KorAP: Find »[drukola/base=ulcior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...47 >

1,163 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

în trup și m-a trimis la cules măsline, unde era mult de muncă. Zilpa mă aștepta acolo. Supraveghea presa și abia mi-a răspuns la salut. Chiar și Bilha care știa să citească în inimi era ocupată cu câteva urcioare de ulei care crăpaseră și nu vedea nimic altceva. Lipsa lor de atenție mi-a deschis ochii. Înainte de călătoria la Salem, eram sigură că mamele mele îmi citesc gândurile și văd direct în inima mea. Iar acum descopeream că sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
iar regele a mers până acolo încât l-a numit Elohim, cel mai mare dintre toți zeii. Tata mi-a făcut o zestre frumoasă. Optsprezece capre și optsprezece oi, toate hainele și bijiteriile mele, furca și piatra de pisat, zece urcioare de ulei nou și șase baloți mari de lână. Iacob a fost de acord să permită căsătorii între copiii lui și cei din Salem, de atunci încolo. Hamor și-a pus mâna sub coapsa lui Iacob, iar Iacob l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
țip și să-mi zgârii gâtul până mi-a dat sângele. A fost nevoie să-mi lege mâinile și gura ca să putem ieși din oraș fără să ne recunoască nimeni în întunericul nopții. Re-nefer și Nehesi au scos din pământ urcioare pline cu aur și argint și le-au dus pe ascuns, cu mine cu tot, până în portul Joppa, unde au tocmit o corabie minoică pentru o călătorie spre Egipt. Pe drum a fost o furtună teribilă, care a rupt pânzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
timpul de acord, am devenit moașele locului, ceea ce însemna multe case mari unde doamnele și servitoarele se bucurau de pântece fertile. Eram chemate cel puțin o dată la șapte zile și pentru fiecare copil sănătos primeam bijuterii, amulete, in fin sau urcioare cu ulei. Eu și Meryt împărțeam toate aceste lucruri. La rândul meu, voiam să i le dau pe toate lui Re-nefer, dar ea insista să le păstrez. Într-un an, magazia în care stăteam se umpluse de lucruri care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
mine, dar nu de la mine. - Se va naște întreg și curând. Dacă nu în seara asta, atunci mâine. Cheamă-mă și o să te ajut să stai pe cărămizi și o să tai cordonul. O chema Ahouri și după ce ne-am umplut urcioarele, m-a condus înapoi la casa brutarului. Locuia la câteva case mai la est de Menna și când i-a venit timpul în seara următoare, bărbatul ei a venit s-o caute pe moașa străină. Cu Meryt alături, am asistat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
uimită de mărimea lui. Îmi închipuisem o așezare ca cea de la Salem, cu o duzină de corturi și câteva focuri pentru gătit. Dar aici era un sat întreg; zeci de femei cu capul acoperit se mișcau încolo și încoace, cărând urcioare cu apă și lemne pentru foc. Țipetele copiilor acopereau murmurul de voci vorbind în limba mea, răstită și cântată în accente care îmi erau și nu-mi erau familiare. Dar mirosul a fost cel care mi-a umplut ochii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

