1,716 matches
-
birocrații cer ei înșiși serviciile pe care le produc 1. Birocrații au un dublu beneficiu de pe urma furnizării acestor bunuri - în calitate de cetățeni beneficiari și ca furnizori plătiți. Luarea deciziei în beneficiul birocraților este cauzată și de faptul că ei sunt și votanți cu o probabilitate mare de participare la scrutin (Tullock, 1997, p. 92). Conform lui Dunleavy și O’Leary (2002, p. 99), teoreticienii alegerii publice afirmă că unul dintre motivele creșterii sectorului public este reprezentat de beneficiile pe care guvernele le
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
generale, dar care ar avea autoritatea morală și culturală de a veghea la păstrarea drepturilor minorităților, fapt extrem de necesar în Irlanda. Cameră Comunelor urma să fie formată din 164 de parlamentari aleși, fiecare parlamentar urmînd să reprezinte 27 000 de votanți. În aceste condiții, Ulsterul ar fi avut 59 de delegați, Leinsterul, 41, Munsterul, 37, iar Connaught, 25. Dacă între cele două Camere ar fi intervenit dispute, s-ar fi aplicat procedura utilizată în Africa de Sud: cele două Camere s-ar fi
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
din urmă. Irlanda continuă să-și trimită reprezentanții în Parlamentul de la Westminster, la fel ca și celelalte părți componente ale Mării Britanii. Conform noului plan, reprezentarea irlandeză urma să fie redusă la 42 de parlamentari, unul la 100 000 de votanți. În aceeași zi în care Asquith și-a prezentat proiectul de lege privind autonomia Irlandei, cel mai înverșunat oponent al autonomiei, unionistul Șir Edward Carson, a răspuns primului ministru în Camera Comunelor afirmînd că: "mă opun acestui proiect de lege
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
aceea de a nu fărîmița spectrul politic sud-irlandez și de a impulsiona mișcarea de independență a Sudului. Partidul Laburist s-a deosebit de celelalte partide socialiste din Europa de Vest pînă prin anii '80 prin faptul că o mare parte din simpatizanții și votanții săi nu proveneau din rîndul muncitorimii irlandeze, destul de puțin numeroasă pînă în anii '80, ci din rîndul proletariatului agricol din diverse regiuni agricole, mai ales din Sud și Est. Abia în perioada 1969-1973, Partidul Laburist a reușit să pătrundă în
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
Continent sau din Marea Britanie, se poate explica și prin lipsa clivajului ideologic din sistemul politic irlandez. Ceea ce a divizat spectrul politic din Irlanda după 1922 au fost temele naționaliste, si nu cele sociale. Astfel, Fianna Fail a avut mai mulți votanți care proveneau din mediile muncitorești decît Partidul Laburist. Angajamentul european al laburiștilor irlandezi a fost puțin diferit față de atitudinea celorlaltor două mari partide de centru-dreapta. Inițial, laburiștii irlandezi s-au opus aderării țării la Comunitatea Europeană și au făcut campanie
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
în rezolvarea unor probleme globale (vezi, prin contrast, UNILATERALISM, caracteristică a politicii externe americane în perioada administrației George W. Bush). Zone mai liberale ale SUA sunt cele din nord-est (precum Vermont, Rhode Island, New York) și sud-vest (California, prin număr de votanți și de electori, este cel mai important stat), dar și Hawaii, unde flower power (vezi FLOWER POWER) a prosperat înainte ca Ginsberg (reprezentantul unor tendințe mai mult decât liberale) să inventeze sintagma. LIBERTARIAN PARTY Într-un sistem politic bipartit, cum
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
prin examinarea mecanismului de alegere a electorilor (nu, nu este un pleonasm în acest context specific), care apoi aleg președintele. Fiecare stat, în funcție de mărime și de populație, are repartizat un număr de electori, aceștia fiind aleși în mod direct de către votanții statului respectiv. În marea majoritate a statelor (două excepții, Nebraska și Maine) candidatul care câștigă votul popular (50% plus un vot) primește voturile tuturor electorilor. Astfel, dacă la nivel federal (unional) există 538 de electori și statul California, de exemplu
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
încurajează un sistem bipartit. În acest caz, voturile acordate candidaților fără șanse de câștig sunt percepute ca o risipă. Să ne imaginăm o rundă de alegeri între trei partide politice, în care candidatul partidului A este preferat de 15% dintre votanți, candidatul partidului B de către 40%, iar cel al partidului C de către 45%. De asemenea, să ne imaginăm că A și B ar fi relativ moderați în opinii, iar candidatul C extremist. Regula pluralității - considerând că votanții votează pentru candidatul preferat
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
