10,678 matches
-
trei sau patru cuiburi sub pietre sau în tufișuri. Vidrele erau mereu în mișcare, vizitând fiecare vizuină o dată la trei sau patru zile. Ca și majoritatea vidrelor, vidra de râu japoneză nu era un mâncător extraordinar de mofturos. Deși se hrănea predominant cu pești, crabi și creveți mai mânca și țipari, insecte, pepene verde și cartofi dulci. De-a lungul anilor 1990 au fost câteva încercări de a găsi o vidră japoneză de râu în viață. În decembrie 1991 Agenția de
Vidră de râu japoneză () [Corola-website/Science/327703_a_329032]
-
Majoritatea cunosctorilor sunt de acord că marmorarea îmbunătățește aroma, textura și menține carnea umedă, în timpul gătirii (în special la temperaturi înalte). Calitatea cărnii depinde de foarte multe aspecte: zona climatică în care a fost crescut animalul, cu ce a fost hrănit, îngrijirea acordată, vârsta. În SUA, unde speciile angus sunt foarte populare, simpla apartenență la specie nu este o garanție a calității. Ministerul Agriculturii (USDA - United States Department of Agriculture) , prin AMS (Agricultural Marketing Service) inspectează atent carnea de vită, indiferent
Red Angus () [Corola-website/Science/327975_a_329304]
-
cel răsăritean, fresca acoperea întreaga biserică până imediat sub tavan. Portalul principal se află pe fațada vestică și este realizat în stil gotic târziu. În luneta acestuia este pictat pe un fond albastru-cobalt un simbol al sacrificiului, pelicanul care își hrănește puii cu propria carne. De o parte și de alta a portalului se detașează, atât la interior, cât și la exterior, două turnulețe sub formă de sacnasiu, care adăpostesc scările în spirală ce duc la tribune. În secolul al XV
Biserica fortificată din Hărman () [Corola-website/Science/327014_a_328343]
-
Kronos absoarbe energia bombei și atinge dimensiuni titanice. Aceasta amenință să absoarbă toată energia din lume și astfel să distrugă Pământul, dar oamenii de știință caută un plan pentru a inversa polaritatea lui Kronos, lucru care îl determină să se "hrănească" din propria sa energie. Kronos explodează și astfel Pământul este salvat.
Kronos (film) () [Corola-website/Science/327047_a_328376]
-
că Agripina a rămas repetentă, intuiția rămânând o enigmă. "„Nu pot să-ți spun, pentru că e un secret al meu...”", afirmă băiatul. Vorbăreața Agripina Lopată, însă, este un personaj mai curând fantezist decât fantastic, de esență bovarică, având o imaginație hrănită de lecturi excesive care încearcă să compenseze un sentiment de inferioritate ca urmare a unor iubiri care nu se produc. Numele ei evocă structuri sociale impenetrabile dominate de mediocritate și snobism, dar manifestând dispreț și violență în relațiile cu persoanele
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
1,5 milioane de ani. Este înrudit cu nurca cu care poate hibridiza. Dihorul are un corp subțire și flexibil, cu picioare scurte adaptate mișcării rapide în pădure printre copaci, tufișuri și în vizuinele rozătoarelor și iepurilor cu care se hrănește. Capul este mic, lat și turtit cu urechi mici și rotunde. Lungimea trupului fără coadă este de 30-50 cm, iar lungimea cozii este de alți 10-20 cm. Greutatea dihorilor variază în funcție de sex, un dihor mascul ajunge la maturitate în jurul greutății
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
lungimea cozii este de alți 10-20 cm. Greutatea dihorilor variază în funcție de sex, un dihor mascul ajunge la maturitate în jurul greutății de un kilogram în schimb o femelă cântărește la maturitate 650-850 g. Femele au opt glande mamare din care se hrănesc puii pe timpul perioadei de alăptare. Dihorii nu prezintă dimorfism sexual. Culoarea blănii variază între cenușiu, maro sau bej pe spate cu lăbuțele și burta de culoare neagră. În jurul botului și în vârful urechilor prezintă niște dungi albe în dosul ochilor
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
vrea să-și alerteze puii. În vocabularul dihorilor mai intră și mormăieli mai rar întrebuințate. Excrementele măsoară 6-8 cm lungime și doar 9 mm grosime. Sunt de culoare închisă în general, cu eventuale resturi ale animalelor cu care s-a hrănit precum puf, pene, smocuri de blană, păr, carapace și oase mici. Excrementele sunt depozitate în puncte determinate ale teritoriului lor, cel mai adesea în jurul vizuinii. Singura subspecie domesticită este Mustela putorius furo, celelalte specii la maturitate devenind nervoase și irascibile
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
ideea de a face un festival distractiv , educațional și pentru încurajarea întâlnirilor între crescători și iubitori de dihori. În anul 2004 s-a desfășurat pentru prima dată inedita Olimpiadă a Dihorilor de casă. Date de interes asupra olimpiadei Dihorii se hrănesc cu animale mici precum: șobolani, iepuri, cârtițe, păsări, reptile, amfibieni și crustacee; pești. Pe lângă acestea își mai completează meniul cu semințe, unele fructe, viermi, larve, insecte și ouă. În cazul ouălor, obișnuiește să nu le spargă, ci doar le găurește
