1,109 matches
-
vale, pe țărm, aveau de mers câteva ceasuri... Min trebuia să știe că l-au auzit. Uh ridică mâna în sus... În mână avea o țeavă scurtă, pe care nici Auta n-o cunoștea. Din țeavă izbucni o dungă de văpaie neagră care rămase un răstimp în văzduh, până se risipi de vânt. După ce mai trimise în aer câteva asemenea văpăi, Uh își rugă prietenii să pornească în vale. Toți își urmară drumul în tăcere, chiar și femeile. Fiecare își mesteca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sus... În mână avea o țeavă scurtă, pe care nici Auta n-o cunoștea. Din țeavă izbucni o dungă de văpaie neagră care rămase un răstimp în văzduh, până se risipi de vânt. După ce mai trimise în aer câteva asemenea văpăi, Uh își rugă prietenii să pornească în vale. Toți își urmară drumul în tăcere, chiar și femeile. Fiecare își mesteca gândurile în sine, fiecare își avea bănuielile sale. Auta socotea că vor fi venit soldați din Ta Kemet după robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ba da! spuse Uh. Dar noi nu ne-am gândit la un lucru de seamă înainte de a veni pe pămînt: de pe pământ neted este greu să se ridice fără să i se tulbure locașul... În sfârșit, locul pe unde iese văpaia albă care o mișcă. Noi avem pe planeta noastră un fel de turnuri anume făcute care să lase loc în jos, ca un fel de fântână goală... - Am înțeles. Vreți să faceți un turn. - Da, fiindcă în acele două dăți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așa îl socoteau oamenii) având un soi de cutie cu pâlnie. Min se dădea la o parte și mișca un mâner de pe un fel de tobă. Din cele patru pâlnii îndreptate în jos pornea un șuier și un fel de văpaie, iar la altă mișcare a lui Min lespedea se muta spre locul ales și se așeza peste altă lespede. Până să încheie terasa, Hor coborî sub lespezi o ladă. Auta se uită foarte mirat. Hor zise: - Cine va fi în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
colibe din crengi... Min le-a tăiat copaci... Numai de n-ar veni soldații să-i ia îndărăt după plecarea noastră! - Fii fără grijă, Hor! îi răspunse Auta râzând. Aici nu mai vine niciodată nimeni. Când vor mai vedea și văpăile luntrei urcîndu-se în cer, podișul Baalbek va îngrozi multă lume. Și de altfel nimeni nu crede jos că acești robi au putut scăpa cu viață. Numai deznădejdea le-a dat curaj să vină aici. într-o zi, după ce turnul era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cred nimic. În manta nepăsării mă-nfășor dar și tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să treacă. Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite și triste frumuseți: Uitarea le usucă sărmanele vieți... Ș-apoi!? Ce-mi pasă! Fost-am
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu mai cred nimic. În mantia răcelii mă-nfășur dar și tac - A mele zile toate în șiruri le desfac Și visurilor mele le zic încet să treacă, Iar ele ochi-albaștri și luminoși îi pleacă Asupra mea, atinse de-amurgul aurorii. Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Treceți în adâncimea uitării ș-a genunii Icoane visătoare și dulci a slăbiciunii. Ca flori, cu vestejite și triste frumuseți, Uitarea vă usucă sărmanele vieți. Ș-apoi? Ce-mi pasă? Fost-am în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de foame și de Eleonor. Când deschise ochii, se văzu stând călare pe scărița din labirint, cu bărbia în piept, ca un spânzurat. Plouase, frunzele erau grele de apă și, din soarele care apunea, mai văzu doar o unghie de văpaie. Timpul lor, în câmp, era altfel. Orașul se schimbase cu totul în toți acești ani de când el venise și, de câte ori se ducea până în capitală, Omar nu înceta să se mire de cum se transformau lucrurile. Era curios că, un sfert de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
