1,268,996 matches
-
ar putea echivala cu plita de gătit și cu vatra pe care să îi încălzească soțului papucii. Căsnicia Portiei va fi, în continuare, o aventură, adică va fi salvată de plictis (deci salvată, pur și simplu). Găsitorul de comori va trebui să învețe să le și gereze, iar soția lui va ști că datoria ei de a nu lăsa focul sacru al iubirii să se stingă e echivalentă cu a ține trează și inteligența lui și pe a ei. O iubire
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
istoria bucății de hîrtie pe care stă scris că valorează un milion de lire are la origine un pariu, precum Cartea lui Iov. Împăratul e, la urma urmei, un reprezentant terestru al divinității. Și în viață și în basme, el trebuie însă să își merite statutul. Adică să știe ce să parieze și pe cine. Cui și cîți talanți să-i dea. Deci, la rîndul lui, să se supună unor teste. Altfel, nu e împărat decît cu numele. Impostorii ce ne
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
să te dezguste. Pînă într-atît, încît să mori de inaniție mai curînd decît să te înfrupți din ele. Midas s-ar putea să știe că între un hedonist și un grobian nu e decît un pas distanță. Însă ar fi trebuit s-o știe înainte de a vorbi cu zeii. Hybrisul lui Midas nu e că a vrut să i se împlinească visele, ci că, imediat ce i s-au împlinit, el le-a respins. Poți să refuzi o comoară, însă înainte de a
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
a ales, mereu, drumul greșit. Iar talantul nici măcar nu l-a îngropat, pentru a-l înapoia intact. Personajul din Bancnota de un milion de lire a știut pînă și asta. Că talantul de început (orice naufragiu e un început) nu trebuie doar fructificat, ci și restituit. A știut și că, odată ce-l înapoiază, talantul își va pierde magica-i putere, devenind simplu fetiș. În ultima frază a nuvelei lui Mark Twain, bancnota ce valorase un milion de lire este anulată și
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
reper exterior, ca la o formă preexistentă, și integrarea acestuia în experiența sufletească și în dinamica gîndirii artistului pînă la disoluția modelului obiectiv într-o formă interioară autonomă. Poate că o lectură de acest tip în relația cu peisajul ar trebui să înceapă chiar cu momentele fondatoare ale marii noastre experiențe pleneriste, și anume cu Grigorescu și cu Andreescu. Deși, la prima vedere, ambii pictori par a avea același raport cu motivul - în definitiv, și unul, și altul se formează la
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
sensibilitate pentru care motivul exterior, în cazul de față peisajul, nu este decît detonatorul care dizlocă un enorm fond de sensibilitate și de generozitate. Puternic fără demonstrații de retorică și rafinat fără ostentație, Alexandru Moser Padina este un pictor care trebuie urgent descoperit pentru nuanțarea și aprofundarea fenomenului nostru artistic din spațiul modernității. Însă dincolo de amploarea sa propriu-zisă, de forța exponatelor, de valoarea pedagogică a discursului asupra istoriei picturii noastre moderne, expoziția din colecții particulare pune la îndemîna privitorilor încă două
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
modernității. Însă dincolo de amploarea sa propriu-zisă, de forța exponatelor, de valoarea pedagogică a discursului asupra istoriei picturii noastre moderne, expoziția din colecții particulare pune la îndemîna privitorilor încă două valori fundamentale, acelea pe care le-am amintit deja, dar care trebuie de multe ori repetate pentru a fi și însușite: pictura ca fenomen complex, debarasată de mitologii și de personalități hegemonice, și colecționarul ca ferment cultural, ca partener demn pe piața bunurilor simbolice și ca factor activ în gestionarea și transmiterea
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
lui Pandele Stănescu și, la întretăierea cu bulevardul Cuza, a lui Teodor Manea. Până târziu în noapte, pe Regală era un necurmat du-te vino, o nestinsă rumoare, semn al vieții dinamice de altădată. Acest cuprins orășenesc îmi pare că trebuia să fie la Brăila cel mai bine păstrat, ocrotit, și nu a fost, din nefericire. Un semn rău încă din primii ani ai domniei lui Ceaușescu: smulgerea salcâmilor emblematici, străjuitori cândva pe amândouă părțile vestitei străzi. Un sacrilegiu. Au urmat
De ce nu și Brăila? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14696_a_16021]
-
străbătut de la un capăt la altul fosta stradă Regală și dezolarea tuturor a fost mare: ziduri coșcovite, crăpate, frontoane căzute, ferestre fără geamuri, acoperite cu cartoane sau cu nimic. Intemperiile istoriei au lovit amarnic orașul (fost) cu salcâmi și ceva trebuie făcut, până nu este de tot târziu. Să urmăm grabnic pilda constănțenilor, de se vor ține și ei de cuvânt.
