9,257 matches
-
bătălii purtate în camere. — N-am vorbit cum trebuie - zise Metodiu. Am vrut să zic nu „multe capete”, ci „cele mai bune capete”. Ei? — în palate, recunoscu Iovănuț. — Așa-i? - făcu triumfător Metodiu. Și chiar dacă nu se desprind propriu-zis de trunchi acolo, cele mai bune capete de-acolo încep să zboare. — Poate că uneori e mai bine să-ți zboare capul în palat, decât să-ți zboare din pădure - cugetă Iovănuț. — Cu tine nu se poate vorbi serios! - se-nfurie preacuviosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bucătărie, mai era și o galerie de artă, poate cea mai importantă, despre care încă nu am vorbit. În galerie se ajungea pe o scară în spirală, iar scara provenea dintr-o biserică. Era cioplită din lemn, dintr-un singur trunchi de copac, pe care constructorii l-au plantat, apoi nepoții lor l-au așteptat cu răbdare să crească, să crească până la dimensiunea unei scări de biserică. Iar dimineața, tot orașul se ruga să nu lovească vreun trăsnet în biserica lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe hartă și zile ce lipsesc din calendar. Îmi povestea despre lac, despre păstor, despre turmă și îmi arăta de la fereastră locul în care, de ziua catastrofei, apare an de an Câinele. Se proțăpește în mijlocul lacului, pe cel mai înalt trunchi de brad, unde așteaptă până ce luna ajunge în vârful Stâncii Roșcate, apoi pășește pe apă până la mal. Iar Câinele nu e altul decât Ea însăși. Se și vede pe el cât e de mare și de sănătos. În ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mă influențează. Mă recrutează. Iar acum voi avea nevoie de zile întregi ca să-mi dau seama de ce. Într-o dimineață am ieșit cu barca pe lac. Lacul se evapora prin hainele noastre, uneori se ițea pe lângă barca noastră câte un trunchi de copac și fețele abia ni se vedeau prin ceață. Ar fi trebuit să-ți aduci aparatul de fotografiat. Nu-mi imaginez unde ne-am fi putut ascunde mai bine. Compozitorul ăla, cu instrumentul lui uriaș nici, n-a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în oglinda dinăuntru. Tot drumul până în oraș, tanti Mae ne-a rugat să mergem mai încet din cauza pantofilor ei. Mirosea bine pe potecă. Nu numai de la tanti Mae, dar și fiindcă răsăriseră florile de vară și caprifoiul se cățăra pe trunchiurile bătrâne de copaci. Deși era șapte jumătate, seara încă nu se lăsase. Soarele era mai degrabă la apus și dealurile din depărtare arătau drăguț la ora aceea. Când am ajuns în oraș, multă lume se îndrepta deja către râul lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
foame. Un pic mai sus pe deal, casa noastră era așezată chiar în mijlocul cenușii. Arăta ca și când ar fi făcut parte din deal, pur și simplu o cutie mare de lemn fără nici un fel de vopsea pe ea. Arăta maronie ca trunchiul unui pin, în timp ce lichenii de pe acoperiș aveau o nuanță verzuie. Singurele lucruri care trădau faptul că sunt oameni care locuiesc în ea erau perdelele albe care fluturau de la fereastra dormitorului lui tanti Mae și perechea de chiloți de damă roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în poiana din spatele casei, s-o văd pe mama. Puieții de pin erau mai mari acum, și n-ai fi zis că poiana fusese vreodată curățată. Câteodată pe sub pini țopăiau iepuri și veverițele alergau în sus și în jos pe trunchiurile lor. Mama stătea pe pământ sub pini și se uita în sus la crengile lor. Stăteam puțin de vorbă cu ea, însă nu prea reușeam s-o fac să spună mare lucru. Stătea doar și se uita la mine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pietre, dar nu erau mari. Pe când am terminat, se făcea cald dar vântul încă mai sufla printre pini. Am văzut după soare că era aproape amiază. Nu erau umbre în groapă, cu excepția celor făcute de deasupra de crengile pinilor, iar trunchiurile lor nu aveau nici ele frați gemeni întunecați care să răsară din același loc. Dimineața se terminase. Îmi era iar foame, așa că am mers în casă și am găsit o altă conservă în bucătărie. Era numai cu roșii. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