opri și-mi înșiră pe limba lui câteva vorbe gâfâite. Când văzu că nu pricepusem nimic, își reluă goana, făcându-mi semn să vin după el. Șovăiam încă dacă s-o fac sau nu, când am văzut pe cer primele văpăi ale incendiului. După ce m-am asigurat că aveam tot aurul asupra mea, am sărit pe fereastră și am luat-o la picior. Am petrecut nu mai puțin de trei ceasuri rătăcind astfel, urmând stările de spirit ale mulțimii înnebunite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care le domina pe toate celelalte, din marmură solidă și de trei ori mai mare decât orice altă clădire, cu intrarea încadrată de patru coloane corintice, fiecare aurită la capătul de sus, ducând către un acoperiș care părea să arunce văpăi datorită metalului său prețios? O clipă mai târziu înțelese. Acesta era modelul vechiului Ierusalim, iar acela era Templul, înfățișarea sa impozantă, grandoarea sa atotcuprinzătoare fiind acum mai clare ca niciodată. Așa arăta orașul cu două mii de ani în urmă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Ai să mă înțelegi mai tîrziu..." Se uită surprinsă în jur. Șerbănică nu-și ridica privirea din covor. Lacrimile i se uscaseră lăsând dâre mate, lipicioase." Un laș! Un laș de când îl știu..." În ochii albaștri i se aprinse o văpaie. Gândul țâșni pe neașteptate de undeva din străfunduri. În fața ochilor îi juca fața inginerului: "Aș vrea să nu i se întîmple nimic băiatului acela". Își făcu treabă lângă bufet și atinse superstițioasă crucifixul. * " Ce se întîmplă cu Florence! Vreau să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un mort cu ochii vii. Astfel ese sburătoriu Și din umbră și din nori Și din lanuri și din luncă, Și din stea ce se aruncă, Și din tainicul izvor Care sună - ncetișor, Și când luna cea bălaie Varsă apelor văpaie. Ese din senin cu ploae Și din ploae cu senin Și din lacul cristalin, Și din ceruri și din mare Și din dor de fată mare. A lui suflet e-o scîntee 111 {EminescuOpVI 112} Din luciri de curcubee, Din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
E primejdios ca să umbli acuma. Aerul cel înveninat și rece al sufletelor lor moarte v-ar pute omorî. Ci mai bine voi culcați-vă, și eu pân atuncea m-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-odată laptele cel de văpaie albă a țâțelor ei, pentru ca să mă fac iar frumos și strălucit. Făt-Frumos îl ascultă. Se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. Dar ciudat... ochii fetei se-nfundase în cap, oasele și încheieturile feței îi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o clipă, apoi, ca să n-o dezamăgească, își luă inima în dinți și-i spuse privind-o în ochișorii înroșiți de arșiță: - Da, da, Frăsânica... așa, cum mă vezi și tu pe Anuca, fata pădurarului mine!... Fetița, cu obrajii în văpăi și buzele arse de arșiță, schiță doar un zâmbet... cu o umbră de îndoială... Pădurarul simți un junghi în inimă, și‟i veni să plângă. Lina, nevastă-sa, care mesteca mămăligă în ciaun, pe plită, își șterse ochii de lacrimi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
acela din fața casei, străjuia la picioare. Ochii i se opriră pe buchețelul de flori, luminându-i-se toată fața de recunoștința pentru tatăl ei, și rămase așa, îndelung cu ochii pe mormânt. Deși părea liniștită, în ochii ei lucea o văpaie de mistuire lăuntrică. Acolo, sub movilița de pământ, năpădită de bălării... acolo, își dormea somnul veșniciei mama ei. Prezența ei, pe acest pământ, a fost scurtă ca un fulger. Pâlcul de salcâmi se clătină în răstimpuri, încet-încet. O mare liniște
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ci din necesitate. Eu, recunosc, făcând parte, mai cu seamă, din prima categorie, decât din cea de a doua, numai după o simplă vânturare a buclelor sale minunate prin fața mea și o privire galeșă, m-am lăsat cuprins de o văpaie interioară cu origini lesne de ghicit, care mistuia vlaga din mine, zăpăcindu-mă și dândumi acele furnicături de nesuportat în stomac, despre care se tot pomenește atât. Astfel, mă și vedeam alături de ea, lăsându-mă învăluit de voluptatea presupusei sale
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
