1,632 matches
-
dreptății sociale, precum și implicarea și participarea responsabilă cât mai largă a actorilor sociali. Dezvoltarea comunitară este un proces educațional, auto-identitar și auto-formativ, prin care resursele existente, tangibile și netangibile, sunt continuu identificate, alocate, dezvoltate, multiplicate în scopul de a le valoriza în folosul comunității și de a îmbunătăți capacitățile acesteia în găsirea soluțiilor de rezolvare a propriilor probleme. Un exemplu de construcție strategică sistematică a spiritului comunitar este Japonia. Statul, împreună cu companii private au pus la dispoziția comunităților rurale o infrastructură
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
companii, cât și pentru stakeholders. Iată câteva dintre întrebările la care se caută alternative decizionale: Când caută să influențeze decidenții firmei, ce tip de strategii de influențare strategică vor considera ca potrivite stakeholders și ce determină alegerea acestor tipuri? Ce valorizează majoritar stakeholders la o afacere: un preț corect pe produs sau politici de resurse umane nediscriminatorii? Cât de eficiente sunt strategiile de dezvoltare participativă a stakeholders? Care este limita de informare a stakeholders? Ce semnificație poate avea "maximizarea" pentru afacere
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
a încheiat viața „cu ideile cele mai burgheze și cu spaima de revoluție” (G. Călinescu). Publicist abundent, ubicuu în presa socialistă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, N. s-a impus în primul rând prin prestația de la „Contemporanul”. Aici își valorizează pornirea polemică în mai multe campanii, în care temeritatea inițială se metamorfozează aproape reflex în agresivitate și exces, în rigiditate ideologică. Declarându-se adept al darwinismului și al ateismului, el receptează de fapt ideile mai noi printr-o grilă pozitivistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288346_a_289675]
-
conceptualizate, dar îndărătul lor pot fi identificate câteva perechi antitetice: colectivism/individualism, rural/urban, sacru/profan, mit/istorie, autohtonism/sincronism. În ciuda acestei imprecizii conceptuale și a tendinței discrete de a minimaliza filiera „sincronistă”, cartea se distinge prin finețea unor interpretări valorizând sugestii din etnologie și antropologie (exercitate mai ales asupra primei categorii de romane). Aspectul teoretic, exclusiv în volumul secund al proiectului, Despre identitatea unui gen fără identitate; romanul ca personaj al propriului său roman, se dovedește un punct slab. Deși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
acestea vor fi de fapt România. Națiunii i se vor atașa toate trăsăturile de gen, geneză și genialitate, râvnite sau respinse de apusean. După prăbușirea Cortinei de Fier, România nu mai reprezintă epicentrul răului, dar nici nu concentrează ceea ce este valorizat ca bine în Apus. Binele și răul sunt acum amestecate dând naștere unor imagini mereu colorate în cenușiu, lipsite de individualitate, stabilitate, caracter și onestitate. Judecățile etice devin o problemă serioasă atunci când luăm în considerare modul în care evaluarea ierarhică
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
și eliberat de fragilitatea existenței profane, eroul este acum pregătit pentru punctul culminant al inițierii: înfruntarea apariției terifiante care amenință creația. Cel mai adesea drumul îl duce spre est, în întâmpinarea soarelui călăuză pentru cei ce transcend lumile. „Estul este valorizat pretutindeni deoarece răsăritul soarelui simbolizează lumina spirituală salvatoare, nașterea sau nemurirea, în timp ce Vestul, loc al apusului, simbolizează rătăcirea sau moartea”. Momentul hotărâtor este însă la asfințitul soarelui, când este aflată calea către sacru sau este înfrânt monstrul. Fecioara alungată își
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o formă de discreditare și Înjosire socială, o frază ce ne sună azi cu o ciudată paradoxalitate: „ Munca este singura mare satisfacție a acestei existențe!”. Sigur, este o frază de coloratură protestantă, rigidă, extrem de austeră, dar, În același timp, ea valorizează Încă o dată munca - la fel ca meseria În arte, despre care vorbeam mai sus! -, dar nu oricare muncă, nu cea impusă, nu cea adoptată din motive sau interese conjuncturale, diferite pentru fiecare epocă istorică sau politică. Nu, ci munca În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Nu mai vorbesc de oamenii de afaceri. S. A. : Da. S-au pribegit și persoane cu o existență românească relativ ștearsă sau chiar "anonimă" mai ales dacă erau foarte tineri, dar care, ajunși într-o lume aptă și interesată să le valorizeze capacitățile, au evoluat meritoriu, uneori spectaculos. Iată-te deci la răscruce: tragi la un moment dat linia și realizezi că nici măcar naveta între cele două lumi România și Occidentul nu este un scenariu plauzibil pentru tine. Cum te-ai decis
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
