cu nici un chip această acuză a mea, adică faptul că „amoralitatea” unor eroi principali i-a făcut să se Îndoiască de talentul, de „instinctul” meu tipologic; dar eu cred că meritul meu e tocmai aici (dacă am vreun merit și dacă posteritatea mi-l va menționa!Ă: „o nouă topologie” ce curge din galeria eroilor secunzi dostoievskieni, dar și din Nietzsche și Loyola! Dar... și din
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
transfigurează, cu mijloacele ce-i stau la Îndemână În febra handicapului său spiritual, „elementele” clare, raționale și logice pe care ni le pune, le așează la vedere naratorul - cuminte și clasic. Sigur, Paul este o stratagemă narativă și o invenție tipologică, dar... nu e el chiar „autorul” cum, dacă bine mi-amintesc, același Matei Călinescu, Într-un interesant studiu dedicat romanului, o afirmă?!... Și eu, azi, cred cu adevărat că el, Paul, este chiar „mai mult decât autorul”: el este una
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ușor la suprafață, iar argumentația fiind mai degrabă gestuală decât fundamentală, deși criticului îi stau la îndemână toate mijloacele. În esență, cartea lui Theodor Codreanu este expresia unui spirit sistematic... Demonstrațiile și susținerile unor puncte de vedere se realizează categorial, tipologic. Este, probabil, în spatele unui asemenea mod de a-și construi discursul critic și ipostaza de profesor a criticului. De altfel, atunci când profesia "îl trădează", el face apel la formule împământenite de școală, precum aceea a imaginii unui Eminescu, romantic întârziat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un autor ca Wallace Stevens descoperă că poate exista o formă de mântuire prin poezie: "...după ce am abandonat credința în Dumnezeu, poezia este acea esență care îl înlocuiește în salvarea vieții". Dl. Theodor Codreanu îl situează pe Bacovia în seria tipologică a poeților moderni ai neliniștii și agoniei existențiale: "Bacovia... este un explorator extraordinar, dar nu în sensul acelora care cred că abandonul creștinismului a deschis cea mai bună eră din istoria umanității sau, cel puțin, a poeziei. Bacovia este un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
înțeles kantian, necesară, universală și are însușirea de a spori cunoașterea. Dar care este forma logică potrivită acesteia? Întrebarea, așa cum este formulată aici, sugerează faptul că filosoful german ar fi putut alege un tip de formă logică din toată diversitatea tipologică a celor trei forme, noțiunea, judecata și raționamentul. Totuși, Kant a vizat de la bun început o anume judecată, pentru că el era încredințat de faptul că adevărul în fond, în tot demersul "critic" al lui Kant (din prima Critică) este vorba
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
culturale" (Dahl, 2005). De asemenea, se impune a fi articulată o paradigmă de cercetare susținută prin date empirice accesibile. De aceea, dincolo de intuițiile și tendințele euristice ale antropologilor, cercetările care lucrează cu probe standardizate și validate temeinic pe populații diferite tipologic sînt cele care au produs cele mai însemnate repere aplicative ale psihologiei interculturale. Dintre acestea, se individualizează deopotrivă cronologic, dar și prin amploarea și miza abordării studiul dimensiunilor culturale propus de managementul intercultural realizat de către Geert Hofstede, cu uneltele psihologiei
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
referă la rețele de oameni puternic interconectați, care au în comun o istorie biografică și socială considerabilă. Multe aspecte comportamentale nu sînt explicite, deoarece cei mai mulți membri activează conduite particulare, în funcție de natura situației și capitalul simbolic al partenerului de rol. Reperele tipologice ale culturilor de acest gen sînt Orientul Apropiat, Balcanii, Asia, Africa și America de Sud, care produc strategii de deschidere de sine mai spontane, intuitive, contemplative, colectiviste. Subiecții acestor culturi sînt centrați în mai mare măsură pe relații decît pe sarcini și
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
stație. Mai mult, după ce încadrau într-o categorie specifică pe "scuipător", ei erau îndemnați și înregistrați ca atare cu mijloace audio să califice și să categorizeze aceste conduite, încercînd să stabilească motivația activării unui asemenea gest public necuviincios. în descrierea tipologică de mai jos vom menționa între <...> unele dintre "motivațiile" identificate de acești "cercetători" plini de ingenuitate. Global vorbind, se observa că timișorenii scuipă în feluri foarte diverse (vezi tabelul 2). Dacă se combină agresivitatea manifestă, explicită (+) vs agresivitatea implicită, ascunsă
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
teatru În teatru. Pentru Dumitrache Titircă, oamenii se Împart În două categorii: amploiați („niște scârța-scârța pe hârtie”) - cu Îndeletnicire demnă de tot disprețul și cu preocupări neserioase, Îndoielnic moral - și negustori, oameni serioși și responsabili, levenți. Contrazice această rigidă categorisire tipologică Ghiță Țircădău, fostul cumnat, și el negustor, dar - potrivit jupânului - „un mitocan, mă rog; zice că-i negustor, alege-s-ar praful!” (s.n.); acest dicendi «zice» dezvăluie prăpastia dintre pretenție și realitate. Disprețul lui Jupân Dumitrache pentru funcționar vine nu
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]