în care se afla, Auta s-a așezat la umbra unei colibe pustii. Deocamdată, nimeni nu avea nevoie de el. Văzîndu-l obosit și crezîndu-l înfometat, unul dintre robii vechi, veniți o dată cu armata, îi aduse o mână de curmale și un ulcior cu apă proaspătă și îl privi cu tristețe. Auta se uită cu ochi pierduți după bunul sclav care pleca, dar nu mâncă. Era cu sufletul atât de istovit, încît nu-l mai cercetau nici gândurile, nici foamea. Și nici nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de ei, nu i-au nimerit. Dar asta a fost numai o amenințare. Oamenii și robii au fugit. Eu nu știam și m-am dus azi acolo. Am văzut nisipul răscolit, nu ca de vânt, altfel. Și am zărit niște ulcioare mici care străluceau. Niciodată n-au fost acolo ulcioare care să strălucească. Am vrut să mă apropii și chiar atunci mi-a spus un rob: "Nu te duce!" Și mi-a spus ce s-a întîmplat ieri. - Și nu te-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fost numai o amenințare. Oamenii și robii au fugit. Eu nu știam și m-am dus azi acolo. Am văzut nisipul răscolit, nu ca de vânt, altfel. Și am zărit niște ulcioare mici care străluceau. Niciodată n-au fost acolo ulcioare care să strălucească. Am vrut să mă apropii și chiar atunci mi-a spus un rob: "Nu te duce!" Și mi-a spus ce s-a întîmplat ieri. - Și nu te-ai dus? Tela îl privi cu groază: - Cum să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că nu sunt în apropiere. Își dădu seama că împrejur e tăcere și nemișcare. Vuietul care semăna uneori și cu urletul valurilor mării îl auzea fără îndoială de undeva dinăuntru. Nu știa ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta mai merse câteva vreme, apoi căzu. Se tîrî pe brânci spre acele lucruri lunguiețe ce semănau cu ulcioarele (numără șase, așa i se păru) și care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta mai merse câteva vreme, apoi căzu. Se tîrî pe brânci spre acele lucruri lunguiețe ce semănau cu ulcioarele (numără șase, așa i se păru) și care luceau ca sticla. Dar nu arătau chiar ca sticla, căci aveau în ele niște ape ciudate argintii, deși mai palide decât argintul. Poate-i mai rămăseseră cincizeci de pași... Auta ar fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Întoarse capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sau nu... Localnicii din Ta Kemet ziceau că Hapi vine de foarte departe, din niște munți stâncoși și pustii, păziți de un șoim și un uliu. Într-o peșteră de sub munte șade veșnic zeul Hapi, vărsând fără întrerupere din două ulcioare apa dătătoare de viață, care se scurge la vale prin gura îngustă a peșterii, strecurîndu-se între capul și coada unui șarpe uriaș. Așa se naște mereu, niciodată supusă pieirii, marea binecuvântare a ținutului Ta Kemet. Auta asculta de fiecare dată

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge. Unii credeau că zeul își ucide jertfele lângă muntele de obârșie. Nimeni nu îndrăznea, dintre atlanți, să bea apa asta însîngerată. Numai chinuiți de sete și văzîndu-i pe localnici că-și afundă ulcioarele în râu fără teamă, unii soldați încercară să guste apa roșie, și îndată vestea se răspândi în toată armata: nimeni nu mai băuse, nici în Atlantida, apă așa de gustoasă. Iahuben era dintre puținii care o mai băuseră și altădată

