1,491 matches
-
balaurul dac. Se cunoaște de pe întrebuințarea acestor semne că armata Dacilor era împărțită în oarecare corpuri, că deci era o armată organizată și nu numai o grămadă nedeosebită de luptători. Această armată cunoștea însă și oarecare mișcări determinate, provocate în mijlocul vuietului bătăliei prin niște semne date de instrumente de muzică, precum era tuba, un fel de bucium drept, lung și mare; buciumul propriu zis sau răsfrânt și cornul îndoit în formă de semicerc, împodobit la deschizătura lui printr-un cap de
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
purta: — ... e plăcinta care se coace și se mănîncă singură... — .......e aceea care nu are dimensiuni ...... — ...este studiul celui mai bun...... — ...... un joc captivant și care cere răbdare...... Intrară într-o sală imensă, în care vocile erau acoperite de un vuiet care creștea și scădea asemeni ovațiilor de pe un stadion de fotbal. Mulțimi se revărsau pe podeaua circulară venind din tunelele de pe circumferință și dispăreau prin ușile pătrate dintre intrările în tunel. Printre asistentele și doctorii în alb, Lanark văzu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu negura, vedeau la adîncime un mic pătrat palid lucitor. Rima se prinse brusc de bară și coborî panta. El se grăbi în urma ei și-i luă brațul în tăcere, temîndu-se că un cuvînt spus greșit îi va anula curajul. Vuietul din spate se topi în tăcere și frunzele veștede nu le mai murmurară sub picioare. Pămîntul deveni plan. Aerul se răci, apoi îngheță. — Rima, ai dat drumul la bară? întrebă el. — Bineînțeles că nu. — Ciudat. Cînd am intrat în tunel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu Gloopy. — Regret că nu sînt persoana pe care o credeai, zise el stînjenit, adică, nu sînt un om de acțiune. Jack dădu din umeri și-i spuse: Nu-i vina ta. O să-ți dau un sfat... Fu întrerupt de vuietele unei sirene și de un zăngănit ca un tunet slab. Traficul din piață se opri. Pietonii rămaseră pe loc, uitîndu-se la un camion plin de oameni în kaki cu berete negre, care țineau puști în mînă. Se deplasa ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
răsucită și pusă pe un raft mic, imediat sub cutie. La sfîrșitul acestui anunț o voi suspenda, iar ceasul va bate miezul nopții: clipa în care ziua veche moare și începe o nouă zi. Sunetul va fi amplificat de un vuiet lung al sirenelor poliției și ale fabricilor, care îl vor repeta mîine la ora prînzului. Angajații departamentului de cronometrie au preluat nouăzeci și două de clopotnițe, și de acum înainte, și ele vor transmite mesajul de la acest mic ceas. îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întindea brațele de apă liniștită, dar acestea se despărțeau printre cărări care înconjurau un stadion gigantic. Siluetele alergau, săreau pe piste, iar pe iarba bogată din centru se odihneau atleți în costume divers colorate, și dinspre peluzele aglomerate se ridica vuietul aplauzelor. Nava lui Lanark se alătură celorlalte care zburau în cerc deasupra. Din cînd în cînd, cîte o navă țîșnea spre un pătrat din pînză albă întins dinaintea tribunei oficiale pe care erau pictate cercurile roșii, albastre și negre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
iată-l pe premierul Kostoglotov din Republica Populară Sciția, iar Norn și Paleologue îl depășesc, da, îl depășesc pe Podgorny, ajungînd pe locul doi, aproape umăr la umăr și intervalul dintre ei și Posky se închide rapid“ - în acest punct vuietul crescu - și Toltec din Tiahuanaco coboară spre țintă, iar Posky coboară pe locul trei, și acum Norn conduce, apoi Paleologue, apoi Posky și Podgorny se alege cu un biet loc patru; și iată-l și pe primarul Unthankului - scuze, lordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe alocuri, am să spun ce nu trebuia spus; oricum, sunt convins că fiecare va medita mai mult asupra surplusului, lăsând la o parte starea în care plutesc, pe dedesubt, ca un înotător subacvatic, de exemplu. Dar mai există și vuietul acela și capacitatea fiecăruia de a-l percepe... 2. Așadar, era o dimineață de iulie, neobișnuit de răcoroasă, dacă mă gândesc bine; plouase toată noaptea mărunt și monstruos, cerul mai părea încă un burete violaceu, îmbibat cu apă, eram ud
