19,920 matches
-
un mai vechi colaborator de la Insula și Simbolul — Th. Solacolu. Prezența surprinzătoare a lui Ion I.C. Brătianu, adevărată bête noire a publicistului politic Ion Vinea, este motivată ironic: premierul liberal îl atacă printr-o scrisoare extrem de acidă pe Barbu Ștefănescu-Delavrancea, acuzat de a fi publicat secrete diplomatice („Bilet domnului Delavrancea“): „dece atîta deranj, domnule Ștefănescu, ca să tipărești răvașele d-tale în Epoca. Mai bine lăsai pe gazetari să scrie de-ale lor cum sînt ei, tot au mai mult meșteșug la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Adrian Maniu, semnate N. Davidescu. Ne mirăm de stăruința greșelii și de răbdarea D-lui N. Davidescu, care tolerează ca Adrian Maniu să-i adopte numele — sub pseudonim”. Într-o notă publicată în Cronica argheziană din 1916, Vinea îl va acuza pe N. Davidescu — „un vechi recidivist” — de plagiat după D’Annunzio... În schimb, atacul „Jurnalului...“ la adresa lui O. Densusianu nu oferă nici o surpriză: „Vieața nouă de sub direcția cunoscutului filolog Ovid Densusianu continuă să apară spre a dovedi că D-l Ervin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Constantin Argetoianu, a conservator-democratului Take Ionescu, combate Constituția liberală din 1923, ironizează acid „mecenatul” regal și literatura Reginei Maria („cea mai propagandistă dintre regine”, v. „Coroana și literatura“, nr. 39-40) și ia în mod consecvent apărarea intelectualilor și politicienilor acuzați de colaboraționism cu ocupantul german în timpul Primului Război Mondial, sub guvernarea liberalilor. O făcuse mai demult, alături de el, și B. Fundoianu, în Chemarea, nr. 17, 20 februarie 1918 („Tudor Arghezi“), unde afirma - în apărarea „trădătorului” Tudor Arghezi - că acesta „ne-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mentor socialist de la Facla (unde Vinea îl va însoți) și Rampa, apoi, în timpul Primului Război Mondial, de la Chemarea (apărută, din cauza cenzurii, sub diverse titulaturi: Torța, Depeșa, Clopotul). Ca urmare a unei campanii duse împotriva Constituției din 1923 și a Regelui Ferdinand I (acuzat de a fi adus la putere dinastia „plutocrată” a Brătienilor), Cocea va fi condamnat pentru lezmajestate, iar Vinea ține să îi ia apărarea și în paginile Contimporanului („Cocea și pisma dinastică“, nr. 43), făcîndu-i ulterior un portret complex: reorganizator al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
departe cele mai consistente și mai articulate teoretic sînt însă textele lui Marcel Iancu („Arhitectura nouă“, respectiv „Constructivism și arhitectură“). Ambele pledează pentru un „nou clasicism” constructivist. „Arhitectura nouă“ se deschide cu un refuz al „individualismului romantic” în artele plastice, acuzat de a fi sfărîmat „unitatea atotcuprinzătoare” a arhitecturii așa cum se înfățișa în vremea Renașterii. Trecînd în revistă „manifestul artiștilor radicali din 1918” și manifestul grupării olandeze De Stijl, apoi noile realizări arhitectonice din Rusia și Germania, Iancu recapitulează programul „revoluției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
depășirea obstacolului limbii o reprezintă, în aceste condiții, expatrierea, o soluție pe care Vinea (spre deosebire de Fundoianu, Tzara, Panait Istrati sau Brâncuși) nu a ales-o, dar pe care - în opoziție cu tradiționaliștii - nu o vede în contradicție cu specificul autohton. Acuzînd „marea mizerie care a pricinuit acest început de exod al talentului românesc în alte limbi și în alte țări”, autorul apreciază că „scriitorii români nu și-au sacrificat, înstrăinîndu-se, caracteristica lor națională, Isvor al d-nei Bibescu, Chira și puțin cunoscuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grupul belgian din jurul revistei 7 Arts și prezentat cu ocazia Expoziției de artă de la Paris. Protestînd față de marginalizarea/excluderea artei noi, grupul milita pentru o colaborare mai susținută între reprezentanții diferitelor avangarde europene (expoziții itinerante, cărți realizate în colaborare etc.). Acuzînd la rîndul lor administrația pentru cultură din România că, la aceeași expoziție, a promovat doar reprezentanți ai artei tradiționaliste autohtone, integraliștii își exprimă „adeziunea deplină” la inițiativa belgiană: „Considerăm oricum necesar, ca o legătură importantă, schimbul de mijloace de popularizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
