1,530 matches
-
Curând, orașul spectral, cu mereu diferitele frontoane pro-filate-n zig-zag pe cer, cu aceleași nesfârșite canale curbe, înțesate de case plutitoare, lăsă locul altui oraș. Se-ntîmplă brusc, ieșind de pe Nieuwe Spiegel Straat și dând colțul pe străduța ce mărginea Prinsengrachtul, deși vuietul și lumina întinsă pe cer crescuseră de-a lungul drumului celor doi. Acum, însă, ele explodară deodată, de zece ori mai intense și, oricât de obișnuiți ar fi fost cu zona roșie a orașului, cei doi tresăriră ca și când ar fi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
le spună că fata e însărcinată, dar își dorea ca toată lumea să înțeleagă cât mai repede cu putință ce se întîmplă. Sterilitatea femeilor din Satul de Clone fusese întotdeauna asociată cu Ciuma. Zarva se instaură din nou; era însă un vuiet diferit de primul. Din când în când, se auzeau strigăte. Unele erau fără îndoială izbucnite din bucurie, dar cele mai multe erau de mânie. Sunetul cornului readuse din nou tăcerea. Stin o privea cu ochi acuzatori. ― Cred că toți frații mei sunt
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nu mai avea nici o îndoială. Senzația aceea de bine îi era dată de conștiința faptului că se bizuia pe o armată cum nu mai avusese nici un Boszt. Împăratul se ridică în picioare și începu să vorbească, acoperind cu vocea sa vuietul mulțimii. - Quinții mei spun că am venit pe Z ca să ne ascundem. Așa este! Localizarea acestei planete a fost un secret bine păstrat. Am fugit din Klemplant cu inima strânsă, conștient că merg în surghiun la marginea Universului cunoscut, renunțând
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
nou în ly. Dragonul lor era acum aproape lipsit de picioare, dar asta adusese un oarecare echilibru al luptei fiindcă, întins fiind pe pământ, ochii săi puteau ținti cu ceva mai multă eficiență. Gândul lui Xtyn se transformă într-un vuiet care începu să topească ființa iluzorie a dragonului. Dezorientați, inamicii se strânseră spre centrul scenei de bătălie și așteptară organizat transformarea. Dragonul era acum o minge de foc, care începea să prindă forme umane. Pe măsură ce înțelegeau ce dorește să facă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Rim mai mult decât orice, dar Xtyn îi era ca un fiu. Amestecul acela bizar de sentimente putea zdruncina chiar și o persoană care trăise în lumea lipsită de constrângeri a psiacului. Lângă cei doi apăru Oksana, care așteptă ca vuietul produs de o altă explozie să se oprească, și apoi îi spuse Alaanei: - Mi-au zis că tu vei fi Maestru de-acum. - Cine a spus asta? răspunse Alaana uluită. - El, arătă Oksana cu degetul spre Arrus. Mi-a zis
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mai tolerez insultele acestui câine! Și nici nu mai pot să accept să rostească numele victimei lui și să susțină că i-a fost prieten. Fiindcă asasinul lui Waldomar e chiar el; și eu pot s-o dovedesc! în vreme ce un vuiet de exclamații contradictorii se ridica în jurul lui vehement, Sebastianus îl văzu pe Gualfard palid la față, spunând cuvinte de protest, acoperite însă de rumoarea mulțimii. O clipă mai târziu, burgundul duse mâna la sabie. Sebastianus făcu la fel, dar între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să fie noii noștri stăpâni. Atila să facă bine să se întoarcă de unde a venit! Să-i gonim pe invadatori! Sunteți de acord? Sunteți cu mine? La aceste ultime cuvinte, rostite pe un ton din ce în ce mai puternic, mulțimea răspunse cu un vuiet de aprobare. Foarte mulți dintre ei se ridicară și veniră înainte, între coloane și ziduri îmbucățite, întinzând armele, strigând și fulgerând din ochi, de parcă i-ar fi avut deja în fața lor pe barbari. Sebastianus, împreună cu tovarășii săi, se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că tatăl său se numea Reinwalt. Se gândi imediat la faimosul taciturn și îi ceru confirmarea, dar Hippolita nu putu auzi răspunsul, fiindcă în acel moment, primit cu strigăte de oroare de mulțimea adunată în redută, veni dinspre villa înfricoșătorul vuiet al unei prăbușiri. Clemantius, care până în acel moment se ocupase de organizarea capilor de familie și de distribuirea armelor, o chemă urgent, date fiind împrejurările dramatice. — Acoperișul de la aripa servilor a căzut, domina! — Nu se poate! Hippolita se repezi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum larg deschisă. Observă că furtuna încetase. Din capul scării largi văzu o mulțime de bărbați și femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă ud, sclipitor în lumina torțelor. Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar mai tare decât ceilalți, fără să încerce să se coordoneze în vreun fel. La o cotitură, se pomeni la mică distanță de piață și constată că ieșirea de pe strada sa era deja blocată de mulțimea aflată în fugă; un vuiet confuz, în care accesele isterice ale femeilor terorizate se suprapuneau peste plânsul copiilor, peste indicațiile contradictorii ale milițienilor ori ale capilor improvizați ai gloatei se ridica de peste tot. în mijlocul haosului, câteva grupuri de oameni plini de bunăvoință încercau să mute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un altul, mai puternic, răsună imediat după aceea, dar cineva, poate însuși Anianus, impuse cu hotărâre tăcerea. Sebastianus înțelese că întreaga piață stătea în ascultare. Când pentru a treia oară sunetul trâmbițelor se făcu auzit limpede și fără echivoc, un vuiet explodă în mulțime. Armata lui Etius sosise. Hunii erau tot acolo, la câțiva pași, însă cetatea - înțeleseră cu toții - era salvată. Firește, Balamber și războinicii săi auziseră și ei, iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Atila zăcea pe jos, desfăcut deja, iar în jurul lui mișunau o sumedenie de oameni, în vreme ce numeroase care se îndepărtau pe drumul ce ducea spre sud. în aer se auzea, ca un tunet difuz, înăbușit și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul, Vitalius arătă cu degetul înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu platoșe. Și încet-încet cavaleria acoperea câmpia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
galo-roman. Duryodhan scutură din cap: — Nicidecum. Tatăl meu era un centurion dintre auxiliarii sarmați, iar mama mea era o libertă armeană. Atras de priveliștea spectaculoasă oferită de armata lui Magister militum, Sebastianus renunță să-i mai pună alte întrebări. Un vuiet de entuziasm izbucni sub bastion atunci când cineva anunță apariția unui ofițer, care, cu coiful ornat de un penaj des și roșu înainta rapid pe drum, înconjurat de o escortă compactă de buccellari splendid echipate. — Etius! Etius! striga mulțimea în delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rândurile, însă, cu toate acestea, pierdeau teren, astfel că, în mai multe puncte, lupta, ce trebuia să fi început mult dincolo de câmpie, se desfășura acum pe malul râului ori chiar în mijlocul vadului. în mulțimea dușmanilor ce se năpusteau cu un vuiet puternic asupra războinicilor lui Ardarich recunoscu rânduri compacte de franci, cavalerie grea, a cărei vitejie de nestăpânit era bine cunoscută, dar și valuri de cavaleri, probabil burgunzi ori vizigoți. Constatând cât de larg era frontul de luptă și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcu grindină, fără ca din această cauză războinicii celor două părți - care, în plus, aveau zdravăn de lucru ca să-și țină sub control caii îngroziți și împiedicați de fundul accidentat al râului - să înceteze a se arunca unii împotriva celorlalți. în vuietul bătăliei și al furtunii, Balamber nu mai izbutea să dea ordine alor săi. Ocupat să se apere și să lovească, putea doar cu greu să-i vadă pe Toraman și pe alți câțiva războinici hiung-nu ce luptau cu îndârjire alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Așa e, Datianus. Pentru moment, întreaga onoare ne revine nouă. 26 Când, în primele ore ale după-amiezii, Atila dădu, în sfârșit, semnalul asaltului general, strigătele de luptă ale zecilor de mii de războinici se topiră într-un unic și imens vuiet, ce răsună asurzitor pe tot întinsul câmpiei. Huruitul sumbru pe care îl produceau în marșul lor către dușman toate acele neamuri războinice, făcu să tremure pământul sub picioarele lui Balamber. Așadar, asalt general, dar nu