uriașe ; bătrânul Ionescu executa pe chitară flajeoleți rapizi, învăluind-i pe ceilalți cu zgomote metalice de o claritate fantastică, enervându-l pe înaltul Meyindir, care tocmai încerca să-și acordeze basul cu braț de caracatiță drept grif și corzi din trunchi de copac. Aceștia doi nu se înțelegeau mai deloc dar, în mod absolut ciudat, se iubeau. Angestaitn, pianistul, se unduia într-un dans știut numai de el, verificând indicatoarele și cesulețele unor aparate mici și negre, zbenguindu-se apoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o poată folosi și el, dar dacă o îngrijea nițel ar fi putut încropi un adăpost în caz de o nevoie. Peste drum de colibă, se afla un stei de piatră imens. Chiar de sub acesta, crescuse un fag uriaș, în trunchiul căruia se deschidea o scorbură. Între copac și steiul de piatră era un loc îngust, numai cât să-ți încapă mâna. Acolo scormoni el cu o săpă ligă, intrând sub rădăcina groasă. Făcuse o gaură destul de adâncă în care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prea departe printre copaci. Spera totuși să vadă măcar ochii sălbătăciunii sticlind ori să-i distingă silueta întunecată. Da și, dacă o vedea, ce putea să facă? Nu mare lucru, dar cel puțin afla de unde vine primejdia. Bineînțeles că printre trunchiuri nu era nici un urs. Atât cât putea distinge prin lăstărișul des, nu era nimic. Îi era frig, hainele se udaseră de tot, ploaia pătrunzându-l până la piele. Mergea tot mai repede iar la un moment dat chiar începu să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încerca să zărească silueta celui urmărit și totodată să deslușească zgomotul pașilor acestuia. Ajunsese aproape de zona luminată fără să dea de el. Se opri pe loc, privind printre copacii din parc. Atunci auzi mișcare foarte aproape, în spatele său. Nu printre trunchiuri, așa cum se aștepta, ci pe asfaltul aleii pe care venise. Se întoarse brusc, tocmai la timp să evite lovitura. Cei trei indivizi pe care îi lăsase la masă în local erau acolo. Acum încercau să-l înconjoare ca să-l împiedice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
examinând amănunțit cabina și apoi se apropie de peridoc. Nu căuta nimic anume, pur și simplu încerca să-și facă o imagine generală și să rețină orice detaliu care i-ar fi putut da vreun indiciu asupra celor petrecute acolo. Trunchiurile brazilor uriași stivuiți în semiremorcă, răspândeau un miros puternic de rășină care se ames teca cu un ușor iz de motorină și cauciuc. Avea în față o mașină de cărat bușteni, deci nu se putea aștepta ca suprafața caroseriei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în vale, atunci când ploua pe acolo se forma un torent. Cristi căuta un loc pe unde să poată trece pe partea cealaltă fără să se murdărească de noroi. Vasilică rămăsese câțiva pași mai în urmă în timp ce el se strecura printre trunchiurile drepte ale molizilor bătrâni. Undeva mai în față, la vreo câteva zeci de metri, vâlceaua făcea un cot abrupt, dispărând printre copaci. Chiar acolo, adusă probabil de apele năvalnice, era o grămadă de pietre adunate la un loc. Porni repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai departe. Se aflau pe o coastă care urca destul de lin spre vârf. Printre copaci crescuseră lăstărișuri de brădet tânăr, acum uscate, prin care era aproape imposibil să treacă. Când ajungea în dreptul lor, Cristi se oprea și privea atent printre trunchiurile subțiri, înainte de a merge mai departe. Vasilică venea și el imediat în urma lui, încercând să nu-i scape nimic din ce făcea inspectorul. Acoperind zgomotul pașilor, începu să se audă mai întâi un susur slab, apoi sunetul apei ce curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pășeau cu grijă printre ele, atenți la zonele friabile ce stăteau gata să se desprindă din mal. Ceva mai în față, la vreo sută de metri, o stâncă de mari dimensiuni era prăbușită de-a curmezișul albiei, barând cursul apei. Trunchiuri de copaci și crengi aduse de pârâu, zăceau acolo pe jumătate scufun date. Apa se arunca furioasă peste ele, dispărând de partea cealaltă într-o vâltoare invizibilă din locul în care se aflau cei doi. Pe măsură ce se apropiau, zgomotul cascadei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de-a dreptul printre arbuști. Odată trecut de vegetația deasă de pe marginea drumului, intră într-o altă lume. Sub copaci, lumina era mai scăzută iar umbra răcoroasă îl înconjură dintr-o dată. Pe jos erau numai ace de brad uscate, iar trunchiurile groase se întindeau cât vedeai cu ochii. Nici o cărare nu se ghicea printre copaci așa încât se hotărî să o apuce pur și