8,307 matches
-
mari. Neavând cine să-i scoată din rătăcire, pe acei străini, a fost trimis, de către bunic, să-i descurce el, copil, încă, păzitor de capre și oi, la casa bătrânească. Sa descurcat bine. Când a fost o altă rătăcire de vizitatori ai acelor părți din țară, tot el a fost găsit, sa-i descurce. și i-a descurcat, și pe aceia, bine. Apoi, binele acela a devenit o obișnuință, ori de câte ori era necesar să scoată din impas persoane ori grupuri rătăcite. Anii
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
asigure hrana, sieși, să i-o asigure și leoaicei, iar, în țarc, să existe o toaletizare exemplară. Vestea s-a răspândit repede: un om locuiește, cu o leoaică, într-un mic țarc, în gospodăria sa. și au început a primi vizitatori: care singuri, care nu, care cu odrasle, care, fără, și, aproape fiecare, dădea, pentru că admirase leoaica, un ban-doi. El îi primea. Cumpăra de mâncare pentru dânsul și pentru animal. Numeroși vizitatori erau dispuși să preia leoaica. Fie contra-cost, fie în
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
țarc, în gospodăria sa. și au început a primi vizitatori: care singuri, care nu, care cu odrasle, care, fără, și, aproape fiecare, dădea, pentru că admirase leoaica, un ban-doi. El îi primea. Cumpăra de mâncare pentru dânsul și pentru animal. Numeroși vizitatori erau dispuși să preia leoaica. Fie contra-cost, fie în vreun alt fel, și se țineau scai, de Silistrul Silistrului, să le cedeze leoaica. La împlinirea celor cinci săptămâni, a decis, și le-a comunicat, pretendenților, decizia luată. Vă predau leoaica
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
protecție era aceea care venea, din când în când, bâtelor, de hac. În zile de sărbătoare, când mai totă lumea era acasă, și când în promenadă, mai ales către seară, în vreme ce întreaga suflare a suburbiei ieșea din casă, trecătorul ori vizitatorul, întâlnea ceva ca de pe altă lume. Căștile de protecție dădeau o imagine cu totul deosebită localității. În apusul soarelui, ele străluceau ca niște stele terestre, mișcătoare, când în grupuri compacte, când răzlețe, dar, niciodată, de una singură. Prieteniile și liniștea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
plimbe prin Montmartre și să vadă Notre Dame. Ei bine, conștient că este un ghinionist, Schileru, odată ajuns În Orașul Luminilor, a... refuzat să mai intre-n Luvru, mulțumindu-se să stea Într-o cafenea, În fața muzeului, și să privească vizitatorii cum intră și cum ies...Ciudat, nu? A doua conexiune introductivă : Paul Anghel, un scriitor pe nedrept uitat azi, a scris o carte care se intitula O clipă În China. El explica logic că, a sta o lună În țara
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Dacă la mănăstiri s-ar primi oameni fără credință și dacă s-ar putea să fiu scutit de rugăciuni, m-aș face călu găr”( scrisoare din dec.1895, către Suvorin). Scriitorul s-a plîns În viață, cel mai mult, de vizitatorii care nu-l lăsau să-și trăiască viața - și-așa destul de scurtă. Cum am mai spus undeva, e de mirare că a putut să creeze atîta, În ciuda musafirilor cronofagi! Spre exemplu, În 1897, cînd i se pusese deja un diagnostic
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
putut să creeze atîta, În ciuda musafirilor cronofagi! Spre exemplu, În 1897, cînd i se pusese deja un diagnostic sever, regretă că nu e Însurat, dintr-un motiv aproape comic : ”...Poate că o femeie arțăgoasă ar reduce la jumă tate numărul vizitatorilor mei. Ieri au venit toată ziua, fără Întrerupere, a fost o adevărată calamitate.Veneau cîte doi și fiecare mă ruga să nu vorbesc, punîndu-mi, În același timp, Întrebări”. Sau, peste cîteva săptămîni, reia ideea : Am musafiri cîți vrei și cîți
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
văzut chipul zeiței?” 5. 11 noiembrie ’80. Nemaipomenitul Eliot: “Time present and time past? Are both perhaps present în time future/And time future contained în time past...” Din nou la cimitir. În greaca veche, dormitor. Noi, cei vii, simpli vizitatori ai dormitorului. “Cred și acuma că, pentru fiecare dintre noi, vine o clipă când ne vedem obligați să ne descotorosim nu tocmai de amintirile comode, ca cele legate de Iozefina, ci mai mult, de cele incomode sau numai de anumite
