11,679 matches
-
termenul nostru de ședere pe pământ numărul îngerilor care păzesc tranșee să-ți povestesc despre timp, cum s-a defectat întrerupătorul despre peșteri. înăuntrul meu și unde pleacă trenurile după noi mai bine să-ți povestesc bucuriile întinse pe față. rănile mele cresc trupuri tu stai. eu am obosit Marin VOICU <biography> Născut pe 2 Martie 1951, în Roșiorii de Vede, jud. Teleorman. Studii: Liceul din Roșiorii de Vede; Universitatea Spiru Haret, Facultatea de psihologie sociologie din București, Institutul de Studii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să înot dar eu nu lupt cu valurile eu le îmblânzesc vorbind apei mi-am construit un oraș plutitor dimineața mă ridic din nisipurile tale să admir amazoanele și caii marea cum se dă peste cap cum țipă într-o rană dedesubt tu închizi și deschizi ochii stropii te lovesc ca într-un moment erotic răspunsul așteptat aș fi vrut să știu ce ești când nu îți sunt și ce viitor e acesta care nu stă în vârful cuvintelor numai în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
l-a frământat! Violeta DEMINESCU Silviu Guga unic vers universul poezia lui Dumnezeu prin care lumea vers unic s-a făcut apoi noi i-am scos ochii lăsând-o oarbă de cântec și nu vedeți după cum nu se vede adâncimea rănii sub cicatrice poem în alb și fir cusut de mână străbunicii mele n-am văzut niciodată pietre plângând știu doar sunete venind dinspre ziduri ca din odaia mică în care aștepta să moară ședeam pe trepte cu ochii-n ochii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fulger prin ochii furtunii îmi spuneai apoi mi-ai dezbrăcat inima în fața lumii cum îmi adunai părul în pumni să-l săruți dând deoparte iubirea cu grija cu care pregătești gâtul pentru tăiere o vreme doar fluturii mi-au oblojit rana în aripile lor și-n florile de piatră din râu se reflecta uitarea ca o fericire unică acum ai privirile bolnave de timp de mine visele îmi spun că le dor ochii de mâini care le frământă iar ca pe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
casă-n cale: Poarta-i largă, alb cerdacul Și-nflorit tot liliacul. Mândra-și coase-n flori cerguța, Raza-i mângâie cosița. Spune-i să nu zăbovească Și de grabă să pornească, Și s-aducă trei smicele. Să-i lege rana cu ele, Sângele să se oprească, Badea să se-nzdrăvenească. Baciul merse și ajunse, În ogradă el pătrunse Și povestea mioriței O istorisi băciței. Când aude mândra, sare Pe un cal de foc răsare, Surpă dealul tot călare. Mândrul roib
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mândra, sare Pe un cal de foc răsare, Surpă dealul tot călare. Mândrul roib e tot o spumă, Parcă-ar fi bătut de brumă. Când ajunge gându-i plânge, Pe voinic la piept îl strânge Și cu mâna ei ușoară Rana toată-i înfășoară Și apoi, până dau zorii, Ea-i sărută ochișorii Și-i mai pune trei smicele, Să se vindece cu ele. Dar nu asta-i vindecarea Cât mai mult îmbrățișarea Capul ea pe braț îl ține, Să-l
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de mânuță, Înspre răsărit, spre mare. Mai ții tu minte, drag copil? Îți mai amintești de noi? Când îți va fi mai greu Oare faci pași înapoi? Dacă da sau dacă nu, Răspunsul ți-l vei da doar tu. Printre răni și prin durere, Tu vei căpăta putere. Minciuni O, minciună, tu pe lume Ai venit să ne orbești! Să crești flori fără culoare Pe sub bolțile cerești. Să pictezi în albul nostru Cu însutite acuarele, Mii de nuferi albi și galbeni
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
speranța că, Într-o zi, Voi desena sublim. Nisipuri mișcătoare Nu pot să mă înalț, Dar sigur pot să-ncerc să văd Dincolo de tot ce pot simți, Căci eu nu mai vreau Să doară de fiecare dată Ca o ultimă rană, dar care Niciodată Nu se închide, Dar din care nici sângele nu mai curge. Nu se poate vedea, Nu se vorbește despre ea, Deci o putem ignora, Ne prefacem că nu se știe Că există undeva sentimentul de ură. Din
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
