1,983 matches
-
Ce rost mai are să scrii, dacă marea ocazie de a deveni peste noapte un Soljenițîn a trecut? În epitaful pe care l-a dictat, puțin înainte de a muri, cu rugămintea de a fi așezat pe mormântul său, Eschil spunea că tufișurile de la Maraton și perșii "cu părul lung" l-au cunoscut bine. Nimic altceva. Nici o vorbă despre opera sa de dramaturg! Unde mai poate fi întîlnită această superioară modestie, azi, când setea de glorie a ajuns la forme demente? Și nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
seamănă cu o autostradă, pe care alergi, alergi, până unde? Până unde există un "exit". Un "exit" provizoriu, pentru ca să-ți dezmorțești picioarele, să iei benzină, să bei un suc, să te duci la toaletă (aici nu se obișnuiește mersul în tufișuri și, cu atât mai puțin, pe marginea șanțului sau pe cîmp). Câtă vreme te afli pe autostradă, n-ai voie să oprești, nici să încetinești prea mult. Timpul costă bani". Sunt "ieșiri" unde nici măcar nu cobori din mașină, dacă ți
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
se pare, decât orice altceva. Toate iau mers, până în urmă cu câteva zile, șnur. În zorii acelei zile, fatale, pentru el, jupuia, la Malul Roșu, pe marginea pârâiașului, un cerb. Nu mai avea mult.Se grăbea. Când, pe neașteptate, din tufiș, a apărut o cățelușă. De talie mică, roșcată, cu țâțele arătând, cui se pricepea, că are pui. S-a așezat, cuminte,în coadă, alături, și-l privea, curioasă, cumîși face meseria de braconier. Se lingea, amarnic, pe buze.îi era
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
noaptea aceea - fără a fi câtuși de puțin melancolic- am fost cuprins de un sentiment de singurătate existentială. Aveam senzația că sunt numai eu singur în tot universul. Cu toate acestea, mă uitam cu atenție în jur. Nu departe, printre tufișuri am zărit o antenă. Mi-am dat seama că cineva mă spiona. -Ce dracu, mi-am zis, de ce mă urmăresc în permanență? Ce vor de la mine? Mă simțeam deja epuizat. Cu toata firea mea, eram totuși conștient că urmărirea va
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
iese în cale. Ține bărbia ridicată, iar ochii lui se plimbă peste tot. — Doamne, spune el. Cum arăți... O dorește, chiar și acum, chiar și după tot ce-i făcuse. Poate mai mult, din pricina asta. Vrea s-o ducă în spatele tufișurilor de floare-de-foc și s-o facă chiar acolo, ca vertebratele inferioare. —Ei bine, spune el. Se pare că prietenul tău Daniel a reușit să atragă atenția Consiliului pentru dezvoltare. Nu-i nevoie să adauge: „Și pe a mea“. Zâmbește - zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
au auzit cum soldații vorbesc despre mîncare și despre femei.. Au luptat În praful strălucitor pentru menținerea unui cap de pod În locuri numite Moara lui Wilson sau Drumul lui Spangler, iar soldații lor s-au tîrÎt cu grijă prin tufișurile dese. Și au auzit Înjurăturile doctorilor după lupte și scrîșnetul scurt al ferăstraielor. Am văzut tineri stînd pe propriile lor picioare, În poziții stîngace, ținîndu-și mațele cu mîna, Întrebînd cu glas jalnic și cu ochi arși de febră: — E grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Hayes au stat o clipă nemișcați la capătul podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică a amurgului În cîmpul peste care trecuseră vijelios În zori mii de cizme, au privit tufișurile de la hotarul cîmpiei plecate spre drumul prăfos, peticele dezordonate de iarbă aspră și de margarete arse și uscate de la marginea drumului, albia presărată cu pietre strălucitoare a pîrÎului și umbra plăcută și răcoroasă a copacilor de dincolo de rîu. Apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Nu ne vom mai Întoarce, nu ne vom mai Întoarce niciodată, nu vom mai păși niciodată de-a lungul acestui drum așa cum am pășit azi-dimineață... deci, fraților, să ne mai aruncăm o privire Înainte de-a pleca. Iată moara, iată tufișurile, iată albia rîului presărată cu pietre strălucitoare, iată răcoarea plăcută și bine cunoscută a copacilor... dar pe-aici am mai trecut cîndva! exclamă ei. — Bine-nțeles, fraților, am stat pe pod, În fața morii, și-am cîntat Împreună seara pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mîndru și vrednic, În delicatețea și pustiul tău, În sălbăticia și groaza ta... pămînt măreț În singurătatea, frumusețea și bucuria ta sălbatică, pămînt Înspăimîntător În fecunditatea ta nesfîrșită, rodind veșnic nenumărate văi și Înălțimi În Întinderile apusului... pămîntul