13,547 matches
-
cu linii drepte, cum nu sunt în natură, dar așa credeau ei că trebuie să fie lumea, dreaptă. Sunt puțini oameni care nu sunt sensibili la frumosă și, văzându-i pe cei care se străduiau să pună pe îmbrăcăminte, pe unelte, pe vase, pe grinzile și derigii casei „ceva” ce nu văzuseră, să nu facă și ei. Așa cred că, din îmbrăcămintea zilnică, a rezultat îmbrăcămintea de sărbătoare, când și Dumnezeu se uită cu alți ochi la creația Sa, costumul popular
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
construite în principal pe structura tindă, camera din stânga, cea de locuit, de toată ziua și noaptea, și camera din dreapta, „casa mare”, camera de oaspeți, unde erau ținute și lucrurile de preț, zestrea fetelor de măritat. În tindă se păstrau unele unelte și vase, scara de urcat în pod, unde, pe culme se afuma carnea și slănina, iar pe pod se depozitau cereale. Necesitățile de ordin practic, economic, au dusă la adăugarea pe o latur îngustă a casei, sau în spatele unei camere
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
peste lemn, avându-se grijă de ușa de la intrare, geamuri (mici, acoperite cu piele, cu bășica animalelor până a se folosi sticla), despărțiturile interioare. Pentru rezistență se foloseau cuie din lemn tare (corn) după ce se făcea o gaură cu sfredelul, unealtă făcută de meșterii fierari. Fiind o lucrare elaborată, casa trebuia lucrată de meșteri specializați (vezi capitolul despre meșterii satului). Materialele erau procurate din timp de cel care voia o casă, de regulă un tânăr care voia să-și întemeieze o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Arcașii”-lor. De asemenea, a fost inițiată pregătirea fizică a tineretului sătesc, în cadrul mișcării premilitarilor, fiind pregătiți de învățători, sau alți „gradați” din sate. Marea masă a poporului a făcut, atunci ca și acum, sport prin muncă: marșuri lungi cu unelte de muncă în spate, cu ulciorul de apă și cu „mâncarea” până la „bucată”, la ogor. Toate muncile agricole presupun efort mare care vlăguiau de forță pe cei care arau, săpau, prășeau, secerau etc. Nu e de mirare că masa mare
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Tarnița, Filipeni și Fruntești, poruncindu-i să meargă prin ele și împreună cu zapcii aflați acolo să execute pe locuitori să-și îndeplinească obligațiile. Alți slujbași, răzeși cu titluri de boierie, erau însărcinați să strângă salahori (meșteri de prin sate) cu uneltele necesare și să-i ducă la locurile fixate unde se construiau magaziile pentru armatele rusești de ocupație, sau să strângă produse pentru aceleași armate. Trebuie să spunem că, începânăd cu secolul al XVIII-lea, de la 1711 și până la războiul de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de stilouri de pe strada Anselmo Clavé, chiar În spatele Consiliului Militar. Obiectul devoțiunii mele, un somptuos stilou negru garnisit cu Dumnezeu știe cîte rafinamente și titluri, prezida vitrina ca și cînd ar fi fost vorba de una din bijuteriile coroanei. Această unealtă, o minunăție În sine, era un delir baroc de argint, aur și mii de curbe ce străluceau precum farul din Alexandria. CÎnd tata mă scotea la plimbare, eu nu tăceam pînă cînd nu mă ducea să văd stiloul. Tata spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se contura nemișcată În fotoliu, iscodind de la fereastră. Era treaz și rămăsese În costumul de oraș. Volute de fum se Înălțau leneș dintr-o țigară pe care o ținea Între arătător și inelar, ca și cînd ar fi fost o unealtă de scris. De ani de zile nu-l mai văzusem pe tata fumînd. — Bună dimineața, a murmurat, stingînd țigara Într-o scrumieră aproape ticsită de chiștoace fumate pe jumătate. L-am privit neștiind ce să spun. Privirea lui rămînea ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
descendenții săi, Homo habilis și Homo rudolfensis, selectați de exigențele mersului biped, stau deja mai drept - așadar pot purta un creier mai greu. Culegători, hoitari, paraziți, ei învață să cioplească pietre pentru a se servi de ele ca de niște unelte și migrează dintr-o zonă în alta de-a lungul și de-a latul continentului african. Supraviețuiesc doar primatele cel mai bine adaptate peregrinării și evoluează doar tehnicile de vânătoare și de cules compatibile cu deplasările. Acum un milion și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