pentru el: într-adevăr, puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Hai, fă cum ți-am spus. Irmina îl privi dintr-o parte, scoase limba într-o strâmbătură de nemulțumire și se îndepărtă prin iarbă. Curând, pletele sale lungi și negre ca pana corbului dispărură în mulțimea tovarășilor săi. Obișnuiți cu vuietul bătăliei, la care participaseră până acum doar ca spectatori, ei păreau să fi depășit emoția cu care se pregătiseră în dimineața aceea pentru luptă. Acum, că în fața lor nimeni nu mai lupta, se adunau în grupuri mici, schimbând între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era limpede că veneau să ucidă. Siluete aproape nedefinite în pulberea ce-i împresura, implacabile, ca un coșmar, înaintau printr-un lan mare de orz, dând pinteni cailor și întinzând înainte armele, dar într-o liniște absolută. Se auzea doar vuietul crescând, din ce în ce mai apropiat, al galopului lor amenințător. îi văzură și ceilalți hiung-nu. Răsunară mai întâi exclamații de descumpănire, apoi un tumult și strigăte de alarmă: — Adăpostește-te după car! îi strigă Balamber lui Go-Bindan și, imediat după aceea, dădu același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mele. Era vară și dormeam cu toții în prima cameră de la stradă, „la față” cum obișnuiam să spunem. Aveam poate patru-cinci ani, undeva pe aici și țin minte că dormeam lipită de cămășuța mamei. Brusc ceva m-a sculat, era un vuiet în noapte, semăna a „bocet de pasăre”, ceva ce-ți tăia răsuflarea, te paraliza bucățică cu bucățică și venea de undeva din copacul ce se găsea în fața casei. Nu voi putea reda niciodată în cuvinte și nici nu doresc s-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
reda niciodată în cuvinte și nici nu doresc s-o fac, ceea ce-am simțit atunci. Ceva a fost, poate o pasăre de noapte și bocetul acesteia; un lucru este însă cert, când mama s-a sculat, apoi și tata, „vuietul acela sinistru” s-a oprit brusc. Mă închin și-o spun acum ca și atunci, așa cum am fost educată, conform perceptelor noastre creștine, „ducă-se cu noaptea, nimic nu știm, nimic să fie! Bunul Dumnezeu să ne apere și să
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
mele. Era vară și dormeam cu toții în prima cameră de la stradă, „la față” cum obișnuiam să spunem. Aveam poate patru-cinci ani, undeva pe aici și țin minte că dormeam lipită de cămășuța mamei. Brusc ceva m-a sculat, era un vuiet în noapte, semăna a „bocet de pasăre”, ceva ce-ți tăia răsuflarea, te paraliza bucățică cu bucățică și venea de undeva din copacul ce se găsea în fața casei. Nu voi putea reda niciodată în cuvinte și nici nu doresc s-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
reda niciodată în cuvinte și nici nu doresc s-o fac, ceea ce-am simțit atunci. Ceva a fost, poate o pasăre de noapte și bocetul acesteia; un lucru este însă cert, când mama s-a sculat, apoi și tata, „vuietul acela sinistru” s-a oprit brusc. Mă închin și-o spun acum ca și atunci, așa cum am fost educată, conform perceptelor noastre creștine, „ducă-se cu noaptea, nimic nu știm, nimic să fie! Bunul Dumnezeu să ne apere și să
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat”... Nu e soare, dar e bine Și pe râu e numai fum, Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vineri De pe...” De pe... De pe... stradă! Nu, nu e bine. Parcă-n poezie era altfel”... Băiețelul se chinuie să-și amintească versul buclucaș. Sorina a început să bată din palme. Și, împrenă cu ea, toți cei de pe scenă și din sală
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare cîte două aripi, care le acopereau trupurile. 24. Cînd umblau, am auzit vîjîitul aripilor lor, ca vîjîitul unor ape mari, și ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos. 25. Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos. 26. Deasupra cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
Cînd umblau, am auzit vîjîitul aripilor lor, ca vîjîitul unor ape mari, și ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos. 25. Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau, își lăsau aripile în jos. 26. Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]