157,129 matches
-
sunt iscodit asupra dedesupturilor ființei mele. Acolo sunt interioarele acelea nebune pe care nu le-am dezvăluit decât în poeme și, și în poeme, cu nu știu ce precauție, cu convertiri, cu sublimări, cu anamorfozări care prezervă încărcătura iradiantă, toxică, demonică aș zice. Sunt �cazuri" și �întâmplări" atât de puțin epice, atât de innarabile, atât de puțin obiectivabile și, totuși, sunt acolo, în subterană, ca niște noduli care generează energia scripturală. Ei generează și informează visele mele, oniria personală, singurul spațiu în care
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
dedesupt de tropi, de retorici, de inventarele milenare ale poetizării. Sunt un împătimit cititor de proză. Idolul meu este Cehov. Și numai marile mele neputințe scripturale, lipsa de putere, voință și hărnicie m-au adus în starea asta de așa-zis poet. Toate prozele mele reușite se scriu, se citesc și se ard în visurile de peste noapte. Uneori, mai reușesc ceva-ceva să translez în scurtele proze amintite. Cum vă pare atmosfera literară de acum, prin ce se deosebește de cea dinainte de
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
ei natal, undeva în sudul Albaniei de azi, la granița cu Grecia. Localitate care, înainte de primul război mondial, pe când părinții mei abia se nășteau, și făcuse parte din nordul Greciei. De aceea, mama, fiică a Heladei, coana Ifigenia - cum îi ziceau urzicenenii - învățase la școala grecească, și vorbea și scria frumos grecește. Familie, numită Ioanis, cum ar fi la noi Ionescu, care iubea mult școala. De altminteri, vărul mamei, pe care îl chema Eftimie, făcând seminarul la Salonic, avea să și
Coana Ifigenia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15026_a_16351]
-
spre seară, cu o mașină prăfuită, pe care, după câteva manevre, a parcat-o lângă pod. Când s-a apropiat împreună cu fata, bunicul și cu mine umflam roțile la bicicletă. A întrebat dacă avem bere rece, și bunicul i-a zis că da, e rece ca apa râului în care-o ține. Au intrat înăuntru și bunicul a mers după ei ca să-i servească. Atunci am lăsat bicicleta și am intrat și eu. După ce și-a băut berea pe nerăsuflate, bărbatul
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
data asta fără grabă, apoi a adăugat că îl interesau mai ales lucrurile inexplicabile, fenomenele care la prima vedere nu au o explicație naturală. Că, după știința lui, existau aici asemenea lucruri. - Da' de unde! a răspuns bunicul. Poate altădată, nu zic nu, dar acuma nu mai sunt. - Altădată? s-a interesat străinul. - Da, a răspuns bunicul. Înainte, când nu exista lumină electrică și nici progresele tehnice de azi, ce știu eu. Pe atunci se vorbea uneori de spiriduși, de stafii, unii
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
putregai s-a simțit ani de zile și uneori ți se părea că n-a dispărut de tot. Coaja oului s-a uscat la soare, și ciobanii au folosit-o pentru luminat. Azi n-a mai rămas nimic. Dar ce zic eu azi, de mult n-a mai rămas nici o urmă din el. Ramirín s-a cufundat din nou în tăcere. Lunga lui tiradă îl făcuse să gâfâie și acum își trăgea sufletul. A răsuflat din greu de câteva ori. Pe
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
face griji din pricina mea. Am ieșit amândoi. Ceasul amiezii își pusese amprenta peste întreg platoul. Vacile stăteau nemișcate. Dacă n-ar fi rumegat fără contenire și n-ar fi alungat când și când muștele cu lovituri de coadă, ai fi zis că-s moarte. Suprafața lacului era liniștită și netedă ca o materie solidă și strălucitoare. Fata m-a privit cu un zâmbet. - Eu cobor să fac o baie. Sper că nu te deranjează. Mă duc ceva mai încolo. Eu am
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
viteză în care se află limba literară: atacată în vocabular, prin cantitatea de cuvinte noi, atacată, în gramatică, prin nestăpînirea normelor, limba literară lasă încet-încet locul unei limbi "familiare", "triviale" și fundamental incorecte. Să luăm doar superlativele: nu se mai zice extraordinar, se zice super; un film nu mai este excepțional, ci incendiar; iar un reportaj nu mai e senzațional, ci devastator. Nu se vorbește pur și simplu cu greșeli: se vorbește urît. Limba română pe care o propagă, cu viteza
Un simpozion incendiar, concluzii devastatoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15056_a_16381]
-
se află limba literară: atacată în vocabular, prin cantitatea de cuvinte noi, atacată, în gramatică, prin nestăpînirea normelor, limba literară lasă încet-încet locul unei limbi "familiare", "triviale" și fundamental incorecte. Să luăm doar superlativele: nu se mai zice extraordinar, se zice super; un film nu mai este excepțional, ci incendiar; iar un reportaj nu mai e senzațional, ci devastator. Nu se vorbește pur și simplu cu greșeli: se vorbește urît. Limba română pe care o propagă, cu viteza luminii, televiziunea este