pare - două noi primate, și ele nomade: Homo sapiens, apoi Homo heidelbergensis, mai bine adaptați la mers decât predecesorii lor. Stau mai drept decât ceilalți, creierul le este mai voluminos, iar organizarea socială și limbajul sunt mai sofisticate. Singurele lor unelte sunt tot pietrele cioplite. Supuși integral forțelor naturii - ploaia, vântul și trăsnetul -, văd în ele manifestarea unor forțe superioare. încă nu-și îngroapă morții; locuințele lor, încă precare, devin mai solide, iar uneltele sunt mai ingenioase. Toate aceste primate, vecine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
și limbajul sunt mai sofisticate. Singurele lor unelte sunt tot pietrele cioplite. Supuși integral forțelor naturii - ploaia, vântul și trăsnetul -, văd în ele manifestarea unor forțe superioare. încă nu-și îngroapă morții; locuințele lor, încă precare, devin mai solide, iar uneltele sunt mai ingenioase. Toate aceste primate, vecine, dar nu asemănătoare, coexistă fără să se amestece. încep să-și transmită din generație în generație anumite cunoștințe, ceea ce-i deosebește de toate celelalte specii de animale. O lecție pentru viitor: transmiterea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
încă nu depășește 25 de ani. Grupurile de oameni migrează din Orientul Mijlociu în Europa; nu acumulează nimic, nu economisesc, nu păstrează nimic ca rezervă și nu iau cu ei nici un lucru pe care să nu-l poată transporta, în afară de foc, unelte, arme, îmbrăcăminte, cunoștințe, limbi, ritualuri și amintiri. Apar primele schimburi de obiecte, de femei, de prizonieri: primele piețe. Și, fără îndoială, primele manifestări de sclavie. în jurul anilor 85000 î.e.n., climatul planetei se răcește; Homo sapiens sapiens își amenajează primele adăposturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
continuare prezent, vizând mereu însușirea forței strămoșilor și ritualizarea raporturilor cu moartea. A mânca ceva viu pentru a trăi este o lecție valabilă și astăzi. în jurul anilor 45000 î.e.n., primatele noastre locuiesc iarna în peșteri, iar vara în colibe. Produc unelte tot mai specializate. între membrii grupului se instaurează diviziunea muncii; odată cu aceasta apare și șomajul, pentru cei care nu mai contribuie direct la procurarea hranei. După 5 000 de ani, clima planetei se încălzește și mai mult; ca și celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
sacrificiu religios: a mânca trupul unui om trimis la Dumnezeu pentru a se apropia de El. Proprietatea capătă contur; limbile se diversifică; diviziunea muncii devine mai complexă: unul face colibe, altul coase piese de îmbrăcăminte sau cioplește pietre, unii meșteresc unelte și arme, iar alții vânează, povestesc, îngrijesc bolnavii ori se roagă. Bărbații se impun în fața femeilor, își plasează mamele și surorile sub responsabilitatea fraților și a verilor. Apar interdicții care permit limitarea violenței: membrii unui grup se ajută reciproc, muncesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
Oamenii sunt puși să muncească sub amenințarea recurgerii la violență; priceperea esențială este cea care permite obținerea unui surplus agricol. Obiectele nu mai au nici nume, nici personalitate; sunt niște artefacte, susceptibile de a fi schimbate prin troc, devenind simple unelte. Sclavia la care sunt supuși cea mai mare parte a oamenilor este condiția libertății unei minorități. Șeful fiecărui regat sau imperiu este totodată principe, preot, căpetenie militară, stăpân al timpului și al puterii, Om-Dumnezeu. El este singurul autorizat să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
succesiune considerată imposibilă. încă o dată, așa cum s-a mai întâmplat de cinci ori până acum, această transmitere a puterii între două porturi se decide în mediul rural, pe câmpiile roditoare. Și asta pentru că pământul furnizează în continuare totul: hrană, îmbrăcăminte, unelte, lemn pentru energie și pentru construcția corăbiilor. Tot aici este produsă și renta funciară, ce finanțează industria și creează primele profituri. în 1768, un nou război de țesut inventat de Richard Arkwright și funcționând pe baza energiei apei curgătoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
foarte mare. De ce „obiecte nomade”? Așa cum s-a văzut, nomazii transportă dintotdeauna obiecte în stare să-i ajute să suporte vicisitudinile călătoriei; primul dintre acestea a fost, fără îndoială, o piatră cioplită, un talisman, apoi au urmat focul, îmbrăcămintea, încălțămintea, uneltele, armele, bijuteriile, relicvele, instrumentele muzicale, caii, papirusurile... Au urmat cartea, primul obiect nomad produs în serie, apoi obiectele ce permit miniaturizarea și transportul instrumentelor sedentare: ceasul, aparatul de fotografiat, radioul, picupul, camera de luat vederi, casetofonul. în sfârșit, au apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
