11,264 matches
-
păgâni, care îi blocau accesul de a stabili o guvernare centralizată. O altă ipoteză este faptul că Mieszko a acceptat creștinizarea în urma unei posibile invazii a lui Gero în Polonia. Potrivit acestui lucru, atacul Margrafului l-a forțat să adopte creștinismul, care trebuia să fie un act de subordonare în fața Împăratului, fără medierea Papei. Potrivit lui Gallus Anonymus, au mai fost alte motive responsabile, pretinzând că este implicată și Prințesa Dobrawa a Boemiei care îl convinsese pe soțul ei să-și schimbe
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
a avut loc în 966. Locul este necunoscut și ar fi putut fi în oricare dintre orașele din Imperiu (posibil în Regensburg), însă este posibil să fi avut loc și în orașele poloneze, precum Gniezno sau Ostrów Lednicki. Prin adoptarea creștinismului, Mieszko a inclus guvernarea sa poloneză în Comunitatea Europeană de vest. Sfântul Imperiu Roman sau orice altă țară creștină, în teorie, nu avea dreptul să atace Polonia, sub pretextul de a răspândi creștinismul sau pentru alte motive, deoarece Ducele Poloniei
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
precum Gniezno sau Ostrów Lednicki. Prin adoptarea creștinismului, Mieszko a inclus guvernarea sa poloneză în Comunitatea Europeană de vest. Sfântul Imperiu Roman sau orice altă țară creștină, în teorie, nu avea dreptul să atace Polonia, sub pretextul de a răspândi creștinismul sau pentru alte motive, deoarece Ducele Poloniei devenise membru cercului creștin. Botezul a început, de asemenea, răspândirea culturii latine în Polonia, iar primii consilieri ai bisericii educați s-au alăturat curții lui Mieszko. Episcopia misionară începută de Iordania în 968
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
în interior, cât și în exterior. Numele meșterilor nu se cunosc. Picturile din interior datează din vremea domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Pe pereții pridvorului și pronaosului sunt pictați sfinți prăznuiți de Biserica Ortodoxă (sinaxarul), precum și unele scene din istoria creștinismului (calendarul). Deasupra ușii de intrare în pronaos se află icoana Sfintei Fecioare Maria Glicofilusa. Pe peretele sudic al pronaosului se află imaginea unui ierarh cu camilafcă, pe care specialiștii l-au identificat a fi mitropolitul Teoctist al II-lea, care
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
celtici și-au păstrat independența până în secolul XIII), formându-se așa-numita "graniță celtică", anglo-saxonii devenind predominanți în teritoriile Angliei moderne, denumirea țării provenind de la anglii, unul dintre popoarele cuceritoare. Creștinarea Angliei anglo-saxone a început în jurul anului 600, sub influența creștinismului celtic din nord și vest și a Bisericii Romano-Catolice din sud-est. În 597, Papa Grigore I cel Mare l-a trimis pe misionarul Augustin în Kent să-i convertească pe anglo-saxoni la creștinism. Regele Ethelbert, fiind căsătorit cu o prințesă
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
a început în jurul anului 600, sub influența creștinismului celtic din nord și vest și a Bisericii Romano-Catolice din sud-est. În 597, Papa Grigore I cel Mare l-a trimis pe misionarul Augustin în Kent să-i convertească pe anglo-saxoni la creștinism. Regele Ethelbert, fiind căsătorit cu o prințesă francă de religie creștină, l-a convins să treacă la creștinism, fiind botezat, și astfel, Augustin a devenit primul arhiepiscop de Canterbury. Anglo-saxonii au devenit ulterior misionari, precum Bonifacius. Ocuparea teritoriului și stabilirea
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
sud-est. În 597, Papa Grigore I cel Mare l-a trimis pe misionarul Augustin în Kent să-i convertească pe anglo-saxoni la creștinism. Regele Ethelbert, fiind căsătorit cu o prințesă francă de religie creștină, l-a convins să treacă la creștinism, fiind botezat, și astfel, Augustin a devenit primul arhiepiscop de Canterbury. Anglo-saxonii au devenit ulterior misionari, precum Bonifacius. Ocuparea teritoriului și stabilirea triburilor germanice anglo-saxone s-a încheiat în secolul VIII, când existau șapte regate anglo-saxone, care formau Heptarhia: Mercia
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
l-a înfrânt pe fiul lui Ethelred, Edmund II, în 1016, în bătălia de la Assandum și a fost recunoscut că rege al Angliei. Knut s-a căsătorit cu Emma de Normandia, văduva lui Ethelred II și s-a convertit la creștinism. După ce a devenit rege al Danemarcei și Norvegiei, regatul sau se întindea pe coastele Mării Nordului, dar și pe nordul Germaniei. După moartea lui Hardecanutz, fiul lui Knut, în 1042, neexistând moștenitori, Godwin, contele de Wessex și conducător anglo-saxon, l-a
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