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
dus la distrugerea faunei indigene în anumite regiuni ale globului precum în Noua Zeelandă, unde au fost introduși prima dată în 1879 ca mijloc de control împotriva iepurilor sălbăticiți. Aceștia au început a fi o problemă atunci când au început să se hrănească și cu păsări din fauna autohtonă. Dihorii au reprezentat un pericol major pentru fauna locală datorită faptului că păsările de aici au evoluat contactul cu un mamifer prădător ceea ce a făcut ca acestea să fie lipsite de apărare în fața dihorilor
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
care i-au înlocuit în cele din urmă aveau aripi de piele, dar aveau și trăsături primitive, cum ar fi dinții foarte ascuțiți și coadă lungă și subțire, terminată cu o formațiune în formă de romb. Mulți dintre ei se hrăneau cu pește, pescuind probabil din zbor. Ceilalți erau insectivori. Pterodactiloizii erau o grupa de pterozauri foarte răspândită în Jurasicul Superior. Până la începutul Cretacicului, pterozaurii cu coada lungă dispăruseră, pterodactiloizii rămânând singurele reptile zburătoare. Aceștia aveau coadă scurtă, iar unii erau
Sanco prerus () [Corola-website/Science/327372_a_328701]
-
și cu dinți rudimentari. Înotătoarea anală este alungită, cu marginea concavă și cu ultimele radii ceva mai lungi. Nu are solzi alari la înotătoarea caudală. Spatele este cenușiu-negricios, bătând în verzui; laturile sunt albe-argintii sau galbene-aurii; irisul este auriu. Se hrănește în apele dulci cu zooplancton, iar în mare cu mici crustacei (copepode și cladocere). Este un pește de cârd, care trăiește în ape salmastre și marine. Se reproduce la începutul verii în Marea Azov, iar în aprilie-iunie în cursul inferior
Gingirică () [Corola-website/Science/330622_a_331951]
-
sau a excrescenței cefalice. Cladocerele trăiesc în apele dulci stătătoare, mai rar în apele marine sau salmastre și preferă apele reci și oxigenate. Ele efectuează ample migrații pe verticală, noaptea ieșind la suprafață, iar ziua coboară în păturile profunde. Se hrănesc cu particule în suspensie (detritus organic fin, bacterii, alge unicelulare). Dată fiind abundența hranei, sub formă de particule mici în bălți, ritmul de dezvoltare și de reproducere al cladocerelor, care dau mai multe generații partenogenetice pe an, este foarte rapid
Cladocer () [Corola-website/Science/330630_a_331959]
-
avea grijă de navă. Ceilalți șase au continuat să mărșăluiască spre sud, cu Spencer-Smith bolnav și Mackintosh acuzând o durere agonizantă de genunchi. Ei se chinuiau în continuare, amplasând posturile, și consumând minimum de provizii, făcând ce zicea Joyce, să hrănească câinii cât mai bine: „Ei sunt singura noastră speranță; viețile noastre depind de ei”. Pe cum se apropiau de Muntele Speranței, Spencer-Smith s-a prăbușit, fiind incapabil să continue. Ceilalți l-au lăsat singur într-un cort, continuând drumul pentru
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
sau roșii. Are numeroase pete mici, neregulate, negre, peste tot corpul. În lungul corpului se află 1-6 dungi longitudinale albe-gălbui. Pe înotătoarele dorsală și codală câte o dungă închisă. Depune icrele în mici cuiburi săpate în nisip, în martie-aprilie. Se hrănește cu plancton format din crustacee de talie mare și larve de nevertebrate. Are valoare economică foarte redusă. Se poate folosi ca pește de acvariu. "Umbra krameri" (Walbaum, 1792) din latină "Umbra" = umbră, în sensul de fantomă, din cauza mișcărilor sale rapide
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
dar acest lucru a fost revizuit ulterior (Barus și Libosvârsky 1983). Nu au fost raportați hibrizi între țigănuș și alte specii. Hrană principală o constituie planctonul grosier format din crustacee de talie mare și larve de nevertebrate. Tigănușii tineri se hrănesc în principal cu crustacee mici: ostracode ("Ostracoda"), ciclopoide ("Cyclopoida") și larve de chironomide ("Chironomidae"). La sfârșitul primei veri trec la organisme mai mari. De cele mai multe ori se găsesc în intestinele lor crustacee bentonice de talie mai mare: gamaride ("Gammaridae"), izopode
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
mici: ostracode ("Ostracoda"), ciclopoide ("Cyclopoida") și larve de chironomide ("Chironomidae"). La sfârșitul primei veri trec la organisme mai mari. De cele mai multe ori se găsesc în intestinele lor crustacee bentonice de talie mai mare: gamaride ("Gammaridae"), izopode ("Isopoda") și melci. Se hrănesc și cu organisme semipelagice sau de pe suprafață apei: gândaci de apă și alte insecte, mai rar cu vegetație ("Lemna" sp.). Se pot hrăni și cu alevinii altor specii de pește. Este un pește fricos și caută să se ascundă cât
