2,178 matches
-
organismului cu un duș scoțian. Biciuită de jetul, când fierbinte, când rece, își reveni în simțiri. Da! Acum era gata pentru încă o zi de recuperare a mătușii. Când să plece, motanul veni să se alinte mieros lângă picioarele ei, zăbovind-o. Îl mângâie cu tot dragul din lume. Atingerile mai apăsate și prelungi îl făcură pe Bubă să miaune subțirel, cum făcea ori de câte ori îl bucura ceva. Întârzierea pricinuită de Bubă îi fu prielnică, deoarece telefonul Mirei-Mici o găsi acasă. O
CAPITOLUL 8 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1822 din 27 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378620_a_379949]
-
zăcând în dinții mlaștinii negre tăcut.. Se-aude Cuvânt din grădina Ghetsimani 'nălțând, Petalele pocăinței urcă spre cer și în gând! Sub aripa mirului încă urmez firul tăcerii, Se bucură huma-mi de darul din slova iertării, Mai cad uneori zăbovind spre Dealul Măslinilor, Toiagul de ceară închină pecetea spinilor. -Privește!..îmi zice Lumina,..am plătit cu Iubirea! Sângerând ,cetatea de vămi a păcatelor tale Pe Drumul Golgotei,cu rănile palmelor goale... Privește...încă lucrez în trupu-ți cu mâna zidirea! Umile
CUVÂNT de GEANINA NICOLETA în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378689_a_380018]
-
o clipă că a fost, La români e postul mare: Flămânzesc, mănâncă prost... Mă uit la bătrâni prin piață Cum privesc și nu-și permit De un sfert de veac de viață Ceea ce i-au ispitit.. . Văd copiii la vitrine Zăbovind și salivând: Galantarele sunt pline, Dar postesc poftind în gând... Când și când câte-o gravidă Nu găsește mărunțiș, Are cearcăne,-i lividă Și postește pe furiș... Unii pe la coș aruncă Resturi, coji, firimituri... Postesc cei fără de muncă Hrănind astfel
LA ROMÂNI E POSTUL MARE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1534 din 14 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377800_a_379129]
-
pun câteodată accente de energie ca niște chemări la eroism." După Emerson, același arhitect vede în ruini uriașe "bobine Ruhmkorft"16 care captează energia într-un câmp magnetic și o redau, pe urmă, într-un mod continuu. Este important să zăbovim asupra unei opinii a lui Caius Dobrescu 17 privitoare la o "disponibilitate" a poetului de a face să gliseze imaginarul "ruinei", "destrămării" și "decăderii" către o "estetică a disipării creatoare de plăcere estetică". Autorul susține că poetul nu privește imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
o tehnică a "vocilor" (mai ales în Avatarii faraonului Tla) modulate de vânt: "Auzi! Vântu-n ruine și undele se vaier..." (Mureșan) "Și-n creieri-i aleargă de gânduri vijelii Cum ginii se sfarmă-n ruinele pustii" (Întunericul și poetul) Să zăbovim acum asupra ipostazierilor ruinei, a formelor prin care este prezentă la Eminescu pe o scară descrescândă a transformării materiei: mușuroiul nisipul cenușa Fiecare din aceste "stadii" par a avea rolul unei piedici, a unor frâne în calea disoluției: putem să
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
12). Extins asupra poeziei lui L. Blaga, I. Barbu, N. Stănescu, acest demers devine o probă, un "pat procustian" care dă seama de rezistența modelelor românești. Câte meandre are această cercetare, câte analogii pune în mișcare comentariul autoarei putem vedea zăbovind asupra unei singure trepte motivul ochiului la Eminescu. Pentru o mai rapidă sistematizare a uriașului material voi subîmpărți expozeul nostru în trei mici subteme: 1. Cecitatea sacră. Raportul ochiului cu lumea la Eminescu este unul ontologic: lumea există dacă este
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
devine epifania privirii tale, înfățișându-ți-se ție", nu există nici o îndoială: "tu ești acum stăpânul privirii". Între a fi stăpânul privirii și a fi posedat de privire se desfășoară existența unor personaje eminesciene: magi, călugări, "zăhaștri", asupra cărora vom zăbovi mai încolo. Nu întotdeauna ochiul lor stăpânește lumea, ci lumea acaparează ochiul, ea îl copleșește, strecurând în conștiința noastră, uneori perfid, un joc al nuanțelor, al aparențelor. O privire e doar o versiune asupra lumii, nu epuizează pluralitatea ei, și
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
dame într-o lume marcată de opulență și rafinament, junele bărbos și pletos, încă un oriental înfășurat în halate largi, răsfirate pe divan ornamentat, cunoaște pe maeștrii momentului (1900): Chassériau, Puvis de Chavanne, Moreau, Denis și devine occidental. Călătorește mult, zăbovește cu folos în orașe italiene, engleze și mai ales franceze, citește, memorează versuri și proze din producția timpului și pictează întruna, fără program, părîndu-i-se că viața-i prea scurtă pentru a o pierde în fleacuri. Dar același moment îi cere
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