III-lea, la est de Sava se construiește în jurul orașului Sitifis ( Setif ), o Mauritanie setifiană . În general, orașele , fie colonii sau simple municipalități, sunt relativ puține în regiune iar berberii sunt relativ puțin îngăduitori cu curentul român . Există , totuși , un creștinism activ, de pe urma căruia a rămas mărturie ceea ce găsim la Tigzirt, în acea perioadă numit Iomnium : o bazilica din secolul al V -lea sau al VI lea sau prezenta din aceeași epoca a episcopiei de la Saldae sau Bida . În Kabylie , pare
Kabylie () [Corola-website/Science/313731_a_315060]
-
celor două cărți ale sale “Pentagramma” și “Semne și peceți. Șapte lecții despre originism”. În aceste lucrări, modul de a înțelege cultură și universul valorilor devine treptat o varietate a răspunsului ortodox deși autorul susține că reprezintă spiritul getic anterior creștinismului, scriitorul însuși afirmând că “este ortodox fiindcă este get”. Această înțelegere a lumii în cicluri lungi și prin procese modelatoare enigmatice, la limita suprasensibilului, autorul o întărește doctrinar prin alte cărți pătrunzătoare în idee cum ar fi “Genius Loci. Fabula
Artur Silvestri () [Corola-website/Science/314111_a_315440]
-
în cel de Răsărit și cel de Apus încă din 286. În 305, Dioclețian se retrage, locul său fiind preluat, în anul următor, de către Constantin cel Mare. În 312, acesta inițiază o politică de toleranță religioasă, iar în 313 legalizează creștinismul. Deși Constantin reunește imperiul, în 330, el mută capitala acestuia în partea de est și anume în Constantinopol (actualul Istanbul). Urmează o perioadă în care Italia își pierde din importanță în cadrul imperiului și devine o simplă provincie, fiind practic abandonată
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
Comunismul creștin este o formă de comunism religios, care pornește de la creștinism. Acest tip de comunism este o teorie teologică și politică în conformitate cu care învățătura dată de Iisus Hristos obligă creștinii să afirme comunismul drept sistem social ideal. Deși nu există un consens unanim asupra momentului în care a fost fondat comunismul
Comunism creștin () [Corola-website/Science/314181_a_315510]
-
al unei societăți comuniste este: "De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități". Sintagma a fost preluată (aproape literal) din Noul Testament. Comunismul are astfel o istorie străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate comunistă, obligatorie pentru toți creștinii primari din Israel. Această idee le-a fost dată de Isus. De exemplu, conform mai multor istorici, în creștinismul primar, Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru a nu
Comunism creștin () [Corola-website/Science/314181_a_315510]
-
fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate comunistă, obligatorie pentru toți creștinii primari din Israel. Această idee le-a fost dată de Isus. De exemplu, conform mai multor istorici, în creștinismul primar, Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru a nu-și da averea colectivului. Faptul că apostolii au fondat o societate bazată pe comunism voluntar (un fel de falanster "avant la lettre") este confirmat de alți istorici și
Comunism creștin () [Corola-website/Science/314181_a_315510]
-
În creștinismul popular, (sau Anticrist) personifică întruchiparea răului absolut într-un singur individ, adversar al creștinismului, sau un epitet cu care poate fi numit un activist eterodox cu scop disprețuitor. În anul 2007, un candidat creștin la Senatul American îl gratifica pe
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
În creștinismul popular, (sau Anticrist) personifică întruchiparea răului absolut într-un singur individ, adversar al creștinismului, sau un epitet cu care poate fi numit un activist eterodox cu scop disprețuitor. În anul 2007, un candidat creștin la Senatul American îl gratifica pe președintele George W. Bush cu întreitul titlu de „ecumenic, masonic, antihrist”, pentru că îndrăznise să
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
a fost identificat cu un curent anticreștin explicit. Orice gândire necreștină este privită într-un antagonism natural față de Iisus Hristos. Din antichitatea îndepărtată și până astăzi, iudaismul, politeismul, religiile orientale, islamul, s-au dovedit mai mult sau mai puțin ostile creștinismului, iar ultimele două secole au fost martorele răbufnirii unor ideologii anticreștine izvorâte din sânul creștinătății. În Sfânta Scriptură în pasajul din Apocalipsa lui Ioan, capitolul 13, Biblia îl numește fiara din Apocalipsă ce poartă un număr care îl identifică cu
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