american... pod, tufiș și pîrÎu și drum prăfuit... tu, poem banal și uriaș al Morii lui Wilson, unde azi-dimineață au murit tinerii În lanul de grîu... tu, pămînt plin de farmec, primitor, Îndepărtat și apropiat, ciudat și familiar, pentru care ne-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu Bull, băiete! Are el grijă de tine. O să te scoată-n lume, pe cinstea mea! O să te ducă În țara unde curge lapte și miere... nu-i așa, Bull? O să-ți arate unde cresc copacii care fac șuncă și tufișurile În care cresc curcani... nu-i așa, Bull? spuse el, dînd un Înțeles urît, dar lingușitor vorbelor sale. Rămîi alături de Bull, băiete, și-o să te-mbrace În perle... Văleu, ce copil tîmpit! spuse și glasul i se transformă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și apoi piuitul lor: unele cu glasuri subțiri, stridente, ca țîrÎitul ascuțit al greierilor, altele cu glasuri joase, lansînd chemări ca un croncănit aspru, ciudat și Îndepărtat - așa erau sunetele care alcătuiau cîntecul păsărilor. Toate păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor nevăzute, strigătul ciudat și stins al păsărilor necunoscute aflate În parcul scăldat acum În lumină, un amestec straniu și dulce de triluri. „Dulce este adierea dimineții, dulce ivirea ei, o dată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
păduri de pin cu frunza ascuțită. Pe măsură ce pătrundea mai mult În interiorul țării, peisajul devenea mai variat În culori și forme: pămîntul era mai cleios, mai mîlos, iar cînd a plouat, l-a blestemat. Pe suprafața lui creștea o iarbă aspră, tufișuri mărunte și țepoase; și iarba aceea mirositoare, al cărei fum Îl scîrbise pe spaniol, creștea atît de abundent, Încît ar fi putut umple de fum și nările pămîntului. Animalele și păsările sălbatice se găseau din plin, așa că spaniolul cel chior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Copaci pitici. Arbuști. Ceva care arăta a iarbă. Probabil acesta fu primul gând care-i veni - o seră mare, la bordul acestei nave uriașe. Făcu alte înregistrări fugare - tavane înalte, uși pe jumătate ascunse, zeci de uși, parțial vizibile în spatele tufișurilor. Ușile se aflau în capătul îndepărtat al grădinii. În mijloc, mai la stânga - zărită în fugă - se afla un ochi de apă. Un bazin? Nu putea fi sigur. Pentru că. aproape în același moment în care el și ghidul său trecură pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
capacitatea, aceasta fusese deja demonstrată. Analiza sa rapidă fu întreruptă. Pași. Întoarse capul, odată cu Neggen. Și văzu că o femeie, îmbrăcată tot cu ceva asemănător cu o togă, se apropia dinspre o clădire lungă, joasă, care se putea zări printre tufișurile dese aflate în direcția aceea. Judecând după vârstele pământene, ea părea să aibă cam patruzeci de ani, aceeași vârstă pe care o arăta și bărbatul. Femeia se opri cam la trei metri într-o parte, pe scările care urcau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
cam de patru sute de picioare care se întindea pe o distanță de câteva mile, pierzându-se în dreptul unui oraș de forme solide, galben-maronii: clădiri, presupuse el. De fiecare parte a acelei străzi drepte se aflau copaci. Și o perdea de tufișuri ascunzând vederii alte clădiri joase, care presupuse că erau locuințe. Totul părea... altfel. Nici Pământul, nici Venus, nici Gorgzid, nici alte locuri cunoscute. Gosseyn acceptă ideea că se află pe o altă planetă locuită de oameni, undeva în galaxia Căii Lactee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
că nu te-a văzut, dar măcar aceasta va dovedi că acum ești pe Venus. Chiar în acest moment, ne găsim într-un parc la periferia orașului New Chicago. - Hă? Janasen se uită în jur, stupefiat. Nu erau decât pomi, tufișuri de umbre și clipocitul cascadei. Ici și colo. În umbră, luciri slabe aruncau lumini palide, dar nici urmă de oraș. - Cetățile astea venusiene, zise Discipolul, nu au seamăn în galaxie. Ele sunt dispuse altfel, organizate altfel. Totul este gratuit, hrană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
care cotea printre tufărișuri. în lumina farurilor pelice de promoroacă luceau prin frunzișul întunecat. McPake claxonă, apoi opri în fața unui conac impunător și toți coborîră. Conacul era o clădire pătrată cu două etaje, cu acareturi și o seră pe laturi. Tufișurile de zahă, ilice și rododendroni care o înconjurau îi dădeau un aer conspirativ, deși ferestrele erau luminate, se auzea muzică și pe aleea de pietriș de lîngă verandă erau parcate multe mașini. Ușa principală era deschisă, dar Sludden apăsă soneria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