De ce nu și Brăila? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14696_a_16021]
-
utopie/distopie pentru ca apoi să împrumute (fără a da nici un motiv) trăsăturile portretului fiziologic al utopistului scriitorului de distopii. Deși volumul are avantajul unei bibliografii consistente (după cum menționează toți cei trei critici citați pe a doua copertă), anvergura ei nu trebuie supraestimată. Dincolo de nume ce revin pe tot parcursul lucrării (Trousson, Suvin, Servier, Lapouge, Krumar, Antohi etc.), celelalte apar și dispar fulgerător, lăsând cititorul nedumerit și plin de întrebări: există vreun element care să justifice menționarea acestui scriitor/ critic? Oare autorul
Utopia/distopia bibliografică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14691_a_16016]
-
se schimbă în fiecare clipă, ascunzîndu-ne la fiecare pas surpriza unor desfătări unice." Ca recenzent, îmi asum în încheierea prezentării aroganța unui avertisment: Cei care ați renunțat la cafea, nu cumpărați cartea Sandei Nițescu. Fantasticul banalului E Arca lui Noe trebuie să se fi strecurat un bob de cafea. Altfel, băutura nu ar fi ajuns la noi. Și nici jurnalul de mai sus. Ar fi ajuns totuși cea de-a doua carte pe care o prezint astăzi și care se chiamă
Fascinația banalului by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14673_a_15998]
-
păstrându-i-se director până la plecarea din țară și rămânerea în exil, înainte de 23 august 1944. Scriind despre el, unul din apropiații săi din epoca exilului, René A. de Flers, oferă foarte multe date, în ideea că "generațiile de astăzi trebuie să cunoască acest fapt". În realitate, multe fapte prin care Pamfil Șeicaru se înfățișează posterității interesate de adevăr, în complexitatea personalității sale. A ținut piept trupelor germane, ca sublocotenent comandant al unei companii de mitraliori, în primul război mondial, când
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
nu numai că refuză să scrie așa cum i se recomandă și să creadă că teatrul e făcut pentru a condamna și îndrepta comportamente sociale, dar refuză chiar să-și lase piesele citite într-o astfel de cheie. Cît curaj îi trebuie unui personaj public precum Ionescu, într-o societate ca Franța deceniului șase, ca să-i spună nu unui Sartre, unui Brecht, unui Arthur Miller, și să proclame, de cîte ori i se oferă ocazia, valorile de avangardă ale teatrului elitist (ce
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
unui Teodor Mazilu cel cu "Sînt iubit și subnutrit..." care face din Măscăriciul primelor scene un personaj memorabil ("Ce-au pățit, au leșinat?!/ Definitiv. I-a apucat leșinul tocmai când trecea un glonte prin țeasta lor"). Aproape la fel de memorabil ar trebui să fie și Mitică din Ultima haltă în Paradis, un Don Juan de spital care-și educă mai tînărul și neexperimentatul coleg în tainele cuceririi femeilor, înainte de a cădea pradă unui atac ce-l lasă semiplegic și amnezic. Zi că
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
spunea, pe vremuri, că la anumite specializări medicale, prin tradiție, preponderent masculine, solicitările au scăzut considerabil, fetele fiind mai numeroase decît băieții în Facultatea de Medicină. Presupun că acum lucrurile nu mai stau așa. în ce privește însă specializările din domeniul literar, trebuie să remarc că unele sînt pe cale de dispariție. Există în principiu cel puțin două cauze principale: una ține de programele universitare, alta, de piața forței de muncă. De ani buni în facultățile de Litere nu mai există nici o pregătire specifică
Specializări pe cale de dispariție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14687_a_16012]
-
cărți foarte solicitate, indiferent de acuratețea textului. O ediție școlară sau populară e mai căutată decît una critică. Et pour cause! Neexistînd interesul editorilor, puținii absolvenți de Litere care ar dori să se consacre filologiei își caută altceva de lucru. Trebuie să ai vocația și devotamentul Gabrielei Omăt ca să continui a scoate Agendele lovinesciene, scotocind prin biblioteci, arhive și dicționare, pentru un nume, o dată sau un cuvînt. Rarii specialiști care mai sînt în viață dintr-o generație excepțională de erudiți în
Specializări pe cale de dispariție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14687_a_16012]
-
