10,163 matches
-
și sfătuim cu morții din când în când. Dacă ne imaginăm scena, nu se poate să nu izbucnim în râs. Superficialitate voioasa Beatrice-Silvia Sorescu, autoarea volumului de versuri Vârtej șoptitor timpului (New Est, Târgu Jiu, 2008), pare cuprinsă de o veșnică agitație. După cum rezultă din versurile sale, simte mereu nevoia să facă ceva: să coboare în ea însăși, să ia de mână lumea cuvintelor, să îngenuncheze lângă umbra iubitului, să spargă cerul și să arunce cioburile pe fundul mării, să adune
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de la un moment dat exasperează - este caracterul convențional al panegiricelor lui Victor Stoleru. Conștiinciosul evocator și apologet al defuncților alunecă frecvent în grandilocvență și în poetizarea ieftină. Lipsesc definițiile precise, lipsesc metaforele cu putere de individualizare. „Ajuns la ora odihnii veșnice - clamează panegiristul -, profesorul G.G. Ursu, omul de știință, profesorul, poetul brândușilor sau florilor de brumă, lasă amintirea vie a unui cavaler al spiritului.“ Ce înseamnă „cavaler al spiritului“? Sunt cuvinte care sună solemn, dar nu spun nimic. Ca să nu mai
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
avea mari surprize. Întotdeauna neplăcute. Harpagon Cîteodată încerc să analizez România de pînă la '89 și România de după această dată. S-ar putea ca unii să fie tentați să afirme că este tot România, că piesele care o compun rămîn veșnice, săpate în piatra lui Decebal și a lui Traian. Nimic mai fals decît o astfel de părere. Noi am trăit în România lozincii Agnita-Botorca, a genocidului de la Jilava și Canal, a poeziilor care se terminau cu "Pobeda spre izbîndă", a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să-l inunde toată nostalgia grinzilor, a căutat icoana, dar nu a mai găsit-o. Bătrânul dormea somn adânc. Mai târziu a aflat că bunicul său a fost îngropat cu portretul Sfântului pe piept. Doi bătrâni fericiți, zâmbind a neascundere veșnică!) Timpul a trecut. Dumnezeu nu mai era tataia cu chipul afumat de uleiul rânced al opaițului; ca un bunic atent, priveghea rodirea. Cuvintele lui, primele semne de primăvară. Ochiul treaz al oglinzii de sub streașina casei nu adormea niciodată. Când strecura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
singur. A plecat Dumnezeu, moartea a venit precum păsările iernii în cuibul rândunelelor (o casă pustie nu este locuită de păsări); bătrânul s-a cuibărit pe un nor leneș, moartea i-a făcut culcuș în sânge; rostul inimii, rugăciune de veșnică pomenire: Aleluia, mormânt cald sub coaste! Numără mai rar, dacă se poate și pe sărite! Nimeni nu vede, nimeni nu aude. O casă nelocuită de păsări este o casă blestemată. Moartea, câte puțin, la început trece să te salute, înnoptează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îngâna cântare: "Toată grija lumească să o lepădăm, cu taină să o lepădăm!" Umbrele sălciilor, precum niște femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor: "Să fii cruce fără mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de mesteacăn veșnica pomenire în sfeșnicul bradului se aprindeau lumânări. O salcie plângăcioasă începea să jelească niște grinzi putrede de cerdac. În biserică, la fel ca în pădure, în pădure, la fel ca în cer. Sus, la 500 m, spre est sau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cum să mai fii al altora? Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește." Dragostea mea este felia de pâine și paharul cu vin din sâmbăta morților. Beau și mănânc pentru cei plecați. Veșnica pomenire este cântarea care îmi place cel mai mult. "Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trepte, rabdă-le să crească în tine! După atâtea virginități pierdute, cale de-ntors nici măcar în uterul nopții nu vei găsi. Aici îți este Iordanul, Petre, botezul, primul semn că se moare și-n cer. Biserica era goală. Lumânarea, aprinsă a veșnică pomenire sub Ușile Împărătești. Focul, precum o înălțare din cenușă, indica sensul. Catapeteasma, jertfelnic pe muntele Tabor. Arderea de tot înmiresma cerul. Sfinții picurau din tempera nuanțe multicolore. Iconostasul își elibera ierarhii încătușați în argint. Deasupra focului, îngeri dănțuiau Isaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o scrisoare primită de la o casă de avocatură din Londra. Curios Însă că nu mi-au trimis plicul pe adresa de acasă, ci pe cea de la birou. Eram informat că inginerul Darren Ruba din Phila delphia a trecut la cele veșnice la vîrsta de 87 de ani, În ziua de 13 septembrie 2012, și, neavînd moștenitori cunoscuți, a solicitat prin testament să fie găsită totuși o rudă oricît de depărtată 123 Arhivele insulei Ellis ar fi ea pentru a i se
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bal la Carei, lăsîn du-se cu cerit de inteligența, de cultura și de suplețea ei. Nu era o femeie frumoasă, dar, pentru tînărul bard romantic, preț mai Înalt a avut vioiciunea ei de spirit. Și-au jurat dra goste veșnică, legîndu-se ca, dacă unul din ei va pieri, supra vie țui torul să nu se recăsăto rească niciodată. Auzind acestea, des tinul a decis să joace cinic partida cu cei doi. A făcut ca poe tul, care era și actor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ioan, Isus știa din capul locului că unul dintre apostoli Îl va trimite la moarte (6,64-71). El face mărturisirea după o predică ținută în sinagoga din Cafarnaum despre împărtășirea cu trupul (exact: „carnea”) și sângele Său întru dobândirea vieții veșnice. Predica scandalizează, stârnește împotriviri și apostazii: Dar unii dintre voi nu cred (căci Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine-l va trăda). și zicea: De aceea v-am spus că nimeni nu poate să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dat înapoi (apelthon eis ta opiso) și nu mai umblau împreună cu El. Isus le-a zis celor doisprezece: Nu vreți să vă duceți și voi? Simon Petru i-a răspuns: Doamne, la cine să ne ducem? Ai cuvinte de viață veșnică și noi am crezut și am știut că Tu ești sfântul lui Dumnezeu. Isus le-a zis: Nu Eu v-am ales pe voi doisprezece? și unul dintre voi este diavol. Zicea despre Iuda al lui Simon Iscariotul. Acesta avea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe sine însuși persecutat și lapidat de „cei doisprezece apostoli”. Apoi vede o casă cu acoperiș de verdeață, înconjurată de „lume bună”. Dar lui nu i se permite să intre. Isus îi explică: steaua l-a înșelat arătându-i Împărăția veșnică, locuită numai de sfinți, de gnosticii împliniți. Iuda, ca toate ființele din eonul sublunar, nu va avea niciodată acces în casa contemplată. El va trebui să se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului Testament: „păcat veșnic”. Cine hulește Duhul Sfânt se face vinovat de „păcat veșnic”. Hulitorul acesta se instalează pe vecie în starea de păcat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acesta se instalează pe vecie în starea de păcat; altfel spus, viața lui, atât în veacul acesta, cât și în cel următor, va sta exclusiv sub semnul morții. Cine hulește împotriva Duhului Sfânt se instalează, moral și spiritual, în moarte veșnică. Pentru el nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
semnul morții. Cine hulește împotriva Duhului Sfânt se instalează, moral și spiritual, în moarte veșnică. Pentru el nu există convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași idee, ba chiar o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ba chiar o întăresc. Într-un fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între cele două stări, nici o posibilitate de a anula condamnarea, de a șterge păcatul, de a reînvia sufletește. Păcatul veșnic atrage automat după sine condamnarea veșnică. Păcat veșnic, adică imposibilitate de a mai reveni asupra deciziei tale, de a te mai reconecta la sursa vieții. Se rupe circuitul economiei mântuirii: păcat-convertire-iertare-înviere. Păcatul face pereche doar cu damnarea, ambele fiind înscrise
