1,675 matches
-
ale tortului, abia reușesc să-mi croiesc drum până la chioșcul de ziare : iuhuuuu ! Privirea mea vrăjește tot și transformă totul În acadele de decorat tortul. lumea e un magazin de bomboane colorate și de vată de zahăr ars. iată, un urât Își scoate capul prin zâmbetul meu care Învelește strada ca o glazură de cioco- lată. Stai acolo, spun eu și Îi Îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul Își scoate capul din nou, ceea ce mă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de vată de zahăr ars. iată, un urât Își scoate capul prin zâmbetul meu care Învelește strada ca o glazură de cioco- lată. Stai acolo, spun eu și Îi Îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul Își scoate capul din nou, ceea ce mă silește să-l Împing și pe el În oala cu poezie. Urâtul iese din oala de poezie, se scutură supărat, Își Îndeasă pălĂria pe cap și scoate un pistol : poc, poc ! Atunci Îi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
glazură de cioco- lată. Stai acolo, spun eu și Îi Îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul Își scoate capul din nou, ceea ce mă silește să-l Împing și pe el În oala cu poezie. Urâtul iese din oala de poezie, se scutură supărat, Își Îndeasă pălĂria pe cap și scoate un pistol : poc, poc ! Atunci Îi dau cu linguroiul de lemn În cap și continui să-l linguresc În crema de vanilie pentru tort.“ Așa
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
ale tortului, abia reușesc să-mi croiesc drum până la chioșcul de ziare : iuhuuuu ! Privirea mea vrăjește tot și transformă totul în acadele de decorat tortul. Lumea e un magazin de bomboane colorate și de vată de zahăr ars. Iată, un urât își scoate capul prin zâmbetul meu care învelește strada ca o glazură de ciocolată. Stai acolo, spun eu și îi îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul își scoate capul din nou, ceea ce mă silește
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
și de vată de zahăr ars. Iată, un urât își scoate capul prin zâmbetul meu care învelește strada ca o glazură de ciocolată. Stai acolo, spun eu și îi îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul își scoate capul din nou, ceea ce mă silește să-l împing și pe el în oala cu poezie. Urâtul iese din oala de poezie, se scutură supărat, își îndeasă pălăria pe cap și scoate un pistol : poc, poc ! Atunci îi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
o glazură de ciocolată. Stai acolo, spun eu și îi îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul își scoate capul din nou, ceea ce mă silește să-l împing și pe el în oala cu poezie. Urâtul iese din oala de poezie, se scutură supărat, își îndeasă pălăria pe cap și scoate un pistol : poc, poc ! Atunci îi dau cu linguroiul de lemn în cap și continui să-l linguresc în crema de vanilie pentru tort.“ Așa
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
au condus la elaborarea povestirii cu titlul de mai sus. Anume, că, mult prea bogatul Dodu Scoruș era, cu adevărat, foarte urât. N-are rost să portretizăm urâțenia fizică a acestuia. Și, până la finalul povestirii, veți Înțelege, că, dincolo de exteriorul urâtului, În interiorul și În afara lumii, În mijlocul căreia Își ducea viața, era ceva ce numai Lozia a fost În stare să deslușească; o frumusețe nebănuită. Bogățiile lui Își aveau, drept izvor, o mare moștenire funciară. O imensă moșie. Căzută, pe el, ca
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
De multe ori mă plimb după serviciu. Merg în orașul vechi sau la grădina japoneză. Ziua s-a lungit, nici nu mai plouă atâta. Când vii aici? - Poate după examen. Tu ce mai faci, Rățoiule? - Mi-e urât. Mor de urât! Mi-e greață să vin acasă, de aceea umblu prin oraș. Și nici acolo nu scap de scârba... - De ce? - Nu știu. Nu mă simt bine... - Te-ai dus la doctor? Da. Iau pastile, sunt în control. Doar crizele astea... - Ce
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
