11,393 matches
-
de către Epaminondas, alte păreri susțin că a fost fondată în jurul anului nașterii lui Filip al II-lea al Macedoniei. După victoria lui Filip în bătălia de la Cheroneea, în Etolia, la Naupaktos a fost stabilită o garnizoană. Liga a fost primul aliat grec al Republicii Romane, sprijinându-i pe romanii în timpul primului războiului macedonean, și contribuind la înfrângerea lui Filip al V-lea al Macedoniei în bătălia de la Cynoscephalae în 197 î.Hr., în timpul celui de-al doilea războiului macedonean. Cu toate acestea, a
Liga Etoliană () [Corola-website/Science/327068_a_328397]
-
riscant din cauza terenului muntos,așa că a hotărât o tactică de asediu,ordonând săparea unei tranșee duble cu intenția de-a încercui Gergovia și a-i obligă pe gali să se predea prin infometare.Planul nu a reușit când au sosit aliații galilor de încredere,aeduii,care odinioară erau aliați cu românii,i-au tradat.Lucrarile au fost întrerupte,insă Cezar,printr-o lupta aprigă,i-a învins. A folosit o legiune că momeală ca să-l atragă pe Vercingetorix în afara înălțimilor,dar
Bătălia de la Alesia () [Corola-website/Science/327073_a_328402]
-
mandibilor în septembrie 52 i.Hr.Cand armata română a sosit acolo,Cezar a ordonat construirea mașinăriilor de asediu.Galii i-au atacat pe români în timp ce începeau lucrările,urmând o luptă apriga.Romanii erau în inferioritate,astfel,Cezar și-a trimis aliații germanici pe cai.Galii au fost măcelăriți,iar cei care au supraviețuit,au fugit în retragere,fiind urmăriți pe toată distanță până la fort. Galii erau blocați în fortareata.Ramaneau fără hrana.Vercingetorix a trimis o expediție după provizii și a
Bătălia de la Alesia () [Corola-website/Science/327073_a_328402]
-
la împărțirea Imperiului Otoman. Regiunea a fost condusă de Înaltul Comisar Aristidis Stergiadis. Nu au avut loc ostilități între trupele grecești și cele otomane în timpul Primului Război Mondial. Ocupația elenă a fost un eveniment controversat, dat fiind faptul că principala intenție a Aliaților a fost echilibrarea expansiunii italiene în Anatolia. Acordul italiano-anglo-francez de la Saint-Jean-de-Maurienne (26 aprilie 1917) a fost parțial încălcat prin ocuparea de către greci a regiunii Smirna, care era un teritoriu promis prin sus-numita înțelegere Italiei. Ocupația elenă a fost unul dintre
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
Italiei. Ocupația elenă a fost unul dintre evenimentele care au acționat ca un catalizator al fondării Mișcării Naționale Turce și al stabilirii unei colaborări între Italia și Marea Adunare Națională a Turciei. După înfrângerea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial, Aliații victorioși au negociat în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919) împărțirea teritoriului otoman. Mai înainte de deschiderea conferinței, Regatul Unit ocupase deja capitala imperială, Constantinopol, iar Franța ocupase în Cilicia. Italienii aveau promisiuni din partea francezilor și britanicilor că putea ocupa Antalia
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
orașe din sud-vestul Anatoliei precum Konya, Fethiye, Söke, Bodrum și Kușadası, amenințând în același timp Smirna. Armistițiul de la Moudros prevedea în articolul 7 că puterile aliate sunt îndreptățite să ocupe orice punct de importanță strategică în condițiile în care securitatea aliaților este amenințată în vreun fel. Susținătorul cel mai puternic al ocupației elene a unor teritorii otomane a fost premierul britanic David Lloyd George, și aceasta în ciuda opoziției puternice din partea propriului cabinet. Diplomația britanică susținea că Grecia se dovedise deja incapabilă
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
cetatea nu era complet blocată, Timuș a făcut ieșiri bruște prădând pământurile și perturbând inamicul. Nu întotdeauna însă aceste atacuri sau încheiat cu rezultat pozitiv, astfel în timpul unui atac asupra Dragomirnei un detașament cazac a fost anihilat în totalitate. Armata aliaților în prima lună de asediu număra doar 3.000-4.000 de infanteriști și dragoni, însă în septembrie a venit detașamentul lui Henryk Denhoff cu 600 de dragoni polonezi și 6 tunuri. Spre sfârșitul asediului, la Suceava au ajuns încă 800
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
Timuș Hmelnițki a încercat să iasă de sub asediu. Acesta a format un grup de atac, numărând până la 5.000 de ostași, și a atacat pozițiile transilvanienilor. Moldo-cazacii au reușit să rupă rândurile, și chiar să acapareze câteva tunuri, însă contraatacul aliaților le-a respins înaintarea mai departe. Escapada cazacilor i-a inspirat pe comandanții aliaților să pună în acțiune asaltul general asupra cetății. Pe 12 septembrie în timpul asaltului, Timuș Hmelnițki a fost rănit în șold, moare pe 15 septembrie de cangrenă
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
