14,079 matches
-
urât. Mama trebăluia din zori În seară pe lângă casă, și-a pregătit grădinița de zarzavat Încă din toamnă ca și vecinii lor. Săndica se ocupa de flori iar Prâslea sulfa În puful păpădiilor Înflorite a doua oară, minunându-se cum zboară puful. Capul familiei și-a luat munca În serios și În scurt timp știa exact ce are de făcut și unde erau puse cele necesare. Nu trecea o zi În care să nu-I trimită Bunului Dumnezeu un gând de
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
în dezmățul de dimineață, desenat într-o vibrație nervoasă de nerăbdare. La amiază era obosit de marginile amenințătoare în care a intrat năuc. Soarele arde, mici ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de greutatea aripilor care au uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o altă lume, aduse în forme stranii; perdele de grădini, intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai de el știută. Pentru că femeia avea gleznele legate A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Crede și nu cerceta. Vocile Eram într-o mică sau mare bântuire? Vocile mă îngropau, mă acopereau, nu mai știu în ce stare eram, pentru că nu mai auzeam nimic decât vocile care se înghesuiau în timpanul meu, vibrând asurzitor. Vocile zburau în jurul capului, îmi cuprindeau mâinile în semn de adio! Cineva a îngenuncheat lângă patul meu, să mă apere, să mă trezească din acest animism păgân. Remușcările, pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ți se pare că o să vie; singurătatea vorbește tot mai tare și n-o mai aud. E tot mai frig: de emoție, de aer, de lumânare, de aerul din geamul deschis; hârtia-i mai rece: la nuntă, la botez sau zboară cu ultimul vis, așa este scris. Nu mai e soare, nu-l mai văd, nu-l mai aud, nu mă doare; așa va fi clipa, intrată în derutată, când moare!? A murit și satul? În satul meu, câinii nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nu mai citește în stele, în apa dusă de paus pentru cei plecați prea de vreme. Strada e goală, au plecat nemții și sârbii românizați au murit demult, casele părăsite se ruinează, ca niște năluci, dislocând străzile, mai că nu zboară. Un nebun le ridică subsuoară și le poartă cu fața urâtă și moartă. Țiganii s-au așezat la margine de sat. Eram mică când am plecat, fără cheile de la ușă. Era război, a murit atunci o mătușă tușa, îi spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
În clipa asta legată cu un fir de ață. După multe imagini ca în Infernul lui Dante, am visat că natura s-a înnegrit, s-a strâmbat. Florile au putrezit, au pierit, păsările n-au mai cântat, n-au mai zburat, aripile s-au lipit de subsuoară, ciocurile au înțepenit; noi toți am murit, cântecul de lebădă nu a mai venit din cer, cum spunea Lucian Blaga, ci din negrul pământ și nu mai are albastrul veșmânt. Bucuria soarelui a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
care am trăit, cu atâtea uragane și furtuni, cu atâția bolnavi și canceroși; tuberculoșii s-au întors în flanc, peste tot a trecut un tanc și a strivit sub lanțurile ascuțite cuțite înfipte în gol, în aer și ape, parcă zburau și arau întregul pământ. Dar au semănat grâu. Să așteptăm să încolțească, să crească. Pâinea să nu mai fie săracă. M-am trezit buimac, de atâta spaimă că vom muri toți credincioșii în biserici, în casele de rugăciuni, în temple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
martor, înainte de sentință, să confirme sau să nege, judecata dată prin lege. De frică toți o acceptă, o și laudă cât de dreaptă este și ce serpentine coboară, pentru ca pedeapsa să fie scurtă și ușoară. Poate am obosit să mai zbor, să mai cânt frumusețea pământului, fără să mă tem că nu mai pot scrie, cu harul de la Dumnezeu dăruit și mie. Ce sentiment de culpă și duplicitate am avut toată vremea, cu nuferii desprinși din mine, fără proiecte, am însetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Este plină de vervă și neastâmpăr, într-o vrie de necrezut. Îmi place bucuria ei atât de mult, încât retrăiesc plecările mele de vis într-un paradis neatins decât în gând, mereu încercat, în porțile cetății ferecat. Abia târziu am zburat și am aflat și eu că lumea începe cu Dumnezeu, că vor trece anii, fără să fiu întrebat?! De unde atâta pasiune în bătrânul regat? Rochia se făcu de platină, în bătaia vântului se clatină cu sunet ciudat de sfere. Trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
