1,680 matches
-
mai atentă, uitându‑mă prin toate rubricuțele, și numele meu nu apare nicăieri. Mă las pe pernă amuzată. Ce tot spune Suze? De ce naiba e atât de ... Și atunci văd pagina dublă de la mijloc. O singură pagină dublă împăturită, care zace pe pat și care mi‑a căzut, probabil, când am luat ziarul. Întind mâna spre ea încet. O deschid. Și e ca și cum aș fi primit un pumn în stomac. E o poză cu mine. O poză pe care n‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu ne-am mai vorbit două zile. Mă simt vinovată și încerc să mă revanșez pregătind cina. Îi gătesc mâcarea preferată, găluște umplute cu carne, prăjite. O fac cu mare grijă, asigurându-mă că fiecare este rumenită cum trebuie. El zace în pat, fumând cu ochii fixați în tavan. Cina e gata, îi strig. Se dă jos din pat și vine la masă. Îl servesc, îi pun în față bețișoarele, un șervet și un mic bol cu oțet. El împinge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
apropie și se depărtează. Sufocarea. Încet, totul începe să stea locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară amândoi de pe vârful crizei lor. La Lan Ping, asta se manifestă prin febră. Zace în pat în brațele lui, tremurând, leșinând. Acum țipă isteric, lovind salteaua cu pumnul, pentru ca în clipa următoare să-și piardă cunoștința. El o îngrijește, plin de remușcare. Îi dă să mănânce terciul așa cum o mamă i-ar da pruncului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
diabetului și insuficiență respiratorie. Nu e în stare să înghită. Are în nas un tub pentru hrănire. În această dimineață deschide ochii. Ceea ce-l înconjoară e straniu, iar chipurile pe care le întâlnește sunt ostile. Închide ochii din nou și zace în tăcere. Are trupul strâns înfășurat într-o pătură din bumbac. Vântul din nord șuieră noaptea prin curte. Doi copaci bătrâni, înalți dar desfrunziți, din careul mărginit de clădiri, stau ca doi nebuni care se ceartă. Ce e în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
se întindă și mușchii feței se relaxează. Se instalează veșnicia. Când inima lui mare încetează să mai bată, aproape că zâmbește. În liniștea profundă, începe să se cearnă omătul. Vântul se oprește din văicărit și copacii nu mai tremură. China zace în nemișcare. Soții Mao stau în soarele dimineții savurându-și ceaiul de crizantemă, în timp ce Fang, noua secretară și amantă a lui Mao, îi dă acestuia raportul privitor la moartea lui Liu. Mao îl deschide, aprinzându-și o țigară. Își plimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dostoievskiene ale tatèlui meu, Nimeni nu e bun, tatè! Ți-amintești când m-am bètut cu Vlad? el încuviințând, Da! Cred cè atunci voiam sè-l omor, dar n-am fècut-o, pur și simplu, m-am oprit! În fiecare din noi zace un potențial criminal, fiecare ne-am dorit, cel putin o datè în viațè, sè omorâm pe cineva, sè-l facem sè disparè, dar n-o facem! De ce, nu știu, poate fiindcè avem discernèmântul și puterea de a alege între bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
inconfundabilă pentru că o simt aproape de mine, de inima mea.” Pierdut în negura gândurilor, departe de lumea realului, vântul simte parcă atingerea mângâietoare a ploii, comoara mult dorită, a cărei hărți a fost rătăcită de mult. În celălalt colț al lumii, zace, într-un pat de gheață, doamna mult visată; sublimă, visătoare, gingașă, plăcută și fină, dar totuși arogantă și greu de cucerit, lucru pe care îl știa foarte bine și vântul căruia îi era frică să-și acorde o șansă de
Iubire imposibilă. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_661]
-
mama. Ce să fac cu ei? Crezi că pantalonii Îl fac pe călăreț? Nu, dragă: pe călăreț Îl face calul. Frumos spus: pe călăreț Îl face calul... Dar nu cumva prea-frumos spus? Ei și? De atâția ani, de-atâția, mama zace. Din pricina, mai cu seamă a picioarelor. Picioarele ei sprintene de altădată. Acum moarte. Chircite. Deformate. Micite. Poate că de asta: dansul, mereu dansul - de el Îmi aduc aminte. Dar poate că din aceeași pricină, calul - de care nu știu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
