KorAP: Find »[drukola/base=urî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...326 >

8,137 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

la o groapă de gunoi, la un abator, la o morgă. Mergeam oriunde ca să arătăm bine prin comparație, și-mi dau seama că cel mai mult urăsc la Evie faptul că e așa vanitoasă și proastă și neajutorată. Dar ce urăsc cel mai mult și mai mult e cât de mult îmi seamănă. Ce urăsc cu adevărat e persoana mea, așa că urăsc cam pe toată lumea. Sari la ziua următoare, când am vizitat câteva case, o vilă, vreo două palate și-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
arătăm bine prin comparație, și-mi dau seama că cel mai mult urăsc la Evie faptul că e așa vanitoasă și proastă și neajutorată. Dar ce urăsc cel mai mult și mai mult e cât de mult îmi seamănă. Ce urăsc cu adevărat e persoana mea, așa că urăsc cam pe toată lumea. Sari la ziua următoare, când am vizitat câteva case, o vilă, vreo două palate și-un château plin de hapuri. Cam pe la trei după-masa ne-am întâlnit cu un agent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
seama că cel mai mult urăsc la Evie faptul că e așa vanitoasă și proastă și neajutorată. Dar ce urăsc cel mai mult și mai mult e cât de mult îmi seamănă. Ce urăsc cu adevărat e persoana mea, așa că urăsc cam pe toată lumea. Sari la ziua următoare, când am vizitat câteva case, o vilă, vreo două palate și-un château plin de hapuri. Cam pe la trei după-masa ne-am întâlnit cu un agent imobiliar în sufrageria baronială a unei vile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
care mi l-a dat Brandy, peste strălucitoarea plăcintă de vișine unde mai demult îmi era fața, înfășurat strâns, până când îmi rămân doar ochii afară. E-un look sumbru și morbid. Senzația e că am depășit puțin limita. S-o urăsc pe Evie cere mai mult efort decât înainte. Toată viața mea se îndepărtează de orice motiv pentru a o urî. Se îndepărtează de motivul însuși. E nevoie de-o ceașcă de cafea și-o capsulă de Dexedrine pentru a mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
îmi rămân doar ochii afară. E-un look sumbru și morbid. Senzația e că am depășit puțin limita. S-o urăsc pe Evie cere mai mult efort decât înainte. Toată viața mea se îndepărtează de orice motiv pentru a o urî. Se îndepărtează de motivul însuși. E nevoie de-o ceașcă de cafea și-o capsulă de Dexedrine pentru a mă simți măcar vag enervată de ceva. Brandy, ea poartă un deux-pièces Bob Mackie cumpărat la solduri, ăla cu fustița dreaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Mă Iubești Pentru Că, Și Dacă Nu M-ai Recunoscut, Ai Știut Că Sunt Sora Ta. La Un Anumit Nivel, Ai Știut-o Imediat, Așa Că M-ai Iubit. Am călătorit prin tot Vestul și-am crescut împreună din nou. Te-am urât de nu mai știu când. Și Nu O Să Mori. Te-aș fi putut salva. Și n-o să mori. Focul și cuvintele scrise de mine sunt acum buză-n buză. Sari la Brandy pe jumătate stoarsă de sânge pe podea, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
pentru că reconstruirea mandibulei era o tentație prea puternică de-a mă întoarce înapoi, de-a juca din nou jocul ăla, jocul de-a fi frumoasă. Acum tot viitorul meu e acolo afară și mă așteaptă. Adevărul e că a fi urâtă nu-i așa palpitant cum ai crede, dar poate fi o oportunitate pentru ceva mai bun decât mi-aș fi putut imagina vreodată. Adevărul e că-mi pare rău. Capitolul 32 Sari înapoi la sala de urgențe de la La Paloma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
vrei. Găsește valoare în ceea ce am fost învățați că nu valorează nimic. Găsește binele în ceea ce lumea spune că e rău. Îți dau viața mea pentru că vreau să te cunoască lumea-ntreagă. Îmi doresc ca toată lumea să poată accepta ceea ce urăște. Găsește lucrul ce-ți stârnește cea mai mare teamă și trăiește cu el. — Ondulator de gene! zice Sofonda, și ondulează genele adormite ale lui Shane. — Rimel! zice ea, pieptănând rimelul în gene. — Splendid, zice Kitty. Și Sofonda zice: — N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