cu atâta grijă și cu o studiată risipă de materiale folositoare pe parcurs. O călătorie finală spre Necunoscut în care ar fi fost un mare disconfort să uiți acasă oglinda, parfumul, șoimul privilegiat și tot ce ți-ar mai fi trebuit venind în contact cu Zeii... Scări aeriene străbat în toate sensurile interiorul piramidei luminată mereu ca ziua și în care nu există întuneric nici înserare, ci doar Emisia veșnică a lui RA adaptat proporțiilor și mijloacelor tehnicii de astăzi. Privesc
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14699_a_16024]
-
Marina Constantinescu Parcă ar fi un titlu al unei piese de Matei Vișniec. Aș vrea eu! Pentru asta îți trebuie talent, timp, experiență. Eu nu am făcut decît să prelucrez o replică dintr-o piesă a lui Dumitru Solomon, unul dintre dramaturgii "clasici" cei mai consistenți, jucat și înainte de '89, și după. Dumitru Solomon a furnizat materie primă multor regizori
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
închis volumul de teatru publicat în 2001 de Editura Hasefer și intitulat Miriam și nisipurile mișcătoare. M-am întrebat pentru ce motiv anume am amînat un an să citesc această carte și cele șase piese incluse în ea? Pentru că acum trebuia să o fac, pentru că acum era timpul favorabil descifrării înțelesurilor ei. Deși unele texte publicate aici au fost tipărite și în alte volume, iar cu altele am făcut cunoștință direct sub forma (atît de dorită de dramaturgi!) spectacolului. Pus în
Cine a mai văzut tribunale la Polul Nord? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14701_a_16026]
-
bâzâitul continuu și vaga adiere de ozon care i-ar fi însoțit toate mișcările. Și ar fi revenit astfel printre noi un Dan Merișca invulnerabil, singur și temut. Electrocavalerul. Fiecărui prieten care i-ar fi întins mâna, Dan ar fi trebuit sau să-i întindă dreapta înmănușată sau să-și scoată mănușa, prefăcându-l pe celălalt, în câteva clipe, într-o mumie calcinată. Fiecare fată care s-ar fi supus dorinței lui nemăsurate de a dărui plăcere și-ar fi dat
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
apărat când eram nimeni. La cenaclul Junimea se practicau execuții crâncene asupra celor care nu făceau parte din camarila optzecistă. În absența profesorului, fusesem deja mursecat de vreo două ori. Dacă ar fi fost după anumite cenacliste și anumiți cenacliști, trebuia să mă spânzur neîntârziat, ce să mai vorbim de scris. Apoi am citit un fragment din romanul Vremea Mânzului Sec într-o seară de toamnă. Când carnasierele s-au adunat pentru salt, Crohul a ridicat mâna ca vrăjitorul Merlin și
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
cu studenții. O sclipire în ochii unui tânăr, când reușesc să-l fac să simtă o idee, este literatură. Cu privire la literatură există un subînțeles de un crunt simplism, pe care mulți nu pot sau nu vor să-l vadă: literatura trebuie să vorbească despre trecut, mai mult sau mai puțin apropiat. Dacă scrii despre ceva ce se întâmplă chiar astăzi, critica oficială consideră asta, a priori, cu un surâs disprețuitor, gazetărie. Dacă scrii despre viitor, atunci nu poți fi decât un
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
autorii de SF din generația mea le descopeream hăt pe la jumătatea anilor 80. Dar despre noi nu scria Nicolae Manolescu... Pentru mine nu a existat niciodată o obligativitate a scrisului. Nu am luat niciodată pixul în mână cu gândul că trebuie să scriu ceva pentru că sunt scriitor sau gazetar. De aceea, mi-e greu și să concep ideea editorialului zilnic, mi se pare ceva esențialmente aberant. Eu am scris numai când ceva din afara mea m-a făcut să tresar. Nu am
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
totuși un criteriu ultim cu care să te orientezi în acest hățiș de adevăruri? Pentru mine, da. Ultimul și cel mai puternic criteriu al adevărului este umanul. Dacă un adevăr logic rănește sau ucide nemeritat un om, atunci el nu trebuie spus, pentru că se transformă instantaneu în minciună. Adevărul ultim este acel "să-i crezi omului", de care vorbea undeva D.I. Suchianu. Asta în lumea reală, în lumea ziarelor, a ziarului Adevărul. În lumea Adevărului literar și artistic e altfel. Aici
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
pentru un ateu ros de metafizică) a făcut omul. Opera lui "Dumnezeu" e cât se poate de perisabilă. Dispariția întregii umanități a devenit astăzi o chestiune tehnologică. Dacă din om nu mai rămâne decât un pumn de pulbere, de ce ar trebui ca opera de artă să trăiască la nesfârșit? Nu voi înceta să-l pomenesc pe Caragiale: important e ca o operă de artă să nu fie născută moartă, să vieze, fie și o secundă, nu să fie veșnică. Pe urmă
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]