1,064 matches
-
a secolului al XII-lea, au loc printr-un loc, numit apoi Vadul Cumanilor. Cumanii apar în sudul Dunării mai întâi ca simpli mercenari, după Anna Comnena. Dar ei manifestă de la început o înclinație spre viața așezată, alături și împreună cu vlahii. Aici, în sud, dăinuia de secole un fond de populație locală (romanică), păstorească, vlahii, în locurile unde de multă vreme se frământau pecenegi, cumani, bizantini. Contactul barbarilor (cumani) cu populația autohtonă de pe malul stâng al Dunării, românii din întinsa câmpie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cumanii apar în sudul Dunării mai întâi ca simpli mercenari, după Anna Comnena. Dar ei manifestă de la început o înclinație spre viața așezată, alături și împreună cu vlahii. Aici, în sud, dăinuia de secole un fond de populație locală (romanică), păstorească, vlahii, în locurile unde de multă vreme se frământau pecenegi, cumani, bizantini. Contactul barbarilor (cumani) cu populația autohtonă de pe malul stâng al Dunării, românii din întinsa câmpie munteană, a fost mult mai adânc, în același timp în care ei cultivau relații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unde de multă vreme se frământau pecenegi, cumani, bizantini. Contactul barbarilor (cumani) cu populația autohtonă de pe malul stâng al Dunării, românii din întinsa câmpie munteană, a fost mult mai adânc, în același timp în care ei cultivau relații cu elementul vlah din sud, creator de stat. Iorga subliniază un fapt însemnat al acestei conviețuiri: domnii români înșiși sunt, în sensul intim al puterii lor, continuatorii hanilor cumani, al căror nume îl imită în Băsărabă. Din această conviețuire de două secole dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
persană, de la începutul secolului al XIV-lea, pe baza mărturiilor mai vechi. Potrivit acestora, armata mongolă condusă de Bocek "trecând pe drumul Kara-Ulagh-ilor și prin munții de acolo, a învins acele popoare Ulagh", apoi pe un anume Mislav. "Kara-Ulaghii" erau "vlahii negri" ce locuiau în spațiul extra-carpatic, poate populația românească de la est de Carpați, iar teritoriile "Ulaghilor" (vlahilor) se aflau probabil în ținuturile subcarpatice ale Munteniei, eventual, în sudul Transilvaniei. Deși numele Mislav are o vădită rezonanță slavă, firească după secole
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Deși numele Mislav are o vădită rezonanță slavă, firească după secole de conviețuire cu ei, este posibil ca el să fie român de neam. În Annales Boiorum, aparținând cronicarului bavarez Aventin, se amintește despre depopularea teritoriilor locuite de "moldoveni și vlahi", ca și în letopisețele rusești mai târzii. Însă, din nefericire, nu poate fi reconstituită calea urmată de mongoli la sud de Carpați, în Muntenia și Oltenia; se pare că ei n-au trecut pe la Curtea de Argeș, care se profila atunci ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o mie de sate. Acești canesi (balivi) sunt tătari, dar instituția era împrumutată de la români. Canesii se adună aproape săptămânal, un amănunt, este acela că "se aduc fete la acești canesi pentru a câștiga favoarea mongolilor". În plus, prezența unor "vlahi" între mongolii coborâți în Italia este adeverită de o povestire contemporană două detalii semnificative pentru o istorie neconvențională a românilor. Dealtfel, conviețuirea timp de secole sub alți nomazi, pecenegi și cumani, a deprins pe români cu datina turanicilor, "cuceritori prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
între cele două lumi, în sud-estul Europei, are loc între statul latin de Constantinopol și blocul vlaho-bulgaro-cuman. Prima luptă s-a dat la Adrianopol, în aprilie 1205, unde latinii sunt înfrânți și împăratul Balduin luat prizonier. Asocierea celor trei forțe, vlahi, bulgari și cumani a dus la dezagregarea Imperiului bizantin, după 1185, iar ulterior a constituit o primejdie pentru cel latin, după 1204. Intervenția masivă și permanentă a cumanilor din nordul fluviului au făcut din aceștia forța tutelară a noii realități
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un partener politic pentru lumea apuseană și papalitate. După constituirea Imperiului latin, în 1204, cumanii au fost prezenți constant în oștile țarului de la Târnovo, în luptele victorioase cu latinii. În lupta de la Adrianopol, țarul Ioniță (Kaloian) avea în oastea sa vlahi, bulgari și numeroși cumani încă nebotezați, cf. lui Geoffroi de Villehardouin. După această victorie, Ioniță pune stăpânire pe Tracia, în timp ce cumanii ajung până sub zidurile Constantinopolului; prezența lor pe câmpul de luptă era decisivă, iar fără ei țarul nu întreprindea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