grea a zilelor ce te-au răpit de lângă noi. Ori poate noaptea rece te-ar putea atinge și-ar stinge veșnic căldura sufletului tău. Știu că și în sufletul tău cocorii s-au grăbit spre alte lumi și au lăsat răni deschise și regrete mai adânci ca mările de ape și de stele. Bunico, mi-e așa de frică și-atâta foame de alte țărmuri, atâta sete de depărtări tremură în mine. Ce pot să fac, cum să-mi aleg calea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a putea ca împreună să străbată drumul anevoios și ascuns al vieții. Cîmpean Flavia, clasa a VI-a Școala „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca Cluj profesor coordonator Gabor Elena Dans cu îngerii Un înger alb, ca sticla, cosea cu fir de viață rana sângerândă a cerului. Și eu simțeam că am aripi din vise de mult uitate. Cu ele dansam în gânduri, pluteam prin temătorii nori, iar pădurilor cântătoare le dădeam glasul tăcerii. Vedeam cum umbre fugarnice mă înconjurau și mă salutau. Îngerii
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Universului, o bucată policromă din pulberea de stele ce călătorește rătăcită prin cosmos, umplând zadarnic inertul bloc de vid cu care a fost blestemată închisoarea astrală în ceasul zidirii sale. Defila în fața miliardelor de suflete pecetluite cu stindardul pierzării, vindecând rănile reci pe care vacarmul surd, venit de nicăieri, le lăsa îngreunând existența a tot ceea ce voia a se numi viață în inima Universului. Eșuată acum pe o nouă planetă, forma sa divină este prea bine ascunsă sub seaca înfățișare pământeană
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o bibliotecă a Universului. Îmi imaginez cum undeva, într-o margine liniștită de cer există acest locaș al trecutului. Aici s-ar afla întreaga evoluție a lumilor. Printre alte ființe neștiute, ne aflăm și noi, pământenii, cu florile și cu rănile noastre. Totul este imortalizat acolo, în cele mai mici amănunte. Nu lipsesc nici eu, fata cu ochii de viorele. Dacă un locuitor al altei planete ar dori să ,,citească” despre mine, ar împrumuta o carte, cartea nu trebuie să dispară
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nedumerită. MÎinile, Morineau! preciză Lucas, fluturîndu-și-le pe ale lui pe sub nasul jandarmului, ca o marionetă. Le ambalezi! În timp ce Stéphane se supunea cu acea febrilitate care caracterizează lipsa de siguranță, Lucas dădu la o parte părul victimei, lipicios de la sîngele Închegat. Rana era situată În partea dindărăt a capului, acolo unde chelia În formare dădea la iveală pielea mai deschisă la culoare a craniului. Era gata să jure că Yves și Gildas fueseră uciși În același mod. Tocmai lăsa capul victimei la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
starea aceea. Douăzeci de minute mai tîrziu, nu mai rămăsese din drama care se petrecuse În spălătoria hotelului decît arcada cu grijă acoperită cu leucoplast. Peste cîteva zile, nu se va mai observa nimic. Însă tînăra femeie știa că adevăratele răni vor avea nevoie de mult mai mult timp ca să se cicatrizeze. Ieșea din lift cînd Îi zări pe Jeanne și pe Christian așezați În sufrageria goală. Complot. Acesta a fost cuvîntul care Îi veni spontan În minte. De fapt chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o șoaptă că, de la moartea soției lui, fratele ei nu mai suporta Înmormîntările, probabil că Își Îneca durerea În vreun ungher oarecare. Aruncîndu-le o privire mustrătoare, Jeanne le făcu semn să tacă. Marie primi răceala acelei priviri ca pe o rană care se suprapuse peste suferința ei, se clătină pe picioare. Jeanne Își strecură atunci brațul pe sub cel al fetei ei și o luă blînd de mînă. Surprinsă și bulversată de gestul afectuos pe care nu-l mai aștepta, Marie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
trebuit să vină să-mi povestească totul? - Despre ce vorbești? Yvonne dădu din cap cu compătimire. - Trebuie să te odihnești, fetițo... Biata de ea, după tot ce a Îndurat: moartea lui Gildas, cea a lui Nicolas... VÎrîse adînc cuțitul În rană, cu cruzime, nu exista o mai bună strategie pentru a evita să răspundă Întrebării tinerei femei. Lucas simți o străfulgerare de ură, dar durerea neîncrezătoare pe care o citi pe chipul Mariei Îl străpunse. - Nicolas?... Nu... Nu, nu el... O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