un an înainte de a-și pierde mințile, scria cartea "Der Antichrist" („anticristul”, sau „anticreștinul”), în care proslăvea spiritul bărbătesc, „dionisiac”, al păgânismului, al dorinței de putere, de viață și fericire, care nu cunoaște noțiunea de păcat; în contrast cu etica „bolnăvicioasă” a creștinismului, care idealizează mila, iubirea vrăjmașilor, răbdarea în suferință și ferirea de păcat. În același an, fostul fiu de pastor - care făcuse în tinerețe studii teologice - a publicat "Ecce Homo" (III, 2), unde scria, fără să clipească: „Eu sunt Antihristul”, ceea ce
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
lui Antihrist în ecumenism. Teologia catolică nu este chiar uniformă cu privire la Antihrist. Un consens există, desigur că nu poate fi vorba de Scaunul Apostolic. În timpul zilelor de reculegere din 2007, cardinalul Biffi, a declarat înaintea papei că Antihristul este reducerea creștinismului la o ideologie, în locul unei întâlniri personale cu Mântuitorul: „Antihristul se prezintă pe sine ca pacifist, ecologist și ecumenist. El va convoca un conciliu ecumenic și va căuta consensul tuturor confesiunilor creștine, dând fiecăreia câte ceva. Masele îl vor urma, cu excepția
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
și ecumenist. El va convoca un conciliu ecumenic și va căuta consensul tuturor confesiunilor creștine, dând fiecăreia câte ceva. Masele îl vor urma, cu excepția unor mici grupuri catolice, ortodoxe și protestante.” Citând pe Soloviov, cardinalul a adăugat: „Vor veni zile pentru creștinism în care se va încerca reducerea evenimentului mântuitor la o serie de valori.” „Astăzi ne confruntăm de fapt cu riscul să avem un creștinism care îl pune deoparte pe Iisus, cu crucea și învierea Sa.” Acesta este „pericolul ce stă
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
mici grupuri catolice, ortodoxe și protestante.” Citând pe Soloviov, cardinalul a adăugat: „Vor veni zile pentru creștinism în care se va încerca reducerea evenimentului mântuitor la o serie de valori.” „Astăzi ne confruntăm de fapt cu riscul să avem un creștinism care îl pune deoparte pe Iisus, cu crucea și învierea Sa.” Acesta este „pericolul ce stă în fața creștinilor din zilele noastre. Fiul lui Dumnezeu nu poate să fie redus la o serie de proiecte bune sancționate de mentalitatea lumească”. „Există
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
tradiția Bisericii Romano-Catolice are o autoritate mai mare decât a oricărui papă, deoarece chiar pronunțările sale „infailibile”, ex catedra, sunt condiționate de respectarea tradițiilor majore ale bisericii. În numele tradițiilor religioase, statele lumii s-au transformat în fiare. Iar în istoria creștinismului, tradiția este întruchipată în omul care a fost instalat ca să fie garantul ei cu orice preț, chiar dacă poruncile bisericii pun adesea în umbră poruncile lui Dumnezeu.
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
într-o perioadă precreștină, este Constantin Brăiloiu(1946). Teoria etnomuzicologului pornește de la "motivul tânărului nelumit" (nunta funerară, alegoria morții), motiv regăsit exclusiv în variantele extra-carpatice. Iar geneza corespunde acestei perioade, deoarece obiceiul nunții postume „era practicat, probabil, chiar înainte de pătrunderea creștinismului pe teritoriul țării noastre”. O altă motivație este, în opinia lui C. Brăiloiu, absența elementelor mistic-creștine, „absență care, în unele variante, merge până la respingerea fățișă a însoțirii ceremonialului de înmormântare cu obiecte de cult sau procedee creștine”. Mircea Eliade (1970
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
ceremonialului de înmormântare cu obiecte de cult sau procedee creștine”. Mircea Eliade (1970), în schimb, respinge argumentele lui C. Brăiloiu referitoare la caracterul profund laic al Mioriței, dar își cantonează propria teorie în același segment istoric, pe care îl definește „creștinism cosmic”, premergător creștinismului occidental, mistic și dogmatic. Or, acest aspect e întărit de fondul colindelor transilvănene . În final concluzionează: „E posibil că unele texte vin din epoca precreștină. Prezența nucleului epic inițial al Mioriței printre cântecele rituale confirmă (...) arhaismul ei
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
cu obiecte de cult sau procedee creștine”. Mircea Eliade (1970), în schimb, respinge argumentele lui C. Brăiloiu referitoare la caracterul profund laic al Mioriței, dar își cantonează propria teorie în același segment istoric, pe care îl definește „creștinism cosmic”, premergător creștinismului occidental, mistic și dogmatic. Or, acest aspect e întărit de fondul colindelor transilvănene . În final concluzionează: „E posibil că unele texte vin din epoca precreștină. Prezența nucleului epic inițial al Mioriței printre cântecele rituale confirmă (...) arhaismul ei...”. </ref>M. Eliade
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]