ea mai mult decât la realitate. Îl face pe un bărbat să fie ceva mai mult decât el însuși și totodată ceva mai puțin. El încetează să mai fie el însuși. Nu mai e un individ, ci un lucru, o unealtă potrivită îndeplinirii unui scop străin eului său. Dragostea nu e niciodată lipsită de sentimentalism și Strickland era omul cel mai puțin înclinat către această infirmitate dintre toți cei pe care i-am cunoscut. Nu puteam crede că ar suferi vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asta era prea mult. Se uită înnebunit în jur în căutarea unui instrument. Voia să taie tabloul în bucăți. Nu mai trebuia să mai dăinuie nici un minut. Dar nu găsi nimic care să-i slujească scopului. Începu să-și răvășească uneltele de pictură. Nu pricepea cum, dar nu găsea ce-i trebuia. Era înnebunit. În cele din urmă găsi ceea ce căuta, un cuțit mare de răzuit paleta, și se repezi la el cu un strigăt de triumf. Îl luă în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
văzut că, afară de momentele pasionate, Strickland rămâne detașat, departe de ea, probabil că se simțea cuprinsă de spaimă și presupun că până și în acele momente își dădea seama că pentru Strickland ea nu e un individ, ci doar o unealtă a plăcerii. Acesta era încă un străin, iar ea se străduia să-l lege cu ajutorul unor artificii patetice, se străduia să-l prindă în capcana confortului și nu-și dădea seama că pentru el confortul nu însemna nimic. Se dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mod necesar lucrurile, iar ele ies În mod ordonat din mâna lui Dumnezeu. Își vârî În traistă o lumânare și amnarul. Apoi, ieșind, trecu spre grajdurile mânăstirii, căutând ceva de care avea nevoie pentru planul din mintea lui. Cotrobăi printre unelte până când găsi o pârghie din fier, din acelea folosite de fierari pentru a scoate potcoavele uzate din copitele cailor, și se Îndepărtă cu pași repezi. Ora stingerii bătuse de ceva vreme când ajunse la abație. Se lăsase Întunericul și umezeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele meseriei, rămase În ordine pe bancul de lucru. Din ce Își putea aminti Dante, nimic nu fusese atins. Lăzile și scrinurile nu fuseseră forțate, ca și când asasinul nu ar fi avut nici un interes privitor la conținutul lor. Cel care ucisese părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că metafora se referea la un neajuns fizic sau la o lacună morală. Însă dacă episcopul voise să definească drept „om neîntreg” pe cineva care, pe atunci, era doar un copil? Și dacă acel copil ar fi acționat ca o unealtă oarbă a perfidiei celorlalți, din ură față de un tată care Îl renegase În mod inexplicabil și Îl ofensase În persoana mamei adorate? Acea durere veche putea să fi inițiat o tragedie ce ucisese o stirpe și devastase imperiul. Până la ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
depozitate lucrurile de care nu mai era nevoie, câte puțin din toate și din nimic, dulapuri șubrezite și curse de șoareci, coase ruginite și subțiri precum cornul lunii, pietre, ardezie, o caleașcă de tip tilbury, jucării stricate, sculuri de sfoară, unelte de grădină, haine zdrențuite și o mulțime de trofee de cerbi și de mistreți morți și împăiați - bătrânul era un vânător înrăit - pe care fiul, care făcea să cadă capete, dar detesta să le vadă, pusese să fie aduse aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
rătăcit, cu toată datoria ei de a-l salva, Contesa avea și un scop egoist, pe care nu l-ar fi recunoscut nici în fața Sfintei Tereza, patroana ei spirituală: fără Horațiu, Contesa nu numai că ar fi fost lipsită de unealta cu care-și împlinea planurile, dar ar fi rămas practic fără jumătatea de jos a trupului ei, fără picioarele care ieșeau în Babilon în fiecare zi să-i aducă lapte și miere. Contesa nu mai ieșise din Palat de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și o meserie în același timp. Hobby e un nou cuvânt străin care s‑a încetățenit rapid. Americanii au plecat, limba lor a rămas, ura! Rainer tocmai observă cu neplăcere că în clipa de față idiotul de Hans nu e unealta lui, ci a cântăreților de jazz. Aleargă de colo‑colo, strânge plin de zel pupitrele, îndeasă contrabasurile în husele lor de pânză tare, închide și deschide pe rând pianul, în funcție de ce i se spune, curăță trompetele, stivuiește partiturile cu aranjamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]