11,261 matches
-
față de semeni. Scrisul lui Kertész, chiar când, rareori, devine polemic, nu pare să râvnească, În vreun fel, câștigarea sau dominarea cititorului. În text și În subtext, autorul rămâne egal cu sine și cu adevărul său, indiferent, s-ar zice, la ecou, chiar dacă se adresează, vizibil, unui lector virtual și fratern. Adevărul său este terifiant (n-am greși, poate, numindu-l Auschwitz, deși ar fi, probabil, o simplificare), dar asimilarea și transmiterea „eului” către receptor este senină, cordială, chiar afectuoasă. Paradoxul se
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
noastre reprezentări. „Este o similaritate cu Pessõa Însuși, cu fluiditatea personalității sale, care a optat să trăiască mai curând În spațiu-timpul minții sale decât În cel fizic și imediat al realității Îngrădite de bariere și convenții”. Nu pare surprinzător acest ecou prelungit pe pagina unei teze universitare al acelei fascinante seri de vineri, prelungită dincolo de limitele prevăzute... Simțisem, cu toții, că participam la o extraordinară incursiune În misterul artei, așteptând, ca frumoasa din pădurea adormită, revelatorul, privirea știutoare, În stare să activeze
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
surogatele, parăzile și pustiul, inocența și mobilitatea și singurătatea ei. Fastuosul naivității și al spectacolului, travestiul și brutalitatea, optimismul și simplitatea și caritatea, bigotismul și confreria, exercițiul ludic și exercițiul fizic, halucinanta, perpetua antropomorfizare Își află, În opera „naturalizatului” artist, ecoul specific, inconfundabil. Nu este Întâmplător că imigrantul a ajuns dincoace de Atlantic cu un pașaport falsificat de el Însuși, nici că imaginile din repertoriul artistului sunt ale unei geografii cerebrale și migratoare, de pribeag. Un pribeag care refuză nostalgia matricei
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
tineretul, Sidorovici a spus că el este șeful tineretului și că acesta este atașat Axei. Răspunsul tăios al Ducelui l-a zăpăcit pur și simplu: „Este vorba de tineretul din închisori, cel legionar, nu de cel de care vorbești Dumneata”. Ecoul acestui fapt, pe lângă altele similare erau de natură să-l înnebunească pe rege, apărându-i mereu Codreanu și legionarii lui, ca o fantomă obsedantă a vinovăției sale. Se simțea înconjurat spiritual de legionari și în exteriorul și în interiorul țării, de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
dar văzându-mă singur, a căzut prăbușită pe niște lemne de lângă casă și în cuvinte sfâșietoare își evoca fiul pierdut. N-am mai avut tărie și nici voință de a mai rezista acestui val de durere, care ne copleșea sufletele. Ecoul plânsului de atunci ne-a pătruns parcă în sânge și în suflet și azi parcă mai continuă să vibreze pe coardele obosite ale nervilor. M-am apropiat încet de ea și nu puteam nici gura s-o deschid pentru a
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Mișcări Legionare. Mi-au rămas mereu în suflet nopțile de la Vurpăr, cu caracterul neliniștitor al enigmelor lor. M-au însoțit în zilele grele ale luptelor duse mai târziu în țară, iar în pribegia din străinătate le-am purtat ca un ecou prelungit în bolta răsunătoare a sufletului omenesc. Când m-am trezit din noianul de gânduri, începea să mă pătrundă frigul nopții. M-am coborât încet spre casă. Ceilalți stăteau cu toții în dâra cinei De la vatra din tindă lumina focului pătrundea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
iar umilințele la care ai fost supus ne cutremură de atâta nedreptate. Rănile Tale în noi nu se vindecă niciodată și eroica Ta înfruntare a unei lumi clădită pe nedreptate și neadevăr a devenit linia propriului nostru destin. Ascultă, Căpitane, ecoul inimilor legionare. De acum și până la captul vieții noastre vom sta în neclintire sub comanda Ta. Miile de legionari din toate depărtările pământului românesc nu simt altă chemare mai sfântă în sufletele lor decât legământul către Tine. Din lupta și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
un fel de testament politic al Legiunii scris fără reproș de Nea Pătru. Cine o va citi, după ani și ani, va avea intuiția unei schimbări a planului de luptă și nu renunțarea la ea. Într-un fel este un ecou îndepărtat, în timp, a Circularei nr. 148 din 21 Februarie 1938, prin care Căpitanul desființează partidul „Totul pentru țară”, ecou adaptat condițiilor anului 1945. Aceeași demnitate în recunoașterea înfrângerii, nu pentru că adversarul ar fi primit ajutorul forțelor divine superioare, ci