zice: — N-am rezolvat încă totul. Shane, îți dau viața mea, permisul meu de conducere, vechile mele carnete de note, pentru că semeni mai mult cu mine decât îmi pot eu aminti vreodată că am arătat. Pentru că sunt obosită să mă urăsc și să mă complac și să-mi spun povești vechi care oricum n-au fost niciodată adevărate. Am obosit să fiu mereu eu, eu, eu prima. Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? Și te rog să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

imposibil, înțelegi dumneata, im-po-si-bil, ca în același timp, în spatele paiațelor să nu se întîmple ceva cu adevărat grav, primejdios pentru țară, pentru nație, pentru noi toți, domnule Leonard! Cu cît vorbește cineva mai mult despre dreptate, cu atît acel cineva urăște dreptatea și va făptui nedreptăți. Toți dictatorii au gura plină de cuvintele pe care le-au golit de orice conținut, de valoare, vorbesc numai despre libertate, fericire, pace, pentru că sînt stăpîni pe libertatea, fericirea și pacea tuturor supușilor lor, pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ridică tensiunea. "Hm, aș vrea să fiu foarte bine înțeleasă, domnule Popianu. Foarte bine. Altfel mă voi găsi într-o postură ridicolă. Ridicolă de tot și ar fi păcat. În această situație nu voi avea de ales decît să vă urăsc. Să vă urăsc de moarte, ceea ce nu ar folosi nimănui." A tăcut brusc, de parcă ar fi urmărit efectul cuvintelor sale atît de prețioase. Radul Popianu a rămas nemișcat, cu aceeași privire întrebătoare în ochi. K. F. a continuat: "Rostul nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
aș vrea să fiu foarte bine înțeleasă, domnule Popianu. Foarte bine. Altfel mă voi găsi într-o postură ridicolă. Ridicolă de tot și ar fi păcat. În această situație nu voi avea de ales decît să vă urăsc. Să vă urăsc de moarte, ceea ce nu ar folosi nimănui." A tăcut brusc, de parcă ar fi urmărit efectul cuvintelor sale atît de prețioase. Radul Popianu a rămas nemișcat, cu aceeași privire întrebătoare în ochi. K. F. a continuat: "Rostul nostru este să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
încă. Nu i s-a spus, dar știe. Și atunci te privește întocmai ca un cal care trebuie să-l împuști. Diferența e că după aceea calul e cuminte, moare și gata, pe cînd omul abia atunci începe să te urască. Brusc i se schimbă privirea în clipa cînd îi spui, cînd apeși pe trăgaci. Dar trebuie să ai curaj, domnule Bîlbîie, să ai curaj. Nu atunci cînd îți împuști calul pe care îl iubești, ci atunci cînd îi spui adevărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
în clipa cînd îi spui, cînd apeși pe trăgaci. Dar trebuie să ai curaj, domnule Bîlbîie, să ai curaj. Nu atunci cînd îți împuști calul pe care îl iubești, ci atunci cînd îi spui adevărul unui ins, oricum te va urî. Dar dacă ești pe capră trebuie să o faci, altfel rămîi înecat în noroi." Basarab Cantacuzino era nu doar cuprins de adevărul spuselor sale, ci și convingător. Trebuia doar să închizi ochii și să-l asculți. Văzîndu-l, uriaș, insensibil, transpirat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
noua natură." "Și contele de Monte-Cristo?" Era o întrebare care putea veni numai din gura locotenentului Georgescu. Șerban Pangratty zîmbi iarăși îngăduitor, "literatură, domnule locotenent, doar știi că Dumas n-a stat nici măcar o zi în pușcărie și n-a urît pe nimeni nici măcar o clipă. Era prea gras pentru asta, da, da, prea gras ca să poată urî." Leonard Bîlbîie se simți foarte neplăcut, prințul vorbea iarăși ca pe vremuri, cînd se afla în Vladia, cu o morgă și o știință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Șerban Pangratty zîmbi iarăși îngăduitor, "literatură, domnule locotenent, doar știi că Dumas n-a stat nici măcar o zi în pușcărie și n-a urît pe nimeni nici măcar o clipă. Era prea gras pentru asta, da, da, prea gras ca să poată urî." Leonard Bîlbîie se simți foarte neplăcut, prințul vorbea iarăși ca pe vremuri, cînd se afla în Vladia, cu o morgă și o știință a zicerii care te putea ameți, vrăji, cuceri, iar dacă nu te lăsai, dintr-o dată te simțeai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
cămășile erau închise la gît și dintr-un material gros, altceva nu se găsise la Schneier, el aducea postavuri și pînzeturi de la Buhuși și Sibiu, răcnind un cîntec nu prea bine învățat, ceva cu "tinerețe, tinerețe", n-ar fi fost urît dacă l-ar fi cîntat ca lumea, dar, tot ridicînd praful cu tălpile, vocile se dogeau. La crâșmă prețurile fuseseră urcate cu 10% fără nici o deosebire, banii încasați mergînd într-o cutie de fier ținută la vedere și pe ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