i-a replicat James pe un ton plat. N-am primit decât un sms de la Deborah, în care mă anunța c-a născut un băiețel și că totul pare să fie în regulă. La dracu, s-a gândit Julia, tipa zace întinsă pe spate, în timp ce doctorul îi coase vintrele, dar tot reușește să-i scrie un sms nenorocitului meu de bărbat. Oare tenacitatea ei chiar n-are limite? Amândoi au continuat să-și mănânce aperitivul - James devorând aproape tot platoul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
clipă în alta și că ea era singura care-l putea salva. Și așa se făcu dimineață. Iar ea continuă încă o zi, și încă una, pentru că, în milostivirea Lui, Alah îi dăruise binecuvântarea nebuniei, ca astfel, nemaiînțelegând câtă răutate zace în oameni, să sufere mai puțin. Și nu s-a mai știut niciodată nimic de acea nefericită femeie, și se zice că noaptea sufletul ei rătăcește printre dune, nu departe de mormântul Sfântului Omar Ibrahim, și-și continuă căutările și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
veșnicie alături de șase mercenari necunoscuți...“ Dar n-a fost așa, și acum va fi nevoie de paisprezece morminte; morminte pe care nimeni nu va vrea niciodată să scrie un nume, pentru că nimeni nu va fi interesat să se știe unde zace o mână de temniceri inepți. în mod instinctiv își întoarse din nou fața spre fereastra barăcii, și cu greu acceptă că trupurile tuturor celor care umpluseră cu glasurile și prezența lor acel loc până cu o noapte înainte începeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
părere că-i cu atât mai bine pentru el că a iubit-o fără să fie iubit și-i cu atât mai rău pentru ea. Femeia aia-i de plâns. Ba uite că nu; Milică-i de plâns. S-a îmbolnăvit, zace, e pe moarte... Nu era totuși genul, așa încât Rafael nu-și dă seama, nu-și închipuie pur și simplu ce femeie ar fi aia care l-a adus în așa hal. Ie dă Doamne ferește, Milică-tată. Ce femeie, ce femeie, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în lături să-l folosească. Să te fi ferit Dumnezeu, Mirelo, și pe tine, și pe ăla cu care te-ai fi încurcat... Cică să nu-și facă ea impresia că până la urmă n-o s-o prindă. Știe el ce zace și cu cine are de-a face. Adică, ce-și închipuie ea, că el cu mălaiu’ și alții cu futaiu’? Păi, ce-ar fi crezut, că și-a găsit prostu’? La care Mirela că nu ești prost, bineînțeles, ești făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Getuța, deh, asta venise-n urma sora-si... S-au pomenit cu ea la ușă pe primăvară, cu un borcan de mucenici și o farfurie de colivă. Să-i facă pomană lu’ tac-su, cică, păi, mie-mi spui ce zace-n asta? Mirelei îi e limpede. Păi, bineînțeles c-a venit să dea cu nasu’, ca să-i mănânce de cur pe-amândoi cu Roșioara și cu spurcatele alelalte, Rafaele, ce-or mai râde ele când s-or strânge la soră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
parcă ar fi fost binecuvântat de ursita mersului, și nu doar el, toți oamenii din jurul meu își mișcă cu multă naturalețe mâinile și picioarele, de parcă s-ar fi născut din mers, numai Udi al meu, la trei etaje deasupra mea, zace nemișcat, și din nou teama îmi ridică un nod în gât, nu pot să mai înghit bucățica de croissant mestecată, densă și compactă ca flegma, el este bolnav, este bolnav, a sosit boala și l-a luat la ea, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el îmi răspunde, știu că poți, polițistul ți-a dat cheile, iar eu jur că nu, Doamne păzește, jur pe viața mea că nu mi le-a dat. Atunci ce cauți aici, mârâie el, iar eu îi explic, soțul meu zace aici, și întreb apoi repede, plină de interes, dar tu ce ai pățit, și spre stupefacția mea, el ridică vocea, ce te interesează pe tine, urlă el, până la urmă, de ce vorbești cu mine, iar eu mă fac roșie ca focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în afară de mine, și tot drumul acela amețitor, atârnând pe marginea prăpastiei, iar mie mi se cere să conduc, mie cu frica mea de înălțimi și de adâncuri. Îl implor din priviri să se însănătoșească și să mă salveze, dar el zace inconștient pe bancheta din spate, iar scaunul șoferului nu mă așteaptă decât pe mine, ca un coșmar care mă însoțește și dincolo de somn, conduc o mașină cu multe membre amputate, dar, cu toate