cîți dintre studenții lui Thomas Îi urmau acestuia Învățătura? Un mistificator, așa ar fi fost mai potrivit să Îl socotească aceștia, de vreme ce chiar el, În unele momente, așa se simțea. Îi Învăț doar lucruri nefolositoare... Cum există o estetică a urîtului, de ce nu ar exista și o etică a răului?... Tocmai potrivită vremurilor... Bancnote false, zîmbete false, danturi false, alarme false, gene false, unghii false. Identități false! Copiii lui purtau nume care nu erau ale lor! Sorensen ar fi trebuit să
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
veterană de vârstă și cea mai veche din secție, deci... de când îl știu, tot singur este. Nu am auzit că are și el pe cineva să-l iubească, să-i spele, să-i facă mâncare ori să îi țină de urât în casă... Își sucesc astea de aici gâtul după el și el nu le bagă în seamă. Glumește și atât. Nici nu le atinge, cum am văzut eu că fac alții că... să mă ierte Dumnezeu, am mai făcut și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
trosniturile scării apropiate. Când întoarse capul, zări pe Otilia. Era cam palidă și avea ochii ficși și mustrători. - Papa, ce faci aici?Bătrînul lăsă ochii în jos, gudurîndu-se. - Nimic. I-arătam odaia. Te las pe tine să-i ții de urât. Și, frecîndu-și mâinile, bătrânul o luă mărunt pe scară în jos. - Ți-a cerut bani? întrebă, supărată, Otilia pe Felix. - Nu! minți acesta. - Ba ți-a cerut! întări fata cu o intonație care n-admitereplică. Papa este un om bun, urmă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
De ce am vrut să ne sinucidem? șopti tainic și grav Weissmann. Tu nu cunoști durerea cărnii, desperarea de a fi ajuns pe culmile beției, de unde nu mai e nici o fericire posibilă? Când ajungi o astfel de culme, imediat te năvălește urâtul. Ne-a fost silă de viață, am vrut să prelungim clipa în eternitate. Lui Felix Weissmann i se păru cam prea teatral de subtil, dar seriozitatea cu care își făcea tragedii strict gratuite îl încînta. I se redeșteptau în suflet
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nici o jenă. Acum n-aș mai putea face asta, fără voia dumitale. Prejudecăți eu n-am, și nici dumneata n-ar trebui să ai, ca fată modernă. Sunt lipsit de orice ocupație și aș fi vesel să-ți țiu de urât, să te ocrotesc. Ești liberă, ai bani, nu-mi datorezi nimic. Vei face dar cum vei găsi de cuviință. Dar să știi că vechiul dumitale prieten ține la dumneata ca întotdeauna și te va primi cu brațele deschise oricând și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
domnul acela, cu nume ca de lovitură din box, cine juca, doar pentru a adormi vigilența poliției helvete, noaptea întreagă, dame și preferans, la Cabaretul Voltaire? Cum îl chema, Doamne, pe ăsta? - Pe cine, stimată doamnă Patricia Stamatescu? - Pe ăsta, urâtul, țuguiatul și cu barbișon... Zi-mi un nume de lovitură din box! - Upercut?!... - Nu. Troțki!... Bravul comandant care, fără să facă o singură zi de instrucție militară, a turtit, ca pe o sferă de vată de zahăr, trupele intervenționiste și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
câțiva pruni. În timp ce-și închipuia felul în care îi va prevesti 349 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Nu-l pocni încă. Ia-l încă o țâră cu binișorul. - Costache! strig. Ai înnebunit?! Nu vezi cât ești de urît? - Sânt urât, admite Costache. Și complicat, și urât. Dar am un suflet romantic... - Păi, mă doare pe mine în fund de sufletul tău. Cum să-l prezint eu, pe sufletul tău, mamei mele? Ca să nu-ți mai jur că n-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lacom țigara și o aprinse. - Așa, oftă ușurat. Uitasem. Luna se ridică deasupra și le lumină fețele tăiate. Gheorghe o privi și înjură: - Te uiți-ncoa, cocoană, mila mă-ti de mireasă! Nu era în apele lui. Iar îl scormonea urâtul. Îl iscodi pe ucenic, ca să-i mai treacă: - Și zici că te-a născut mă-ta de fată mare, ai? - Da. A avut pe unu de-a lăsat-o