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
găsesc în intestinele lor crustacee bentonice de talie mai mare: gamaride ("Gammaridae"), izopode ("Isopoda") și melci. Se hrănesc și cu organisme semipelagice sau de pe suprafață apei: gândaci de apă și alte insecte, mai rar cu vegetație ("Lemna" sp.). Se pot hrăni și cu alevinii altor specii de pește. Este un pește fricos și caută să se ascundă cât mai bine de ochii dușmanilor, stă pe fundul apei ascuns în mocirlă, ferindu-se de lumină, unde se poate adună în mici cârduri
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
păzește cuibul femela prezintă un comportament teritorial. Hrănirea nu este limitată în acest timp. Un parazit specific al țigănușului este viermele lat "Gyrodactylus slovacicus" din clasa "Monogenea". Răpitorii țigănușului sunt insectele mari de apă, peștii răpitori și păsările care se hrănesc cu pești. Importanța economică a acestui pește este foarte redusă: carnea este mediocră, iar cantitățile prinse, mai mult de femei și copii, sunt mici. În timpuri mai vechi era folosit în mod indirect ca hrană pentru porci și rațe sau
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
fibre de nucă de cocos disponibil în comerțul teraristic. Țigănușul fiind o specia acidofilă necesită un adaus de extract de turbă în apă pentru scăderea nivelului pH-ului sau dispunerea de substrat de pământ de turbă nefertilizat. Adulții pot fi hrăniți cu furaj concentrat pentru pești răpitori, de granulație adecvată și cu conținut ridicat în proteine. Alevinii se pot hrăni cu crustacee vii ("Daphnia pulex", "Artemia salina") la câteva zile după ecloziune și ulterior cu același tip de furaj pentru adulți
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
de turbă în apă pentru scăderea nivelului pH-ului sau dispunerea de substrat de pământ de turbă nefertilizat. Adulții pot fi hrăniți cu furaj concentrat pentru pești răpitori, de granulație adecvată și cu conținut ridicat în proteine. Alevinii se pot hrăni cu crustacee vii ("Daphnia pulex", "Artemia salina") la câteva zile după ecloziune și ulterior cu același tip de furaj pentru adulți, la granulația adecvată. Țigănușul figurează ca specie vulnerabilă (VU) pe lista roșie a IUCN. Specia are o distribuție geografică
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
continuă până pe coadă. Mustățile lipsesc. Fălcile, vomerul și palatinele sunt prevăzute cu dinți, uneori foarte puternici; unii dintre dinți au aspectul de canini. Oasele faringiene sunt separate. Au 30-48 vertebre. Stomacul are un cec, iar intestinul 3-6 apendice pilorice. Se hrănesc mai ales cu pești, dar și cu viermi și cu artropode. Au o importanță economică mare. Carnea lor este gustoasă și multe specii sunt pescuite în cantități enorme, dar sunt greu de crescut. În apele României trăiesc 10 specii: În
Percide () [Corola-website/Science/330691_a_332020]
-
înotătoarei anale. Înotătoarea adipoasă lipsește. Înotătoarele neperechi (dorsală, caudală și anală) sunt deplasate, de obicei, în partea posterioară, dând corpului aspectul unei săgeți, ca o adaptare a peștilor răpitori care se deplasează cu mare viteză pe distanțe scurte și se hrănesc cu alți pești și alte vertebrate. Înotătoarea caudală este bifurcată, iar înotătoarele perechi nu sunt mari. Înotătoarele ventrale sunt bine dezvoltate, cu poziție abdominală. Razele (radiile) înotătoarelor sunt moi. Înotătoarea caudală cu 40-50 raze și 17 (mai rar 16) raze
Esocide () [Corola-website/Science/330694_a_332023]
-
ovare și testiculele funcționale în același timp. Hermafroditismul este însoțit de autofecundație. Icrele și larvele sunt pelagice. Icrele au 0,8-1,2 mm în diametru. Larvele au spini pe preopercular, interopercular, subopercular, opercular, cleitral, postcleitral, supracleitral și posttemporal. Sparidele se hrănesc în mare parte cu nevertebrate bentonice, mai ales cu polichete, moluște, crustacee și arici de mare (echinide). Importanța acestei familii pentru pescuit este datorită mai mult bogăției sale în specii decât abundenței particulare a unora dintre ele; cele mai bune
Sparide () [Corola-website/Science/330700_a_332029]
-
sunt rare în zonele nămoloase. Labridele trăiesc solitar sau în grupuri mici; sunt active în timpul zilei, iar noaptea se îngropa în nisip sau se ascund în ierburi de mare sau în adăposturilor stâncoase. Labridele sunt în principal carnivore și se hrănesc mai ales cu nevertebrate bentonice, moluște, crabi, arici de mare (echinide) pe care le zdrobesc între dinți lor faringieni care acționează ca o piatră de moară; unele specii sunt ierbivore. Unele specii mici curăța peștii mai mari de ectoparaziți. Labridele
Labride () [Corola-website/Science/330706_a_332035]