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ani, va avea intuiția unei schimbări a planului de luptă și nu renunțarea la ea. Într-un fel este un ecou îndepărtat, în timp, a Circularei nr. 148 din 21 Februarie 1938, prin care Căpitanul desființează partidul „Totul pentru țară”, ecou adaptat condițiilor anului 1945. Aceeași demnitate în recunoașterea înfrângerii, nu pentru că adversarul ar fi primit ajutorul forțelor divine superioare, ci pentru că forțelor întunericului li s-a îngăduit acest moment de victorie. Aceeași poziție de respect și lealitate față de stat și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
contra inculpaților, de o serie de mici dirijori, care comandau strigarea lozincilor. Astfel la introducerea acuzațiilor lozinca cea mai dură a fost: Moarte! Moarte lor! Moarte trădătorilor! într-o notă informativă, din 30 octombrie 1948 semnată Bucur 4, se dau ecouri din redacțiile ziarelor, precum și păreri ale diferitelor personalități în legătură cu oportunitatea procesului precum și cu punerea lui în scenă. (F.P. 14.9000 vol. 14 pag. 00450 - 00451) Redacția și administrația ziarului „Adevărul” speră că dezbaterile preconizate ale procesului se vor termina până
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
trucul. Mă rog, să zicem că nu mă deranja faptul că nu știam cum și de ce ajunsesem acolo, dar nici măcar nu aveam idee dacă liftul se mișca sau stătea pe loc. Am încercat să-mi dreg glasul ca să-i ascult ecoul. A răsunat foarte ciudat. Îmi era imposibil să definesc ceea ce am auzit. Un sunet surd, asemănător cu cel scos de un bulgăre de pământ moale azvârlit într-un zid neted din beton. Nu-mi venea să cred că eu, personal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de la apus de soare. Oare ce-o fi fost în capul lor în momentul acela? La ce se uitau? Toate priveau în aceeași direcție, încremenite. Au ascultat și n-au clipit până nu s-a stins, în lumina amurgului, ultimul ecou al goarnei. Apoi, deodată, au pornit în aceeași direcție de parcă le-ar fi făcut cineva un semn. Vraja s-a risipit și străzile răsunau de copite. Îmi imaginam șuvoaie de spumă ce răzbăteau la suprafață din rărunchii pământului, inundând aleile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Fix la ora șase deschid ușa bibliotecii, cinez împreună cu bibliotecara și apoi citesc vise vechi. Am ajuns să citesc cinci sau șase vise pe seară. Degetele mele captează cu ușurință firicelele de lumină și-mi transmit cu claritate imaginea și ecoul. Nu mi-e clar la ce e bun cititul viselor și nici pe ce principiu funcționează, dar după reacțiile bibliotecarei îmi dau seama că eforturile mele nu sunt zadarnice. Nu mă mai dor ochii din pricina sclipirii craniilor și nici nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și oricât mă străduiesc să le adun laolaltă, nu mă simt capabil să stăpânesc imaginea globală, să le transform într-un tablou care să spună cu-adevărat ceva. Poate doar un peisaj pe care nu l-am mai văzut niciodată, ecouri ale unor melodii nefamiliare, șoapte într-o învălmășeală de limbi necunoscute. Se înalță intermitent și dispar în beznă. Nu există nimic comun între un fragment și altul. De parcă aș schimba mereu posturile de radio. Îmi dau toată silința să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mal și se așternuse și acolo zăpadă. Nu mai era nimeni pe străzi în afară de mine. Nu bătea vântul, nu se zăreau păsărele. Absolut nici o mișcare în jur. Se auzea doar zăpada scârțâind sub picioarele mele. Un scârțâit ciudat al cărui ecou se izbea parcă de zidurile caselor. Când m-am apropiat de poartă, l-am văzut pe Paznic în piațetă, sub căruța pe care o reparase împreună cu Umbra. Îi ungea osia și roțile. Căruța era încărcată cu oale din ceramică pline
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de cincizeci până la șaptezeci de centimetri, dar și astea fuseseră marcate pe hartă ca să ni se atragă atenția să nu cădem în ele. De curiozitate, am aruncat într-una din ele o piatră cât pumnul, dar nu i-am auzit ecoul, deși am așteptat destul de mult. Aveam impresia că piatra ajunsese în Brazilia sau în Argentina. Mi s-a făcut inima cât un purice numai la gândul că aș fi putut cădea într-o astfel de groapă. Drumul cotea la dreapta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ce anume? — Nu știu, am zis. După vreo cinci minute am ajuns pe un drum plat. Era un loc viran. Ne-am dat seama după mirosul aerului și după sunetul pașilor. Am bătut din palme și s-a auzit un ecou distorsionat. A scos harta ca să vadă unde ne aflam. Am plimbat lanterna în jur. Bolta avea formă de dom, iar încăperea era circulară. Se vedea mână de om aici. Peretele era neted, asperitățile dispăruseră cu totul. În mijlocul pardoselii se afla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