știu. Eu nu sînt un militant (...) Comunism sau capitalism — iată două lucruri care crezute într-un fel puteau face liniștea și tăria unui suflet, iar crezute într-alt fel dezorganizarea sa. Atîta lucru mă interesează. Spirit nepolitic — ce vreți?”. Inconsecvență? Acuzată de „contradicții” ideologice, redacția Contimporanului ține să precizeze într-o notiță din nr. 87: „Ne luăm totuși răspunderea tuturor contradicțiilor”... * În paginile revistei Integral nu există referiri politice la fascismul italian. Reținem doar receptarea estetică - entuziastă - a futurismului și elogiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și al Florilor de mătase, l-am văzut încercînd maturități ingenue în foiletoane scrise cu biberonul și mai știm că dacă numele lui n-ar ascunde o circumcizie - fiindcă scrie sub potcoava ortodoxă a dlui Nae Ionescu - ne-ar fi acuzat de izraelitism”. Iar o notiță din nr. 14 își extinde raza de atac: „Pentru M. Sebastian, Romulus Dianu, Sergiu Dan și ceilalți ucenici imunzi, cea mai francă și rapidă expediție”. Există și lovituri mai subtile, dar nu mai puțin eficiente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au avut un caracter politic și militant-social mult mai marcat. Reprimarea lor de către regimul militaro-naționalist al lui Horthy a fost cu atît mai dură cu cît — deși aflat la un moment dat în conflict cu Béla Kun — Kassák a fost acuzat, împreună cu colegii săi, de activism bolșevic. Emigrarea în capitala austriacă a avut însă un rol mai mult decît benefic în „deprovincializarea” avangardei artistice maghiare, mediul cultural german introducînd-o — practic — direct în circuitul european de valori: „Astăzi, nu numai că poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dată, refugiat în Franța, iar revista sa — interzisă în Serbia): „Zenit «interdit en Serbie». Nu e nici pornografică, nici subversivă. Pur și simplu o revistă de artă nouă. Director Liubomir Mitzitch. Mitzitch, ne spune fluturele volant al revistei, a fost acuzat de „zenitism”, adică de contagiune cu ideile cari au făcut revoluțiunea rusească. Ni se aduce la cunoștință că „Jugoslavia e pseudonimul Serbiei” și că, oficial, poetul Mitzitch refugiat în Franța are fișa penală extrem de amuzant concepută: „Liubomir Mitzitch, nebun în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ne spune că stărue ca o grupare temeinică. D. Mițici în « Îți mulțumesc, frumoasa mea Serbie» deplînge evoluția națiunei sale, care trebuie să suporte parazitologia culturală, menținută de stat, care n’a creat decît o superficială și hibridă Serbie spirituală. Acuză toată organizarea academică, neputință pastișoare a statului, opunînd revoluția zenitistă, gîndirea nouă a Serbiei de mîine. Din cauza acestui articol revista a fost confiscată de poliția Belgradului. Lipsiți în mare parte de plastică — reprezentată prin singurul indigen Jo Klek — Zenit desfășoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca Contimporanul, ce parcă sînt scrise în cămășile de forță de la Mărcuța” (M. Dragomirescu, Critică, II, Editura Institutului de Literatură, 1928, p. 294). Sesizînd introducerea în textul final a unor puncte de vedere eretice față de propria poziție, coordonatorul l-a acuzat pe Emilian de „trădare” și „ingratitudine”. Ceea ce nu l-a împiedicat să îl propună, peste puțină vreme, drept succesor al său la Catedră... Într-o anchetă a revistei Licăriri (nr. 8-10, februarie 1931), Dragomirescu - căruia Marcel iancu îi va desena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înțelegerii. Dacă și astfel anumite detritusuri vor cădea dincolo de ea, nu e vina noastră”; p. 167: „nu este o punere la punct a acestor doctrine, ci evidențierea fenomenului de criză spirituală în țara noastră” etc). Însă cine se scuză se acuză, iar cronica lui Perpessicius pe marginea cărții spune ceea ce era de spus: „precauțiile acestea erau cu atît mai inutile cu cît, dacă Anarhismul poetic are o calitate, apoi este aceea că întreaga exegeză a d-lui Const. I. Emilian vădește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
forma unor improvizații teatrale în cafenele. Ciprian va merge pînă la a-l imortaliza pe Demetru Demetrescu-Buzău, sub numele Ciriviș (porecla lui din liceu), ca erou principal în piesa Capul de rățoi (1940), după ce, cu 12 ani în urmă, fusese acuzat de Arghezi pentru vina - imaginară - de a-i fi „furat” defunctului piesa de succes Omul cu mîrțoaga! În ceea ce-l privește pe Ciriviș, acesta apare ca un personaj cvasimitologic, șef al unei confrerii parodic-subversive care-și propune să reabiliteze libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardei românești nu putea lipsi, desigur, din discursul de legitimare al „contimporanului” Ion Vinea... Tudor Arghezi, „botezătorul” Postum, Urmuz intră cu adevărat în atenția publicului printr-un mic scandal de presă, înscenat - postum - de către nașul său literar Tudor Arghezi. Acesta acuzase, într-un „medalion” din Bilete de papagal, I, nr. 16, 19 februarie 1928, un presupus plagiat după Urmuz în cazul piesei Omul