se clatină cu sunet ciudat de sfere. Trăiesc în alte ere; și bărbatul nu se mai întoarce, al ei a plecat, al meu își poartă umbra sub pământ! Dida e veselă în rochia ei albastră, dansată de vânt, așteaptă să zboare, dincolo de mare: o văd sub măslini și migdali aproape de cer, în înălțime! Spre Palma de Mallorca aș pleca și eu să văd perlele angelice, din Manacor, cu aerul lor rece, la gâtul și pe pieptul cald al femeii de la mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
protectoarea mea. Atunci nu știam câtă candoare era în buzele mele și ce bucurie să găsești un sprijin patimilor pământești! Timpul a fost puțin, zilele numărate tâmplele fierbinți de-ntristare, nu le mai simt ocrotirea, poate să cadă oricând, să zboare ca un gând, să plece în depărtare. N-am înțeles nici eu că m-am înșelat, nici el nu mai stă drept, măsurând pașii mari, peste podul larg vocile se limpezesc și se sparg. S-a lăsat beznă și urâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
lumi/care nu mai este a mea, părându-i vetustă, inautentică, până și rochia preferată și-a pierdut candoarea și părul blond nu mai cheamă mângâierile transparente și naive; adeseori bolnavă, arsă de febră, este bântuită de voci sinistre: Vocile zburau în jurul capului,/îmi cuprindeau mâinile/în semn de adio! Obosită în permanență, pasăre cu aripile rănite, pândită de moarte, poeta se retrage în vârsta perfectei candori. Își amintește, bunăoară, un vis cu cerbi: Aveau ramurile umbroase/și dure, bătrâni ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
tare și repetat. Nu mă aud, nu mă văd. Erau aplecați pe capota mașinii. Mă uit pe banda noastră, calculez fulgerător distanța și alerg până la bara de separație a benzilor de mers. Strig din nou cu mâinile la gură. Mașinile zboară pe lângă mine. Eu stau lipită de bară și strig după ajutor. În sfârșit mă văd și mă aud. Îmi fac semne să mă întorc înapoi că vin și ei. Mă întorc să văd cum e circulația. Se face un gol
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
celelalte? − Am văzut eu ceva la Mall, dar mult prea scump, nu putem să-i cerem mamei. − Ce mare lucru!?! Pentru o singură seară putem noi găsi ceva prin dulap. Începu căutatul. Una după alta rochiile, fustele și bluzele mamei zburau pe pat sau pe jos. După multă gândire, fiecare alese câte ceva. Lucy luă o rochie de mătase verde cu flori. − Se potrivește pentru serbarea primăverii, zise ea. Atâta doar că e cam largă. Nu-i nimic, o strâmtez eu imediat
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3079]
-
că doctorul să și pregătească seringă, Lucy se plimbă încoace și încolo, curioasă să vadă tot. Ba chiar să și atingă. Se așeza la birou și vru să vadă dacă ventilatorul funcționează. Apasă butonul de pornire și un vânt năprasnic zbura toate hârtiile de pe masa: rețete, rezultate de la analize, numere de telefon etc. Doctorul se întoarse nervos, Bărbie sări să culeagă hârtiile, iar Lucy se aplecă spre podea după un carnet. În clipa aceea agață cordonul telefonului și-l trânti la
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3081]
-
eu le dau o informație și, dacă doresc să o asimileze, să înțeleagă, atunci să mă creadă, poftim! Dacă nu doriți, nu mă înțelegeți, atunci nu-mi stați în cale, căci, un obstacol înaintea mea, mă face să învăț să zbor, ca să-l ocolesc. Și puteți rămâne și fără mine, din cauză că ambiția voastră vrea să mă oprească, să nu-mi dea voie să ies din această groapă. Eu deja ies din ea, poate chiar am ieșit. De aceea, nu trebuie să
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
