11,584 matches
-
câteva clipe de reflecție, poruncește: — Spuneți mulțimii să se Împrăștie. Fiecare să se Înapoieze acasă pe drumul cel mai scurt, și - adresându-se agresorilor - voi toți să vă duceți, la rându-vă, acasă! Până mâine, nu se va hotărî nimic. Prizonierul va rămâne aici peste noapte, Îl vor veghea străjile mele, și nimeni altcineva. Surprins să se vadă atât de repede poftit să dispară, omul cu cicatrice schițează un protest, dar se răzgândește imediat. Prudent, Își apucă poalele veșmântului și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îmbălsămătorilor, cum a Înnodat cu propria-i mână coada calului, cum a reușit să surprindă, În Împrejurimile taberei sale, iscoadele ruse trimise de bizantini, cum a poruncit să li se taie nasul, dar și cum i-a redat libertatea Împăratului prizonier. Un moment măreț pentru Islam, fără Îndoială, dar un subiect de gravă preocupare pentru Samarkand. Alp Arslan l-a râvnit Întotdeauna, a Încercat chiar, În trecut, să-l cucerească. Numai conflictul său cu bizantinii l-a silit să Încheie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Iusuf Îl privește pe celălalt de jos În sus, cu dispreț, și strigă: Aceasta este oare pedeapsa pe care trebuie s-o Îndure cel care s-a luptat ca un bărbat? Alp Arslan n-a răspuns, și-a Întors fața. Prizonierul Îi spune: — Ție, Fătălăule, ție-ți vorbesc! Sultanul tresare, ca mușcat de un scorpion. Își Înșfacă arcul, așezat În apropiere, Înstrunează săgeata și, Înainte de a trage, le poruncește străjilor să dea drumul prizonierului. Nu poate, fără a risca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
n-a răspuns, și-a Întors fața. Prizonierul Îi spune: — Ție, Fătălăule, ție-ți vorbesc! Sultanul tresare, ca mușcat de un scorpion. Își Înșfacă arcul, așezat În apropiere, Înstrunează săgeata și, Înainte de a trage, le poruncește străjilor să dea drumul prizonierului. Nu poate, fără a risca să-și rănească propriii soldați, să tragă asupra unui om legat. Oricum, nu se teme de nimic, nu și-a greșit niciodată ținta. Să fie enervarea, graba, greutatea de a trage de la o distanță atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se teme de nimic, nu și-a greșit niciodată ținta. Să fie enervarea, graba, greutatea de a trage de la o distanță atât de mică? Oricum, Iusuf nu este atins, sultanul n-are timp să slobozească o a doua săgeată, iar prizonierul se năpustește asupra lui. Și Alp Arslan, care nu se poate apăra dacă rămâne cocoțat pe piedestalul său, caută să se elibereze, Își Încurcă picioarele Într-o pernă, se poticnește și cade la pământ. Iusuf este deja deasupra lui, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
am simțit pământul cutremurându-se sub pașii lor și mi-am spus: «Eu sunt stăpânul lumii! Cine s-ar putea măsura cu mine?». Pentru trufia mea, pentru Înfumurarea mea, Dumnezeu mi-a trimis cea mai jalnică dintre ființele omenești, un prizonier, un prins gata să fie dat morții; s-a dovedit mai puternic decât mine, m-a lovit, m-a doborât de pe tron, mi-a luat viața“. În ziua care a urmat acestei drame va fi scris Omar Khayyam În cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a Îmbrățișat cauza lui Ahmed Han, fiecare după credința lui. Luptele durează vreme de două săptămâni, dar deznodământul lor nu lasă nici o clipă loc Îndoielii. Hanul, care se refugiase În casa unui prieten din cartierul cupolelor, este făcut În curând prizonier, asemenea tuturor conducătorilor ismailiți, numai Hasan reușește să scape, traversând noaptea un canal subteran. Nizam a câștigat, desigur, dar, din cauză că și-a bătut joc de sultan, ca și de sultană, și-a Înveninat iremediabil relațiile cu curtea. Dacă Malik Șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
harem cu câțiva ani mai Înainte, la recomandarea lui Nizam al-Mulk. XXI Stranie dilemă pentru partizanii lui Terken: sultana e moartă, dar principalul lor dușman e la discreția lor; cetatea e asediată, dar chiar cel care Îi asediază le e prizonier. Ce să faci cu el? Djahane e aceea care i-a luat locul lui Terken ca strajă a copilului-sultan, Înaintea ei se poartă discuția, pentru ca ea să hotărască. Până atunci, se dovedise plină de calități, dar moartea stăpânei sale i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