atac, numărând până la 5.000 de ostași, și a atacat pozițiile transilvanienilor. Moldo-cazacii au reușit să rupă rândurile, și chiar să acapareze câteva tunuri, însă contraatacul aliaților le-a respins înaintarea mai departe. Escapada cazacilor i-a inspirat pe comandanții aliaților să pună în acțiune asaltul general asupra cetății. Pe 12 septembrie în timpul asaltului, Timuș Hmelnițki a fost rănit în șold, moare pe 15 septembrie de cangrenă, iar peste trei zile vestea s-a răspândit și în tabăra adversă. În cele
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
fost rănit în șold, moare pe 15 septembrie de cangrenă, iar peste trei zile vestea s-a răspândit și în tabăra adversă. În cele din urmă asaltul (cu mari pierderi de ambele părți) nu a reușit. Armistițiul dintre Gheorghe Ștefan, aliații lui și apărătorii cetății, a avut mai multe condiții. Comandantul cetății a jurat că nici el, nici cazacii nu vor lupta împotriva domnitorilor, Moldovei, Țarii Românești și Transilvaniei, vor ceda trezoreria lui Lupu, iar pământurile boierilor loiali și ale lui
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
care ajunseseeră aici după ce scăpaseră de atacurile turcilor din timpul Genocidului Armean. Retragerea controversată a francezilor și masacrarea armenilor care a avut loc sub ochii militarilor Parisului avea să fie numită mai apoi „Afacerea Maraș”. După capitularea Imperiului Otoman în fața Aliaților în octombrie 1918, orașul Marash a trecut sub ocupația reunită a armatelor britanice și franceze (cea din urmă compusă în special din voluntari armeni din Legiunea franco-armeană) . În luna februarie 1919, feldmareșalul Edmund Allenby a numit câțiva ofițeri franczi care
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
uciși în acele zile aproximativ 16.000 de armeni, dar cercetări mai târzii au redus această cifră la 5.000 - 12.000 de oameni. Deși veștile despre atacurile împotriva armatei franceze și masacrarea armenilor au ajuns și la urechile reprezentanților aliaților din Europa, Înaltul comandament francez nu a făcut nicio declarație publică cu privire la vreun incident serios în zona sa de responsabilitate din Anatolia. În mediile militare franceze însă se manifesta o stare de stupoare fața de violența atacurilor naționaliștilor turci. Luptele
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
susțină pozițiile din punct de vedere al efectivelor, dotării, aprovizionării, informațiilor, etc. Reprezentanții Aliați la Constantinopol au făcut presiuni asupra guvernului otoman dar, în acest timp, francezii au căutat să ajungă la o înțelegere cu Mustafa Kemal Pașa. Consiliul Suprem Aliat, care în acele momente participa la negocierile Conferinței de la Londra care pregăteau detaliile tratatului de pace cu Imperiul Otoman, a luat în discuție și poziția față de evenimentele din Maraș. Unii dintre delegați, printre ei și premierul britanic David Lloyd-George, au
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
sosirea unei întăriri din Kassa, soarta rebelilor este pecetluită, iar victoria și tronul ungar îi revine casei de Anjou-Sicilia. Conducătorii importanți ai familiei Aba au pierit în bătălie, iar domeniile lor au fost împărțite între rege și nobilii loiali. Pierderea aliatului principal a fost o lovitură importantă pentru Máté Csák. El a reușit să controleze o mare parte din teritoriile sale până la moartea sa survenită în 1321, puterea lui a început să scadă imediat după luptă și nu a mai putut
Bătălia de la Rozgony () [Corola-website/Science/327126_a_328455]
-
Conform marii epopei "Mahabharata", o luptă dinastică pentru succesiune între două grupuri de veri ai regatului Indo-Arian numit , și , pentru tronul , s-a transformat în războiul Kurukshetra în care participă ca aliați ai grupurilor rivale și alte regate antice. Locația bătăliei este , în prezent în statul Haryana, India. Această luptă este tema centrală a unei lucrări antice numite "Jaya", care constituie nucleul "Mahabharatei" . "Mahabharata" arată că războiul a durat doar 18 zile
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
sfidând sfatul celor mai bătrâni precum Bhishma. După mai multe tentative eșuate de a rezolva lucrurile amiabil, războiul părea inevitabil. Cele două tabere ale războiului erau și ( clanul care acum conduce official regatul Kuru, atât Hastinapura cât și Indraprastha) și aliații lor. "Jaya", partea centrală a Mahabharatei este structurată sub forma unui dialog între regele Kuru și , sfătuitorul și cel care îi conducea carul de luptă. Sanjaya povestește toate întâmplările războiului Kurukshetra, ce a ținut 18 zile, cum și unde s-
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