culturale blocate în triada regală Literatură-Muzică-Pictură ? în România, din motive mult prea numeroase pentru a fi analizate aici, Cinemaul nu face parte din canonul cultural obligatoriu. “i poate că nu este chiar o întâmplare că singurii cineaști pe care îi valorizează paradigma sus-menționată sunt nu doar regizori de film, ci mai ales de teatru : Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. La noi, marile polemici cinematografice au fost jurnalistice, punctuale și legate cu precădere de malversațiunile financiare ale juriilor CNC ; singurul critic care
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ca pedepse aplicate de Dumnezeu în schimbul necredinței neamului lui Israel. Datorită profeților, care interpretau evenimente contemporane în lumina unei credințe riguroase, aceste evenimente se transformă în "teofanii negative", în "mânii" ale lui Yahwe. "Astfel, pentru prima dată, spune Eliade, profeții valorizează istoria, ajungând să depășească viziunea tradițională a ciclului. Se poate spune despre evrei că au fost primii care au descoperit semnificația istoriei ca epifanie a lui Dumnezeu, concepție reluată și amplificată de creștinism"7. Observația lui Eliade, deși pertinentă, este
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
umane. Unii personifică forțe ale naturii și sunt prinși într-un univers panteist care se regenerează periodic odată cu întreaga creație. Creștinismul este religia paradoxului, a Dumnezeului-om, a nașterii din Fecioară, a Învierii celui îngropat. Prin Întrupare, Hristos focalizează și valorizează istoria, îi dă sens. Istoricul Christopher Dawson surprinde semnificația coordonatelor temporale ale kenozei divine: "Doctrina Întrupării, care este centrală creștinismului, este și centrul istoriei. De aceea, este natural și potrivit ca istoria noastră creștină tradițională să fie încadrată într-un
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
thought, Lexington, Emeth Press, 2005, pp. 46-47. 39 Cf. Berdyaev, op. cit., p. 84. 40 Cf. Mircea Eliade, Eseuri, Editura Științifică, București, 1991, p. 75. Vasiliada Sf. Vasile cel Mare este cel mai bun exemplu al modului în care creștinismul a valorizat suferința, transformând blestemul în binecuvântare 41 Löwith, op. cit. p.170. 42 Cf. E. Harris Harbinson, "The Marks of a Christian Historian", în God, History and Historians: Modern Christian Views of History, C.T. McIntire (ed.), Oxford University Press New York:, 1977, p.
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
nouă configurație a puterilor se află la baza mutațiilor din economia mondializată. Din perspectiva primului pol, a sosit vremea cercetărilor sistematice în vederea creării unei valori cât mai ridicate pentru deținătorii de capital. Referitor la al doilea, imperativul constă în a valoriza experiențele din orice loc, din orice clipă și de la orice vârstă, în a diversifica oferta adaptând-o așteptărilor cumpărătorilor, în a reduce ciclurile de viață ale produselor prin creșterea vitezei inovației, în a segmenta piețele, în a favoriza creditele pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
să submineze logica cheltuielilor în vederea prestigiului social, să promoveze un model de consum de tip individualist. Nu este mai puțin adevărat că, în tot cursul acestui ciclu, consumul și-a păstrat un remarcabil potențial de prestigiu, obiectele neîncetând a fi valorizate ca semne tangibile ale reușitei, dovezi ale ascensiunii și ale integrării sociale, vectori ai considerației onorifice. Automobilele americane sunt pline de aripioare aerodinamice și de accesorii cromate pentru a impresiona privirea și a crea o imagine a superiorității sociale. Tot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
să meargă în altă parte, la o adică oriunde, tot așa ceea ce se țintește prin intermediul actului cumpărării e mai întâi plăcerea noutății, încântarea produsă fie și de aparența aventurii. În faza III, în care nevoile de bază sunt satisfăcute, cumpărătorul valorizează, desigur, valoarea funcțională a produselor, dar, în același timp, el caută mereu alte plăceri neîncercate încă, experiențe senzitive ori estetice, comunicaționale ori ludice. Se vând excitație și senzație și se cumpără experiență de viață, orice consumator semănând mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
doar produse high-tech pentru a comunica în timp real, ci și produse afective, ce fac să călătorească în timp emoții din copilărie. Aceste produse sunt astăzi sistematic dezvoltate prin „retromarketing”, al cărui obiectiv este de a promova mărci afective ce valorizează nostalgia consumatorilor. Astfel, cu mult dincolo de „adulescenți”, consumul experiențial nostalgic a devenit o imensă piață. De-acum înainte, indivizii încearcă să regăsească impresii trăite cândva în copilărie prin intermediul ofertei pieței; ei se joacă fără nicio inhibiție cu trecutul, surfează peste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
a ghetourilor și a sărăciei tradiționale. Chiar și exclusă din universul muncii, populația din inner cities și din periferiile de tristă celebritate împărtășește valorile individualiste și consumeriste ale claselor mijlocii, preocuparea pentru personalitatea individuală și realizarea de sine. Tinerii îndeosebi valorizează dimensiunea personală a consumului lor (îmbrăcăminte, muzică, divertisment), semnele apte să-i distingă de alte grupuri asemănătoare. Acum chiar și cei mai puțin privilegiați vor să aibă acces la semnele emblematice ale societății de hiperconsum și prezintă aspirații și comportamente
