10,721 matches
-
să suplinească atrofia sentimentelor, dar rezultatele nu sînt dintre cele mai convingătoare. Particule poetice Fără îndoială, există o fascinație a colosalului și alta a miniaturalului, în artă și poezie. Cutare pictează sau cîntă muntele, oceanul, fluviile, iar cutare lucrurile microscopice, pomenind de moleculă și de atom. în literatura romînă, cuvîntul din urmă figurează mai întîi în Istoria ieroglifică, unde e definit astfel: „Lucrul carele într-alt chip sau parte nu să mai poate despărți, despica, tăia, netăiat”1). Lui Cantemir îi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
îl definește astfel: „Pasăre cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pîntece alb-cenușiu”5). La începuturile literaturii romîne moderne, corbii devin personaje de fabulă, avînd ca defecte îngîmfarea (la Asachi), prostia și lăcomia (la Grigore Alexandrescu). Cel dintîi care pomenește de ei cu oroare, asociindu-i cu frigul și cu întunericul, e Alecsandri 6). La tînărul Eminescu, corbii sînt niște simple pete de culoare, fără prea mari efecte sufletești, întrun tablou cu fond luminos: „Și corbii croncănesc și zboară-n
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
acest „departe” din versul „într un han, departe-”. „Departe” este față de casa sa. „Rar” evocă deci o evadare, o „rătăcire”, o escapadă: însă nu spre centru, ci spre margine. O fi fost „hanul cu cerdac” de la marginea tîrgului, de care pomenește Costache Radu, sau unul de pe la gară, asta n-am cum să știu. „Tu ai murit...” Una din greșelile ce se fac în legătură cu Bacovia e judecarea lui exclusiv după descrierile în care e înfățișat ca bolnav, la limita supraviețuirii și după
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
an universitar, cu examene pînă la începutul lui noiembrie. Doboș, care era tecucean, scrie mai departe: „Cu toată modestia ce mi-aș impune-o, chiar forțat, trebuie să spun, că în județul Tecuci, am fost poate cel dintîi care a pomenit numele acestui poet, ajutînd moralmente la desfășuarea sărbătorii de mai tîrziu, la care regret că nu am putut lua parte (din cauza „îndatoririlor profesiei de avocat”, precizează altundeva - n. m.)”.3) Și Bacovia, se poate zice, a ajutat „moralmente”. Dovadă că
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Scorțeni, unde a funcționat ca stagiar și Ioan/Eugen Vasiliu, fratele mijlociu al poetului - n. m.), Dumitru Mareș, directorul Școlii de Meserii,3) Gheorghe Antohi, șeful Secției de jandarmi, avocatul Lunescu și membrii familiei Cernat. După obiceiul tradițional, s-au pomenit, la început, și răposații familiei. Discuțiile de după asta au fost urmărite de vulpoiul Siguranței, care de obicei era nelipsit de la asemenea festivități. Se împlinise la 30 iunie 1931 (corect: 8 iunie - n. m.) un an de la revenirea pe tron a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
rău de moartea ta. Dar și eu sunt țintuit pe patul suferinței...” 2) Ca toate celelalte „divagări”, ea nu-i datată, dar sigur a fost făcută în ziua înmormîntării lui Camil Petrescu: sîmbătă 18 mai. Anterior, Bacovia n-a mai pomenit nicăieri altundeva de confratele său. Deși acesta scrisese cîndva despre el3), între ei n a existat o reală afinitate, cum a fost cea cu Cezar Petrescu. îi despărțeau nu numai 13 ani, ci și numeroase idei și atitudini. Moartea prematură
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
volumui Poezii 7) apoi știrea că Agatha, „soția regretatului poet G. Bacovia”, se va întîlni, în ultima săptămînă a lui decembrie, cu membrii cenaclului „N. Bălcescu” și cu colaboratorii la volumul Plaiurile Bistriței. în rest, numele poetului a mai fost pomenit doar în recenziile cîtorva din revistele care au scris despre moartea sa („Tînărul scriitor”, „Steaua”). Aș remarca totuși că formula „poetul băcăuan”, întîlnită în aceste modeste note, seamănă, chiar dacă vag, cu un început de revendicare. O consimțire vinovată Nu i-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o dimineață ce a urmat unei nopți de furtună interioară, spune îndemnîndu-se: „Astăzi e sărbătoare; apa rece cu care mă spăl mă trezește; un clopot greoi sună departe... Să ne gîndim la Dumnezeu!...7 Mai des decît la Dumnezeu Tatăl, pomenit numai de două ori în poezii (vezi „Veritas” și „După amiază caldă”)8), se gîndește la Iisus. Trei sînt imaginile acestuia în mintea sa: Iisus salvatorul moral, Iisus revoluționarul, Iisus al patimilor. Prima apare în „Imn”: „Crengi subțiri cu flori
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
