14,215 matches
-
trebuie să fie apreciate; și chiar, fără ele, nu ne-am distra pe socoteala lui. Să fie plasată această distracție în caracterul unui om rău la suflet și fără niciun merit, și să vedem atunci dacă mai găsim ceva de râs în asta! Ea ar fi neplăcută, respingătoare, odioasă, dar nicidecum rizibilă. Comedia își propune să corecteze prin râs, și nu prin bătaie de joc, și nu-și propune să corecteze exact defectele de care ne face să râdem, nici numai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această distracție în caracterul unui om rău la suflet și fără niciun merit, și să vedem atunci dacă mai găsim ceva de râs în asta! Ea ar fi neplăcută, respingătoare, odioasă, dar nicidecum rizibilă. Comedia își propune să corecteze prin râs, și nu prin bătaie de joc, și nu-și propune să corecteze exact defectele de care ne face să râdem, nici numai persoanele la care găsim aceste defecte rizibile. Adevăratul folos al ei, utilitatea ei generală, constă chiar în râs
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
râs, și nu prin bătaie de joc, și nu-și propune să corecteze exact defectele de care ne face să râdem, nici numai persoanele la care găsim aceste defecte rizibile. Adevăratul folos al ei, utilitatea ei generală, constă chiar în râs, în exercițiul pe care ni-l facilitează de a simți ridicolul, de a-l descoperi ușor și repede, sub deghizamentul pasiunii și al modei, în toate combinațiile în care se amestecă cu alte calități încă și mai rele, sau chiar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mai rele, sau chiar cu niște calități bune, și chiar în ridurile provocate de gravitatea solemnă. Să recunoaștem că Avarul lui Molière nu a îndreptat niciodată comportamentul vreunui avar, nici Jucătorul lui Regnard pe vreun jucător; să admitem că râsul nu poate corecta felul acesta de nebuni: cu atât mai rău pentru ei, și nu pentru comedie! Dacă ea nu poate vindeca boli disperate, este destul că-i întărește pe cei sănătoși. Avarul este plin de învățăminte chiar și pentru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-i cunoaștem pe oamenii cu care putem intra în coliziune, și să fim puși în gardă împotriva tuturor impresiilor unui exemplu. A te apăra este și un remediu prețios, iar morala nu posedă vreunul mai energic, mai eficace decât râsul." (Seara a 34-a) În ciuda acestei pledoarii în favoarea unirii râsului cu emoția, el este înclinat spre preferarea aspectului serios și spre ștergerea, pe cât se poate face, a momentelor hazlii din comedie, din cauza temperamentului său și din cauza misiunii moralizatoare pe care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
coliziune, și să fim puși în gardă împotriva tuturor impresiilor unui exemplu. A te apăra este și un remediu prețios, iar morala nu posedă vreunul mai energic, mai eficace decât râsul." (Seara a 34-a) În ciuda acestei pledoarii în favoarea unirii râsului cu emoția, el este înclinat spre preferarea aspectului serios și spre ștergerea, pe cât se poate face, a momentelor hazlii din comedie, din cauza temperamentului său și din cauza misiunii moralizatoare pe care o conferă teatrului. Făcând elogiul Tatălui de familie al lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
virtuozitatea comediantului, el descentrează interesul pentru joc către text, iar caracterului îi substituie tipul. Adept al Iluminismului, el concepe teatrul nu ca pe un divertisment, ci ca pe un loc de reflectare asupra moravurilor timpului său pe care vrea, prin râs, să le reformeze în același timp cu teatrul. Autor comic, el tratează mai ales despre comedie, dar reforma sa privește toate genurile. Pasionat de teatru încă din copilărie, acest autor dramatic ce ne-a lăsat, în afara unor livrete de operă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care le provoacă, cu convergența totului în tot, o viață care se angajează acolo în întregime, până la nebunia celor șaisprezece comedii într-un singur an, cu iluzia cea de pe urmă de "a schimba" imediat ceva." 4.3.2. Moralitatea râsului Singurul lucru îndreptat de Goldoni, în tabloul despre timpul său pe care-l prezintă spectatorului, sunt detaliile susceptibile să-l întristeze sau să-i șocheze simțul moral. Astfel se explică el asupra acestui lucru în Autorul către cititor, textul prefață