da, el, intelectualul de rasă, făcea ghidajul cizmarului printr-o Bienală bucureșteană înțesată de lumea bună, încă interbelică, de lumea proastă, postbelică. Mă rog... Să nu trec însă direct la cronica plastică din acel an încă înverșunat stalinist și să zăbovim... oleacă la restul ziarului, cele patru pagini, organ unic al comitetului regional p.m.r. și al sfatului popular regional Iași (observați indignarea-mi nestăpînită, marcată de evitarea majusculelor: ca la revoluție). Ocazie rară: cine și cînd se va mai apleca
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
noastre din ce în ce mai endemice. Care preferă într-o șuetă mai mult sau mai puțin avizată doar jaloanele importante, lipsindu-se de celelalte, onorabilele, deși redundantele jaloane. Înainte de a numi nebuloasa axiologică în care ne mișcăm noi, cei de azi, să mai zăbovim, o clipă, în apropiatul trecut ce ni se pare perfect clarificat. Ar trebui să fim cel puțin circumspecți atunci cînd avem în vedere mișcarea personalităților timpului modern ca părîndu-ni-se azi atît de limpede, dar în fond atît de neclară atunci
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
zi, o pictură cu Leningradul: el, care nu ieșise niciodată (ca și Utrillo) din ulița lui. În fond, ce fac eu însumi aici, într-un mai mult sau mai puțin pretențios Tours? "Comisarul" din Franța, care sonda anul trecut terenul, zăbovind o oră în atelierul meu de pe Armeană, se oprise (bănuiam) nu la pînzele mari, de oarecare respirație abstractă, ci la cele medii, tapetînd un perete întreg și frapînd ca un iconostas păgîn: personaje vivante, arlechini, balerine, saxofoniști, însoțite, invariabil, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și Virgil Cândea, care, în diversele sale studii, nu se oprește la, nu indică un anume moment istoric ca început al chestiunii orientale, dar ne lasă să deducem că îl așază cronologic înainte de secolul al XVII-lea. Atunci însă când zăbovește asupra izvoarelor istorice românești, el se arată înclinat să acorde sfârșitului secolului al XVII-lea și începutului celui de al XVIII-lea importanța unei pietre de hotar în evoluția chestiunii orientale, așa cum s-a întâmplat într-una din lucrările sale
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
la un anume moment, stăpânul Transilvaniei, în calitatea sa de comandant militar victorios, însă un stăpân adeseori contestat și mai ales îngrădit în demersurile sale politice de puterea centrală. O solidă monografie, publicată în 1958, în Polonia, ne scutește să zăbovim asupra acestei figuri intrate în legendă. Vom sublinia doar că autorul menționat este îndrituit să socotească că unele calificări ca, de pildă, general de aventură, „un erou în felul francezului Dumouriez”, sunt cu totul deplasate. Bem a fost un ostaș
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
enorm: în primul rând pentru „ideile scăpărătoare” prin care-și onorează sau, dimpotrivă, profesiunea; în al doilea rând, pentru descifrarea și zugrăvirea animată, inspirată, a locului comun, a existenței zilnice și a mentalității unei comunități spre care istoricul plonjează și zăbovește cu detașare spre a palpa pulsul vremii, al opiniei publice. Jurnalistica europeană, aplecată către clarificarea cauzei române, și-a prefigurat un loc și un rol bine statornicite, rămânând însă cantonată în categoria de a doua mână între sursele documentare. Doi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pentru cititorul avizat, dacă am nesocoti șocul pe care ni-l provoacă adeseori selecția aparent arbitrară, dar, în realitate, premeditată, a istoricului partizan, fie și nedeclarat, dar ușor detectabil, al unei „teze”. Lăsând la o parte presa europeană prounionistă și zăbovind în câteva propozițiuni asupra celei antiunioniste, istoricul va remarca lesne că, spre deosebire de anii premergători Unirii, acum, în 1859, accentul nu cade asupra pretinsei opoziții „populare” (cu deosebire moldave) față de actul din 24 ianuarie, ci simulează iregularități în alegeri și, mai
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
oară ?), a transmis la 23 aprilie 1859 un ultimatum Sardiniei, văduvind Austria de cooperarea Confederației germane. Acestea ar fi liniile unei rețele ce atârnă de politica „celor mari”. Noi am dori să amintim însă „o linie tangentă” asupra căreia au zăbovit, cum se spune, în treacăt, istoricii avizați în temă și oamenii de stat angajați în confecționarea unei recuzite politice nevinovate, de victimă. Și anume, Cavour, în primul rând (ceea ce înseamnă că i-au urmat și alții), a intuit în dubla