căreia a încercat să evadeze. Ce altceva e preferința lui pentru „margine” decît expresia încăpățînării de a nu ceda din libertățile primare? Versul „Corpul ce întreg mă doare”, din „Note de primăvară”, mă determină să mă întreb cîți dintre poeți pomenesc de corp în operele lor. în antume, Eminescu, sigur, n-o face. Corpul, invocat odinioară ca argument al suferinței extreme în Psalmi, e o descoperire a „senzitivilor” și „meteorosensibililor” de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. „între
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
propices,/Suspendez votre cours;/ Laissez-nous savourer les rapides délices/ De plus beaux de nos jours!” (Corespondență, 1968, p. 33) Născut în 1863, el era mai mare decît Bacovia cu 18 ani (și a murit înaintea lui cu 19). Bacovia nu pomenește nicăieri de Lamartine, diferențiindu-se prin aceasta și de Macedonski, care îl avea în admirația sa. El citează pe Vigny (numele, nu versuri), pe Lenau, pe „modernii” Baudelaire, Poe, Verlaine, Laforgue, Rimbaud, Rollinat. Și asta deoarece gusturile se schimbaseră. Ajunsă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se atașeze de valorile cele mai recente, ca să nu zic la modă. Pentru poeți sincronizarea e vitală. Recunosc: nu m-am gîndit decît tîrziu la faptul că mama lui Bacovia, Zoe Vasiliu, avea un nume literar. De mai multe Zoe pomenește I. H. Rădulescu în „Oracol la un tînăr“ (Opere, 2, p. 316): „Ci de-i vedea p-acolo Adele ori Constanțe,/Amelii ori Elize, ori Zoe, ori Speranțe,/Marii, Ecaterine, să nu te-atingi de ele./ Jos în genunchi atuncea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
detaliu e o senzație, un gînd, o reacție. Unele poeme atestă nevoia de căldură și apropiere umană, altele exacerbează solitudinea, așază anotimpul printre semnele fatalității. Cert, iernile contribuie la definirea comportamentului poetului, „spun” despre vîrstele, angoasele și reveriile sale. Am pomenit de dezacordul lui Eminescu și de cel al lui Maupassant față de indiscrețiile biografilor. Care-i explicația lui? Faptul, cred, că ambii trăiesc în epoca primului val masiv de biografism și nu sînt încă obișnuiți cu genul. în plus, viața fiecăruia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ca să verific dacă răspunsul sugerat chiar prin întrebare de autor (cineva care semna Ștefan Mohor) e întru totul corect. în Personalități ale științei (1977), articolul despre Guglielmo Marconi (1874-1937) prezintă, cum era și firesc, moștenirea științifică a acestuia și nu pomenește deloc de cea financiară: „Realizări în domeniul telegrafiei fără fir. A brevetat invenția telegrafului fără fir (1896). Considerat inventatorul radioului. A realizat prima transmisiune radio telegrafică peste Oceanul Atlantic (1901). A utilizat, primul, în forma existentă și astăzi, antena de emisie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înregistrează articolele despre el, arhivarul dornic de noi precizări biografice, actorul care îi recită versurile, pictorul care mai adaugă un desen sau un tablou inspirat de acestea, cîntărețul care le cîntă, redactorul care organizează un număr tematic, profesorul care îl pomenește la aniversare ori la comemorare, studentul care scrie o teză, editorul, librarul, în sfîrșit, eu care, încercînd să le contabilizez eforturile, sînt înclinat să vorbesc (adaptînd o cunoscută formulă) de o „Uzină Bacovia”, - una cu ramificații naționale. Tuturor, Bacovia ne-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sine înțeles că selectarea acestor poezii și punerea lor pe etape au ridicat niște probleme care foarte greu s-au lăsat rezolvate. Eminescu, în toată opera sa, n-a scris numele satului Ipotești, iar numele Casandrei ori nu l-a pomenit deși a scris despre ea -, ori l-a înlocuit cu nume mitologice ori cu alte nume. Astfel, iubita de la Ipotești a constituit cel mai mare secret din viața poetului. În același timp, a stăruit cu încăpățînare problema vechimii acestor poezii
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
noi, tata lipsea de acasă. Părul lui Isăcescu era pe o coastă, drept în fața caselor noastre și la vreo 150-200 metri depărtare. Maica Fevronia văzîndu-l a zis: Ia uite, Ralucă, cum samănă băiatul cela cu Mihai și atît cît se pomenește cu o babă, care-i zicea în sat baba Prodănoaia, care vine și spune că acel băiat e Mihai și cînd a trimis să-l aducă el a dat să fugă și l-a prins un viziteu, Vasile Rusu (rus
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de unde veniți? Sunt fratele tău vorbi Ioan și am auzit că ție-ți merge bine și ești bogat aici. Pe la noi bîntuie foametea; mor copii și bătrîni. Am venit să te rugăm ca să ne dai puțin porumb, că te-om pomeni... După aceea, Ioan, cînd era cu chef, povestea: Și ne-a luat fratele George și ne-a dat de mîncare și de băut, apoi a pus să ni se umple sacii cu păpușoi. Ne-a mulțumit și ne-a omenit
