1,403 matches
-
culme. Îl oprii. Polixenia ieși deodată în prag. Se opri, cu mânile împreunate și lăsate în jos. Nu îndrăznea să se uite la mine. Sta cu genele plecate și privea în pământ sfioasă, rumenită la obraji. Era o femeie tânără, voinică, curățel îmbrăcată. Ridică ochii spre mine și zise încet, cu frică parcă: —Sărut mâna, cuconașule... Ochii ei mari rămăseseră pironiți asupra mea. Nu spuneau nimic, nu voiau nimica ochii ei; se uitau cu curiozitate la mine. Erau doi ochi negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
negustorie în crâșmă, iar Meer, om gânditor, cu barba neagră, a prins a face alte speculații. Din acea vreme, Haia își aduce aminte de multe lucruri. Acolo era un sat mare; și veneau flăcăi la crâșmă, flăcăi frumos îmbrăcați și voinici, și petreceau. Ei îi era frică de dânșii și stătea într-un ungher privindu-i. Câte unul o apuca de șuvița de păr de pe frunte, îi zâmbea, și-i dădea o bucățică de covrig. Atunci îi trecea un fior prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceea să se miște trudnic prin casă, cu mădularele-i amorțite. Se opri într-un târziu sub candelă, în întunericul de amurg al odăii, și începu să se gândească. Își aduse ca prin vis aminte de maică-sa, o femeie voinică și veselă, harnică foc, care ținea o gură când intra bărbatul în casă, și-și îngrijea copiii cu dragoste; apoi o văzu târziu, în noapte, îndreptată spre iconița afumată, slab luminată de candelă... Ca prin vis își aducea aminte cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urmărească, să vadă unde se duce sara, unde se întâlnește cu Ștefan Bucșan; dar, la colțul hudiții, Haia se înturna cu ură spre ele: Ce-i? ce-aveți cu mine?... Și ele se retrăgeau cu spaimă înapoi, căci fata era voinică și rea, și era în stare să le rupă cu ghiarele și să le muște cu dinții. E nebună! ziceau femeile dând din cap. E adevărat nebună! Îi trebuie frânghie și sopon, altceva nimic nu-i trebuie... Sanis, sara, asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
c-a alungat-o binele de pe unde-a fost... „Madama“ trecu iar grabnic, ca o dungă neagră, pe după geamlâc. Apoi se auziră pași îndesați și boierul deschise ușa. Oamenii își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu, tânăr și voinic, cu fața bună și veselă, arsă de soare, sta cu mânile în buzunările pantalonilor și-i privea. Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el cu glasul puțin tărăgănat și răgușit: ce mai veste poveste? Dă, cucoane Jor, ce veste? până acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Barbă din fundul bordeiului. Urmă o vreme de liniște. Faliboga privea în pământ. Apoi deodată ridică capul și-și aținti ochii arzători spre ușă. —Ai venit, Iano? strigă el cu glas mare. Ușa se deschise. Intră o femeie scundă și voinică, roșcovană la față și cu sprâncenele puternice. Își aruncă din cap sacul cu care se apărase de ploaie, se uită râzând în juru-i cu mânile în șolduri, apoi se îndreptă prin Faliboga. Ce răcnești așa? vorbi ea c-un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-n adăpostul deschis spre miazăzi. Vântul câteodată izbea greu în clădirea șubredă, șuierând cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme nu ies nici dihăniile din cotloanele lor... —Bădică, cum îi sta singur aici!... Mare crâșcare!... I-auzi, parcă vin niște ape!... —Măi băieți! zise încet Lepădatu, eu văd că pe voi v-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
județ ș-am poposit în ograda lui împrejmuită cu gard de nuiele. A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și nevasta lui a pus într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de dincolo de apă venise a treia zi de Paști la curte și se abătuse c-o poruncă boierească pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o mustăcioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se facă bine? se răsuci ea cu pasiune; apoi urmă a smulge din dulap șervețele și tacâmurile. Să n-ai grijă de asta nană Floare, hotărî domnul Ieronim Dragu. — Așa cum a fost și mai nainte? — Ba se va face mai voinic și mai bine, căci până acuma el niciodată n-a avut odihnă. —Asta așa-i, domnilor. Vă rog frumos să-mi spuneți dacă place-vă paparada cu clisă, și dac-ajunge de zece ouă. Așa am blăstămat eu, domnilor mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
