1,213 matches
-
intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei, înșurubat ca un dop, în cotul strâmb de tablă, decât privirea electrică: luciul unei melancolii scrutătoare, pulsație verzuie, sângerie în care se concentrase, pentru o instantanee incursiune de contact, vecina Veturia. Simulacre jur-împrejur, capete de carton și cenușă! Echivocul în care se intersectau releele clipei, plictiseala otrăvită, isteriile amânate, măștile, măștile gata să te livreze, din neatenție, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
citească masca profesorului, vineri, la ora 11 și patruzeci și șase minute șase secunde, când Tolea rememora, preocupat, privind panoul cheilor din fața sa, secvențele ultimei întâlniri cu vecinul Gafton. Nimic, nimic, nimic nu deslușea Mateiaș, nimic nu intercepta persistenta privire verzuie a polițistei Gina. „Știi ce a urmat. Dar poate nu știi cum se desfășurase prima dintre acceleratele convorbiri de la sfârșitul lui august. La 25 august, Hitler era calm, bântuit de melancolie, la întâlnirea cu Henderson. Regreta că Germania a devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu mai avea chef, pur și simplu. Un arlechin brusc îmbătrânit, în salopeta sa neagră de lucru. O mască obosită, ridată. Și când te gândești că pământul nu-și încheiase nici măcar o rotație în jurul axei sale. Cerul, o mică elipsă verzuie marca SEIKO, arăta 1:24:14. Nu trecuse nici un sfert de oră! Ora unu și patruminute și paisprezece secunde care au și zburat, s-au dus, 15, 16, 17, 18, hipnotizatorul lansă finalul: „Asta-i tot,dulcissime“. Și se înclină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ai fost acolo, ai fost? Profesorul deschise ochii mari, neînțelegând despre cine și despre ce este vorba. Nu despre el, evident, nu înțelegea, bietul, confuzia în care se trezise funcționara care îi era colegă. — Hai sictir!... Șuieratul cuvintelor încolăci aerul verzui și se prelungi, parcă, într-o mână lungă, albă. Din mâneca mătăsoasă căzu pe pupitrul roșu o pungă albă, lucioasă. Degetele lungi, de abanos, scoaseră din punga de hârtie o bomboană. Lungă, paralelipipedică, roz. Apoi, alta, cafenie, cilindrică, lucioasă. Dulciuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună subțire, perforând pereții de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea să scuture mlaștina groasă a apatiei care înghite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu izbutea să scape de obsesia consultației ascunsă în dialogul cel mai banal, de rutina exercițiului polițist al medicului. Nici despre accidentul din adolescență nu aducea vorba, deși revedea, cu siguranță, adesea, în minte, bicicleta liceanului izbind brusc umbra informă, verzuie, mârțoaga de babă, blestemul în istoria familiei Vancea. Nici episodul morții lui Marcu Vancea nu îl ispitea. Nu întreba nici când cum unde s-a sfârșit Dida, nici despre fostul coleg Mircea Claudiu și glaciala lui nemțoaică în călduri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lungi, încă zvelte, lăsându-se înfiorată de atingerea șuvoaielor pe pântece, de zvâcnetul apei căutându-i parcă sexul. „Bat spre șaptezeci“, oftă ea, „și-mi arde de prostii.“ Nu se putu abține și se mai cercetă câteva clipe în apele verzui ale oglinzii. Se șterse apoi, îndelung, cu prosopul mare, vișiniu. Trecea dintr-o cameră în alta, leneșă, zăbovind în răsfățul plușat, molcom, vaporos al prosopului. Îl aruncă pe masa din sufragerie și se duse la ușile înalte dinspre balcon. Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fășie, Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie; Și când propria ta vieață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost? Poate vr-un pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari, Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vr-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
când în când mai chicoteau, făcându-l din ce în ce, cuceritor. Dar, într-o zi, vântul, foarte gelos pe înălțimea, culoarea și succesul lui, veni și-l întrebă cu glas mieros: - Frate, de ce ești așa de ’nalt și de verzui pe când, păpădia, e galbenă și mică? Când bat cu putere, te-nclini pân’ la pământ co să te rup în două, tare-ți este frică! Ea, doar, la adierea mea (de vânt, chiar dacă tulpina-i rămâne dreaptă), puful i se