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mult. Comedia, care nu este decât o imitație a naturii, nu-și refuză sentimentele virtuoase și patetice, cu condiția să nu fie lipsită de aceste trăsături comice și ieșite în evidență care formează baza fundamentală a existenței sale. " Prin râs, el vrea să-l determine pe spectator să arunce o privire lucidă asupra societății timpului său. Cu privire la Trilogia viligiaturii, el scrie, în prefața primei din cele trei piese, Patima vilegiaturii: "...Personajele principale ale acestor trei reprezentări, care sunt tot timpul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ambiția celor neînsemnați este de a-i imita pe cei puternici, și acesta este aspectul ridicol pe care am căutat să-l pun în evidență, pentru a-l corecta dacă este posibil. "Goldoni evită tot timpul două excese, lacrimile și râsul farsei. El nu vrea să facă prea în profunzime apel la sensibilitatea spectatorului, care trebuie să-și păstreze judecata lucidă. Cât despre râs, lipsit la el de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în evidență, pentru a-l corecta dacă este posibil. "Goldoni evită tot timpul două excese, lacrimile și râsul farsei. El nu vrea să facă prea în profunzime apel la sensibilitatea spectatorului, care trebuie să-și păstreze judecata lucidă. Cât despre râs, lipsit la el de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și râsul farsei. El nu vrea să facă prea în profunzime apel la sensibilitatea spectatorului, care trebuie să-și păstreze judecata lucidă. Cât despre râs, lipsit la el de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el în Memorii, pronunțându-se împotriva comicului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
însemnatele sale manifestări în marile sărbători ale carnavalului cunoscute atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, în care valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre dinți, care nu mai este împărtășit de grupul social, ci răsună, lugubru, în solitudinea sufletului 90. Cuprinzând viața în toate dimensiunile ei, oricât ar fi ele de contradictorii, de la sublim la grotesc, drama atinge un adevăr profund, niciodată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
à la mode). El pregătește calea spre drama burgheză. Comedie. Termen sinonim cu teatru, din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea. Să mergi la comedie însemna să mergi la teatru. În sens modern, comedia este o piesă care provoacă râsul. Se disting în mod tradițional trei tipuri de comedie: comedia de intrigă, fertilă în peripeții, comedia de moravuri, satirică, comedia de caracter unde personajul este purtător al unei trăsături psihologice îngroșate nemăsurat. Comedie-balet. Gen mixt, situat la jumătatea drumului între
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajelor din comedia O scrisoare pierdută și în Boborul imprevizibila trecere din zonele spiritului în sfera materialității, ilustrează ideile bergsoniene despre comic. În acest context, Loredana Ilie avansează un nou concept operațional. Gândul formulat de Paul Zarifopol: Caragiale deține "vocația râsului ca artă și simțul comicului ca instinct fundamental" este transformat într-o edificatoare constantă a creației și a personalității caragialiene. Simțului comic îi este alăturat absurdul existențial. Incursiunea în apele specioase ale noțiunii are o "lacună". Absurdul nu se corelează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unui gest aleatoriu, unui incident oarecare, unei fizionomii sau intenționalități artistice semnificație comică, printr-o "răsturnare axiologică", în direcția minimalizării, ori a supralicitării valorice a insignifiantului. Asociat cu reiterarea ridicolului, instinctul comic exprimă distanțare, răceală afectivă, atitudine critică, spirit justițiar. Râsul lui Caragiale este corectiv, exprimat diferențiat în funcție de dimensiunile intrinsec specifice, cu bonomă înțelegere, cu răbufniri sarcastice, cu malițiozitate sau cruzime. Coroborând opiniile formulate de Șerban Cioculescu, Șt. Cazimir ș.a., Loredana Ilie dezvoltă ipoteza unei disponibilități "socratice" în structura psihică a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Feciorul, Sergentul, Impiegatul, Aprodul etc., procedeu preluat de Eugen Ionescu în Lecția, Delir în doi, O fată de măritat. Toate caracterizate prin "dezarticularea limbajului". Modernitatea intrinsecă a prozei și a dramaturgiei, particularitățile intrigii, distorsiunea limbajului, conflictul dintre individ și sistem, râsul "crispat, înghețat", asemănător cu râsul din farsa tragică, modernă pledează pentru situarea dramaturgiei lui Caragiale "la o distanță aproximativ egală" între piesele clasice și dramaturgia absurdului. Aceeași mutație s-a produs la nivelul tipologiei. Specificitatea personajului clasic consta în consecvența
