2,033 matches
-
stradă, abia pe seară, așa că eram iar singure pe câmp. Săpam neîndemînatic, cu limbile scoase, și abia după ce făcuserăm o groapă îngustă, adâncă doar de vreo șaizeci de centimetri, am dat de o scândură străpunsă de rădăcini. O pupă roșie, umflată, era lipită de ea. Garoafa o tăie cu ascuțișul orbitor al sapei și din ea curse un lapte grețos. Am mai lărgit groapa până am putut să scoatem scândură și-am dat de un tunel cu trepte care coborau în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încă de rezolvat la matematică. A doua zi s-a întâlnit din nou cu Vali. Marius, intrigat, s-a apropiat de cei doi și după un schimb de replici s-au luat la bătaie. Marius s-a ales cu ochiul umflat și o durere puternică la brațul stâng. Florentina a fugit, când a văzut ce se întâmplă. După ore Marius a condus-o acasă. Ea se simțea stingherită și n-a scos un cuvânt tot drumul. Pe la ora cinci a după-amiezii
FLORENTINA ŞI TRAFICANTUL DE DROGURI. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Gabor Andreea, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2013]
-
pat căscând. Ce tot ziceai adineaori ?... Tot bombăni și bombăni... — Haidi !... Gura !... strigă ea. Și-și înșfacă sacoșa și iese, zăngănind geamurile de la sală. Pășește încet printre pietrele strâmbe din curte, peste care s-a așternut poleiul de dimineață. Picioarele umflate o înjunghie, cu toate că aseară s-a dat cu gaz și azi și-a pus ciorapii de lână, groși. Pesemne c-o să se schimbe vremea. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, aerul rece a amețit-o, și își scoate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gând, cifrele romane încă o încurcă, limba aurie a ceasului a încremenit între literele romane, aurii. Și, pe cadranul de email albastru, înconjurat de dantelăria aurie, un păstor și o păstoriță - ea cu o rochie roz, rotundă, ca un balon umflat și cu o perucă blondă, el cu ciorapi albi, colați pe picior - se privesc elegant, ceremonios și stângaci. Unul de-o parte, și celălalt de cealaltă parte a cadranului. Și iarăși fâșâitul unor roți pe caldarâm, fornăitul cailor, pași... Ghetele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nemeresc fotoliu. Fotoliu de piele- ăl de i-a pleznit pielea și a pus peste el covoare și perne. Fotoliu-n care sta madam Ioaniu... Cât sunt io de namilă, da-n fotoliu ăsta mă simt mică. își întinde picioarele umflate - o înjunghie de-i sar ochii din cap -, oftează, își reazemă ceafa de spătar. Vezi că nu degeaba se cuibărea baba în el ! Că, după ce fusese bolnavă și-ncepuse să se miște pân casă mai greu, nici că mai puteai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
prag dacă servitul ceaiului decurge cum se cuvine, așa cum generalul urmărește câmpul de bătaie și desfășurarea operațiunilor de pe un dâmb mai înalt, cu binoclul la ochi. Pare însă ușor decoafată, șalul îi spânzură pe un umăr, cu neglijență, fața ușor umflată și-a pierdut drăgălășenia. Cu totul neobișnuit, s-a oprit între cele două uși, în dreptul pendulei, și așteaptă, în loc să o trimită pe Nela să-l cheme pe stăpânul casei. Cu o mică satisfacție - de ce ? -, Titi Ialomițeanu observă călcarea conveniențelor. Ceva
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pomenim cu conița Sofica, acu vine de la mansardă, s-a dus iar să-i dea doftoriile lu neisprăvitul de Grigore, și a zis conița că dacă nici acu nu vrea să le ia, să merg io să-i sparg gâlcile umflate, să i le frec cu sare. Aidi, donșoară, aidi, lăsați geamu, că nu mai avem decât franjurile de pe frunte, și acu ne pomenim cu dumneaei, și-i vai de noi când o vedea iar lenjurile ’mneavoastră la fel peste tot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ușii, fără să mai îndrăznești să suni și a doua oară. Cine oare ți-a adus în față ochii albaștri apoși ai mamei- ce bine știi rețeaua de zbârcituri dimprejur și cele câteva punctișoare albe, semănate pe pleoapele cu marginea umflată, printre genele rare... O privire ce mizează pe patetismul ei ca să te mustre fără cuvinte, pentru că altfel ea își face de lucru, ca de obicei, la gherghef și nu îți comunică decât o veste anodină : că a achitat datoria la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