părul, dar Djahane Îl respinge. Nu te-am chemat ca să mă mângâi. Ci ca să mă sfătuiești Într-o pricină de mare Însemnătate. Omar dă un pas Înapoi, Își Încrucișează brațele și ascultă. — Barkyaruk a fost atras Într-o capcană, e prizonier În acest palat, părerile sunt Împărțite În privința soartei care-i este menită. Unii cer uciderea lui, mai ales cei care i-au Întins cursa, vor să fie siguri că nu vor răspunde niciodată În fața lui pentru faptele lor. Alții ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În pușcării, n-am fi avut nevoie să ne găsim refugiu la europeni! Dar m-am muiat și m-am lăsat Înșelat. Am venit la Istanbul, și iată rezultatul. În disprețul regulilor ospitalității, acest om pe jumătate nebun mă ține prizonier. Nu de mult, i-am transmis un mesaj care spunea: „Sunt oare oaspetele dumneavoastră? Dați-mi permisiunea de a pleca! Vă sunt ostatic? Puneți-mi lanțuri la picioare, aruncați-mă Într-o celulă!” Numai că n-a catadicsit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
condamnat. S-a Îndreptat spre un cufăraș și a scos din el o foaie caligrafiată cu grijă. — În dimineața aceasta, mi-am scris testamentul. Mi-a Întins acel text, iar eu am citit cu emoție: „Nu sufăr pentru că sunt ținut prizonier, nu mă tem de moartea apropiată. Singurul meu motiv de deznădejde este acela că n-am văzut Înflorind semințele pe care le-am semănat. Tirania continuă să strivească popoarele din Orient, iar obscurantismul să le Înăbușe strigătul de libertate. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
încet capul spre dreapta. Ripley orientă raza luminii în direcția aceea. Un al doilea cocon atârna din plafon, diferit de cel al lui Dallas în privința culorii și texturii. Era mai mare și mai întunecat. Era Brett! Se întoarse spre nefericitul prizonier. ― Vă scot eu de aici! (Ea murmură aceste cuvinte, cu fata scăldată în lacrimi.) Repunem "autodocul" în funcțiune și... Nu putut spune mai mult din cauza emoției care o gâtuia. Își aminti analogia pe care o făcuse Ash între creatură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
la fel, cu ușile identice, cu intrări care duc În coridoare identice și ele, În timp ce o ninsoare monotonă ca o moarte albă acoperă lucrurile făcîndu-le și mai asemănătoare, anulîndu-le, ca Într-un delir alb; personajul este un soldat traumatizat, devenit prizonier al acestui oraș monstruos; el nu mai găsește nici o ieșire spre normal; și numai un glonț Întîmplător mai poate pune capăt coșmarului. Simpla ieșire din greșeală, fără altă izbîndă, e uneori importantă și astfel curajul lui Tezeu și dragostea Ariadnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
devenit piramidă. Astfel, memoria făgăduiește totuși prea mult. Ea proliferează fastuos pentru a ține loc de viitor. Ceea ce reușește să uite această memorie prodigioasă este tocmai lipsa ei de speranță. Proust și-a exilat sfinxul În trecut, l-a făcut prizonier Între amintiri și l-a dresat să Întrebe numai despre ceea ce a fost. Monstrul biruit de Oedip a devenit la el un animal de laborator prăfuit pe labe de nisip de la piramide. Memoria nu mai e necesară ca un echilibru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un satir sau un silen. Plutarh povestește despre un satir descoperit adormit, Într-un Nymphaeon, cînd Sylla a ajuns În Epir și care avea exact forma pe care i-o dădeau poeții și sculptorii. Oamenii lui Sylla l-au făcut prizonier și l-au adus În fața stăpînului lor, iar acesta a Încercat să angajeze o discuție cu el. Neobținînd nici un răspuns inteligibil, a chemat mai mulți interpreți care i-au adresat satirului Întrebări În limbi diferite. Interpreții n-au fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acum, vulnerabilitatea ei mereu la pândă, devin suportabile prin concretețe. Ca și cum realitatea, oricât s-ar dovedi de teribilă, este mult mai ambiguă, mai solubilă decât grozăviile pe care le imaginezi sau le aștepți. Li se împărțeau, acolo, în lagărul de prizonieri, căci erau prizonieri de război, ai războiului antisovietic, două cuburi mici de marmeladă pe o felie de pâine, zilnic. El fusese desemnat să supravegheze distributia... Până la urmă, în fața pasiunii lui excesive pentru mine, tata mi-a divulgat povestea. Ca ultimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mereu la pândă, devin suportabile prin concretețe. Ca și cum realitatea, oricât s-ar dovedi de teribilă, este mult mai ambiguă, mai solubilă decât grozăviile pe care le imaginezi sau le aștepți. Li se împărțeau, acolo, în lagărul de prizonieri, căci erau prizonieri de război, ai războiului antisovietic, două cuburi mici de marmeladă pe o felie de pâine, zilnic. El fusese desemnat să supravegheze