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
procedeu preluat de Eugen Ionescu în Lecția, Delir în doi, O fată de măritat. Toate caracterizate prin "dezarticularea limbajului". Modernitatea intrinsecă a prozei și a dramaturgiei, particularitățile intrigii, distorsiunea limbajului, conflictul dintre individ și sistem, râsul "crispat, înghețat", asemănător cu râsul din farsa tragică, modernă pledează pentru situarea dramaturgiei lui Caragiale "la o distanță aproximativ egală" între piesele clasice și dramaturgia absurdului. Aceeași mutație s-a produs la nivelul tipologiei. Specificitatea personajului clasic consta în consecvența devenirii temporale. Caragiale și Eugen
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la cele neurofiziologice, psihologice, psihanalitice și, bineînțeles, la cele istorice, estetice și literare. În acest sens, trebuie să amintim că meditațiile filosofilor pe această temă s-au concretizat în câteva formulări teoretice de prestigiu care explicitează mecanismul de producere a râsului prin intermediul comicului estetic. Cea mai veche este teoria sentimentului de superioritate a celui care râde, teorie derivată chiar din concepția lui Aristotel asupra comicului văzut ca "un defect sau o urâțenie" în contrast cu armonia și ordinea ideală dar care poate provoca
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin intermediul comicului estetic. Cea mai veche este teoria sentimentului de superioritate a celui care râde, teorie derivată chiar din concepția lui Aristotel asupra comicului văzut ca "un defect sau o urâțenie" în contrast cu armonia și ordinea ideală dar care poate provoca râsul dacă este "fără durere" sau "vătămare" (Aristotel, Poetica, V, 1449 a). Cicero, Quintilian și mult mai târziu, Descartes și în special Thomas Hobbes (Human Nature, 1651) dezvoltă decisiv teoria râsului declanșat la descoperirea infirmităților altuia, față de care este evidențiată abilitatea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
urâțenie" în contrast cu armonia și ordinea ideală dar care poate provoca râsul dacă este "fără durere" sau "vătămare" (Aristotel, Poetica, V, 1449 a). Cicero, Quintilian și mult mai târziu, Descartes și în special Thomas Hobbes (Human Nature, 1651) dezvoltă decisiv teoria râsului declanșat la descoperirea infirmităților altuia, față de care este evidențiată abilitatea receptorului justificând prin revelația propriei "sudden glory", triumful său narcisist 3. La distanță de două secole, psihologul scoțian Alexandre Bain identifică nu doar sentimentul de superioritate morală și spirituală a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
receptorului justificând prin revelația propriei "sudden glory", triumful său narcisist 3. La distanță de două secole, psihologul scoțian Alexandre Bain identifică nu doar sentimentul de superioritate morală și spirituală a subiectului, ci și inferioritatea obiectului ca fiind esențiale pentru producerea râsului comic, mai exact, factorul declanșator poate fi devalorizarea, înjosirea unui lucru sau a unei persoane care impunea respect.4 O altă nuanțare importantă a acestei teorii este dată de concepția lui Bergson. Încă din primele pagini ale studiului său, filosoful
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate fi devalorizarea, înjosirea unui lucru sau a unei persoane care impunea respect.4 O altă nuanțare importantă a acestei teorii este dată de concepția lui Bergson. Încă din primele pagini ale studiului său, filosoful francez preciza multipla funcționalitate a râsului. Acesta nu doar marchează superioritatea prin ridiculizare, ci și corijează defectele, fiind în măsură să reprime automatismele care amenință armonia socială: "Orice rigiditate a caracterului, referitoare la spirit sau la corp, va fi deci suspectă pentru societate, pentru că va fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
societatea nu poate interveni aici printr-o constrângere materială, căci nu este vizată latura materială. Ea se află în prezența a ceva ce o neliniștește, dar cu titlul numai de simptom de-abia de o amenințare, cel mult un gest. Râsul trebuie să fie de acest gen, un fel de gest social"5. Pe de altă parte, asocierea comicului cu râsul produs de percepția neprevăzutului, a anormalului, a dezacordului între concept și realitate, în definitiv a nonsensului condiției noastre sau a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]