1,106 matches
-
înaintaș. Brânzeturile sunt formidabile, vreo 14 feluri, unele mai gustoase decât altele, preparate în fel și chip. Vinuri excelente și ele, albe și roșii, mai dulci și mai seci. Apoi, desertul. Toate bunătățurile astea ne sunt servite de câteva doamne zâmbitoare, printre ele și ghida care ne povestise mai devreme, cu însuflețire, despre viața lui Mauriac la Malagar. O zi cu două mese, diferite ca stil și ambianță, dar la fel de consistente și foarte potrivite pentru duminica aceasta petrecută la țară. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
urină), atunci când am descoperit, peste Iordan, fete în battle-dress, vameșe, polițiste sau pur și simplu femei în timpul stagiului militar, stând în gheretele lor cu geamuri blindate, cu comenzile electronice la umăr. Unele drăguțe, ușor machiate și chiar o, ce surpriză! zâmbitoare. Fantasme erotice posibile, poate chiar li se sugerează să le provoace (capcană? Șiretlic turistic?) Dar ce ușurare: în sfârșit, acasă. În această parte a lumii, acest spațiu de sensibilitate în care celălalt sex merge alături sau în față, și nu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
căci pământurile se scumpesc... Numai dac-ar da Dumnezeu să reușesc... Are să dee Dumnezeu!" zice domnișoara Beti, în vârstă de 8 ani, apucând pe bunul său tată pe după cap. Iar madam Ernestina își introduce și ea burta mare și fața zâmbitoare în odaie în care soțul său face așa planuri de viitor. Beti îmi aduce dulceț, Beti îmi aduce cafea și mă privește cu ochii unei fete de douăzeci de ani, cu ochi de pisică, inteligenți, mari, în cari dorm poftele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
unui frate al său student, împreună cu amanta lui, o femeie din nobilime, care, în exaltarea revoluției, urmase pe băiatul sărac, ca să-și refacă viața (o Noră rusoaică) și ca să premenească lumea... Un povestitor elegant, cu ochelari de aur, sceptic și zâmbitor... În Prusia Orientală când au năvălit Cazacii, o fată cu mama ei cearcă să stăvilească vandalismele. Dau dovadă de civilizație și demnitate Puhoiul trece peste ele inconștient și sălbatic. Reversul: grozăvia sumbră de la bălțile Mazuriei... Aceiași oameni (arătați cu nume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și-i cânta: Tata verde, mama neagră: Sărut mâna, cocă dragă! Cum a trecut el cu copila, s-a arătat și mama "neagră", un fel de țigăncușă cu ochii ca puncte de păcură, o foarte frumoasă femeiușcă (o mai văzusem), zâmbitoare și cochetă, cu catrință și iie. Am întrebat-o: Ce mai faci? Mi-a răspuns, vorbind îmbielșugat și făcând gesturi puțintel neîndămânatice. Era fudulă de frumuseța ei cu totul deosebită și nobilă. Avea o fetiță. Frumoasă fetiță! Da, a suspinat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ceas mai mult decât la Moscova; e în concordanță cu Tbilisi. Ne întâlnim la Gagra cu Mihail Alexandrovici, secretarul de la Tbilisi al Uniunii Scriitorilor, remarcabil printr-o bogată și frumos pieptănată coafură căruntă. Ars de soare și cu ochi albaștri, zâmbitor și amabil. Se află la Gagra ca să conducă la Rița, pe Go-Mo-Jo, care se găsește la odihnă în această stațiune, împreună cu alți chinezi. De la Gagra, șoseaua spre Suhumi se depărtează încet-încet de țărm apropiindu-se de trecătorile Caucazului. De la răscrucea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ca pe viitor să ajung mai devreme la destinație. Carrión de los Condes este o localitate mai răsărită decât cele prin care am trecut iar aici găsesc cazare la hanul Sf. Maria unde mă întâmpină niște surori foarte amabile și zâmbitoare. Sunt foarte mulțumit aici unde se vede imediat mâna unor călugărițe. Alături este biserica, veche, cu un altar minunat ce te îmbie la rugăciune, ca și muzica ce se aude în surdină. Am norocul de a întâlni persoane cunoscute deja
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
rîs și a dat din umeri. - OK. S-a-ntors Într-o oră cu Rollins și cu alt doctor. CÎnd au intrat În casă, doctorul a adulmecat și-a zîmbit și a dat din cap, Întorcîndu-se spre Rollins. Avea o față rotundă, zîmbitoare, orientală. M-a examinat rapid și m-a-ntrebat dacă pot să urinez. Apoi, Întorcîndu-se spre Ike, l-a Întrebat dacă aveam crize. Ike mi-a zis: - Întreabă dac-o iei vreodată razna. Îi spun că nu, decît că te mai joci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
