1,117 matches
-
ridicându-și mâna fremătător, Își deschise pleoapele. Se cutremură dezamăgit când constată cu stupoare că atingerea aceea delicată se datora vântului de primăvară, care adia ușor, mângâindu-i fața cu faldurile vaporoase ale draperiei. Îngenunche la picioarele scaunului și, chircit, vomită din nou, cu sălbăticie, În repetate rânduri, o pastă groasă, vineție, amestecată cu așchii mari de os. Apoi, rămase așa mult timp. Un timp care nu mai era al lui... Azi, după ce medită Îndelung și se pierdu apoi În mrejele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
urmă, Într-o pulbere mirobolantă, Închisă la culoare, care se desprindea În straturi foarte subțiri și se Împrăștia pretutindeni, ca o cenușă Împrăștiată după un ritual de Înmormântare. Cuprins din nou de valul acela de greață, se ghemui bicisnic și vomită de mai multe ori, electrizat, cu ochii ieșiți din orbite, privind Întrebător spre niciunde, pustiit. Se afla de vreme neștiută În scaunul său, cufundat Într-o adâncă toropeală. Nu putea spune dacă trecuseră ore, zile sau eternități de când zăcea așa
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
neînțelese ori neadevărate. Respir Întretăiat, gâfâind din greu, cu pieptul mișcânduse Într-un ritm sacadat. Îmi aprind o nouă țigară. Închid ochii și nu trag decât un fum, adânc inspirat. O stare violentă, de greață totală, urcă iute În mine. Vomit exploziv, ca o arteziană dementă. O vomă colorată, aburindă, asemeni unui mozaic plin de duhoare, care mă zgâlțâie din toată ființa. Ies din bucătărie Împiedicat. Dincolo de ușa de la intrare se aud tot mai multe voci amestecate, pițigăieli si văietături, urmate
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
normal, nu? E ca și cum ai rupe o vrajă. Iar după Oliver! am cântat douăzeci de strofe din „Roțile de la autobuz“ și am făcut-o cu foarte multă voioșie cu toate că cântecul ăla mă scoate din minți. Și-apoi, când Ben a vomitat În mașină, după ce ieșisem din Swansea, l-am dus la benzinărie, l-am spălat În chiuvetă, l-am șters cum am putut cu singurul șervet de hârtie și l-am schimbat, ca apoi să cumpăr strictul necesar pentru când ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
dragă, spune el, hai să rectificăm problema. Avem glazură de culoarea bălegarului, așa că am putea face... un tort-vacă! Avem bănuți de ciocolată albă? Duminică, 19.19: Petrecerea a fost destul de reușită dacă nu pui la socoteală că Joshua Mayhew a vomitat În hol și momentul În care am adus tortul și-am Început să cânt: „La mulți ani, dragă Emily, la mulți ani!“. —Mami, dar eu nu vreau glazură maro, s-a văitat ea. — Nu e maro, draga mea, e galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
desculță, cu fusta adunată În jurul taliei. În părul blond Îi strălucea saliva atacatorului, iar rujul Întins În jurul gurii o făcea să semene cu un borcan de bomboane mozolite de un copil pofticios. Își trase În sus pe coapse lenjeria sfîșiată, vomită pe prundiș, apoi se Întinse spre locurile din spate și Își luă de acolo pantofii, scuturîndu-și de pe față bucățile rupte din garnitura plafonului. La cîțiva pași distanță se afla cabina În care paznicul parcării Își ținea socotelile pe timpul zilei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
vizibile, ca niște tentative eșuate de autotrepanație. Vesta soioasă Îi era pătată cu sîngele care-i cursese din nas și-i desenase conturul sînilor ce se bălăngăneau ca niște capete zăbăuce. Sub ochii noștri, s-a prăbușit pe podea, a vomitat În grămezile de petale și s-a pus pe căutat inelul care-i zburase din nara sîngerîndă. Aproape fără să-și Întrerupă pașii de step, Crawford o ridică În picioare, Încurajînd-o cu un zîmbet plin de Însuflețire și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Îți repet, nu cunoști rugul, Galilei. Și trebuie să accepți că totul a fost așa cum îți amintești. ― Știu. Dar atunci a existat o clipă în care nu mă mai gândeam la ce eram întrebat, ci mă temeam doar să nu vomit. ― De frică? ― Și de dezgust. Am abjurat și pentru asta. Ca să ies afară, să respir aer curat. Simțeam că nu mai suport. Niciodată n-am iubit mai mult lumina amiezii, la care doream să ajung cât mai repede. ― De aceea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sprijini de perete în timp ce Matthew punea ibricul pe foc. Ah, presupun că e mai bine decât „mișto“, după cum suna faimosul compliment pe care i l-a făcut Kevin Costner Madonnei, după spectacolul ei. Cred că ea s-a făcut că vomită atunci, nu? O doamnă, ca întotdeauna... Ai făcut școala la Oxford, Matthew? —Nu, la Cambridge. —Sidney Sussex? —King’s2. — Atunci nu prea se explică de ce ai un vocabular așa limitat, nu? Sau poate doar un pic. Hei, valea tu, ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