niciodată nimic la Loto? Mulțumesc, Franck. Nu sufla o vorbă Mariei deocamdată. Salut. Respiră adînc, reflectă o clipă, apoi se Îndreptă spre mașina de teren. Dacă exista o persoană care știa unde se putea refugia Marie ca să-și oblojească singură rănile, aceea era tatăl ei. Milic Îl văzu apropiindu-se. Calm, Îl ascultă pe polițist, care Îi spunea că o caută pe Marie pentru treburile legate de anchetă. Bătrînul pescar rămase tăcut, ca și cum ar mai fi așteptat ceva. - Nu-mi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a fiicei Yvonnei. - E nemaipomenit cît Îi semeni, zise ea. Aceeași morgă. Același dispreț. - Las-o pe maică-mea În afara acestor lucruri! - Vorbeam de tatăl tău, Arthus. Gwen se ridică, roșie de mînie: - Puțin Îți pasă că răsucești cuțitul În rană, numai să-ți atingi scopurile, nu-i așa? Ei bine, o să afli murdarul tău adevăr! Da, eram pe faleză În noaptea aia, cu frații tăi, cu Yves și cu Christian. Deși era pregătită să-l audă, numele logodnicului ei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aveați Întîlnire... - Incredibil! Ce ticăloasă! Chiar și moartă tot Îmi aduce ponoase!... Da’ ia stați un pic, și eu am fost agresat, am fost bătut cu sălbăticie, dar de asta nici că vă pasă... - N-ai nici o urmă, nici de rană, nici de lovitură, cum explici acest lucru? PM, exasperat, făcu atunci o adevărată criză. Începu să zbiere: - Nu pricep! Nu pricep o iotă din toată povestea asta smintită! La urma urmei, e rolul vostru să pricepeți, ce dracu’! Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aruncă o privire neliniștită și interveni rapid. - Mi-i poți descrie mai exact pe naufragiați? - Cei doi tineri erau roșcovani, semănau unul cu altul. Fata era frumoasă, avea un păr lung și negru foarte frumos..., dar eu vedeam mai ales rana adîncă de la gîtul ei, și tot sîngele ăla... Am fost bolnavă de toate cîte am văzut, iar bietul Pierric la fel, pentru că și el a văzut... Se Întrerupse brusc, Lucas și Marie schimbară o privire. - L-ai lăsat pe fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de munte și, deodată, observ într-o văgăună un tânăr ce agoniza. Judecând după finețea trăsăturilor și suplețea oaselor, nu putea fi decât de os domnesc. Deasupra lui roia o zână ce-i aducea pe rând ierburi să-i vindece rănile. "Lovește aici cu cornul!" mi-a poruncit zâna. "De două zile zace aici, fără să bea un strop de apă." Recunoscându-l îndată pe Făt-Frumos, am făcut ce mi-a poruncit zâna și a țâșnit izvor din piatră seacă, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ele, pentru a le dibui sensul. În felul acesta va învăța mai mult despre programul ei de autodistrugere, despre ce s-a petrecut în capul ei toți anii, ce anume a rănit-o interior atât de tare, atât de brutal. Rănile exterioare se pot vindeca repede, cu aer, dar nu cele interioare, care trăiesc într-un vid absolut, în golul interior. Acolo cresc și proliferează; când ești totul o rană pe dinăuntru, vindecarea nici nu mai știe de unde să înceapă, încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
anume a rănit-o interior atât de tare, atât de brutal. Rănile exterioare se pot vindeca repede, cu aer, dar nu cele interioare, care trăiesc într-un vid absolut, în golul interior. Acolo cresc și proliferează; când ești totul o rană pe dinăuntru, vindecarea nici nu mai știe de unde să înceapă, încotro s-o ia. Atunci, știi deja, simți că ai devenit un cadavru viu și îți dorești moartea, resemnat sau nu. A dormit și a visat un trandafir superb, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de 500 g, ca pe o sarcină într-o lună înaintată, a fost operată vizibil în holul "Casei", în văzul tuturor și al televiziunii din Noua Zeelandă. Apa fluidizată din camerele de curenți pare să-i fi dezinfectat și închis rapid rana, căci după 24 de ore o regăsim în holul "Casei", rugându-se și, probabil, aducând mulțumiri entităților, în fața triunghiului "cunoașterii", simbol al "Casei de Dom Ignacio". El stă agățat pe peretele de răsărit al holului și circumscrie un spațiu sacru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
luptă cu animalele furioase, și puii de lup cu mamele lor. Au scăpat nevătămați, căci animalele pădurii nu le doreau răul; căutaseră doar să trăiască cu toții sub același soare. S-au strîns laolaltă lupii rămași, ca să-și aline unul altuia rănile trupurilor și ale sufletelor pustiite. Și au înțeles. Începînd de atunci, urmau să împartă pe veci pădurea, leagănul înaintașilor lor, cu celelalte animale... CAPITOLUL 1 Lupino [i haita -L upino, Lupino, unde ești? Of, nu aud nimic de răul vostru
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]