dinlăuntru. Iar ei, domnișoarei K. F., nici că-i păsa. Privea în continuare așezarea de la fereastra ei, își ațintea din cînd în cînd ochii către dealurile acoperite de scaieți albaștri și totul era în regulă. Ar fi vrut să o urască, dar nu putea. Nu era învățat cu așa ceva și, în general, sentimentele extreme erau înlăturate de la bun început. Nici nu ar fi concordat cu regulamentele, cu instrucțiunile. Se considera ca un părinte pentru Vladia și târgoveții din așezare, iar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Nu era învățat cu așa ceva și, în general, sentimentele extreme erau înlăturate de la bun început. Nici nu ar fi concordat cu regulamentele, cu instrucțiunile. Se considera ca un părinte pentru Vladia și târgoveții din așezare, iar un părinte nu poate urî. Desigur, poate pedepsi pe dreptate, dar nu poate urî. Înțelegînd într-o clipită că nu are cu cine vorbi, a zâmbit cît s-a putut mai frumos, putea chiar să o păcălească, în definitiv și el era un bărbat, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
extreme erau înlăturate de la bun început. Nici nu ar fi concordat cu regulamentele, cu instrucțiunile. Se considera ca un părinte pentru Vladia și târgoveții din așezare, iar un părinte nu poate urî. Desigur, poate pedepsi pe dreptate, dar nu poate urî. Înțelegînd într-o clipită că nu are cu cine vorbi, a zâmbit cît s-a putut mai frumos, putea chiar să o păcălească, în definitiv și el era un bărbat, iar ea o femeie, nimic mai mult, a mai stat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
și se vede cel mai bine, jumătate de om și jumătate de fiară. Și cînd începi să-l apropii și mai mult de om, adică să-l dresezi, pierde tot ce i-a mai rămas din libertate și de aceea urăște tot ce nu se supune stăpînului său. Dacă el nu mai este slobod, nimic să nu mai fie! Ca ticăloșii, exact ca ticăloșii cei mai ticăloși dintre oameni, cu toate că nu-i decît un animal." Basarab Cantacuzino își plimbă alene privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
conceput. Iar dacă nu va părăsi la timp Serviciul, atunci Serviciul însuși se va transforma, va deveni altceva, o instituție oarecare în mîna unor inși oarecare. Știa că mulți erau aceia care voiau să-i distrugă opera vieții sale, care urau Serviciul pentru că era o dovadă a faptului că perfecțiunea există, care îl urau pe el pentru că a reușit să facă în viață ceva care să fie exact așa cum și-a dorit să fie, dar niciodată nu s-a glndit, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
va transforma, va deveni altceva, o instituție oarecare în mîna unor inși oarecare. Știa că mulți erau aceia care voiau să-i distrugă opera vieții sale, care urau Serviciul pentru că era o dovadă a faptului că perfecțiunea există, care îl urau pe el pentru că a reușit să facă în viață ceva care să fie exact așa cum și-a dorit să fie, dar niciodată nu s-a glndit, nu și-a putut imagina că ei vor cîștiga nu datorită lor, ci datorită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
încercat să modificăm nimic din farmecul, din..., cum să va spun fără să fie caraghios, din vraja Vladiei, că am respectat cum s-ar zice regula jocului și după aceea ne-am întâlnit, după ani de zile, fără să ne urîm ori să ne disprețuim, fără măcar să ne fim indiferenți, toate astea constituie circumstanțele pe care le pomeneam. Destinele noastre au fost o vreme într-o bună vecinătate... E un lucra pe care nu-l poți trece cu vederea, nu? Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

care părea că-l constituie acel trup masiv, crucificat. Totuși, în ciuda eforturilor lui de a trece neobservat, ori de câte ori captivul îl zarea pe Tapú Tetuanúi începea să se agite, aruncându-i priviri furioase, cu care încerca parcă să-l ucidă. — Te urăște de moarte, remarcă Vetéa Pitó. Dacă vreodată va reuși să se elibereze, n-o să te mai poți ascunde de el nici în gaura de șarpe. — Nu mă-nfricoșează, replică băiatul, mințind cu nerușinare. Nu m-a-nfricoșat nici în noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]