al infernului plin de oameni deznădăjduiți, unii aruncându-se în apă, alții luptându-se pentru o nenorocită de barcă găurită, alții încercând să plutească agățați de câte o scândură, o ladă, șrapnelele și gloanțele inamice vânându-i și aici, cadavre umflate plutind... Ce distrugere, ce risipă ! Apoi acele nume ce circulă ale unor diverși ofițeri eroi care au încercat să reziste într-o panică generală, într-o mulțime ce nu mai vedea nicio scăpare și nu mai voia decât să-și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
parfum violent, ce nu l-am putut recunoaște. O vreme atenția ei a fost doar la imensa pălărie ce se deranjase și, ca să și-o puie la loc, a scos acul pălăriei și apoi l-a vârât înapoi în cocul umflat, cu un gest atât de decis, încât eu, cu nervii mei sensibili, m-am înfiorat : am trăit halucinația că și-l înfigea în creieri... Deși strâns în corset, pieptul mare deborda și întindea năstureii mulți, prinși cu greutate în bride
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
madam Geblescu să-ți aranjez rochița ! Și ți-am făcut câteva pense, da i-am luat și din tiv. Am stat noi amândouă singure, numa cu nemțoaica dumitale, și nu scoteai o vorbă, numa te uitai chiorâș și aveai ochii umflați cât pumnu și roșii. Vezi, m-am gândit io, sărăcuța ! Ce casă are, cu de toate, o casă ca un palat, da uite, că e și ea amărâtă ! Că io știam ce pâine amară mănânci dacă ajungi orfană ! Cum zic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de lemne, ne-au lăsat să adunăm vreascuri, ce-om mai găsi, să le încărcăm într-o sanie. Scormoneam cu mâinile în zăpadă, până nu le am mai simțit, zile întregi n-am mai putut nici să le mișc, de umflate ce erau și de durere... Dar Muti, draga de ea, înțeleaptă, Muti - Mama Grachilor - ne-a ținut curajul : trăim unii pentru alții, spunea, n-avem dreptul să ne gândim la moarte ! Chiar dacă pentru noi ar fi mai ușor, trebuie să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a așezat bine, cu ghemotocul de vată, pregătit alături. Mișcări precise, economice, deși nu poartă ochelari : vederea i-a revenit de câtăva vreme. Și, când va începe să-și fluture mâinile noduroase, cu pielea subțire, vineție și pistruiată deasupra venelor umflate, pentru ca lacul de pe unghii să se usuce mai repede, va ridica în sfârșit capul și-și va privi fiica cu obișnuita ei expresie - deloc mirată, discret dezaprobatoare. Se plimbă repede, tot mai repede în sufrageria care, cândva, a fost salon
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
era Înalt?) și pleșuv (sau avea o claie dezordonată?), Îmi amintesc saboții lui albi (avea saboți?). Îmi amintesc că am văzut cu ochiul stîng lampa pe care mi-a băgat-o În față, după ce a reușit să-mi dezlipească pleoapele umflate, pe care se Închegase sîngele (asta e adevărat, nu am cum să Încurc așa ceva). Apoi mi-a cusut arcada. Îmi amintesc că un craniu s-a plimbat prin fața mea - sper din toată inima că era o radiografie. Îmi amintesc că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un radio se aud șlagăre, Aurelian Andreescu (sau Marius Țeicu?) zbiară melodios o lirică metafizică: lucruri abstracte legate de eternitate și nemurire și nunți În cer. — Doamne ferește! zic și Îngîn din buze versurile melodiei (ETERNITATEEE), atît cît Îmi permite fața umflată. — Ce? zice Moise greoi, holbîndu-se la mine. Totuși, nu e un băiat rău, dar e greoi, foarte greoi - mă ia dorul de Vlad, de Csabi. — Ăștia care cîntă... cîntă despre cimitire..., Îi explic și văd cum În cele din urmă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care s-a Întîmplat să fie exact În dreptul gurii boilerului, pentru că În el mă sprijineam. Jumătate de față Îmi e de asemenea pîrlită, sprîncenele sfîrÎie. Mirosul e infernal. Probabil că am părul măciucă și probabil că am rămas cu obrajii umflați. Usturimea mă invadează În crescendo. Mă prăbușesc În fund În timp ce În baie năvălesc OS- ul și cîțiva colegi soldați. Bubuitura s-a auzit de afară și se miră rîzÎnd că mai sînt Întreg. Locotenentul Soare insistă să merg la infirmerie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a vorbi, cu calm și fermitate, cu totul neobișnuit pentru Gabriel, era maniera pe care o prefera cumnata ei. Stella plânsese până atunci cu fața într-o batistă. Acum dădu batista la o parte și înălță o față udă și umflată, zgâriată și învinețită, care-i produse lui Gabriel un șoc. Stella începu să-și legene capul pe pernă, în dreapta și în stânga, străduindu-se, vizibil, să-și controleze respirația. Cumnata ei îi atinse ușor brațul. Știa că Stellei nu-i plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