constant, iar pereții erau tot mai înalți de ambele părți, lăsându-ne impresia că or să ne strivească în orice clipă. Nu se mișca însă nimic. Liniștea era profundă. Parcă ne aflam pe fundul unei fântâni. Nu se auzea decât ecoul tălpilor noastre de cauciuc, la îmbinarea dintre pereți. Ridicam din când în când privirile fără să vreau. Acolo, printre Întunegri, mă așteptam parcă să văd stelele și luna. Dar nu se vedea nimic. Simțeam greutatea beznei care mă apăsa. Nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vine mie să cred. Coboram mai departe de-a lungul șanțului îngust, fără să scoatem o vorbă. Drumul era neted și nu ne mai era teamă că ne lovim cu capul de plafon. Am stins lanterna și mă ghidam după ecoul pașilor ei. Nici nu-mi mai dădeam seama dacă aveam ochii deschiși sau închiși. Întunericul era neschimbat. Îi mai deschideam și-i închideam din când în când ca să mă asigur că-i puteam mișca. Dar atât. Nu că aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dar atât. Nu că aș fi văzut ceva. Dacă cineva nu e capabil să distingă între două acțiuni complet opuse, normal că și zidul care le separă dispare la un moment dat. Singurul lucru pe care-l mai percepeam era ecoul pașilor ei. Din cauza topografiei locului, sau a aerului, sau a întunericului sau nu știu de ce naiba, ecoul răsuna distorsionat. Am vrut să-l fac să răsune altfel în urechile mele, cumva mai real, dar el răsuna ca o limbă africană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acțiuni complet opuse, normal că și zidul care le separă dispare la un moment dat. Singurul lucru pe care-l mai percepeam era ecoul pașilor ei. Din cauza topografiei locului, sau a aerului, sau a întunericului sau nu știu de ce naiba, ecoul răsuna distorsionat. Am vrut să-l fac să răsune altfel în urechile mele, cumva mai real, dar el răsuna ca o limbă africană pe care nu o auzisem în viața mea. Un șir de silabe ce nu puteau fi cuprinse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sunetelor, m-aș aventura pentru următoarea: „Un țăran l-a întâlnit întâmplător pe bătrânul demon pe drum“. Dar nu era decât impresia mea. Nimic fundamentat. Mi-am văzut mai departe de drum încercând să găsesc, prin sunete și propoziții, semnificația ecoului pașilor ei. Mi-am imaginat cum se mișcau tenișii roz. Mai întâi călcâiul drept pe pământ, apoi centrul gravitațional se muta pe vârfuri și, înainte de a le ridica, călcâiul stâng atingea pământul. Aceleași mișcări la nesfârșit. Timpul se scurgea tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
centrul gravitațional se muta pe vârfuri și, înainte de a le ridica, călcâiul stâng atingea pământul. Aceleași mișcări la nesfârșit. Timpul se scurgea tot mai greu. Aveam impresia că s-a defectat arcul ceasului și de aceea nu mai înaintau limbile. Ecoul tenișilor roz răsuna vag. Înainte. Înapoi. Efgvén - gthôuv - bge - shpèvg - égvele - wgevl Efgvén - gthôuv - bge - shpèvg - égvele - wgevl Efgvén - gthôuv - bge... Bătrânul demon s-a așezat pe o piatră la marginea drumului unui sat finlandez. Demonul avea zece mii, sau poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dacă sunt zei sau demoni, dar știu că există. Fac tot posibilul să ne pună bețe-n roate. Am clătinat puternic din cap ca să mă dezmeticesc. — Nici nu mi-am mai dat seama când țineam ochii deschiși și când închiși. Ecoul tenișilor tăi era atât de ciudat... — Tenișii mei? I-am povestit cum a ieșit bătrânul demon din acel ecou. — A fost o capcană, zise ea. Hipnoză. Dacă nu mi-aș fi dat seama că nu mai ești în spatele meu, ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
clătinat puternic din cap ca să mă dezmeticesc. — Nici nu mi-am mai dat seama când țineam ochii deschiși și când închiși. Ecoul tenișilor tăi era atât de ciudat... — Tenișii mei? I-am povestit cum a ieșit bătrânul demon din acel ecou. — A fost o capcană, zise ea. Hipnoză. Dacă nu mi-aș fi dat seama că nu mai ești în spatele meu, ai fi dormit acolo pe vecie. — Pe vecie? — Da, bineînțeles, zise ea fără să-mi explice mai multe. Ai pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]