erau legate cu ceva ce părea a fi bandă adezivă din plastic, ca o etichetă lipită pe un produs nou, atât de rezistentă, încât putea fi tăiată doar cu o lamă ascuțită. Vru să țipe, dar nu reuși decât să vomite pe materialul îndesat în gură. Iar acum gâfâia și mai tare, plămânii fiind forțați să-și satisfacă nevoia de aer doar pe căile respiratorii. Își simțea inima bătând cu putere, nu doar din cauza urmăririi, ci și de teamă pentru propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Prostule... MACABEUS (De dincolo de deschizătură.): Psst! (MACABEUS a dispărut din scenă; PARASCHIV, singur, învârtindu-se prin încăpere; își pune trompeta în cui; alege câțiva cartofi; îi așază pe masă; încearcă să-i curețe; se oprește; se apleacă peste masă și vomită.) (Pauză.) (PARASCHIV își ridică încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MACABEUS: Da’ nici tu nu mai ai mult... PARASCHIV (Furios.): Ce-ai zis? MACABEUS: Am zis că nici tu mai ai mult. PARASCHIV: Cum adică? MACABEUS: Te cureți. Te duci pe copcă. PARASCHIV: Ia te uită! MACABEUS: Da, da, îți vomiți plămânii... Știu eu. PARASCHIV: Ia te uită! Vrei una peste bot? MACABEUS: Da. Drept să-ți spun, tare aș vrea să te văd că-mi dai una peste bot. Hai, dă-mi una peste bot! Crezi c-o să mă doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV: Mi-a scăpat. Ia-l pe ăsta! MACABEUS (Molfăie.): E bun. PARASCHIV (Începe să-i bage în gură într-un ritm tot mai rapid.): Și pe ăsta! Și pe ăsta! la-i pe toți! MACABEUS (Se îneacă.): Pfff... Secătură... (Vomită.) Te omor! PARASCHIV: O să-ți treacă. MACABEUS (Mieros.): Mi-e foame. Mai vreau. PARASCHIV: Trebuie să te porți frumos cu mine. MACABEUS: Mă port frumos. PARASCHIV: Ar trebui să-mi pupi mâna. MACABEUS: Ți-o pup. PARASCHIV: Ha! (Îi îndeasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ce vor, numai să mă lase în pace... în timpul nopții... Am să mor de greață... dacă îmi mai desfaceți pleoapele.... și gura... în timp ce dorm... Nu trebuie... Mă asculți? Spune-le că am să le spun eu, tot... tot... Era să vomit astă-noapte, de scârbă, când mi-ați deschis gura... și mi-ați umblat cu firul acela de iarbă... printre dinți... Tu mi-ai umblat cu firul de iarbă. Tu ai la tine întotdeauna câte un fir de iarbă... între dinți.... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aceea nu va mai ajunge niciodată la masa din miezul nopții, cu tortul ei de frișcă. Nu mi-e somn. Încerc doar să-mi revin. Paharul mare, cu o porție dublă sau triplă de votcă, îmi dădea speranțe. Să nu vomiți, ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit Ana. La masa de lângă noi se așezase scriitoarea. O bătrână care venea parcă de când lumea acolo. Scotea teancuri de foi, caiete, grămezi de pixuri, creioane, stilouri și scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
reteză capul victimei, care nu mai avu vreme să scoată nici un sunet. Capul se rostogoli la picioarele lui Sebastián Mendoza, care făcu un salt Înapoi, scîrbit, iar ochii mortului Îl contemplară pentru Încă o zecime de secundă pe norvegianul care vomita peste el, căci i se făcuse rău deodată din pricina spectacolului macabru. Dominique Lassa, descleștîndu-și mîinile de pe macetă, o rupse la fugă, pierzîndu-se din raza lor vizuală prin păduricea de cactuși, iar Oberlus, care rămăsese serios și indiferent privind trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să se miște mecanic. Din când în când, atingea gleznele cârnului care se întorcea clătinând capul. Degetele îi intrau într-o mâzgă lipicioasă în care avea impresia că mișună animale mici, scârboase, cu pielea umedă. Simți dintr-o dată nevoia să vomite și își mușcă buzele. În fața lui, Dascălu înainta cu mișcări moi, ondulate, ca un șarpe uriaș. Șoferul căzuse într-o rână, cu chipul ascuns în rochia Melaniei Lupu. Pe vindiacul de piele, sângele strălucea fluid. Între degete îi rămăseseră fire