șopti: ia-o pe aici, ia-o pe acolo. La capătul unei străzi, o poartă ruginită era închisă cu un lanț și învăluită în tulpini de volbură, dar el se strecură printre două gratii strîmbe. Văzu planeta sîngerie între niște tufișuri în formă de pagodă din ale căror tulpini cărnoase și sfărămicioase se prelingea un sirop alb. Cioara bătea din aripe deasupra cărării de zgură de la picioarele lui, sporovăind nebunește: An tan tichi tan Capu-i tăiat, ceru-i crăpat Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe Răutăciosul ăsta. Dar de ce zice că am putea fi utili? — N-a spus, dar regiunea mea - Unthankul Mare - are necazuri în multe privințe. Aproape în toate. Și a dumneavoastră la fel? — O, bineînțeles. Se paște prea mult pe pășiuni, tufișurile sînt prea puțin cultivate, minereurile noastre sînt deținute de străini, consiliul ne trimite avioane, tancuri și buldozere și beneficiile noastre se duc spre Algolagnics și Volstat pentru a cumpăra combustibil și piese de rezervă ca să lucrăm cu ele. O, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pîrîiașului pînă într-un loc în care acesta dispărea într-o adîncitură din pămîntul mlăștinos. Lanark îl văzu cum se prăvălește de la picioarele lui pe o stîncă roșiatică, într-un mic lac aflat la capătul unei văi adînci, pline de tufișuri și copaci, în mare parte mesteceni, scoruși și stejari pitici. Un cuplu, parțial acoperit de rădăcinile unui frasin de munte, stătea pe un petic de iarbă lîngă lac. Femeia părea că doarme, și Lanark văzu mai mult din bărbat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la început, cu responsabilitatea protejării unei fete, a cărei personalitate nu se manifestase până în acel moment în vreun fel tangibil. Le trebuiră vreo zece minute până să repereze un petec de iarbă suficient de protejat de crengile joase ale unui tufiș. ― Vom dormi acolo, șușoti Gosseyn. Ea se lăsă să alunece în iarbă. Și mutismul acestei acceptări îl făcu să înțeleagă deodată că fata îl urmase mult prea ușor. Se întinse, gânditor și încruntat, evaluând riscurile posibile. Noaptea era fără lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
șușoti Gosseyn. Ea se lăsă să alunece în iarbă. Și mutismul acestei acceptări îl făcu să înțeleagă deodată că fata îl urmase mult prea ușor. Se întinse, gânditor și încruntat, evaluând riscurile posibile. Noaptea era fără lună și obscuritatea, sub tufișul care-i adăpostea, era deplină. Într-un târziu Gosseyn începu să-i deslușească vag silueta neclară în anemica lumină a unui felinar îndepărtat. Era la vreo doi metri de el și, în timpul cât o observă nu făcu nici o mișcare. Pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
sens puteau avea cuvintele rostite de detectorul de minciuni: "Este înconjurat de o aureolă de forță de o natură nemaiântâlnită." Când se trezi, soarele strălucea. Teresa Clark se topise fără urmă. Gosseyn se convinse de dispariția ei răscolind în grabă tufișurile. Apoi ieși pe trotuar la vreo 30 de metri mai încolo; inspectă dintr-o privire strada spre nord, apoi spre sud. Trotuarele și strada furnicau de lume. Bărbați și femei, îmbrăcați cu eleganță treceau grăbiți prin fața lui. Zgomotul miilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
la liman? Te mulțumești să bâjbâi în beznă? ― Asta e. Și așteptă reacția ei. Urmă o lungă tăcere. Prea lungă. Iar răspunsul, când veni, nu veni de la fată. Cineva îi sări în spate și îl doborî. Alte siluete țâșniră din tufișuri și-l înșfăcară. Reuși să se ridice, luptând. Însuflețit de o profundă oroare, continuă să lupte, chiar și după ce mai multe mâini viguroase îl imobilizaseră, copleșindu-i capacitatea, de rezistență. O voce bărbătească zise: ― O.K., băgați-l în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
stătu pe gânduri. Balconul care decora fereastra salonului de toaletă era mascat de coroanele unor copaci. Ajunse jos fără probleme și se strecură în patru labe pe lângă zid. Pe parcursul primelor sute de metri, nici măcar o singură data nu părăsi adăpostul tufișurilor sau boscheților. Ajunsese la vreo treizeci de metri de soclul aproape pustiu al Mașinii, când o duzină de automobile țâșniră din spatele unui șir de arbori, unde stătuseră la pândă; câteva arme deschiseră focul asupra lui Gosseyn urlă disperat la Mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]