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Un strănut continuu, într-un ritm de trei pe minut și care a durat 204 zile. 8. Ca să nu scriu, vorbeam. Aveam o stranie senzație ascultându-mă : mi se părea că aud glasul unui străin destrămându-se în propriul său vuiet, ca vântul în pustiu. Continuam, firește, să caut sunete independente, dar îmi dădeam seama că ascultam ecoul propriei mele destrămări. Singurul punct de sprijin, marcat și el de vlăguirea perfectă a sensurilor, consta în faptul că, și atunci, orice fapt
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
gratis și mi-a arătat, plângând, toate instituțiile culturale din București, inclusiv Casa școalelor...“. „O fi fost beat“, a spus liniștit domnul Sima pe când eu așteptam plictiseala adâncă, vidul și neîncrederea care urmează după o solicitare prea puternică. Încet, încet, vuietul depărtat al orașului s a stins, topit parcă de zăpușeala zilei (mă gândeam la Zenobia ca la martorul și arbitrul existenței mele), m-aș fi așezat pe scândură, lângă bătrânelul acela. „Ce să-i faci, domnule Sima“, am spus, „câteodată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dintre ele și m-am ghemuit acolo, printre crengi. Tirul s-a întețit, păstrându-mă la mijloc. Stăteam cu fruntea lipită de trunchi, crengile mă înțepau, furnicile începuseră să mi mișune pe față, vedeam prin pleoape exploziile roșii-negre, vibram la vuietul cerului, mi se părea că sosise clipa marelui sfârșit și așteptam, nu știu de ce, năvala apelor devastatoare. Firește, nu-mi era frică, grandoarea catastrofică exclude panicile mărunte. Stăteam acolo, sub trăsnete, într-un sfârșit care nu era al meu, puteam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca un cerc negru, deși fără culoare. De fapt, nu era nimic acolo. Iar înăuntru cercului plutea o lumină albăstrie și blândă, nu știu cum să spun, o iradiere în care totul părea albăstriu, până departe, la nesfârșit. De acolo venea un vuiet, ca răsuflarea unei balene gigantice. și tot acolo, pe un maldăr de trestii uscate, ședea Zenobia, mă aștepta, dar eu știam că ea se afla dincoace, la capătul acesta, care poate că era capătul celălalt, și nu voiam să alunec
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
inimii lui, și cu ochii buzduganul, ce sclipea prin nori și prin aer ca un vultur de oțel, ca o stea năzdrăvană. Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul căzând se isbi de o poartă de aramă, și făcu un vuiet puternic și lung. Poarta era sfărâmată și voinicul intră. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. în fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe sânul ei rece - cine-ar fi văzut fața ei de-o durere mută, săpată parcă cu dalta în trăsăturile ei, ar fi gândit că-i o înmărmurită zână a undelor, culcată pe un mormânt de prund. Dar cum auzi vuietul venirei lui, fața ei se-nsenină; ea luă o mână de lacrimi din bae și stropi grădina. Ca prin farmec foile galbene ale aleilor de arbori și ale straturilor se-nverziră ca smarandul. Florile triste și turburi se-nălbiră ca mărgăritarul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fost noi, pe toți ne-a mâncat, numai noi doi am rămas. Dac-a veni mama, măre, de bucurie are să te mănânce; vîrî-te sub aripa mea. S-o vârât sub aripa lui și nu s-a văzut. S-aude un vuiet mare; vine pajăra. Pajăra era mama vântului. - Dragii mamei nu v-a mîncat! - Finul lui D-zeu ne-a scăpat. - Unde-i să-l mănânc de bucurie. - Mă rog, mamă, dacă lă-i mânca să-l faci înnapoi. - Da unde
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
națiuni ce reclamă executarea acestui corsar teuton. Plimbarea în larg de Pacific a Pandorei are la capătul ei despărțirea de ceea ce ar fi putut fi dragostea. Balada... se închide, așa cum a debutat, cu o notă de visare rimbaldiană și cu vuietul apelor în căutare de țărmuri de insule și de continente. În mormântul fără de fund al oceanului se află toate tainele pe care textul lui Pratt le lasă nedescifrate. Undeva, departe de insula pe care a abandonat-o, Călugărul își continuă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fără de care Corto nu ar fi niciodată cu adevărat Corto. Elegant și dezabuzat, Cortopiratul discută, degajat, cu un anume Ernest Hemingway, pregătit să pună punct final unui roman cu un titlu care va fi cel al capodoperei, Adio, arme !. În vuietul acestui uriaș malaxor care distruge destine, imaginația și istoria intră într-un dialog ce anulează linia de despărțire dintre ficțiune și realitatea documentabilă. Borgesianul Pratt este vocea ce amestecă vocile de dinaintea sa. Iar vocea Italiei și Veneției răsună, distinct, în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