această situație, hanul Toqtai nu s-a încumetat să continue imediat ostilitățile împotriva fiilor lui Nogai. Dar în perioada următoare, neînțelegerile între fiii săi și susținătorii lor au luat o mare amploare. Luptele angajate între ei în "țările rușilor și vlahilor" și în "țara asilor", în apropierea Moldovei, le-au măcinat forțele încât la apariția armatei mongole conduse de fratele hanului, Burluk, fiul mai mare a lui Nogai, Joga, nu a îndrăznit să-l înfrunte și a trecut cu trupele sale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
militare și acțiunilor lor desfășurate autonom sau prin raporturi cu alte puteri, ca manifestări ale organismelor politice românești. Concret, prima înregistrare în izvoarele scrise a românilor nord-dunăreni este legată de participarea unei formații militare românești, alături de cumani, la luptele dintre vlahi (Asănești) și bizantini (după Nicetas Choniates, FHDR, III). Nu mult după aceasta, românii din sudul Transilvaniei, alături de sași, secui și pecenegi, participau la expediția comitelui Ioachim de Sibiu în regiunea Vidinului din 1215. Formațiunile politice românești din Cumania și din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carpați, unde pătrunderea cavalerilor apuseni "stârnise" (Iorga) o nouă viață în jurul fortificației (cloașterului) de la Câmpulung, rămași de-sine-stătători, începuseră opera de asimilare asupra oaspeților aduși de teutoni. De-aici intervenția (amestecul) papei cerând ajutorul regelui față de "acești oameni ce se zic vlahi" și, mai ales, față de acești "pseudoepiscopi" care îi convertiseră pe unguri și germani la confesiunea lor (cf. Scrisoarea papei din 1234). Or, tocmai "pseudoepiscopii" aceștia sunt de cea mai mare importanță (Iorga), ei nu sunt alții decât acei "chorepiscopi" de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a instituit un cadru politic nou prin înființarea, în aceste teritorii, a Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta presupunea, în condițiile geopolitice date, izolarea formațiunilor politice românești dintre Olt și Dunăre de țaratul vlah de la Târnovo, un aliat posibil, firesc. Regalitatea ungară urmărea să controleze Dunărea olteană, țel fixat prin instituirea Banatului de Severin, centură militară, formațiune teritorială de frontieră (marcă) ce includea estul Banatului și vestul Olteniei. În 1233, documentele menționează aici pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au participat la evenimentele prilejuite de ele, iar urmările cruciatelor au fost adânci în istoria lor. În primul rând, ei au luat parte la cruciate: în oștile împăratului german Frederic Barbarossa din timpul cruciatei III (1189-1192) au luptat și români (vlahi) din sudul Dunării. Românii din Transilvania au luptat în oastea regelui cruciat Andrei II al Ungariei, în secolul XIII: în 1211, la Vidin, în 1260, în Boemia. În 1217, la cruciada V, la care a luat parte în persoană și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dușan, cu țarul bulgar Mihail, ajutat de tătari și de Basarab". În același timp, Ivan Alexandru înfrânge pe bizantini și ocupă porturile la Marea Neagră-el este ajutat de tătari care trec Dunărea, iar cronicile bizantine și bulgare susțin că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
printre dealuri împădurite. Argeșul în care ajunge armata regelui, zice Iorga, nu este Curtea de Argeș, ci cetatea din munte -castrum Argyas (Poienari). Un document ulterior, diploma din 30 iunie 1347, menționează că Ștefan Lackfi, comandantul armatei regești, "a capturat șase oameni (vlahi), iar pe cei mai mulți i-a ucis" (DRH D, I, p. 65-66). Finalul campaniei este controversat, ca și traseul și detaliile ei. Situația oastei ungare în fața Argeșului era grea, lipsită de provizii, n-avea nici o ieșire. În aceste condiții dificile, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nume mai greu de identificat. Olaha poate să reprezinte forma ungurească a unui Vlaha avem în față, conform informațiilor, două figuri istorice de voievozi, din secolul al XIII-lea, este mărturia neîndoielnică a unui contemporan, document vrednic de încredere. Ducele vlah, întâlnit de misionarul franciscan pe drumul hanului tătăresc, venise pentru a lua (primi) iarlâcul de confirmare și a plăti tributul stabilit de stăpânitorii turanici. Prin urmare, cine era acest voievod din marginea stepei, care s-a închinat împreună cu voievozii ruteni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