preferat de 15% dintre votanți, candidatul partidului B de către 40%, iar cel al partidului C de către 45%. De asemenea, să ne imaginăm că A și B ar fi relativ moderați în opinii, iar candidatul C extremist. Regula pluralității - considerând că votanții votează pentru candidatul preferat - ar aduce cu sine alegerea candidatului C. Dar pentru 15% această situație ar fi total nedorită. Dacă acești votanți sunt relativ raționali, vor încerca să prevină o asemenea situație. Votând în mod strategic pentru partidul care
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
A și B ar fi relativ moderați în opinii, iar candidatul C extremist. Regula pluralității - considerând că votanții votează pentru candidatul preferat - ar aduce cu sine alegerea candidatului C. Dar pentru 15% această situație ar fi total nedorită. Dacă acești votanți sunt relativ raționali, vor încerca să prevină o asemenea situație. Votând în mod strategic pentru partidul care este cel mai aproape de vederile lor și care are și capacitatea de a câștiga alegerile, aceștia ar abandona, foarte probabil, pe candidatul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
înseamnă putere egală pentru toți cetățenii. Unii cercetători au atacat această afirmație. În ceea ce privește votarea, idealul ar fi: o persoană, un vot. Și totuși, diferite subgrupuri din cadrul populației votează în proporții diferite, afectând astfel puterea lor colectivă. Și chiar mai important, votanții individuali sunt supuși influenței unor interese organizate, în mod public prin reclame și mass media, iar în particular prin liderii de opinie. În consecință, alegerile nu oferă în mod automat un sistem de putere egală. Ba mai mult, trebuie notat
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
relatări despre cauze și efecte cu referire la comportamentul uman nu putem fi foarte determiniști, ci putem doar să facem afirmația că în anumite condiții, în anumite situații specifice, anumite lucruri par perfect rezonabile. Atunci când economia este în stare proastă, votanții vor avea tendința să respingă partidul aflat la guvernare; atunci când țările vecine se revoltă împotriva opresiunii cresc și șansele țării respective de a se revolta împotriva opresiunii; atunci când guvernul mărește pensiile, indivizii vor avea tendința de a economisi mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
democrațiile pot fi împărțite în plebiscitare, reprezentative și participatorii. Variabilele pot fi modelate ca fiind de tip continuu și cantitativ - dezvoltarea poate fi măsurată prin venitul pe cap de locuitor (G.D.P. per capita); democrația poate fi exprimată prin numărul de votanți ca parte a populației totale. Sarcina modelatorului este de a selectea o construcție a variabilelor potrivită pentru proiectul său. Modelele cauzale încep cu modelarea, dar nu se opresc aici, căci acestea propun ideea unei legături de covariație sistematică între variabila
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
valorile lui X sunt sub acest prag, Y nu există. De exemplu, putem încerca să afirmăm că, pentru cazul Statelor Unite, un venit al familiei specific clasei de mijloc sau chiar mai ridicat, presupunând că alte influențe sunt nule, va determina votanții să prefere partidul Republican celui Democrat. În cazul opus, ipoteza cauzală negativă va fi că votanții dintre limitele unui venit mediu și superior nu vor prefera partidul Republican. În mod evident, cele două ipoteze se contrazic reciproc. Dar nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
că, pentru cazul Statelor Unite, un venit al familiei specific clasei de mijloc sau chiar mai ridicat, presupunând că alte influențe sunt nule, va determina votanții să prefere partidul Republican celui Democrat. În cazul opus, ipoteza cauzală negativă va fi că votanții dintre limitele unui venit mediu și superior nu vor prefera partidul Republican. În mod evident, cele două ipoteze se contrazic reciproc. Dar nu se poate ști care ipoteză se confirmă, sau dacă se confirmă vreuna, decât după testarea datelor colectate
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
introduce politica jocurilor în jocul politicilor de corupție este nevoie să adăugăm încă un nivel de complexitate. Să ne imaginăm o situație în care neplăcerea populară privind corupția pe scară largă este foarte răspândită și că un anumit număr de votanți ar putea fi influențați de faptul că partidul este decis să sprijine reforma. Acești votanți (r) vor fi atrași exclusiv de un partid, în cazul în care acesta este singurul care sprijină reforma, sau se vor împărți între cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
de complexitate. Să ne imaginăm o situație în care neplăcerea populară privind corupția pe scară largă este foarte răspândită și că un anumit număr de votanți ar putea fi influențați de faptul că partidul este decis să sprijine reforma. Acești votanți (r) vor fi atrași exclusiv de un partid, în cazul în care acesta este singurul care sprijină reforma, sau se vor împărți între cele două partide (r1 și r2), în cazul în care ambele sprijină reforma. Dar reforma propriu-zisă poate