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între cele două stări, nici o posibilitate de a anula condamnarea, de a șterge păcatul, de a reînvia sufletește. Păcatul veșnic atrage automat după sine condamnarea veșnică. Păcat veșnic, adică imposibilitate de a mai reveni asupra deciziei tale, de a te mai reconecta la sursa vieții. Se rupe circuitul economiei mântuirii: păcat-convertire-iertare-înviere. Păcatul face pereche doar cu damnarea, ambele fiind înscrise în veșnicia morții. Luca „Feriți-vă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între cele două stări, nici o posibilitate de a anula condamnarea, de a șterge păcatul, de a reînvia sufletește. Păcatul veșnic atrage automat după sine condamnarea veșnică. Păcat veșnic, adică imposibilitate de a mai reveni asupra deciziei tale, de a te mai reconecta la sursa vieții. Se rupe circuitul economiei mântuirii: păcat-convertire-iertare-înviere. Păcatul face pereche doar cu damnarea, ambele fiind înscrise în veșnicia morții. Luca „Feriți-vă de aluatul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși lucrurile nu pot fi tranșate „matematic”. El este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. A blasfemia împotriva Duhului mântuitor înseamnă a refuza propria mântuire, așadar a te exclude singur de la viața veșnică. În acest sens, păcatul împotriva Sfântului Duh e de neiertat, întrucât el blochează dintru început comunicarea cu Dumnezeu, tăind orice speranță și anulând orice dialog dintre creator și creatură. Fariseii simbolizează aici omul care în fața luminii soarelui își închide ochii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a arătat Ioan Botezătorul, care, credincios funcției sale de înaintemergător, le face un scurt instructaj catehetic despre Isus. Urmează o conversație spumoasă între Satana și Iad, întreruptă de un „glas ca un tunet”: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre, ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!” Satana se retrage strategic, lăsându-i Iadului dirijarea operațiunilor. Totul însă e zadarnic. „Porțile de aramă s-au sfărâmat, drugii de fier s-au făcut zob și toți morții au fost sloboziți din legături. și cum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mâinile la spate, l-a azvârlit în tartar, i-a pus piciorul sfânt peste grumaz și i-a zis: Toată vremea aceasta ai făcut multe rele; n-ai vrut să te potolești cu nici un chip. Astăzi te arunc în focul veșnic. A chemat Iadul și i-a poruncit: Ia-l pe acest cap al răilor și ticăloșilor și păzește-l până când îți voi porunci eu! și Iadul, luându-l cu sine, s-a cufundat sub picioarele Domnului în hăul cel adânc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doua oară pentru că au dezvăluit țiitoarelor lor taine importante (17,3). Reproșul cel mai puternic rămâne totuși acela că n-au știut să-și păstreze neîntinată natura spirituală, care exclude a priori feminitatea: „Voi erați din seminția spiritelor cu viață veșnică, scutiți de moarte pentru toate generațiile lumii, și pentru aceea n-am făcut Eu femei în rândul vostru” (15,6-7). Pentru autorul scrierii apocrife, îngerii sunt ființe complete, suficienți lor înșile, în timp ce oamenii sunt ființe incomplete, care au întotdeauna nevoie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și tristețea Lui și nu înțeleg liniștea și pacea și bucuria pe care o simt când mă gândesc la El. Asta înțeleg și știu doar oamenii. Și Tatăl meu, care știa toate în lumea asta, spunea că oamenii au viață veșnică, fiindcă El le-a dat-o în dar și, mai ales, sunt întotdeauna fericiți și liberi și apărați de Tatăl din Cer, fiindcă El le-a luat toată tristețea și frica și durerea și neajutorarea. Iar atunci când vor să-L
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]