miezul pământului, la o adâncime pe care nu o puteam decât bănui. Zgomotul ciudat care ne întâmpinase apropiindu-ne de Bulundi devenea din ce în ce mai puternic, ca și cum armata nibelungilor ar fi trudit în pântecele Africii. Peregrinările noastre erau ghidate de puterea acestui vuiet, vuiet pe care îl urmăream, la rândul nostru. Riscând să fim descoperiți, am intrat într-o cameră de comandă, putând privi prin panoul care se deschidea în fața noastră. Nimic nu ne pregătise pentru ceea ce vedeam în acest puț uriaș cu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pământului, la o adâncime pe care nu o puteam decât bănui. Zgomotul ciudat care ne întâmpinase apropiindu-ne de Bulundi devenea din ce în ce mai puternic, ca și cum armata nibelungilor ar fi trudit în pântecele Africii. Peregrinările noastre erau ghidate de puterea acestui vuiet, vuiet pe care îl urmăream, la rândul nostru. Riscând să fim descoperiți, am intrat într-o cameră de comandă, putând privi prin panoul care se deschidea în fața noastră. Nimic nu ne pregătise pentru ceea ce vedeam în acest puț uriaș cu o
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
îngrămădite pentru a fi transportate în cala avionului. „Nu am să las ceva în urma mea. Iau totul, totul. Sunt mareșalul Azaniei”, murmura președintele-mareșal, ce ale sese în ziua fugii sale să poarte uniforma de comandor al aviației din Azania. Un vuiet ce semăna cu izbucnirea unei mări îi ajunse, brusc, la ureche, întrerupând jefuirea propriului palat. Nici o gardă nu mai veghea la porțile salonului său. Ușa masivă se dădu cu putere în lături și o masă de oameni irupse în biroul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mării, am alunecat, am căzut din nou și m-am trezit. M-am trezit în patul meu, în camera mea, la azilul de bătrâni despre care vreau să vorbesc. Lăsasem fereastra deschisă când mă culcasem și de-afară, de pe țărm, vuietul mării se auzea foarte clar în liniștea dimineții. Am tras pătura peste mine, încercînd să adorm din nou. Dar îmi fugise somnul. Îmi părea rău că nu ajunsesem la sfârșitul visului și, ca să mă consolez, m-am gândit că poate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu se hotăra să mă omoare. Am încercat să ies, dar n-am reușit decât să mă afund și mai rău și atunci am strigat după ajutor. Strigătul m-a trezit. Era noapte neagră, de-afară nu se auzea decât vuietul mării, stins, ritmic, legănător și am readormit și m-am visat din nou în cătun. Atrăgeam în mlaștină femeile după ce mă culcam cu ele, dar la un moment dat pescarii s-au întrebat de ce dispăreau văduvele care plecau cu mine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
capul în pămînt? Puțin mai devreme când m-am uitat printre scânduri să văd dacă a nins, întrucît am simțit un miros ciudat de zăpadă, cerul era încă plin de stele, dar o simt. O aud. Și dacă judec după vuietul vântului, e așa cum mi-am imaginat-o, așa cum mi-am dorit-o. Înfricoșătoare. Parcă lumea se năruie pentru a se naște din nou. O, fii binecuvântată noapte care naști! Da, domnule, destinul n-are decât să behăie acum ca o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu un zgomot ca de valuri. Dar această noapte era a liberării și nu a revoltei. În depărtare, ceva negru și împurpurat indica așezarea bulevardelor și a piețelor iluminate. În noaptea acum liberă, dorința nu mai întâmpina piedici și chiar vuietul ei era acela care ajungea până la Rieux. Dinspre portul întunecat, urcau spre el primele focuri de artificii ale serbărilor oficiale. Orașul le saluta printr-o lungă și înăbușită exclamație. Cottard, Tarrou și toți cei pe care Rieux îi iubise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]