soseau din toate părțile tării și curând clanul Pandava avea o largă forță grupată în șapte divizii. Dar cei din clanul Kaurava au reușit să strângă o armată și mai mare, formată din unsprezece divizii. Multe precum , , , , , sau din erau aliații în timp ce aliații erau regii regatelor Pragjyotisha, Matsya, , , Sindhudesa, Mahishmati, in Madhyadesa, , , (cu , Sakas și ) și multe altele . Văzând că nu era nici o șansă de a face pace, , cel mai bătrân dintre Pandava, le-a cerut fraților săi să organizeze armata
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
toate părțile tării și curând clanul Pandava avea o largă forță grupată în șapte divizii. Dar cei din clanul Kaurava au reușit să strângă o armată și mai mare, formată din unsprezece divizii. Multe precum , , , , , sau din erau aliații în timp ce aliații erau regii regatelor Pragjyotisha, Matsya, , , Sindhudesa, Mahishmati, in Madhyadesa, , , (cu , Sakas și ) și multe altele . Văzând că nu era nici o șansă de a face pace, , cel mai bătrân dintre Pandava, le-a cerut fraților săi să organizeze armata. Pandavașii au
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
Mahishmati, in Madhyadesa, , , (cu , Sakas și ) și multe altele . Văzând că nu era nici o șansă de a face pace, , cel mai bătrân dintre Pandava, le-a cerut fraților săi să organizeze armata. Pandavașii au reușit să strânga șapte armate cu ajutorul aliaților săi. Fiecare dintre aceste divizii era condusă de , , , , , și .După ce și-a consultat comandații, Pandava l-au numit pe ca lider suprem al armatei Pandava. "Mahabharata" spune că regatele din toata vechea Indie cum ar fi , , , și multe altele, au
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
elefanți. îl atacă pe Arjuna cu elefantul său gigantic numit Suprateeka. A fost o luptă remarcabilă în care Bhagadatta s-a luptat cu Arjuna de la egal la egal . În cealaltă parte a câmpului de luptă ceilalți patru frati Pandava și aliații lor au găsit că este imposibil să spargă formația de luptă a lui Dronacvcharya. Cum Arjuna era ocupat să lupte cu prinții Trigartadesei și cu regele Prajayogasthei în cealaltă parte a câmpului de luptă , nu a putut să fie chemat
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
al nesupunerii lui Iosip Broz Tito față de Iosif Stalin în problema devenirii Iugoslaviei stat satelit. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spre deosebire de alte țări din Europa ocupată de germani, Iugoslavia a învins Puterile Axei fără sprijin important, direct, de la aliați. Armata Roșie doar a asistat partizanii iugoslavi în capturarea Belgradului; orice alt ajutor a fost indirect, sub forma luptei împotriva Germaniei în altă parte și de prin distragerea atenției de la frontul iugoslav. Rolul de lider în eliberarea Iugoslaviei al Mareșalul
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
să recunoască eforturile sovietice în eliberarea țărilor lor de sub ocupație forțelor Axei. Acest lucru a condus deja la unele fricțiuni între cele două țări chiar inainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși Tito a fost formal un aliat al lui Stalin, după război, încă din 1945, sovieticii au înființat un cerc de spionaj în partidul comunist iugoslav dând cale unei alianțe incomode. În perioada imediat după război au avut loc mai multe incidente armate între Iugoslavia și Aliații
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
aliat al lui Stalin, după război, încă din 1945, sovieticii au înființat un cerc de spionaj în partidul comunist iugoslav dând cale unei alianțe incomode. În perioada imediat după război au avut loc mai multe incidente armate între Iugoslavia și Aliații occidentali. După război, Iugoslavia a capturat cu succes teritoriul Istriei, precum și orașele Zadar și Rijeka care din 1920 erau parte din Italia. Această mișcare a fost în beneficiul direct al populației slave din regiune (în principal croați și sloveni). Conducerea
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
Zadar și Rijeka care din 1920 erau parte din Italia. Această mișcare a fost în beneficiul direct al populației slave din regiune (în principal croați și sloveni). Conducerea Iugoslavă a căutat să incorporeze și Triest în țară, acțiune la care aliații occidentali s-au opus. Acest lucru a dus la mai multe incidente armate, în special la atacuri aeriene iugoslave cu avioane de vânătoare asupra avioanelor de transport americane, provocând critici amare din partea occidentalilor. Din 1945 până în 1948, cel puțin patru
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
la distanță, după ce cu Churchill a încheiat acordul de procentaj privind împărțirea Europei de Est, acord care nu îi permitea lui Stalin să sprijine comuniștii greci. Cu toate acestea, lumea vedea încă cele două țări ca fiind cei mai apropiați aliați. Acest lucru a fost evident la prima reuniune a Cominformului în 1947, unde reprezentanții iugoslavi au fost cei mai critici la adresa partidelor naționale comuniste, pe care ii acuzau că ar fi insuficient dedicați cauzei comunismului, în special partidele comuniste din
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]