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
pește-balon, pe care scria LLOYDS TSB GRUP cu litere negre, înotă peste circumvoluțiunile formațiunilor de corali „cerebrali“, pe ale căror crestături era imprimat cu portocaliu SCOTTISH POWER. Și, în fine, o murenă scoase capul dintr-o gaură. Pe pielea lui verzuie scria marks & spencer. — Gândiți-vă la posibilități, zise Koss. Publicul era șocat, așa cum se așteptase. Continuă să argumenteze. Pe ecran apăru acum o scenă din deșert, cu vârfuri ascuțite de piatră roșie înălțându-se pe fondul unui cer albastru, presărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ce fâlfâie tot timpul din aripi. Acest fâlfâit se repeta ritmic și-mi dădea Întâi o senzație de bucurie stranie. Primul lucru pe care-l făceam când mă trezeam, era să-mi răcoresc gura spălându-mă pe dinți cu pastă verzuie, mentolată. Periuța Împrăștia pasta uniform și, Înadins Întârziam să-mi clătesc gura cu apă, pentru a ține cât mai mult captivă aroma ei. Vara făceam acest lucru În fiecare dimineață desculț, În livadă, lângă o brazdă de tufănele luând apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
unui paralelipiped, beau restul de ceai rămas de dimineață În paharul străveziu. În atâtea ore, de jur-Împrejurul lichidului s-a format un fel de floră umedă, pufoasă care rămâne, după ce ultima picătură de lichid a fost Înghițită, agățată ca un cerc verzui de peretele paharului. Gândurile mi se fac amare ca ceaiul de plante, neîndulcit pe care tocmai l-am terminat de băut. Deschid aparatul de radio, o cutie urâtă, dintr-un plastic gri, incert, din care izbucnesc sfaturile temperamentale , gălăgioase, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
căsătoriți și nu suntem certați. In acest punct al discuției cei doi se teleportară lângă el. Amfitrionii îl tratară cu un pahar cu ceai și biscuiți.Se simțea în aer o aromă de plante exotice.Bău cu nesaț lichidul portocaliu verzui.Se gândi la Gina. „Orice femeie este inteligentă și proastă,puțin absurdă,bună și rea...”(Marcelia Mihalcea). Se gândi la Agenția „Eros”. Parcă toate evenimentele s-au petrecut cu mult timp în urmă. Cu voce caldă Cadmos îl aduse la
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
loc.Femeia se așează.Poate să-i observe trăsăturile;poate să facă speculații privind vârsta.Vreo 30 de ani?! Se eliberează un loc lângă ea.Necunoscutul cere permisiunea și se așează.O privește discret. Profil atenian,păr negru,ochi albaștri verzui,buze subțiri și roșii.Necunoscuta îi surprinde privirea.Surâde.Dinți albi,plăcuți.” Sunt bărbați care nu pot cuceri o femeie,decât dacă se prezintă singuri la concurs și nu o pot păstră decât dacă nu se ivește un concurent”. (G.
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
să cred că mai există și astfel de rarități, În aceste vremuri tulburi, haotice și pline de primejdii, la orice pas. Blondă, cu părul Împletit Într-o coadă, ochi albaștri verzi, o floare În păr, o eșarfă albastră cu nuanțe verzui, Înfășurată În jurul gâtului, o fustă mai jos de genunchi, deschisă la culoare, imprimată cu câteva floricele de câmp. Bluza de trening albastru Închis, luată peste un tricou de culoarea cerului senin, Îi era de mare ajutor. În timp ce vorbea, se chinuia
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
otravă vie ce neutralizează toate otrăvurile. Frumusețea sa, ca și aceea a plantelor din grădină, are În ea ceva neliniștitor, fatal și morbid; părul ei, de un negrualbastru, contrastează În chip sinistru cu pielea sa, de-o paloare mată și verzuie, pe care se conturează puternic gura ce pare Împurpurată Într-un lac de sânge. Un surâs nebunesc Îi descoperă dinții Înfipți În gingiile de un roșu Întunecat, iar ochi te fascinează precum ochii șerpilor. Seamănă cu o vampiră din Java