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în plămâni și, împachetând tabloul, își aranja masca aceea de bonom, zâmbitoare. Stând așa în fotoliul meu preferat, de multe ori trăgeam nădejde că n-o să dea tabloul meu preferat. Eticheta cu vândut o folosea adesea totuși, ca să trezească interesul vizitatorilor care n-ar fi pus ochii pe acea operă de artă dacă n-ar fi văzut mesajul scris în colțul din dreapta. Așadar eticheta era poate mai importantă într-un fel decât tabloul, deoarece interesul cumpărătorului era de a nu fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ar fi văzut mesajul scris în colțul din dreapta. Așadar eticheta era poate mai importantă într-un fel decât tabloul, deoarece interesul cumpărătorului era de a nu fi mai prejos decât cel care deja îl achiziționase. Deci se năștea în inima vizitatorului o invidie care îl determina să comande și el unul asemănător. De altfel era ca la magazin când vânzătorul, ca să fie sigur că-i cumperi marfa, mărturisește în surdină că e ultima și că în depozit nu mai are ceva
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Tudorel Urian La ediția din primăvara anului 2006 a celebrului Salon du livre de la Paris, în imediata vecinătate a intrării organizatorilor, atenția vizitatorilor era atrasă de o uriașă meșă publicitară a Editurii canadiene Boréal. Privirea sfredelitoare, încărcată de mister a unei tinere autoare și, mai ales, (pre)numele cu sonoritate românească al acestei autoare de care nu auzisem, Irina Egli, m-au făcut
Sub povara anticilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9207_a_10532]
-
și, stând pe loc, am privit o grămadă de gunoi rămasă de la vopsitori și am încercat să-mi curăț cu un plic vopseaua care mi se lipise de mână. În aer plutea un miros neobișnuit. În cele din urmă, cum vizitatorul nu dădea semne că ar vrea să plece, iar râsetele arătau că totul este în ordine, am bătut la ușă și, după puțin timp, am intrat. Georgie ședea lângă foc, oferind cafea unui musafir. Oaspetele era un bărbat. Era Alexander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Împletit din hol. Peste câteva secunde Însă, le-am distins din nou, vagi și distante, ca niște picături de ploaie grele și sporadice. Trebuie să fi ajuns la parchetul din antreu. Oare căuta semne care trădau că deja avea un vizitator? Dar afară era vară, indiferent ce-ar fi sugerat calendarul, așa că nu-mi luasem nici impermeabilul, nici umbrela. Apoi, musafirul și-a retras indexul nerăbdător - și acesta a fost momentul În care destinul a Început să-și țeasă firele misterioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de mătase, pe altul, o cămașă de noapte subțirică, pe care am tras-o spre fața mea cu degete tremurânde. Amestecul Îmbietor de parfum și miros de țigară m-a dus cu gândul la ce avea să se Întâmple după ce vizitatorul pleca. În câteva minute, Dora avea să aprindă una dintre țigările ei americane, să pună la loc tabachera În care le ținea și să prelungească dulcea agonie cu Încă ceva minute - fumând Într-unul din scaunele de lângă geam, picior peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lin. Așteptam să tragă calm din țigară și să-mi rostească numele, după care fumul să se ridice În lumina soarelui târziu al după-amiezii. Din nou deslușeam voci dinspre hol. Acum vorbeau Însă mai Încet decât mai devreme. Dar acest vizitator ce era oare, femeie sau bărbat? Mi-am dat seama surprins că era imposibil să aflu identitatea unei persoane, luându-mă doar după sunetele scoase de corpul său. În sfârșit mi-am spus că, dacă se vor Îndrepta spre stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aveam de gând să mă furișez afară să mă așez pe pat. Nu În costumația asta. Dintr-odată, se auzi un țipăt ascuțit, urmat de un sunet Înfundat; mi-am dat seama că m-am Înșelat: se duseră În bucătărie - vizitatorul era, așadar, o femeie. M-o fi strigat Dora? Mi-am lipit urechea de ușă, dar n-am reușit să deslușesc nici un alt sunet. Eram sigur că va striga din nou dacă va avea nevoie de ajutor. Cu grijă, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un picior pe celălalt; sângele Îmi umflase picioarele. Dar nu prea aveam loc și, de fiecare dată când umerașele se loveau unele de celelalte zornăind, mă opream. Încetul cu Încetul, nerăbdarea se acumula. Ce-i lua atât de mult? Oare vizitatorul avea de gând să stea o veșnicie? Parcă Dora mi-ar