acestea, se mișcă, nu reușesc să opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ei de seducție crește, asemenea unei femei atrăgătoare la ale cărei farmece se răspunde imediat, sporindu-i în felul acesta încrederea în sine. Capitolul nouătc "Capitolul nouă" Asemenea șopârlei primordiale, rămășiță fosilă a începutului lumii, dintr-o specie dispărută, el zace nemișcat în dormitorul întunecat, între el și soarele pe care îl iubea atât de mult stau storurile grele, pielea lui a început să se albească, firicele de praf îl acoperă, parcă ar fi un exponat de muzeu care nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bine, nu se simte bine, tata încă nu se simte bine. Dar ce are, întreba Noga în primele zile, după ce ne întorseserăm învinși din vacanța noastră veselă, iar eu îi spuneam, nimic serios, și ea dădea din cap, atunci de ce zace în pat dacă nu are nimic, este sănătos sau nu? Încercam să o liniștesc, nu este nici cu adevărat bolnav, dar nici sănătos, iar ea îmi reproșa, de ce nu îl duci să-l vadă un medic, în cazul acesta, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pleca în felul acesta, fără un sărut, fără o îmbrățișare, chiar și când pleca pentru o săptămână, ne despărțeam cu un sărut, darămite acum, când pleacă pentru totdeauna, alerg spre ușă, încerc să o deschid, dar este încuiată, cheia mea zace, cu siguranță, undeva pe fundul genții, nu pot fugi pe scări după el, să îl trag înapoi în casă după mine, așa cum făceam adesea în timpul certurilor noastre, ies repede pe terasă, aștept o secundă, încerc să strig, însă numai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
respir normal, întotdeauna fusese misterioasă, dar acum de gâtul său atârnă o pancartă, Naama, scrie pe ea cu litere întortocheate, eu îmi holbez ochii, pentru o clipă am impresia că este o scrisoare adresată mie, cine știe de câți ani zace acolo, o ating emoționată, încerc să o dezlipesc de ușă, dar pe ea nu scrie nimic altceva, doar numele meu. Din câte se pare, el a plecat, nu mai locuiește aici, iar cine știe ce Naama îi luase locul, îmi luase locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
firesc lucru din lume, cam greu s-o contrazici. Îmi place să stau la fereastră! — Da, și mie, îi spun eu sec. De aia am ocupat patul acela. Și am fost prima! Mă uit cu subînțeles spre valiza mea, care zace pe jos, trântită la întâmplare, pe jumătate deschisă. Situația e foarte tensionată și sper că o vom scoate la capăt în mod civilizat. Mi-e teamă să nu creadă că o provoc, dacă mă aplec brusc să ridic valiza. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
el seama că se repetă, probabil. Dar nimeni nu-l trage de mânecă, nu-l mușcă de picior sau, măcar, nu-l bate amical peste operația de pe burtă, despre care unii spun că-l mai doare și acum. Nimeni. Căldura zace peste blocurile mohorâte ca niște cazemate. Pechinezul, care îi făcuse pe mulți să se crucească la început, roade calm șotronul fetițelor și figura strâmbă a băiețașului pe care-l pocnise bețivul cu palma lui grea, asudată și duhnind a rachiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de la piciorul drept. Înfierbânt briceagul. Poți, îmi spun, ești un soldat în tranșeele capitalei. Carnea sfârâie, un junghi îmi străpunge inima. Peste două zile, cucuiul din piele îmi împopoțonează alt deget. Îi zic Sabinei să vină cu mine la doctor. Zace în pat, îi e greață de la slănină: du-te singur, ce, ești copil? Asprimea tonului ei mă ustură mai tare decât excrescența de la picior. Mă îmbrac și pornesc șchiopătând în căutarea unui dispensar. Trec printre blocurile aruncate parcă din elicopter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
have a job/I don’t have a job, ’cause I don’t have a house! Am apelat atunci la alfabetul surdo-muților. O întrebai strâmbându-mi degetele: ce face bătrânul?. Ea lăsă țigara și schiță rapid câteva gesturi: dracu’ știe! zace în camera aia și nu mai crapă odată. Dar n-ați chemat un doctor? Ei na! da’ ce, scoate el vreun ban de la teșcherea? n-avea rost Intr-un târziu am schițat un semn de la revedere și am plecat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]