cu mîrțoaga de George Ciprian. Avizat, dramaturgul îi va răspunde cu umor, semnînd... Demetru Dem. Demetrescu-Buzău... „Scandalul” - foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai greu de sesizat și de gustat”). Apar și „emuli” urmuzieni: de la epigoni fără har precum Moldov și Madda Holda (Magdalena Binder, sora lui Sașa Pană) pînă la autori afini precum Jacques G. Costin, Grigore Cugler sau Jonathan X. Uranus. Acuzat de epigonism, ultimul va simți nevoia să se delimiteze de model („Către Ionathan X. Uranus, autorul lui Totog”) în Bilete de papagal, nr. 435, 11 iulie 1929, p.3., apud. Ionathan X. Uranus, În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau un catalizator pentru propria lor vocație”. Al. George concede că Urmuz a fost un scriitor „important”, dar... în sensul dat de Paul Valéry (adică nu neapărat „valoros”, ci „semnificativ”): un tip „steril și inovator”. Nu lipsește din galantar nici acuza de „patologie” (e drept, „artistică”). Iar concluzia e ferm depreciativă: „Tot ce e valoros în Urmuz este astfel pentru că a fost valorificat de alții”. Grila eseistului este una clasicizantă, avînd în centru „marea literatură” și figura geniului-creator-de-opere-monumentale, închise. În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi să facem asta cînd o să-ți amintești tu că ești adult și că nu trebuie să dai mereu fuga la mami după ajutor și că nu e musai ca mami să știe tot ce se petrece Între noi? — Mă acuzi mereu că am o familie cu probleme, Îmi aruncă el În față, dar nici tu nu ești tocmai În stare să vorbești despre relații normale cu mama ta, nu-i așa? — Ticălosule, șoptesc eu dintr-odată, cu lacrimi În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ceva mai fermă a limitelor ca să ne putem Întoarce cu toții la joaca de-a familia perfectă și fericită. Astfel, În weekendul ăsta, Dan va merge, ca de obicei, la prînz la ai lui. Eu n-am nici un chef să fiu acuzată de ambele noastre absențe și, În plus, Fran m-a invitat la ea la masă. Oricît mi-ar plăcea să fac parte dintr-un cuplu, sînt unele tradiții care Îmi lipsesc. Prînzul duminical, luat o dată la două săptămîni cu Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
brațe, apoi se retrage pentru a mă Îmbrățișa și pe mine. Nu pot să cred, rostește ea printre lacrimi. Nu-i de mirare că te-ai Îngrășat atît de mult! — O, mersi, Linda. Soacră-mea n-ar putea fi nicicînd acuzată că nu știe ce să spună. Dar ar fi trebuit să-mi dau seama, zice ea cu un surîs Întipărit pe chip și ștergîndu-și ochii. Nu-mi vine să cred că nu am ghicit și că ați ținut totul secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și aici un destin, Galilei. ― Din păcate, sunt cam mulți procurori pe lume. Prea mulți. Cum încerci să te explici, ridică piatra. Și te lovesc înainte de a auzi ce spui. Asta îi face fericiți. Pentru ei e un merit să acuze, să jignească, să-și arate dezaprobarea. Știi ce am înțeles în ultimii ani? Că mizantropia nu se poate învăța departe de oameni. ― Nu cumva ai devenit mizantrop? ― Dacă n-am devenit, nu mai am mult. Și e, exclusiv, meritul meu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler[Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o zi, s-ar fi repezit să înjunghie un servitor care intrase în odaia lui, socotindu-l spion, și dacă n-ar fi sărit alți servitori, auzind țipete, l-ar fi ucis, se zice. Intrat într-o mănăstire, i-a acuzat și pe călugări că urmăreau să-l otrăvească. Se simțea prizonier, făcea crize de plâns și fugea, nu știa singur de ce anume. Colecționa crucifixe, trăia cu spaima că va fi denunțat Inchiziției, și a sfârșit prin a se duce singur
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler[Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Atotputernic crease trupul ca pe o teacă a sufletului. Chiar și lui Teja, care nu vedea vreo deosebire între aur și fecale, i-ar fi lipsit curajul să pună pâine sfințită în troaca unui porc. Ar fi putut să fie acuzat de erezie, ca discipol al lui Mani. Nu vreau să stărui însă în aceste bănuieli, căci și eu am crezut mult timp despre cunoaștere că ar fi calea spre mântuire și m-am mânjit cu astfel de erezii gnostice. Judecătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din Cividale. Nu vreau să caut scuze și voi continua să scriu la fel: faptele, așa cum le-am trăit, și nu potrivindu-le cu ceea ce cred și sunt astăzi. Pentru unii, cuvintele mele vor fi motiv de scandal, voi fi acuzat de erezie și de obscenitate, precum și de minciună. Nu mă interesează, fiindcă, în cronica aceasta, Cel de Sus o știe, stă scris doar adevărul despre întâmplările al căror martor am fost. Și vreau să încep prin a spune cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]