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
vor împărți între cele două partide (r1 și r2), în cazul în care ambele sprijină reforma. Dar reforma propriu-zisă poate fi implementată numai în cazul în care este susținută de către partidul majoritar, dat fiind controlul complet al acestuia asupra legislativului. Votanții știu aceasta și opoziția este liberă să acționeze strategic. Partidul de opoziție va sprijini întotdeauna reforma, deoarece aceasta constituie o strategie dominantă. Dacă partidul majoritar susține reforma și astfel implementează o legislație de reformă, opoziția va susține și ea reforma
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
câștigul relativ al partidului 1 de pe urma corupției este mai mic decât costul electoral suferit, dacă partidul 2 este singurul care susține problemele reformei. Astfel, există un prag - pe măsură ce beneficiile pe care le are de pe urma corupției scad și rata probabilă de votanți pro-reformă crește - la care partidul 1 își va schimba atitudinea față de politicile anticorupție. Acesta are doar nevoie să se asigure că, în cazul absenței beneficiilor pe care le-ar avea de pe urma corupției (v1 = v2 = 0), opoziția nu va fi în
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
în cazul absenței beneficiilor pe care le-ar avea de pe urma corupției (v1 = v2 = 0), opoziția nu va fi în stare să folosească avantajul pretinsei lupte anti-corupție (r1 față de r2) ca să răstoarne balanța de preferințe inițiale (p față de 1-p), pe care votanții le au față de partidul majoritar. Calculul majorității se reduce astfel la o simplă măsurare de variabile. Strategia partidului 1 va varia în funcție de aprecierea pe care o face acesta asupra valorilor p, v și r - adică, asupra mărimii avantajului său natural
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
votare și trebuie neapărat luată o decizie, jucătorul C controlează jocul. Este irelevant, din punctul de vedere al scopurilor politicilor respective, ce coaliție câștigătoare se va forma. În acest joc, jucătorul C este votantul median, având un număr egal de votanți de ambele părți. Oriunde ar sta votantul median pe linia continuă de la stânga la dreapta (care nu este același lucru cu „mijlocul” grafic al liniei), acesta este locul exact în care va apărea rezultatul acelei politici. Teoria votantului median este
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
joc unidimensional de politică de preferințe cu sute de jucători așezați de-a lungul întregului continuum stânga-dreapta de politici. După cum indică axa verticală, mai mulți jucători pot avea aceeași poziție preferată. Dar, conform aceleași logici ca mai înainte, votantul sau votanții mediani sunt cei care fac regula. Toate coalițiile câștigătoare posibile care nu includ poziția votantului median presupun o pierdere de utilitate mai mare pentru membrii lor decât coalițiile câștigătoare care includ această poziție. O coaliție sugerată care ar include poziția
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
fi învinsă de M, care este coaliția câștigătoare optimizantă pentru legislatorii din jumătatea dreaptă a graficului. Din punct de vedere strategic, legislatorii dintr-o parte a medianei nu au nici un motiv să accepte un rezultat de cealaltă parte a medianei; votanții din poziția mediană pot insista asupra poziției mediane ca și condiție a constituirii unei coaliții câștigătoare care să capteze 50% +1 din voturi. Se obține un rezultat de echilibru în M. Este important de observat faptul că rezultatul este independent
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
fi ales. Din punct de vedere rațional, deși oarecum contra-intuitiv, rezultatul de echilibru într-o competiție electorală de două partide pe o singură dimensiune atrage după sine absența unei alegeri eficiente. Ambele partide se vor strădui să pară la fel. Votanții cu poziții ideologice diferite de poziția mediană s-ar putea plânge că „nimeni nu mă reprezintă, practic, pe mine”. Din punct de vedere logic, dacă oricare dintre partide ar ocupa realmente acea poziție foarte probabil că ar pierde alegerile. Ba
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
mai puțin înclinați să urmărească intens amendamente deviante, chiar dacă sunt susținute de o majoritate curentă, și să îi sfătuiască pe ceilalți să nu se lase întotdeauna ispitiți de câștigurile imediate aparente. Ne putem imagina cum arată o legislatura constituită din votanți sofisticați. Aceștia înțeleg succesiunea de opțiuni care se amplifică în condițiile regulii de vot cu majoritate multidimensională. Aceștia vor evita alunecările din amendamentele succesive, știind că acestea îi pot duce la situații mai proaste decât cea curentă. Totodată, aceștia știu
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]