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
aceasta și cum împietrit de groază asistă neputincios la propria lui nimicire!"247 Unul dintre amicii săi, E. Ocășianu, ne relatează că numai cu o săptămînă înainte de pră bușire, pe cînd se afla într-o seară în cafeneaua Union, se pomeni cu Eminescu că vine la dînsul și-i spune: "Eu mă apropii, cu pași repezi, de nebunie; să aveți grijă de mine"248. În seara de 23 iunie, mergînd la Maiorescu, ca să ia masa, le-a spus mesenilor că vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Ipotești, nimeni din familia Eminovicilor nu mai avea vreun drept legal de proprietate sau măcar de ședere! Nici prin alte localități familia Eminovici nu poseda vreun fel de avere, iar pretinsul capital mobil de 18. 000 de franci, de care pomenise bătrînul Eminovici, erau numai vorbe de lăudăros! Momentul cel mai dramatic din ruinarea definitivă a Eminovicilor, la Ipotești, l-a arătat Henrieta, în scrisoarea sa de răspuns lui Maiorescu. Considerăm absolut necesar a reproduce, în întregime, această scrisoare: "Ipotești 1884
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Marguerite nu l-a trimis niciodată. Kyriakos era deja moartă. Fusese ucisă în bombardamentele grecești de la Ioanina (Turcia), în acea primăvară. Yourcenar se afla în exil voluntar, fără certitudinea unui viitor. Odată instalată cu Grace în apartamentul lor, s-a pomenit dorindu-se a se alătura literaților emigranți care se adunaseră deja în New York, W. H. Auden și Christopher Isherwood care ajunseră în New York cu numai câteva luni înaintea ei și sute de alți refugiați care părăsiseră masiv Europa în 1939
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
pentru totdeauna în Maine. Dar viața acolo nu era ușoară. Yourcenar, care în anii '30 se obișnuise cu ospitalitatea grecească acea unică ospitalitate pe care grecii au practicat-o cu mult înainte ca Hadrian să ajungă la tron s-a pomenit deodată în mijlocul unor bancheri scrobiți și agenți de asigurări din suburbanul Connecticut al clasei mijlocii. În disperare, s-a îndreptat spre Jacques Kayaloff, un om de afaceri evreu din New York pe care îl întâlnise în 1937, în timpul primei ei călătorii
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
noul creștinism erau frecvente; familiile erau sfâșiate de aceasta. Omul nu se simțea doar neprietenos dar și rătăcit în univers. Acesta era mediul social în care Hadrian și cei doi succesori ai lui, Lucius Verus și Marcus Aurelius, s-au pomenit guvernând. Yourcenar însăși nu era o clasicistă profesionistă, dar era pe deplin conștientă de multe dintre aceste evoluții în activitatea științifică clasică. Chiar înainte de a emigra în America dispunea de lecturi extinse despre secolul al II-lea, deși nu este
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
melancolică față de tristețe și moarte. Acestea erau indicii ale personajului care i-au dat posibiliatea să-și câștige reputația de cel mai mare dintre împărații antonini. Un tip rar de melancolie l-a nutrit pe primul: temperamentul visător care se pomenește reflectând asupra tuturor experiențelor. Discreția lui Hadrian, o mare parte din ea fiind propria ei invenție, a surprins-o mai puțin bine. În versiunea ei apare puțin feminină, chiar felină: o latență mai degrabă vicleană și ascunsă decât principii ascunse
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
de intertextualitate, de la simpla aluzie la citarea nominală propriu-zisă. După cum o mărturisește prin mijlocirea acestui mod de reactivare, uneori excesivă, a unor maniere poetice demult clasicizate, afinitățile (s)elective ale poetului sunt dintre cele mai rafinate: într-o strofă îi pomenește pe Esenin, Paul Celan și Rilke, într-o altă secvență poetică face să coabiteze personajele lui Dostoievski cu cele ale lui Kafka ("Alioșa cu ochii frumoși întinși în pământ/ aleargă ca Domnul K. după un castel ridicat/ în mijlocul minții" înțeleptul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
broaștelor cu șoarecii. Asta se cam uită. Tâlcul mă înspăimântă, chiar dacă mă face să râd: umbra lui Ahile e Mickey Mouse. Mereu un Michimaus (și un Mickey Șpagă) ne înfășoară în aura derizoriului. Comedie bufă. Dante, de care am mai pomenit, rămâne ascensional din motive dogmatice. Însă Infernul e temelia. Hölderlin: ce patos, ce Ellada, ce, în final, Scardanelli. Eminescu al nostru: s-a lăsat în voia "fantasiei" dar, pe dedesubt, și-a ras toate iluziile, și-a tivit manta cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]