maculării, a nivelării tuturor indivizilor având drept reper mediocritatea liderilor. Este vorba tot de un „genius loci”, cum ar zice Domnul R., dar unul negativ. Nu-l vezi, dar îl simți peste tot cum încleștează aripile celor care vor să zboare. Cu inteligența ei, pe care Profesorul i-a remarcat-o de la prima întâlnire, Teodora a simțit și acest gen de amenințare. A găsit și mijlocul de a-i diminua efectele, păstrând, în același timp, discreție asupra propriei drame. Comparativ cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai multe; să fie pătruns de fiorul necuprinsului și al necunoscutului la orice „ieșire în spațiu”, la orice ascensiune. Iar această stare cheamă automat senzația de zbor, desprinderea de pe suportul solid pentru a încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
curenții și bătând aerul pe loc, cu ochii ațintiți după prada din iarba necosită. Apoi descoperă avioanele și planoarele Clubului AERO, lunecând ca niște uriașe păsări albicioase pe cerul fără pic de nor. Oare când începe copilul să viseze că zboară pe deasupra caselor, a pomilor și mai ales în lungul drumului parcurs la trezie? Poate că după primele salturi în gol de pe pat ori de pe prispa casei părintești... Este la fel de greu de răspuns ca și în cazul apariției ideii de zbor
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
casei părintești... Este la fel de greu de răspuns ca și în cazul apariției ideii de zbor în vechile mitologii, la acea vârstă imaginară considerată de mitografi „copilăria omenirii”. În ce-l privește, Profesorul nu-și amintește cu precizie. S-a visat zburând „de când se știe”. Altfel-zis, de când a început să facă diferența între vis și starea de veghe. De aceea, poate, fericirea din vis îl făcea să caute argumente, tot în vis, că ceea ce trăiește este chiar realitatea, refuzând adevărul (trist!) al
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vis îl făcea să caute argumente, tot în vis, că ceea ce trăiește este chiar realitatea, refuzând adevărul (trist!) al vieții conștiente. Și acum câteva nopți dorea cu același patos să se convingă singur că nu este vis, că el chiar zboară! S-a trezit gemând și a fost cuprins, instantaneu, de o tristețe copleșitoare. „Așadar, orice vârstă ai avea, copilul din tine își cere drepturile. Ești în stare să le recunoști?” - îl întreabă naratorul pe Domnul R. Iar „eroul” caută răspunsul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
din tine își cere drepturile. Ești în stare să le recunoști?” - îl întreabă naratorul pe Domnul R. Iar „eroul” caută răspunsul urmărind-o pe Clara cum crește, de la o zi la alta și de la o întrebare la alta: „- Bunicule, de ce zboară păsările?” Fetița îl privește drept în ochi, iar el îi ascultă răspunsul deja pregătit: „Pentru că au picioarele scurte...” Și, după câteva secunde, adaugă: „- La noi toate au picioarele scurte!” Presupune că se referă la toate păsările văzute de ea, în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și aflat mereu prea departe. Fluturele și-a luat zborul iar Clara îl urmărește îndelung, parcă un pic necăjită, poate din cauza neputinței de a-l însoți în volutele lui aeriene. Domnul R. o privește zîmbind, așteptându-i întrebarea: „Fluturele de ce zboară singur?” „- Dar nu este singur! Oriunde se îndreaptă, pe fânețe, în poiene sau grădini, întâlnește mereu alți fluturi.” „- De ce nu ascultă de părinții lui și se duce unde vrea el?” „- El zboară unde sunt flori cu nectar. Nectarul este mâncarea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o privește zîmbind, așteptându-i întrebarea: „Fluturele de ce zboară singur?” „- Dar nu este singur! Oriunde se îndreaptă, pe fânețe, în poiene sau grădini, întâlnește mereu alți fluturi.” „- De ce nu ascultă de părinții lui și se duce unde vrea el?” „- El zboară unde sunt flori cu nectar. Nectarul este mâncarea lui.” „-Dar cine-i spune care sunt florile cu nectar?” „- I-au spus părinții lui, înainte de a ieși din ou. Au tremurat din antene și i-au dat sfaturi pentru toată viața
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
antene?”. „- Are și ea un fel de antene: mâini cu care te hrănește și te învelește noaptea; ochi cu care te veghează când faci febră; gura cu care te învață ce este bine și ce este rău.” „- Aș vrea să zbor împreună cu mama!” „- Dacă te gândești la ea, înseamnă că zbori. Aripile tale sunt gândurile.” „- Eu nu le văd! Vreau să-mi văd aripile!” „- O să le vezi, fluturaș! O să le vezi când gândurile tale vor deveni fapte bune, care să placă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]