așezată în vecinătatea unui rug încins, de care nu pot să mă despart, pentru că sunt legată strâns, și dedesubtul meu se află focul puternic, care arde necontenit. Iar, pe măsură ce vremea trece, flăcările încep amenințător să se înalțe, mistuindu-mă în văpaia lor, până când voi dispărea de tot. Și nu am puterea să strig la nimeni, fiindcă vocea mea în zadar s-ar strădui să spintece nepăsarea celorlalți, intimidantă prin dimensiuni, limpezidu-i la interior și determinâdu-i să-mi sosească în ajutor. Într-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de impietate, ce o dovedea îndârjit tânărul în legătură cu speranțele ei. Ei bine, aceste speranțe, odată dezarmonizate de cele ale lui Osvald, acum deveniseră doar o umbră diformă în amintirea unei inimi de mamă rănite. O inimă arsă cu intenție de văpaia împotrivirii cuiva poate rezista ea, oare, îndelungă vreme, dovedind doar bravură și indiferență neclintite? Niciodată! Să-ți plăsmuiești fiul direct în seraiul oamenilor de vază ai lumii întregi, ca apoi să-l vezi dintr-odată cum se îndreaptă, în cădere
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să adorm în gând, pe de o parte, cu versurile lui Homer, pe numele său adevărat Melesigenes, prinse întrunul din cele trei imne consacrate zeiței frumuseții: Părea înaltă de statură, cu chipul pur și feciorelnic (...) Purta un peplu lângă care văpaia focului pălea. /Brățări nespus de mlădioase, flori cu petale sclipitoare! / Și salbe neasemuite în jurul gâtului gingaș, / Frumos și felurit lucrate din aur; sânul verginal/Îi licărea la fel ca luna-priveliște de neuitat!, iar pe de alta cu periplul efectuat de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cuvintele - “să nu ne uitați” - bătrânul a privit la Sevastița, pe purpura obrazului căreia lacrimile își făceau deja drum. Mi s-a părut chiar că bătrânul o ținea de mână... Tot ce a urmat s-a petrecut sub vraja fericirii. Văpaia din ochii Zânei rămânea uneori uitată asupra mea. Îi răspundeam cu aceeași măsură. Bătrânul și Sevastița nu ne pierdeau din ochi. Le citeam bucuria de pe chip ca într-o carte... Nu știu ce și dacă am mâncat ceva... La primul cântat al
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos precum cei vii, Căci te iubesc și-astept să vii!
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93419]
-
să mă trezească. După ce le-am povestit părinților prin ce aventuri am trecut, mi-am zis: N-o să uit acest vis ciudat cât voi trăi! Mirajul naturii Elena Roșu Rumeneala zorilor înflorea discret pe cerul răsăritului. Soarele țesea scări de văpaie pe undele pârâiașului de munte. Lumina blândă învăluia natura ca într-o vrajă. Mă apropiam de Mânăstirea Agapia cu privirea îmbătată de coloritul divers al câmpului, al pădurii și satului aflat la poalele muntelui falnic. În rochițe de rouă, parfumuri
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
apuc să-i văd și fața. E răvășită, buimacă, ochii ei mijiți nu mă deslușesc Încă din penumbră, părul Îi cade pe obraji. Zâmbește duios, cu buze roșii, probabil fierbinți, ar fi o icoană frumoasă a dimineții de după, cu obrazul văpaie, aproape portocaliu. - Ei, ați venit? Bine-ați venit! Chicotește ridicându-se În capul oaselor, cu o mână sprijinită de țeasta chelioasă a senatorului, cu cealaltă pe piept, Într-un vag gest de pudoare, la care până la urmă renunță. Așază palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mă bucur, toate desfătările pe care mi le pregăteau bărbații și femeile Înșirați pe terasa În care, Încet-Încet, se cufundau toți În Întuneric: părinții mei, tanti Clara, vecinii noștri cuminți cu copii frumoși, preschimbându-se toți În umbre clătinate de văpaia câtorva lumânări, umbre de bărbați, femei și copii care, În vreme ce mă apropiam, coborau vocea, pătrunși și ei de emoție, Înțelegând totul. Șoptind deja, stârnind o boare ce cutremura flacăra lumânărilor, ființe moi, plutind precaute În preajma mea. * - Gata, băieți? Mă dezmeticesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și În bucuria și tristețea sălbatică, Îndepărtată, jalnică, a trenului ce gonea spre răsărit, spre mare, spre război, străbătînd văile sudice scăldate În vraja verde și În farmecul auriu al miezului de iunie și În casele unde locuiau oamenii, În văpaia trecătoare a ferestrelor acoperite cu hîrtie. Era prezent pe cîmp, În povîrnișuri și viroage, În văile verzi și domoale ale munților ce se pierdeau În Întuneric, În coamele dealurilor Împurpurate de lumina eternă ce cobora iute spre umbra răcoroasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]