simplu în sus, spre vârf. Mergea de ceva timp. Căutarea lui avea loc fără un plan anume, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și își văzu de drum. Răritura se terminase de mult, acum se afla pe o ridicătură. În față, cât vedeai cu ochii se întindea un făget tânăr amestecat cu mesteceni albi. Scoarța lor subțire se desprindea ca niște scame de pe trunchiurile zvelte. De pe platoul pe care stătea privea în vale printre copaci. Pârâul scobise în stânca de dedesubt un șanț adânc ce se bifurca în două brațe. Cursul de apă se despărțea în două șuvoaie ce se scurgeau năvalnic la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de-a dreptul la vale. Singurul lucru care îl mai îmbărbăta era faptul că printre brazi apăreau tot mai mulți stejari și fagi, ceea ce însemna că se apropie de poale. În față se ridica un pâlc de copaci tineri printre trunchiurile cărora care crescuseră lăstari deși. Îi văzuse de la distanță și începu se deja să-i ocolească. Nu avea nici un chef să treacă printre ei, ar fi fost un efort inutil și l-ar fi și încetinit pe deasupra. Cu coada ochiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
locul pe unde credea el că poate trece printre urmăritori. În dreapta strângea bâta, pregătit să lovească în orice moment pe oricine i-ar fi stat în față. Mâna stângă o ținea întinsă în față ca să nu se izbească de vreun trunchi de copac ascuns în întuneric. Din păcate își dădea seama că aleargă în direcție opusă celei în care știa el că se află tabăra dar nu mai avea nici o importanță. Acum trebuia să scape din împresurare iar mai apoi, urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stătea în puteri ca să-l împiedice. Trebuia să se adune și să încerce să le dejoace planurile. Ceva mai liniștit acum, redeveni omul cel mai priceput la furișatul prin pădure. Se apropie de un copac gros și se lipi de trunchiul acestuia. Își reglă respirația și așteptă până ce sângele încetă să-i mai bubuie în urechi. Din moment ce, din cauza întune ricului și a ceței, ochii nu îl mai ajutau aproape de loc, trebuia să aibă toate celelalte simțuri ascuțite la maxim. Cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-și recupereze bocancii. Renunță repede la această intenție și se concentră la drum. Nu se deplasa prea repede, dar se grăbea pe cât era în stare. Mergea ca orbetele, întrucât nu vedea la mai mult de doi pași în față. Siluetele trunchiurilor copacilor îi apăreau din ceață dintr-o dată în fața ochilor, abia având timp să le evite. Strângea cu putere în mâna dreaptă bâta pe care o găsise mai devreme, hotărât să o folosească fără nici o ezitare în cazul în care dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se ridicau în jurul lor. Pâlcuri de lăstari tineri creșteau din loc în loc, acolo unde lumina soarelui reușea să răzbată printre coroanele dese. Nu puteau străbate printre aceștia așa încât le ocoleau, încercând să păstreze totuși direcția. În fața lor se afla un trunchi imens prăbușit de-a curmezișul. Mușchiul verde năpădise scoarța groasă și un mănunchi de ciuperci de lemn se ițea de dedesubt. Broboane mici de umezeală străluceau pe pălăriile mici și cafenii. Trebuie să fim atenți să nu ne rătăcim, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
învârtit atâta, cred că mi-ar fi greu să mai ajung înapoi. Înapoi? rosti mirată Ileana. Vrei să ne întoarcem la tabăra țiganilor? Ce să mai facem acolo? Femeia se afla la câțiva pași înaintea inspectorului și deja dăduse ocol trunchiului prăbușit. Se întorsese cu fața spre Cristian și ridică mâna, arătând spre dreapta lui: Uite, drumul forestier este în direcția aceea, iar mașina e undeva mai în spatele nostru. Când vrei să ne întoarcem nu trebuie decât să spui. Toma o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o văzu pe Ileana în fața sa. Stătea pe loc privind la rădăcina unui gorun bătrân. Îi făcu semn cu mâna, chemându-l lângă ea. Toma se apropie repede. Fără să spună nimic tânăra îi arătă ceva pe jos. La baza trunchiului printre cele câteva firicele de iarbă crescute acolo, se afla o pereche de bocanci bărbătești scâlciați. Cu vârfurile aproape de copac, încălțările stăteau frumos aliniate una lângă alta. Inspectorul se opri pe loc câteva momente privindu-i nedumerit. Prezența bocancilor acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]