distributia... Până la urmă, în fața pasiunii lui excesive pentru mine, tata mi-a divulgat povestea. Ca ultimă armă de șantaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de pact al urgenței. Ținea în palma, ca într-un tub de reanimare, pitonul. Strâns, strans și era încordată. „Tudor, Tudor“, se auzi lamentarea. Susurul tânărparcă aspirase tot aerul încăperii. Nici o pâlpâire nu se mai auzea, nici o mișcare, doar respirația prizonierului. Degetele catifelate, mătăsoase, ritual lin lin. „Tudor, Tudor“, repetă, necunoscuta, alintarea. „Tudore“, așa însuflețea vrejul. Șarpele torid, tot mai erect în palma ei fluidă, magnetică. Înviat, puternic, sub descântecul vestalei. „Tudor, Tudor“, ritma, în transă. În genunchi acum, ca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
există mereu, În cazul regiei ruse, obsesia descendenței, aderăm la convingerea aceluiași mare englez, că „s-a format la școala dură a sistemului sovietic, În fața căruia nu a cedat o clipă.[...] A preluat ce era mai bun, fără să devină prizonierul unei metode sau doctrine”. Nu e ușor; nu e nici greu. În fond, de ce trebuie să depistăm, mereu, din cine se trage artistul? Poate, În unele cazuri, se trage...din el Însuși! Despre Stanislavski, regizorul contemporan, În mod firesc, spune
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
de grasă. După un timp destul de lung, simțim nevoia de aer și respirăm adânc. Mă desprind puțin din îmbrățișarea lui și mă întind lângă el, într-o pasageră stare de semiconștiență. Stăm așa, față în față, zâmbind prostește, cu totul prizonieri obsesiei de a ne săruta, dar privindu-ne și trăgându-ne sufletul la răstimpuri. Ne simțim foarte fericiți și ne întrebăm uluiți cum de am avut șansa să ne găsim unul pe altul, să-l găsim pe cel care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
o fotografie demonstrativă dintr-o reclamă pentru „Noul Ajax lichid. Mai bun. Mai curat“. Contrastul dintre bucătăria imaculată și urletele de fiară sălbatică ce răzbat prin ușa bucătăriei este atât de cutremurător, că nu reușesc să-mi cred ochilor. Suntem prizonieri într-o bucătărie, cu o femeie turbată încercând să intre peste noi - o scenă de film horror. Urletele doamnei Jim ne fac să bănuim că, dacă ar putea, ne-ar sugruma cu mâinile goale. Și poate doar Jennifer cu notele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
tot, dacă se poate. Eram tânăr spuse Satelitu când am dislocat cătunul din pământul înghețat, elanii, mai mulți decât copacii, erau împușcați de soldați, nu pentru că vreun deportat încerca să evadeze legat cu metrul curelei de coarnele lor, ci pentru că prizonierii trebuiau să mănânce bine, ca să aibă forță la tractat și noi mâncam evadați fierți în fasolea lor multicoloră, iar rușii carnea divină de elan, așa cum divină era pentru ei fresca de pe zidul de granit din care ne sfidau cei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
apăr pe Mioara, cu toate că nu merita atâta protecție. Am iertat-o, deși nu uitasem că mă învăluise ca pe un vierme de mătase într-un cocon din care nu puteam nici să văd, nici să mai aud. Gogoașa mă făcuse prizonierul propriilor mele controverse. Un hățiș țesut încet și sistematic destinat mătăsii celei mai fine, dar fără să-mi dau seama că țesătorul eram eu. De ce mă cauți Mioara? Îmi caut sufletul, nu e la tine? Era iarnă și gerul pictase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mănâncă magia din partitura eternă a pământului, în noaptea aceasta notele având o armonie specială, ceva mai tulburătoare decât o naștere, mai misterioasă decât o înviere. Sinele lor bănuia că a venit primăvara, deși abia se înstăpânise vara. Un greiere, prizonier veșnic iubirii pentru soția pe care o furase de acasă pe când abia trecea în clasa a V-a pentru ca, iată, acum să serbeze, peste două veri de lăutărie, Nunta de Argint, încerca să-și acordeze instrumentul cu ALTTONUL, dar iubițica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Vroia să mă ajute. Ochii ăia cafenii nu m-au mințit până acum și nu o făceau nici acum. Era depășită de situație. Era tulburată. Ea trebuia liniștită, nu eu. Mă simt captiv în propriul meu corp, Ana. Mă simt prizonier în propria mea minte. E teribil! Chiar și acești pereți se prăbușesc câteodată peste mine și mă întemnițează sub ruinele lor. Ceea ce se întâmplă acum topește gratiile închisorii mele. Simt asta. Sunt bucuros, căci pot simți un sentiment de libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]