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vestea se răspândi în toată armata: nimeni nu mai băuse, nici în Atlantida, apă așa de gustoasă. Iahuben era dintre puținii care o mai băuseră și altădată. După ce mâncă vârtos, înainte de a se culca, soldatul Iahuben sorbi cu sete din ulcior, dar văzu că apa, tot bună, nu mai avea același gust. Se culcă gîndindu-se la Hapi. A doua zi îl căută pe Auta, în ceasurile când avu răgaz, și-l rugă să se ducă împreună spre malul râului. Vremea era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
taină! - Ai cam multe azi! râse Marele Preot. Tot din cer? - Nu, stăpâne, de pe pământ, dar nu știu de ce mi s-a părut că e și din cer. Am găsit în deșertul prin care am trecut niște lucruri ca niște ulcioare, sau... nu știu cum. Erau rotunde și lunguiețe, cu capetele ascuțite, dacă le-am putut desluși bine, căci am leșinat. - Cum ai leșinat? De spaimă? - Nu, stăpîne: ele m-au făcut să leșin. Nu semănau cu nimic din ce am văzut. N-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bolnav, chiar dacă depărtîndu-mă numaidecât mi-a trecut și m-am înviorat. Dar înțeleptul Tefnaht mi-a spus că au căzut altele asemănătoare și în alte locuri mai depărtate de cel dintâi. Se zice că unii oameni au murit de la acele ulcioare sau ce vor fi fost, iar alții care au venit mai târziu n-au mai pățit nimic. - N-a luat nimeni vreun ulcior din acelea? - Nimeni, stăpâne. - De ce, când ți-a spus Tefnaht că nu toate fac rău oamenilor, nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în alte locuri mai depărtate de cel dintâi. Se zice că unii oameni au murit de la acele ulcioare sau ce vor fi fost, iar alții care au venit mai târziu n-au mai pățit nimic. - N-a luat nimeni vreun ulcior din acelea? - Nimeni, stăpâne. - De ce, când ți-a spus Tefnaht că nu toate fac rău oamenilor, nu te-ai dus să le vezi? Auta plecă ochii în jos, mușcîndu-și buzele. - Ți-a fost frică? - Nu, stăpâne. - Atunci de ce nu te-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
prin deșert nu i-a fost frică... Iată, mie nu-mi e teamă pentru tine: eu știu că n-ai fugi. Pentru asemenea lucru, putea să-ți lase o corabie. Cine altul ar fi îndrăznit să ia în mână niște ulcioare căzute din cer? Iată cum căutăm noi să cunoaștem adevărurile firii! Dar înțeleptului Tefnaht îi plac mai mult cântărețele răsăritene, pentru firea lor zvăpăiată. Marele Preot era mânios și nu încerca să-și mai ascundă sufletul de ochii și urechile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
umărul bătrânului îi arătă cu cealaltă spre un fel de oglindă albă. Marele Preot și Tefnaht se uitară într-acolo și rămaseră înmărmuriți când îl văzură în acea oglindă pe Auta, lângă cort, cum lua din mâna unui slujitor un ulcior cu apă. Străinul de lângă oglindă trase dedesubt un soi de mâner, învîrti niște copci, și se ivi deodată în pătratul alb cerul negru cu stelele lui. Cerul părea că zboară prin minunata oglindă. Apoi zborul se opri și bătrânul recunoscu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
noi suntem la ei! Nici nu mai știu cum să spun. Mă doare capul. - Vrei să nu te mai doară, slăvite? întrebă Tefnaht. Trebuie să ieșim de-aici. Dar Marele Preot clătină din cap. Tot atunci se întoarse Auta cu ulciorul. - De ce ai stat atîta? îl întrebă Tefnaht. Iar Auta rîse: - Întâi s-au speriat de mine când m-au văzut cu globul pe cap, apoi au început toți să mi-l pipăie, să vadă dacă nu sunt nălucă. Bătrânul nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să mi-l pipăie, să vadă dacă nu sunt nălucă. Bătrânul nu mai vru apă; înțelese că pentru a bea trebuia să-și scoată globul, iar ca să și-l scoată trebuia să iasă din turn. Străinii se uitau curioși la ulcior. Cel cu păr mai bogat luă o țeavă străvezie deschisă la un capăt și o umplu cu apă, apoi apăsă un sâmbure din podea și se așeză pe scaunul pe care Auta îl cunoștea bine, dar care-i uimi pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dintre străini, în limba atlantă. Preoții se uitară unul la altul. Tefnaht îl întrebă pe străin dacă știe limba aceasta bine. Străinul zâmbi, sfios: - Nu. Puțin. Marele Preot își roti din nou ochii prin încăpere, apoi privirea îi căzu pe ulciorul de lut, adus de sclav. I se păru caraghios ulciorul printre toate celelalte lucruri care le vedea. Se rușină și, ca să-și învingă simțământul neplăcut, spuse repede: - Auta, nu văd printre ei nici un bătrân, numai tineri. Oare bătrânilor le-a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altul. Tefnaht îl întrebă pe străin dacă știe limba aceasta bine. Străinul zâmbi, sfios: - Nu. Puțin. Marele Preot își roti din nou ochii prin încăpere, apoi privirea îi căzu pe ulciorul de lut, adus de sclav. I se păru caraghios ulciorul printre toate celelalte lucruri care le vedea. Se rușină și, ca să-și învingă simțământul neplăcut, spuse repede: - Auta, nu văd printre ei nici un bătrân, numai tineri. Oare bătrânilor le-a fost frică să se suie în luntrea asta a lor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mult se văzu nevoit să-i răspundă și mintea lui nu găsea nici o minciună potrivită. Zise într-o doară: - Astea sunt podoabele lor, nu sunt capete. Cum își pun unii pene în păr, aceștia își împodobesc capetele cu astfel de ulcioare de sticlă viorie... Mai-Baka îl privi cu neîncredere. Zise: - Atunci trebuie să fie zei! Auta își mușcă buza: - Unde ai mai auzit să se plimbe zeii cu un rob negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]