întrebare: Dar ce concept opui dumneata sublimului, noțiunii de sublim? — Urâtul, am răspuns, după ce m-am gândit câteva clipe, simțind însă chiar în timp ce răspundeam că nu nimerisem exact ținta. Nu crezi că grotescul ar fi mai potrivit, m-a consultat zâmbitor, colegial ai fi zis, Vianu, sunt din aceeași familie, într-adevăr, dar ca intensitate parcă e mai potrivit grotescul, nu crezi? Credeam, fără doar și poate. Ultimul moment cu Vianu, pe care țin să-l evoc aici, nu l-am
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
vrăjiți, cum își dezvolta discursul incriminator, făcându-ne praf și pulbere, cu acele alternări de propoziții scurte și lungi, cu acele caracteristice repetări ritmate ale anumitor cuvinte, de indiscutabil efect oratoric. La un moment dat s-a oprit și, destins, zâmbitor, s-a ridicat și ne-a întins mâna, ceea ce însemna că întrevederea luase sfârșit. Când să ieșim, ne-a făcut semn să mai rămânem o clipă, mai avea ceva să ne spună. Și ne-a spus, cu o voce mai
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
și acolo, la etaj, unde urcai pe o scară de lemn scârțâitoare, își avea cabinetul de director. Luni la prânz ne trimitea de acolo paginile bătute la mașină de secretară, simpatica Neli Arsenescu, o brunetă minionă cu ochi verzi, întotdeauna zâmbitoare. Erau culese în câteva ore și seara i se înapoiau sub formă de șpalturi, pentru a mai face unele intervenții, scurtări sau adăugiri, după cum i se semnala din tipografie că era nevoie. Avea o mare experiență de gazetar, cal cula
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
inițial că provin din Siebenbürgen, nu din România). Oamenii din jur se făceau adesea că nu înțeleg ce spun eu, dar am observat că atunci când aveam bani și le arătam acești bani, toată lumea mă înțelegea fără probleme, toți erau foarte zâmbitori și prietenoși. Am mai observat că localnicii nu vorbesc limba germană ci un dialect, o limbă „șvăbească”, greoaie și uneori greu de înțeles, deci nu aveam de ce să mă jenez de imperfecțiunile mele de exprimare în limba germană cultă. Nici
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
și gulerele lui călcate, zice-se, la Londra. Nu găsea desigur politicos să-și arate, prin vreo tristă alură, așa cum fac mai toți bolnavii de rinichi sau de ficat, suferințele fizice, care trebuiau as cunse cu eleganță și voie bună zâmbitoare, ca acea arătată mie cu excesivă defe rență de acest client de marcă al labora torului - mie, funcțio nărașul imberb țăcănind la mașina de scris. Era să uit: m-am mai ales din ucenicia mea la doctorul Robin cu Învățătura
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
deodată, înaintea ochilor i-a apărut îngerul acela din vis, sau o fi fost cel de pe malul Dunării, sau o fi fost altul, dar oricum semăna ca două picături de apă cu ăla. Îngerul a venit înspre el tăcut și zâmbitor. L-a bătut pe umăr. S-a așezat și el pe trepte, alături. Cât era tovarășul Cameniță de zdrahon, pe lângă înger părea firav, juma de om, ce juma, pitic: îngerul era imens și era făcut din lumină. I-a cerut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lui acolo: dar s-a simțit brusc copleșit de persoana îngerului și n-a mai îndrăznit să deschidă gura. Îngerul și-a terminat țigara, s-a ridicat, l-a bătut iar pe umăr și a plecat așa cum venise, tăcut și zâmbitor. Din noaptea aceea, vreme de câțiva ani vizitele îngerului nu s-au mai repetat. Deși îngerul îi provocase o stare de frică, de nesiguranță cum nu mai simțise el vreodată, tovarășul Cameniță a ajuns curând să-și dorească să i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
concepției despre murdărie. „V-ați murdărit cămașa“, i-a zis domnul Popa domnului Ceapă, care pleca la serviciu cu o pată mare pe guler. Domnul Ceapă a scos din geantă o oglindă, s-a uitat la guler și a zis zâmbitor, ca atunci când ai de-a face cu un om de treabă, dar cam bleg: „Nu e murdărie, e cafea“. La fel s-a întâmplat când domnul Popa i-a atras cu delicatețe atenția doamnei Gângu că are o mizerie mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Adrian Butucel l-a așteptat pe patron până seara târziu, iar când i-a auzit mersul târșâit, de arab, pe coridor, i-a tăiat calea hotărât: „Muhamad, pardon, ceva important pentru tine“. „Ce ceva important la mine?“, a întrebat Muhamad zâmbitor, ca și cum nu el fusese acela care le dăduse un picior în fund. „Muhamad - a zis Adrian -, bătrânețea se ia. Dă-mă într-un birou cu tineri și o să muncesc de două ori mai bine ca ei.