Un simpozion incendiar, concluzii devastatoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15056_a_16381]
-
vehicolul principal de promovare a figurilor netelegemice ale unor inși urât îmbătrâniți. Sunt aceiași autori ce-au știut ieri să tundă oaia comunismului naționalist al lui Ceaușescu, iar azi mulg în draci din ugerul (nu atât de slăbănog pe cât se zice) al iliescianismului. Dacă România a scăpat de comunism doar pentru a ceda locurile de onoare pilonilor cultural-ideologici ai ceaușismului, înseamnă că �emanații" chiar l-au ucis degeaba pe nea Pingelică. Cu mai multă abilitate, Iliescu ar fi putut să se
Doctrina Oltenița by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15039_a_16364]
-
definiție, solitudinea reprezintă o restrîngere drastică, dacă nu chiar o suspendare a relațiilor eului cu lumea. Aceasta din urmă suportă o reducție al cărei tablou se încheagă din fapte minime, din deșeurile grandorii. E o lume de uz personal, am zice homeopatică: "oare de ce s-a ofilit frezia// doar o pusesem chiar lîngă fereastră/ într-o carafă destul de încăpătoare/ plină cu sînge/ de la robinetul din bucătărie// nu înțeleg" (unu ianuarie). Moraliile apar și ele la o scară (aparent) micșorată: "de fapt
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
și cronicarul care a mai văzut filmul, deci pentru care nu mai funcționează resortul surprizei, s-a trezit de cîteva ori rîzînd. Semn bun: comedia rezistă. În fond, așa cum rîdem a mia oară la Unora le place jazz-ul, să zicem (știm că Billy Wilder e cineastul favorit al lui Nae Caranfil), de ce n-am rîde a doua oară la acest ?... În fine, după film - aici am vrut să ajung -, fiind miezul nopții, lumea e direcționată spre o "Ieșire" care nu
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]
-
profesor de română cu o față de "nimeni în proză" și cu o "viață de cacao" -, Mircea Diaconu aduce o seninătate și o șiretenie a disperării, combinate cu un grăunte de nebunie. "Nu-mi venea să cred: îmi plăcea la nebunie!", zice personajul despre "reprezentațiile" experimentale de cerșetorie, pe care le dădea prin restaurante, seară de seară, de luni pînă vineri, alături de o falsă soție (Mara Nicolescu, promptă și precisă ca o rotiță de ceasornic). Dintr-o distribuție viu colorată, cu multe
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]
-
comită crime, comuniștii reapar în văzul lumii, cuprinși de nostalgie față de trecut și de duioșie pentru liderii lor de ieri. La O.T.V., Dan Diaconescu l-a invitat într-o miercuri seara, acum cîtva timp, pe Paul Niculescu-Mizil. Nimic de zis: Mizil nu s-a numărat printre cei mai virulenți șefi ai regimului apus trecînd drept un om cumsecade și, în anumite perioade, mai descuiat ca alții. A publicat recent o carte de memorii, oferindu-i lui Diaconescu prilejul să-l
Propagandă comunistă by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15035_a_16360]
-
fotografie, videografie; aceste forme de conservare sunt comparate cu ceea ce se face astăzi și se desfășoară în afara incintei muzeului, în locurile publice, în locuințe private, în viața civică, la școală... Cum ar funcționa, deci, un muzeu, la modul ideal, ca să zicem așa, fiind vorba de a da viață acestor obiecte? Există în Franța mai multe muzee școlare, care ne permit să înțelegem mai bine, de la distanța în timp, faptul că școlarizarea e cu mult mai mult decât învățarea scrisului și a
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
sau verbul - logos nu vrea să însemne niciodată!" Există și explicația pentru greșeală, de cele mai multe ori o explicație cu totul plauzibilă: "pentru creștinii primelor veacuri, traducerea din greacă sau ebraică a Scripturilor era dominată de premise teologice rigide - azi am zice ideologice. Trebuia demonstrat cu orice preț că Mesia-Cristos fusese anunțat în scrierile sfinte ale evreilor, iar pentru a impune această idee nu era de respins sublinierea anumitor paralelisme și echivalențe între cele două Testamente, ba chiar construirea paralelismelor acolo unde
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
de un lucru nu sînt așa de sigur - că fenomenul se poate caracteriza prin alarma: "se strică limba". Ce se întîmplă sînt diferite transformări lingvistice naturale, cerute de legea lenei universale; aceeași lege a acționat și în trecut cînd, să zicem, latina clasică și-a pierdut terminațiile cazurilor, cînd a dispărut deosebirea între vocalele lungi și cele scurte. Contemporanii lui Gregorie de Tours și Fredegaire - cronicarii regilor merovingieni - scriau o "romană" care "arăta barbar la culme pentru oricine știa bine limba