al meu n-are împlinite două luni vârstă și-l hrănește o nevastă din Laz, care mi l-a primit și căreia îi plătesc laptele. Biata Ana, atâta ne-a lăsat. Fată fără zestre - s-a plătit cu un prunc voinic; i-am pus nume împărătesc. Îi mulțămesc pentru ce ne-a lăsat, ca și cum ne-ar fi dăruit un răsad. Frumoasă a fost, nu pot zice că n-a fost frumoasă, și are dreptate Culi să-i pară rău după dânsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a suit la piscul Pătrului, ca să arvonească brânza de toamnă de la bacii poienari; s-a dus să-și găsească soții la Braniște; a ales și a târguit cu ajutorul lor un cal în locul Murgului. Pe acesta îl chema Șargu. Era voinic și blând. Coborând cu stăpânul său cătră apa Frumoasei, se deprinsese să sforăie și să ocolească oseminte împrăștiate, într-un loc unde fusese o întâmplare năprasnică. Câteodată Culi uita, dus de gânduri; iar Șargu îi da semn, ca să-și aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aproape, l-a bătut prietinește pe umăr: —Poate ești prea singur, Ursake. Culi a scuturat energic din cap. Nici vorbă nu putea fi despre lucrul la care se gândea domnul de la Cluj. Dar altfel, domnul Ionaș Popa îl găsea iarăși voinic și sprinten ca altădată și deosebit de atent la toate ale pădurii. Au pornit la deal pe o vreme lină, fără susur devânt. Era jilavă umbra brădetului; în poieni se împânzea aur rece de soare. La ceasurile cinci, au fost dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
discuția. În ziua următoare s-au prezentat mai multe femei, și mai tinere și mai vârstnice, până ce a ales-o pe Luchi. Era cea mai zdravănă și mai ciolănoasă dintre toate, de unde am tras concluzia că tatei îi plăceau femeile voinice. Venise înainte o fată slabă, cu privirea visătoare, care mie mi-a plăcut foarte mult. Tata, însă, nici nu s-a uitat bine la ea că i-a și trântit ușa în nas, mințind: "Locul nu mai e liber, domnișoară
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
oprit. Bătrânul era acolo. Nu mă vedea. Stătea cu spatele la mine. Însă îi zăream fața în oglinzi și m-a surprins expresia crudă, dementă care îi răvășea trăsăturile. Lângă el, tremurând de încordare, cu bale de sânge pe buze, un buldog voinic, de culoarea vulpilor, se smucea, uitîndu-se fix spre oglinzile din capătul sălii. Am ridicat privirea intrigat și m-au trecut fiori de groază. În oglinzi eram eu! Bătrânul ținea strâns câinele și îi șoptea ceva la ureche, întărîtîndu-l. Împreună, alcătuiau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în sus doar la mângâierile stăpânilor săi, pe care îi tratează ca pe niște slujitori de curte. Pe ceilalți, inclusiv pe mine, îi privește de la distanță, cu vădită superioritate și chiar cu suspiciune. În blana lui abundentă, pare mult mai voinic decât este, dacă, de pildă, l-ai tunde chilug. Ceea ce nu se poate, fiindcă ce s-ar alege din alura lui de nobil încă nescăpătat? Praful. Vorba e că acest domn Bubu e un exemplar mult mai pașnic decât sunt
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
timp mama îngrijorată pentru copila ei că nu mai vine acasă a plecat după ea și astfel a aflat că copila dispăruse. Din primele cercetări și investigații, nu s-a putut stabili nimic, nu a fost văzută nicăieri. Fata era voinică, drăguță, destul de dezvoltată și se credea că i-a sucit mințile vreun tânăr, din moment ce nu a dat nici un semn de viață, negăsind-o nimeni. Sărmana mamă bătrână și bolnavă plângea zilnic, așteptând-o pe fetiță, fiind nădejdea ei la bătrânețe
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