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pe care se scurg șirurile de bușteni, fermele înșirate de-a lungul drumului numit Svångremmen sau Svältbältet, Lyckan și Hugnaden și Nåden și toate celelalte. Și crestele, unde noul inginer silvic a desenat zonele de despădurire cu rigla, mlaștinile prelungi, verzui, iazurile care de aici, de sus, sunt negre ziua și se albesc spre seară. Și satele cu fiecare gospodărie, pe care eu nu le pot vedea, dar știu că se află acolo, ghemuite în pădurea de conifere sau în văgăunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pământ și încep să plutească deasupra solului. Ascunsă de stratul gros de nori, luna nu se mai vedea. Sub copaci, întunericul era deplin, iar inspectorul se întreba cum se vor descurca acolo. După câteva clipe însă constată că o lumină verzuie îi înconjura. I se părea că privește printr-un vizor de noapte de la un binoclu cu infraroșii. Nu-și dădea seama ce se întâmplă dar nu mai pierdu vremea căutând explicații. Bănuia că tot toiagul era de vină. După direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
udat bine, constată Calistrat simțindu-i pielea rece și brobonită de frig. Toma se uită la el. Acum, pentru că îl atingea pe bătrân, putea și el să vadă ce se întâmplă în jur. Din nou percepea realitatea în lumina aceea verzuie. Atât cât se vedea de sub căciulița cu moțul lăsat, coama bogată a paznicului era udă leoarcă. Picături mari i se scurgeau din mustața pleoștită, peste barba adunată la un loc care mustea și ea de apă. În orice altă situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
n-ai decât să faci ce vrei. Bine, lasă! dădu Cristian a lehamite din mână. Își dădea seama că se rățoise degeaba la moșneag. Era clar că acesta glumește, însă el nu avea chef să-i țină isonul. În lumina verzuie se vedea un abur subțire ieșind de pe drum și ridicându-se apoi în sus. Pietrele încălzite peste zi făceau ca apa de ploaie să se evaporeze. Asta mai lipsea acum, ceața care să-i încurce și mai mult. Le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din ochi. Și acum, ce facem? întrebă inspectorul. Care este planul? Încercăm să vedem dacă o putem atrage înspre noi, spuse moșul, dând drumul brațului lui Cristian. Brusc, bezna pădurii redeveni de nepătruns. Ca și cum cineva acționase un buton ascuns, lumina verzuie dispăruse dintr-o dată. Inspectorul nu mai vedea nimic acum. Se simțea de parcă ar fi căzut într-un cazan plin cu smoală. Nu te speria! auzi de alături vocea șoptită a lui Calistrat. Sunt aici, dacă se repede, te feresc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lovind-o cu sete și alungând-o de acolo. Strângea cu putere pumnul mâinii drepte ca și cum toiagul se afla acolo. Parcă simțea lemnul cald în podul palmei și, dintr-o dată nu îi mai era frig. Nedumerit, deschise ochii. O lumină verzuie scălda pădurea din jur. Toiagul era în mâna lui. Surprins și speriat totodată, era gata să-l scape din nou pe jos. Cum de ajunsese acolo? Îl găsise și nu-și mai amintea ori poate îl chemase și venise singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jos. Odată intrați în casă, bătrânul se și apucase de trebăluit pe acolo. Se mișca sprinten, de nici nu spuneai că numai cu un ceas în urmă bestia fusese cât pe ce să-l nimicească. Scosese trei păhărele de sticlă verzuie, după care dispăruse câteva clipe din încăpere. Se întorsese repede, purtând la subsuoară un butoiaș legat cu cercuri subțiri. Îl așezase pe masă și, de la caneaua de lemn înfiptă în partea jos, umpluse generos toate paharele. Lichidul galben și uleios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prin care trecuseră mai devreme. Se întâmpla ceva ciudat, la început, simțise numai o furnică tură ușoară, aproape insesizabilă în palma mâinii în care ținea toiagul. Apoi, ori de câte ori Pop dispărea dincolo de un cot și întu nericul devenea deplin, o lumină verzuie părea să plutească în jur. Cristian zâmbi, mai văzuse asta, de mult, când era împreună cu Calistrat. Mai devreme, în pădure, deși avusese nevoie de ajutor, toiagul nu răspunsese. Acum, acesta părea să revină la viață. Desigur că nu putea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Îl ridică de jos și îl trase cu forță spre el. O stare de pace îl cuprinse când în palma dreaptă simți atingerea bine cunoscută. Reușise din nou, chemase toiagul la el și acesta venise, ascultător. Era înconjurat de lumina verzuie pe care o știa foarte bine. Exact la timp, pentru că vâlva trecuse de prag, târându-se prudentă spre el. Nu-i despărțea o distanță de numai doi metri. Negura umpluse tot containerul și se pregătea să-l învăluie. Întinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]