noul stat românesc de la est de Carpați și-a extins teritoriul prin includerea altor formațiuni politice dintre Carpați și Nistru. De la valea Moldovei, cu capitala la Baia, statul s-a extins treptat spre sud și est, înglobând alte formațiuni, "țări", "Vlahii", cum a fost inițial cea din nordul țării, cu târgurile Suceava, Rădăuți, Sireturmătoarea capitală a țării. Bogdan voievod, cel care a întemeiat Moldova, ca țară liberă, i-a definit identitatea politică și i-a extins teritoriulla moartea sa, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istorici, București, 1940. Idem, O nouă mărturie despre un voievod moldovean în secolul XIII (1277), în AARMSI, tom 27, 1944-1945, p. 231-244. Idem, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, București, 1945 (ed. II, 1980). Brezeanu S., De la populația romanizată la "vlahii balcanici", în RdI 29, 1976, p. 211-222. Centenarul autocefaliei B. O. R., București, 1987, p. 327-353. Cantacuzino G., Cetățile medievale din Țara Românească (sec. XIII-XVI), București, 1979, p. 114-120. Cantemir D., Descrierea Moldovei, București, 1973. Ceacalopol G., Crucea relicvar de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la vechimea creștinismului în Dacia: din istoria religioasă a gepizilor, în AIINC, III, 1924-1925, p. 357-376. Donat I., Despre toponimia slavă din Oltenia, Craiova, 1947. Idem, Păstoritul românesc și problemele sale, în Studii, 1966, nr. 2, p. 281-305. Dragomir S., Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, București, 1959. Drăganu N., Românii în secolele IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii, București, 1933. Idem, Toponimie și istorie, Cluj, 1928. Drăghiceanu V., Despre mănăstirea Câmpulung. Un document inedit, în BOR, 1964, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
les Sicules, Cluj, 1998. Rusu M., Transilvania și Banatul în secolele VI-IX, în Banatica, 4, 1977, p. 169-213. Sabău I., Circulația monetară în Transilvania în secolele XI-XIII în lumina izvoarelor numismatice, în SCN 2, 1958, p. 269-301. Sacerdoțeanu A., Vlahii din Chalcidica, în vol. În memoria lui V. Pârvan, București, 1924, p. 303-311. Idem, Guillaume de Rubruck și românii la mijlocul secolului al XIII-lea (l. fr.), Paris, 1930. Idem, Marea invazie tătară și sud-estul european, București, 1933. Idem, Au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
luptă pentru independență și afirmare politică, în RdI 29, 1976, 8, p. 1135-1151. Sânpetru M., Înmormântări pecenege din Câmpia Dunării (sec. IX-XI), în SCIV 24, 1973, 3, p. 443-464. Spinei V., Moldova în secolele XI-XIV, București, 1982. Idem, Informații despre vlahi în izvoarele medievale nordice, în SCIV 24, 1973, 1, p. 57-81 și 2, p. 259-282. Idem, Informații istorice despre populația românească de la est de Carpați în secolele XI-XIV, în AIIA 14, 1977, p. 1-21. Idem, Monede bizantine în spațiul est-carpatic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Congresul de la Berlin, cînd situația acestei zone a devenit subiectul unei preocupări majore, au fost întocmite multe statistici, ale căror rezultate reflectau în general interesul autorilor lor. Cel puțin opt populații diferite locuiau în Macedonia: turci, bulgari, greci, sîrbi, albanezi, vlahi, evrei și țigani. Pe lîngă acestea, fără îndoială că unii dintre locuitori se considerau în primul rînd macedoneni. Elementul musulman, din care făceau parte turcii, albanezii și slavii sudici din Bosnia și din Herțegovina, era numeros, formînd probabil jumătate din
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
o naționalitate iugoslavă. În momentul acesta, echilibrul național aproximativ era următorul: sîrbii reprezentau 43 %, croații 23 %, slovenii 8,5 %, musulmanii bosniaci 6 %, slavii macedoneni 5 %, iar albanezii 3,6 %, restul de 14 % fiind format din minorități formate din germani, unguri, vlahi, evrei și țigani.4 Cu toată consistenta retorică anterioară, oamenii aceștia nu s-au considerat niciodată ca alcătuind o națiune unică. Cea mai crîncenă luptă națională a fost aceea care a izbucnit între sîrbi și croați, și care avea să
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
rușii s-au arătat așa cum sunt: jaful și ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile. De altfel rusul este complicele fanarioților”. „Limba română e un fel de italiană orientală. Băștinașii din MoldoVlahia se numesc ei înșiși români, vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi”. „Succesiunea rapidă a domnilor a agravat răul și a făcut ca Rusia, sub pretext de a curma acest abuz, să intervină în afacerile interne ale Moldovei și Țării Românești și în Imperiul Otoman, la sfârșitul secolului trecut și
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
la fel cu cele din Țara Românească”. Denumirea dată poporului și limbii moldovenești în Evul Mediu are așadar o conotație pur geografică. Fundamentul etnic al statului moldovenesc a fost exprimat prin derivări de la numele poporului său, adică de la români sau vlahi: Moldovlahia, Maurovlahia, Valachia Minor sau Maior, Rusovlahia sau, îndeosebi de către poloni, pur și simplu Valachia. Aceasta reiese, de altfel, și din denumirile pe care Patriarhia Constantinopolului le acorda statului est-carpatic, după cum am văzut mai sus. Generalul imperial Marsilli, pe la 1690
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]