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dumneata trebuie să te fi gândit la ceva. Când ucizi te gândești la urmări. Popa râse amar: ― Cu proxima ocazie îți promit s-o fac. ― Dumnezeule! gemu Valerica Scurtu apăsîndu-și degetele pe tâmple. O durea capul și-i venea să vomite. De s-ar termina toată povestea! Nu mai rezist. ― N-avem nici o soluție, conchise Matei. Doar, în sfârșit, doar dacă nu avertizăm Miliția. ― Și ce faci cu cadavrul? Îl îngropi în Cișmigiu? Sculptorul își reluă agitat plimbarea. ― Cred că e
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
adoptă o tonalitate hotărât epică, transformând retragerea acestor zece mii de învinși într-o victorioasă cavalcadă a valkiriilor, punându-l pe wagner în locul lui xenofonte, convertind în aromitoare și înălțătoare sacrificii aduse zeilor din olimp și din walhala fumul urât mirositor vomitat de țevile de eșapament. Pe străzi se aflau deja brigăzi de reporteri, atât de la ziare, cât și de la radiouri, și toți încercau să oprească pentru o clipă mașinile cu scopul de a culege de la pasageri, pe viu, din sursă directă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
urlă Baba. —Baba, e doar Marci... Baba Începu să zbiere ca din gură de șarpe și să se agite Încoace și Încolo. Pe neașteptate, s-a Întors către Marci, moment În care ea s-a aplecat mai aproape de el. Copilul vomită pe loc. Voma se Împrăștie pe toată bluza de mătase a lui Marci. —Iiiii... Puah! făcu Marci, dându-se Înapoi. Ce are copilul ăsta? Rujul tău, spuse Valerie, Întorcându-i spatele brusc lui Marci. Bebelușii urăsc... machiajul. Are un impact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Șoapta poate însemna discreție. Sau lașitate. Un oraș trebuie mirosit și dincolo de draperia turistică. Continuă să nesocotească măsura geniile. Și nebunii. Don Juan a întâlnit în calea lui numai femei. Dar dacă se izbea și de o carte ? Capul sus ! Vomită și ia - o de la capăt ! Cel mai convingător orator este victoria. O idee poate fi modernă și în haine vechi. Când învingi și în artă și în viață, cel puțin una dintre victorii este suspectă. De pluton se pierd dezertorii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
moarte duc în spate culturi vii. Fără perseverenta, celelalte calități mor de inaniție. Sunt prea mulți supărați pe mine. De ce aș mai face - o și eu ? În privința demonilor din noi, nu există decât două soluții : exorcizarea ori umanizarea lor. Omul vomită binele băgat cu forța pe gât. Luciditatea cenzurează nebunia care este atât de necesară marilor proiecte. Sarea și piperul jurnalului e cancanul. Concurența îi dă capitalismului identitate. În fața ei, mila și indulgența devin incomode și inutile. Marea voluptate a formelor
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
sumedenie de măști. Ne bârfim adesea memoria. Niciodată - inteligența. În materie de invidie, se pare că nu mai avem nici un Everest de cucerit. Golul din noi nu se poate entuziasma de plinul din alții. Există o persistentă tendință de a vomita pe fericirea altora. Vulpea critică strugurii, bătrânii - minijupa. Pe orice meridian, rostogolirea scaunelor încântă. Leneșii au un mare avantaj : îi găsește moartea odihniți. Mecca păduchilor e fruntea. Constat cu stupoare că nici ticăloșii nu prea mai au caracter. Femeile sunt
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ideea unei coaliții. Doar în statistici femeile sunt mai slabe. Stăm bine! Basmele au încă finaluri optimiste. Șoapta poate însemna discreție sau lașitate. Un oraș trebuie mirosit și dincolo de draperia turistică. Continua să nesocotească măsura geniile, și nebunii. Capul sus! Vomită și ia-o de la alt capăt. Cel mai convingător discurs este victoria. Când învingi și în artă și în viață cel puțin una dintre victorii este suspectă. O idee poate fi modernă și în haina veche. De pluton se pierd
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Care este deosebirea dintre călău și fisc? Păi, primul nu-ți ia decât viața. Ajunși la porțile Occidentului, nu ne putem încă vindeca de complexul Dinicu Golescu. Sublimul e un pisc, în care nu ai cum să te odihnești. Omul vomită binele băgat cu forța pe gât. La noi în trei zile orice miracol se alterează. Kafka a murit de mult, a rămas însă lumea așa cum și a imaginat-o el. Jucăm de-a v-ați ascunselea cu adevărul. Oamenii prea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]