să înțeleg, iertat îmi fie nefericitul oximoron, pasiunea extrem-orientală pentru moderație. În România și în restul Europei, ca să nu mai vorbim de America, toată lumea m-ar considera zvelt, ba chiar puțin prea slab pentru înălțimea mea. Aici însă, devin aproape voinic dacă aleg să mă compar cu trupurile de hârtie, aplatizate de secolele de vegetarianism, ale insularilor. În Tragedia lui Iuliu Cezar, Shakespeare imaginează unul dintre cele mai savuroase dialoguri posibile atunci când îl pune pe cel ce avea să fie asasinat
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
cum eram. Când eram în vremea mea Zburam ca o rândunea Și zburam din creangă-n creangă Ca o pasăre pribeagă, Nimeni n-avea ce să-mi facă...” Pe ulița mare a satului trece un car frumos, cu doi cai voinici. În el, un bărbat de cincizeci și ceva de ani, chipeș încă, cu un păr blond și bogat de care cărunțeala pare să fi uitat și, mai ales, mereu cu zâmbetul în obraz și cântecul pe buze. Când îl aud
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
dilema stomatologică, eu și tataie urma să facem o pau ză până a doua zi, pentru că bunica îl aștepta acasă. Ca orice tataie iubitor, i-a făcut mamei, proaspăt sosită de la serviciu, un update în privința situației mele: mâncat, sănătos, voios, voinic, dar cu o singură problemă de mentenanță, cea a dintelui. — Hai să îl scoatem totuși. Vrei cu ața? Ața? întreb eu. Știa și el că nu m-ar fi tentat metoda cu pricina, dar și eu am înțeles că o
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
să-i ignor mai ușor și să-mi văd de bunul mers al gândurilor. Dar stai. Printre stafiile colorate cu fețe de om ce intră și ies din autobuz îl văd pe el. E un băiețel de vreo unsprezece ani. Voinic. Mare. Grăsuț. Mama lui îl împinge grăbită-n autobuz, hai, Lucian, că stă lumea după noi. Mă șochează diferența dintre el, un băiat ca un butoiaș de vin și durduliu, și mama lui, o aschimodie cu păr roșcat, mică de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
L-a văzut pe fiul doamnei Marga Pop, înalt și subțire, cu obrazul tras, nebărbierit, cu ochii adânciți, închis în el, tăcut, sprijinindu-și nu soția, ci cealaltă mătușă. L-a văzut în sfârșit pe profesorul Pop, un bărbat cândva voinic, acum adus ușor de spate, cu hainele largi pe el, cu părul alb, demn, arogant, impenetrabil. I-a văzut pe mulți din cei care, cu două luni în urmă, se bucuraseră de bunătățile pregătite în clipele de alinare - femei țepene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
douăzeci și patru de ani, Ioana Sandi păstra încă o parte din sentimentele copilăriei. Își adora și acum tatăl, dar altfel, îl socotea o victimă și ar fi vrut să nu-l dezamăgească. N-o moștenise pe maică-sa. Era suplă, nu voinică, avea un glas melodios, nu dogit, îi plăcea să petreacă și să se îmbrace bine, dar fără extravaganțe. Învățase să aibă secretele ei și într-o zi și-a spus că, oricât i-ar displăcea maică-sa, simte cum alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar face decât rău. Nu poți impune sentimente cuiva. Nu trebuia să vă spun, nu știu ce mi-a venit. Dar n-am vrut să... n-am vrut să credeți că aș fi părăsit-o.“ Nu-l asculta. Umbla agitată prin încăpere, voinică și impunătoare. Izbucnea din nou: „Și ce-o să spună lumea? Am prietene care știu că se pregătește să se mărite... Aveați de gând să vă căsătoriți, nu-i așa? Ce-o să spună lumea?“ Cafeaua i se păru brusc și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mirosind a medicamente. O soră a intrat s-o cheme la patul unui bolnav, a repezit-o, s-aștepte, s-aștepte, s-aștepte, că doar nu se prăbușește lumea. Continua să vorbească, plimbându-se acum în lungul cabinetului, o masă voinică de alb agitat. Și a izbucnit: „I-am spus de atâtea ori! I-am spus de atâtea ori să-și găsească un alt bărbat, cu altă meserie, nu unul care cunoaște lumea și care... I-am spus și nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]