obrazul învinețit și răsuflă greu, ferindu-se de soțul ei, să nu-i vadă gura udă de lacrimi. — Cum te simți? o întrebă George. — Bine. Te simți bine? — Da. — Ai un ochi vânăt. — Da. — Și eu la fel, îl simt umflat, nu-mi pot da seama de unde până unde. — Ah... da... — Cei de pe aici par drăguți, sora a fost foarte amabilă cu mine. — Bine. — N-ai dureri? — Nu. — Asta-i bine. Nu pot să mă opresc din plâns. — Nu-i motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu am reușit să cunosc decât într-un lung șir de ani și cu multe osteneli și primejdii pe care le-am întâmpinat. Opera aceasta, eu nu am înfrumusețat-o și nici nu amumplut-o cu fraze îndelung meșteșugite, cu vorbe umflate și mărețe sau cu alte găteli și ornamente care uimesc privirea și cu care mulți obișnuiesc să zugrăvească și să împodobească lucrurile pe care le spun; deoarece am voit ca ea sau să nu merite nici un fel de cinstire, sau
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
care ar fi trebuit să fie culminantă și care nu fusese decât o încîlcire de cuvinte haine, un schimb de injurii mult timp mestecate și acum scuipate în obraz. Rim se arătase superior prin calm si batjocoră. Lina, cu fața umflată ca de brâncă, zvâcnea anevoie vorbele îmbîcsite între fălcile contractate. Văzând că pierde teren, Lina dase lovitura cea mare, pe care e drept că nici Rim n-o aștepta. Era baricada de după care el își apărase o viață întreagă demnitatea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
stînd Într-un picior și cu veșmintele rupte care-i dezgoleau corpul acoperit de zgîrieturi. Nilda Îi ținea isonul vărsînd șiroaie de lacrimi; de ce plîngea mai tare, de aceea simțea durerile, fiindcă buza de sus Îi era despicată În două, umflată, hidropică, plină de sînge. Trebuia să urce cît mai repede În camera unde era o trusă sanitară și să-și dezinfecteze rănile; pe urmă să dea fuga la primul medic pe care-l puteau găsi la Chosica pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și pe deasupra copilașul Nildei care era gata să scîncească, se simți complet părăsită, brațul i se umfla din ce În ce mai tare și arăta Îngrozitor; și, culmea nenorocirilor, Își aminti că a doua zi avea un cocteil și atunci văzu limpede că brațul umflat Începea să se Învinețească; le ceru tuturor să plece, ca și cum ar fi vrut nici mai mult nici mai puțin decît s-o lase să moară singură. Dar chiar În clipa aceea intra Bobby dînd din mîini ca un bezmetic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fim serioși!, lucrurile astea nu se petrec În lumea noastră. Viața noastră e fericită, părea că-i spune, Îmbrățișînd-o și ea se cuibări la pieptul lui topindu-se de dragoste și adoptând pentru totdeauna rolul de grav bolnavă cu brațul umflat. „E o chestiune de cîteva zile“, explică medicul și Juan Lucas adăugă batjocoritor: „Susan și ușile ei“. Atunci ea Îl rugă să-i spună adevărul, să-i spună că arăta Îngrozitor așa umflată cum era și că o să divorțeze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
totdeauna rolul de grav bolnavă cu brațul umflat. „E o chestiune de cîteva zile“, explică medicul și Juan Lucas adăugă batjocoritor: „Susan și ușile ei“. Atunci ea Îl rugă să-i spună adevărul, să-i spună că arăta Îngrozitor așa umflată cum era și că o să divorțeze de un monstru ca ea... „Ha, ha! Frumoasa Înveninată! Asta-i bună! Celso, adu-ne ceva de băut...“ Servitorii se făcură nevăzuți fără să scoată o vorbă, dispăreau unul după altul ca și cum s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
orice numai să poată face cunoștință cu flight hostess, voia să scoată portofelul și să plătească, voia să le facă cu ochiul fetelor care treceau, dar pînă la urmă n-a făcut nimic din toate astea și rămase cu buzele umflate; cînd scoase În sfîrșit portofelul doldora de bani, Susan semnase cecul și reușise chiar să-și amintească numărul apartamentului. Susan plecă, frumoasă și fără să-și dea seama de nimic, gîndindu-se numai că șirul acela de Încăperi de scînduri erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]