fi citit gândurile; nici n-am apucat să-mi Întind bine degetele picioarelor, că am auzit clanța și ușa dormitorului deschizându-se. În sfârșit, rămăsesem singuri. Am reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe masa din camera de zi, dar mi-am dat seama că poate nu țigări căuta. Mai degrabă se pregătea pentru ceva. Desigur, tocmai de aceea m-a pus să mă ascund: nu ca să mă ocrotească de ochii indiscreți ai vizitatorului, cum crezusem inițial, ci ca să nu văd pregătirile pe care le făcuse pentru clipa În care rămâneam singuri. Dora Împinse scaunul la loc și se apropie de șifonier. Inima Începu să-mi gonească imediat În piept și părul de pe brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
stau calm. Mi-am lipit picioarele conștiincios, Îndreptându-mă de spate și mi-am lăsat mâinile să atârne, cu coatele lipite de corp. Dar un gând incomod Îmi trecu prin minte: dacă persoana de dincolo de uși nu era Dora, ci vizitatorul care Încă nu plecase? Pașii aceia pe care Îi auzeam nu erau cumva mai apăsați, răsuflarea aceea, mai răgușită, mai adâncă? Nu, nu, mi se părea doar. Bineînțeles că era Dora. Niciodată n-ar fi lăsat un musafir singur În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Mi-am dres vocea și i-am explicat că, păi, de fapt, căutam o cunoștință. Stătea la 202, așa socoteam. Tipul s-a uitat la mine de parcă nu mi-ar fi Înregistrat vocea. Sau poate era ocupat să stocheze noul vizitator În memorie? Dacă era așa, nu cred că era foarte dificil: păr roșcat și ochi verzi, cei din urmă lucind sticlos, o pereche de urechi cu lobii Înroșiți și pistrui maro pe nas și bărbie. Ca să preiau inițiativa, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la fel cum Îmi aminteam, obiectele decorative de pe rafturile cu cărți păreau neatinse și, cu excepția mucurilor de țigară din scrumieră și a banilor de pe masă, n-am găsit nimic care să fi indicat faptul că primise un musafir - și că vizitatorul acela aș fi fost eu: bancnotele constituiau chiria pe o lună și țigările fuseseră fumate chiar de subsemnatul. Pe blatul de bucătărie era o plăcintă atât de crescută, de parcă ar fi fost pregătită de un cofetar În somn. Dora scosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nu așa... Și Anton Își frecă degetele arătătoare. Mai degrabă așa... Acum le Încleștă. N-ar strica să vorbești cu ea. Poate știe ceva? Eu, personal, cred că madame asta a ta avea ceva prețios care i-ar fi trebuit vizitatorului. Și dacă n-a fost fetița din dulap, doar o prietenă ar fi putut... Restul dispăru, amestecându-se cu sunetul lin, ritmat făcut de Konrad care mătura pe jos. O prietenă? Singura persoană care mi-a venit În cap era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la camera 202. Acum, de fiecare dată când mă Întâlneam cu Dora, ne sărutam. Nu mai purta mănuși și discutam despre ce se discută În general - filme, restaurante, chiar picnicuri sau politică. Din când În când, făcea comentarii despre ceilalți vizitatori, comportamentul și preferințele lor, iar eu n-o descurajam pentru că aceste confidențe mă făceau să mă simt, chiar dacă doar vag, o excepție. Poate că relația noastră ar fi continuat În stilul acesta, cu Întâlniri vineri și cu felul acesta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
austriac cu zece ani mai necopt ca ea, care lucrează cu jumătate de normă ca operator? Un tip de vârstă medie, cu părul ud ieși pe trotuar, Își ridică gulerul și se Îndepărtă cu fața Întoarsă spre Hotelul Kreuzer. Un vizitator? Predecesorul meu? Am făcut stânga-mprejur și am traversat. Atmosfera a fost cât se poate de Încordată, vizita a fost Întrețesută cu mișcări stângace și febrilitate forțată. Mă simțeam de parcă fereastra ar fi fost deschisă și nici unul din noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o carte. Acum indică spre un raft pe care se afla un pantof de damă cu un toc mare, gros - „Olisbos-ul Cizmarului“, clarifică el. Evident, era un obiect rar, fabricat din gutapercă, la Viena. — L-am procurat de la unul dintre vizitatorii noștri obișnuiți. Are un Întreg stoc de pantofi pe care Îl Împarte bucată cu bucată În schimbul unor servicii terapeutice. Cu acest articol, poți să stai pe o parte și să-ți Îndoi genunchiul astfel Încât călcâiul să fie Îndreptat spre - mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]