borțoasă și s-a ușchit. Ce era să facă? M-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă tine o mătușă. Fata prinsese o îndrăzneală și împrăștia zăpada cu pantoful ei mic. - O să dau pe la tine, a mai zis Piele. Da unde stai? - Da de ce vrei să știi? - Așa, să mai trec câteodată să-ti tin de urât... - Nu mai spune? Gheorghe o dată a întors obrazul lui bătrân. - Ete-a dracului! Lunganul i-a dat un ghiont: - Taci, Treantă, că-mi strici ploile! S-a-ntors către ea. Hai, spune, neică, să-ti iau de-o rochie, niscai pantofi, c-oi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unprumute niște țoale mai ca lumea, domni să-mi fiți, să nu se ginească! Sidiliți-vă, treaba voastră ce faceți, altfel dă dracu-n voi! Și să v-alegeți niscai umblători mai ca lumea, nu scroabe ori șalupe, să vă râdă urâții ăia. Titi, să-i potrivești tu, că ești mai subțire, ai grijă de gloaba asta de Gheorghe, că ne face de râs... I-a dus Titi Aripă la ovrei, în Taica Lazăr. - Să trăiești, jupîne. - Noroc. Iar ați găsit ceva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
felinare vesele. Numai ucenicul era fiert. Îi stătea gândul la Didina. În timpul ăsta ea se iubea cu Bozoncea. 232 - Ce-i puișorule? îl întrebă ăl bătrân. - Ce să fie? Mi s-a urât. - Las', că știu eu de unde se trage urâtul ăsta... Sandu zâmbea pe sub mustață. Zise și el într-o doară: - Te-oi fi săturat de bine, nenică... y Mai că trecuse și vara aia fierbinte, arzătoare. Rar cădea cîte-o ploaie. Tpt pe malul gârlei ședeau, la Băneasa, pândind trenurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
anchetă, îi aduceau seara bătuți măr. Îi îngrijeau până își veneau în fire, trimiteau afară după țigări și mâncare bună, bani aveau. Gardienii luau bacșișuri grase, dar îi serveau. Sâmbătă seara, mai făceau și câte un chefuleț, să le treacă urâtul. Nu era așa de rău la pușcărie dacă cunoșteai. Mai pica vreunul, începător, îl puneau la probe, mai dădeau în el, sluga lor îl făceau. Mula, care avea oameni în poliție, i-a cercetat pentru ce sânt în pârnaie și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne împiedică să ne bazăm pe interesul ce-l vom acorda unor lucruri oarecare. - Dimpotrivă, în conștiința generată de boală. Nici o urmă de libertate; nu putem prevedea nimic, robi chinuiți ai dispozițiilor și capriciilor organice. Fatalitatea respiră prin toți porii, urâtul izvorăște din membre și toate alcătuiesc apoteoza necesității care este boala. Niciodată nu știi ce vei face, ce se va întîmpla, ce dezastre pândesc în umbrele lăuntrice, nici în ce măsură vei iubi, nici în ce măsură vei urî, pradă climatului isteric al nesiguranțelor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
accentul de regret poetic, a cărui absență indică la ființele respective vecinătatea originii lor. Amărăciunea este o muzică alterată de vulgaritate. Noblețe nu există decât în melancolie... De aceea, nu e cu totul neimportant să știi în ce nuanță a urâtului de lume te-ai gândit la Dumnezeu... Un gânditor ce-ar auzi cum putrezește o idee... " A omorî timpul", așa se exprimă banal și profund neprielnicia plictiselii. Independența cursului temporal față de imediatul vital ne face sensibili la inesențialul, la vidul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce te face să crezi că nu mai poți aștepta nimic? Orice om e prea puțin... Ce este teama de moarte, de întuneric, de neființă, față de teama de tine însuți? Și există oare alta? Nu se reduc toate la ea? Urâtul nesfârșit al viețuirii și plictiseala lucrurilor ce devin sau nu devin, groaza unei lumi urnite în sine și uruiala timpului în simțiri gingașe - de unde pleacă ele, dacă nu din fiorul care ne înstrăinează de noi înșine în mijlocul nostru? Ca și cum oriunde
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oricărui soare nu mai revin, odată intrate. Și este atâta gol în simțurile lui, în simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]