“ „Corect, tu corect, tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o primă întâlnire neprevăzută dintre mine și Dinu Noica, tocmai sosit într-ascuns în periegeza lui dentaro-filozofică, Mihai mă turnă fără menajamente, mărturisindu-i că nu accep tam sub nici un motiv discutabilul său trecut politic. — Dar de ce? mă interpelă Dinu, zâmbitor și amuzat. Bineînțeles că n-am știut să-i explic de ce... Însemnări ale lui Pierre Limbile mele: limba rusă - limbă a voioșiei, a tinereții, a succesului pozitiv; le français - langue d’amour et des émotions romantiques; limba română - devine treptat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fapte deo sebite. (Era de la sine înțeles că decorația cu pricina îi era hărăzită, de fapt, Aurorei.) Cu toate acestea, cele două surori se întrecură în hărnicie ; Pitița deve nea din ce în ce mai ascultătoare, iar Aurora din ce în ce mai iute de mînă și mai zîmbitoare. Nu fără merit deci, inelul îi reveni ei la sfîrșit, cînd trebui să meargă acasă. Decorarea a avut loc în cadrul unei festivități, în care solemnitatea a făcut-o pe Aurora să zîmbească și mai fermecător și să lase să-i
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
dezgustat, un sceptic, un îmbătrânit fără vreme, cu părul alb, cu fruntea zbârcită, cu umerii gârbovi, cu sufletul sterp? Cine poate ști? Decât zdrobit, micșorat, umilit sub povara vieții, nu e oare de preferat să cazi din timp, senin și zâmbitor, în triumful morții? Am scormonit amintirile, am șters praful depus pe imaginile scumpe, m-am întors pe urme nesigure îndărăt... Și acum stau trist în penumbra trecutului, ca într-o lume pe care n-o mai cunosc... Ce mult e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
e la noi. La noi începe cu un cântecel pe care dansează niște fătuce cam cum dansau mamele lor în deschiderea programului de revelion de acum cincisprezece ani: „Te inviiit aiiici, eeeste seaaara taaaa...“ Apoi apare zâna bună și mereu zâmbitoare, îmbrăcată de Levintza. Se ia un exemplar din public, i se spune povestea vieții lui și la urmă, printro minune, i se aduce fratele de peste mări și țări. Frații sfârșesc îmbrățișați, hohotind de plâns. Toți din public așteaptă o asemenea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
depărtare de locul unde se născuse, umblând de colo până colo, făcând în prima fază comerț ambulant, așa cum au făcut și mulți alții la vremea aceea, după Revoluție, cu produse multe și mai ieftine cumpărate de la „vecinașii noștri”. Cu privirea zâmbitoare și blândă 142 încerca din răsputeri să se detașeze de un trecut sumbru pe care nu mai dorea să și-l amintească. Da, existau o sută de motive, poate mii. Pentru toate acestea își lăsase copilul deseori acasă și pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
a avea pretenția de a-i recupera de la prietenul lui pe viitor. Datorită acestei fapte, mulți îl apreciară pe Alin pentru generozitatea lui, iar Cosmin îi rămase prieten pentru totdeauna. Tipul care-l invitase pe Alin avea o aliură plăcută, zâmbitoare cu care i se adresă: - Am auzit că ești un tip formidabil și că știi să deții controlul unei situații delicate. Vreau, dacă este cu putință să cunosc și eu această latură a ta, să mă pui și pe mine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca lumina unei stele! Ești un înger cu adevărat! Ești perechea la care am visat! Cândva o să te fac mireasă și vei fi cea mai iubită dintre femei. Vom deveni un tot, o singură ființă. Nicole avea o privire ușor zâmbitoare, atât cât sufletul ei fecioresc îi îngăduia în acel moment lipsit de ascunzișuri meschine. Absorbit de dragoste și mulțumit, Alin, la rândul lui, vrăjit ca de un înger, ardea ca un foc de o dorință interioară. Cu siguranță această întâlnire
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
știi că fac parte din rasa luptătorilor, sunt în stare să rabd, am suportat totul foarte bine, chiar și lovitura asta recentă, în plină cancelarie, de față cu toată lumea. O secretară, cam stupidă în împrejurarea asta, a venit la mine zâmbitoare (din timiditate?) și mi-a spus: „Știți că ați fost pensionată?“ Am mai stat acolo preț de vreo oră, povestind vrute și nevrute, vorbind când serios și când în glumă, dar odată ajunsă în stradă m-a apucat amețeala și mi-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]