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Iorga pentru Franța. Dar, limitându-ne numai la această explicație, am săvârși o mare greșeală, căci atenția pe care Iorga a acordat-o relațiilor româno-franceze corespunde cu rolul jucat de Franța în istoria patriei noastre în acea epocă. Nu vom zăbovi asupra multor lucruri cunoscute, ținem doar să subliniem că marea sa admirație pentru Franța nu l-a împiedicat întotdeauna și cu totul să trateze cu obiectivitate evenimente de însemnătate capitală. Fie că a reluat informații deja cunoscute istoricilor români, fie
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a puterii tale! Ia seama la pedeapsa! Refuzînd să privească Divinul Chip pe care toți îl privesc Și trăiesc prin această, el într-un somn de moarte a căzut. Dar noi, nemuritori în puterea noastră, prin aspră lupta în viață zăbovim 285 Pîn' ce pe Mielul Domnului într-o alcătuire muritoare-l vom fi tras. Și că el trebuie ca să se nască este cert, căci Unul trebuie să fie Tot Și să cuprindă înlăuntru-i lucrurile toate, mici și mari, Noi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
a ta-Îndurare. Împrăștie-ți zăpezile aiure. De furie turbat sînt în adînc, fiindcă, Iată, picioarele și mîinile mi-s pironite de învăpăiata stîncă, Dar focurile-mi crunte mai bune sînt decît zăpezile-ți. Stai tremurînd. Nu ești încătușat. De ce să zăbovești, josnice demon rece al durerii, În chinuri ale gerului cumplit? Acum un Lac de ape-adînci unduitor 75 Se-ntinde pe deasupră-ți înghețînd tare; și totuși, șezi închis În acea stana străvezie, de parcă ai fi bucuros de luminoasa-ți închisoare, Pîn
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
urmare, pentru actul de a educa individul în sensul destinului propriu și chiar al vocației. Ea se află între intuiția duratei (conștientizarea unei trăiri, fie aceasta organică) și intuiția timpului (conștientizarea desfășurării ritmice a fenomenelor). Dată fiind această poziție, să zăbovim acum asupra factorilor care alcătuiesc, potrivit lui C. Rădulescu-Motru, conținutul intuiției destinului. Pentru că problema pe care o avem în vedere este aceea a relației dintre finalitate, pe de o parte, și timp și destin, pe de alta, vom urmări și sensurile
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
va mai putea supune. El nu se află, desigur, în centrul de echilibru al ordinii existenței. Despărțit de Creator, purtând totuși în sine însuși nostalgia justiției perfecte și a binelui, el nu le va mai putea afla pe acestea atâta vreme cât zăbovește în istorie. Fiu al naturii, care vrea să câștige Absolutul fiindcă nu este aneantizată în el "substanța" divină a primei sale creații, supus luptei pentru existență și altor reguli rele ale condiției sale naturale, el râvnește mântuirea; dar el rămâne
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
face apariția și se apropie de un niște ruine din apropiere pentru a da de mâncare unui prizonier. Acesta respinge hrană și contactul cu alți oameni. Arminio insistă că prizonierul să mănânce dar se gândește că ar fi imprudent să zăbovească mai mult cu el în aceste locuri. Plecând, Arminio îl blestema pe Francesco. Carlo, care îl urmărise de la distanță, apare și îl oprește pe Arminio. La început Arminio crede că are de a face cu Francesco și implora iertare că
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
atât de trecătoare.) Deci: 1. Maestrul Ludovic L. a mai salvat viața unui om; 2. Niciodată nu e indicat să spunem de la început că un cutare caz se încadrează sau nu în demersul nostru. Iată, așadar, motivele pentru care am zăbovit asupra acestui remarcabil succes al maestrului Ludovic L., chiar între rupându-ne importantele cercetări în arhivă referitoare la celebrul caz Rom J. Rominger, misiunea principală pe care ne-am asumat-o liber și nesiliți de nimeni, chiar cunoscând previzibilele riscuri
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
în spatele oglinzii? Am mai povestit despre uimirea unei soții de director de bancă, atunci când, privindu-se în oglinda venețiană din dormitor, a constatat că verigheta de pe inelarul stâng era purtată de femeia din fața ei pe inelarul drept. Doamna director a zăbovit îndelung asupra acestui aspect, observând că nu este ceva în regulă cu femeia din oglindă. Care-i semăna izbitor la o privire superficială, însă care s-a dovedit că totuși reprezintă o altă persoană: doamna director a atins cu dreapta
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
și satira socială la adresa tranziției postceaușiste a României. Dacă A. are dreptate când afirmă, în prefața antologiei lirice Traversarea (1997), că „paginile din această carte nu-mi aparțin. Ele au fost scrise de un tânăr student căruia îi plăcea să zăbovească prin biblioteci”, nu este mai puțin adevărat că publicistica pe teme sociopolitice din Viața sub un președinte de regat (1997), dar mai ales excelenta idee de a-și reuni sutele de interviuri cu personalități ale vieții culturale, realizate între 1975
ARION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285452_a_286781]