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
specific stilului Bauhaus. Dacă designul primei modernități era colțuros și ascetic, cel al modernității a doua se vrea amical, feminin, neagresiv, un răspuns la nevoia de a trăi mai bine și într-un mediu înconjurător liniștitor. Prin îndulcire, formele tehnologice valorizează senzațiile tactile, destinderea, un confort fluid și calmant: o întreagă tendință a designului contemporan difuzează un imaginar de senzualism apolinic sau euritmic. Mobilierul concretizează, la rându-i, aceeași nouă cultură a confortului mai centrată pe rezonanțele senzitive decât pe etalarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
cu rotile, paturile multifuncționale care integrează locul de dormit, masa de lucru și dulapul, canapelele cu denivelări comandate pretându-se la diverse poziții. Dacă o tendință a designului contemporan privilegiază umorul și fantezia, o alta, de o mai largă audiență, valorizează un stil simplu și călduros, cum ar fi mobila scandinavă din lemn alb sau vopsit în culori deschise. În acest context, sunt preferate materialele ușoare și naturale, mobila ce se poate plia, suprapune sau modula, ergonomică și ușor de deplasat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
în al doilea rând, de exigența majoră de recunoaștere subiectivă. Multă vreme, codul onoarei și al moralei religioase a constituit principala forță capabilă să înfrâneze pulsiunile sexuale. Dar vremea a trecut. Rolul acestor factori revine în prezent ordinii culturale care valorizează legăturile emoționale și sentimentale, schimbul intim dintre Eu și Tu, proximitatea comunicațională cu celălalt. Relativa cumințenie a moravurilor sexuale hipermoderne nu reprezintă un reziduu de puritanism: ea se hrănește din idealul secular al sentimentului și al fericirii asimilat cu „fericirea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
ca un ideal destabilizator-intensificator al dorinței; pe de alta, ea funcționează ca un agent de autolimitare și de reglementare a pulsiunilor. Veritabil „haos organizator”, codul iubirii exacerbează și, în același timp, impune niște opreliști rătăcirilor lui Eros. Relația sentimentală este valorizată nu numai pentru că este identificată cu o viață bogată în emoții și simțiri, ci și pentru că permite realizarea uneia dintre aspirațiile cele mai profunde ale ființelor: a fi recunoscut ca subiectivitate unică, de neschimbat cu altcineva. Să nu pierdem din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
fi apreciat ca diferit de ceilalți, dorit, adorat pentru ceea ce ești: dacă experiența amoroasă beneficiază întotdeauna de o asemenea aură, înseamnă că ea este inseparabilă de farmecele oglinzii lui Narcis, că flatează egoul fiecărei persoane valorizate (sau sperând să fie valorizată) ca unică. Actuală și la bărbați, această așteptare capătă un relief mai marcat la femei, care țin în mod deosebit să nu fie considerate niște obiecte sexuale ce pot fi schimbate oricând. La baza lipsei de apetit, în general declarată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
Cu cât cultura eficacității se răspândește mai mult, cu atât asistăm la psihologizarea așteptărilor privitoare la condiții mai bune la locul de muncă; cu cât individul se impune ca focar de referință, cu atât se ascute nevoia de a fi valorizat de către celălalt, cu atât se difuzează și suferințele legate de lipsa recunoașterii valorii; cu cât întreprinderea favorizează legăturile funcționale, cu atât crește importanța valorizării simbolice a sinelui. Tot de aici și noua importanță acordată climatului plăcut din întreprindere, stilului relațiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
istoric. Instituția de învățământ are misia să deștepte mintea și judecata oamenilor, să le ofere suportul informațional util și folositor vieții lumești. Prin procesul instructiv-educativ orice comunitate umană se cultivă, își desăvârșește cunoașterea limbii materne, învață să respecte și să valorizeze aspirația spre absolut și sensul vieții prin muncă. Școala luminează orice popor și-i cristalizează sentimentul libertății și demnității umane. În istoria lumii, drumul parcurs în asimilarea științei de carte s-a integrat organic în dinamica de ansamblu a societății
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
de "problema culpabilității" (die Schuldfrage 48), fondată pe certitudinea că "fiecare persoană este coresponsabilă pentru felul în care este condusă"49. De asemenea, modul în care experiența individuală și socială a cincizeci de ani de comunism este reflectată, tratată și valorizată la nivelul memoriei colective, constituie problema centrală a societății românești a anilor '90. Totalitarismele secolului XX au făcut memoriei un serviciu enorm și involuntar: au transformat-o în resursă politică privilegiată a procesului de transformare post-totalitară. Spre exemplu, căderea regimului
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]