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
adevărat maiorescian al timpurilor noastre. într-o lume a aproximării, în care a devenit aproape un tic relativizarea, imprecizia și ambiguitatea, nimic nu mai este ce pare a fi. De aici tendința comentatorilor de a-și lua precauția lui "așa-zis". Nu se poate ști totuși dacă e o vină a acestora, a comentatorilor sau dacă nu cumva realitatea însăși și-a pierdut liniile tari, dacă nu ne bîntuie din nou stafiile fără trup și pretențiile fără fundament. Numai cuvinte de
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
poate-mi arată cineva/ cum să cînt la el/ n-am a ma plînge/ sînt un șam răsfățat/ mă gudur la picioarele patronului/ îi pun la loc bătăturile/ el mă bate pe umăr/ e destul pentru azi/ schimbă-te-mi zice/ du-te la joaca" (șam pune la loc bătăturile patronului). Acest ins stîngaci, neadaptabil, cu frustrări și angoase parcă tocite de îndelunga lor prezenta în conștiința, ajungînd parcă a se sfii și de suferințele ce nu-l ocolesc, arborează o
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
se ia peste picior înainte de a-l lua alții: "mama mi-a spus:/ minodora nu te mai gîndi la șam/ cînd te duci la piata/ gîndește-te la varză și la costița/ fii o femeie cuviincioasa/ ce parcă beethoven i-am zis/ nu se gîndea nu-i cîntă și lui/ tot timpul pasărea în cap?/ bine dar beethoven a spus mama/ a luat cîrpa de praf/ și-a început să șteargă urechile geniului" (minodora îl visează pe șam). Ori: "am venit la
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
nu mă refer doar la comportamentul politicienilor. La fel de iresponsabili sunt și destui șefi de gazete ori canale de televiziune. A face o largă popularizare provocărilor unor personaje comice precum Daniela Buruiană înseamnă a face exact jocurile Securității. Variantă feminină (să zicem) infinit mai agresivă a lui Vadim, această Venus cu celular tricolor și celulită verbală s-a întrupat din spuma făcută la gură de vechii securiști, aflați pe punctul de-a fi expuși public. Oricum, mișcarea e plină de interes: n-
Între celular și celulită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15060_a_16385]
-
ultimilor 13 ani - decupând o problematică largă, generoasă, cât pentru alte zeci de studii conexe. Temele vizate cu prioritate sunt cele capabile să ofere o privire în perspectivă a acestei lumi tulburi a "tranziției": partidele (cele moștenind comunismul și cele zise "istorice"), biserica, CNSAS - și mai ales intelectualii, noua limbă de lemn și elitele conducătoare (cu sau fără ghilimele), aflate într-o evidentă criză de identitate, structură și profesionalism. Principiul fundamental al studiului este cel după care realitatea postdecembristă nu poate
Democrația de dicționar by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15064_a_16389]
-
se poate compara cu modul în care au fost produse în limba română adverbe ca parcă și cică. Evident, orice analogie e parțială: cele două cuvinte s-au format din prezentul unui verb regent urmat de conjuncția că - pare că, zice că - , dar fenomenul fonetic nu a fost absolut identic: apocopă (cădere a finalei) în cazul lui pare, afereză (pierdere a unui segment inițial) pentru zice. Apocopa e mai normală, pentru că, așa cum observa Sextil Pușcariu, "energia și precizia articulării scade, în
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
cuvinte s-au format din prezentul unui verb regent urmat de conjuncția că - pare că, zice că - , dar fenomenul fonetic nu a fost absolut identic: apocopă (cădere a finalei) în cazul lui pare, afereză (pierdere a unui segment inițial) pentru zice. Apocopa e mai normală, pentru că, așa cum observa Sextil Pușcariu, "energia și precizia articulării scade, în limba română, la sfîrșitul cuvîntului" (Limba română, II, Rostirea); silaba sau silabele de după cea accentuată sînt mai ușor de omis în pronunțarea rapidă. în cazul
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
e mai normală, pentru că, așa cum observa Sextil Pușcariu, "energia și precizia articulării scade, în limba română, la sfîrșitul cuvîntului" (Limba română, II, Rostirea); silaba sau silabele de după cea accentuată sînt mai ușor de omis în pronunțarea rapidă. în cazul lui zice că, trebuie luată în considerație frecvența considerabilă cu care formula se repetă în narațiunile oral-populare, marcînd reproducerea dialogului și reliefînd unele secvențe (chiar de mai multe ori în interiorul aceleiași replici); formula devine un adevărat tic și e adesea redusă: ice-că
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]