11,537 matches
-
deasupra tuturor. Este cel dintâi dintre români, Împlinirea supremă a geniului românesc. Cel puțin, așa se prezintă mitul... Într-o Românie care s-a identificat atâta vreme cu civilizația ei rurală, Eminescu apare ca o imagine transfigurată a țăranului român etern. Deși și-a desăvârșit formația la Viena și Berlin și a fost incontestabil Înrâurit de lirica și filozofia germane, Eminescu a rămas un „om al pământului“ și al esențelor elementare (pe care de altfel romantismul german nu le contrazicea câtuși
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
lui, dar mai cu seamă articolele politice (a fost redactor la ziarul conservator Timpul, unde a promovat Însă mai puțin ideologia conservatoare cât propria lui ideologie) exprimă refuzul modernității și teama de străini. Eminescu visa la o Românie ancestrală și eternă. A scris fără Încetare, dar Își cizela la nesfârșit fiecare vers, așa Încât poeziile se succedă În nenumărate variante, rămase În manuscris. Opera publicată se rezumă la un unic volum de versuri, apărut În 1883 (sub titlul Poezii, tipărit de altfel
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Eminescu rămâne În conștiința națională drept cel mai de seamă dintre români. Și atunci cum Îi poate sta Caragiale alături? Contemporan al marelui poet, Ion Luca Caragiale (1852-1912) nu are cum aspira la postura de sfânt și nici de reprezentant etern al românismului. El este Însă un simbol complementar care, alături de Eminescu, Întregește profilul spiritual al României. Numai cu Eminescu, românii ar obosi. Din fericire, Îl au și pe Caragiale, pentru a-i destinde. Eminescu reprezenta România rurală și patriarhală. Caragiale
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
un comic de limbaj, fiindcă personajele lui Caragiale vorbesc, vorbesc fără Încetare, pentru a spune indiferent ce. Această vorbire care se Învârte În gol, sfidând realitatea și aproape anulând-o, anunță deja literatura absurdului. Caragiale a surprins dacă nu trăsături etern românești, cel puțin trăsături care se vădesc durabile, Într-o societate mereu În tranziție, mare consumatoare de modele, dar și capabilă de a nu lua modelele prea În serios. De aceea românii și astăzi se oglindesc În Caragiale și probabil
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
E rândul nostru să facem acest voiaj într-o „ediție” a anului 2000, inedită. Urmăresc un timp peisajul prin geam. E destulă sărăcie, probabil nu chiar ca pe vremea lui Radișcev, dar arată, oricum, destul de descurajant și caracteristic pentru „Rusia eternă”. Discuțiile lâncezesc, lumea pare obosită și mai degrabă pusă pe lecturi. Îmi scot și eu o carte din geantă. Alături, jurnalul își așteaptă momentul de inspirație al diarist-ului. 5 iulie, miercuri Moscova VITALIE CIOBANU: Intrarea trenului nostru sub bolta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o orchestră. În prim-plan, un poet-trubadur cu chitară. Un fel de Vîsoțki polonez, bine cunoscut publicului, judecând după reacția lui entuziasmată. Tipul e înalt, îmbrăcat în costum negru, larg, care i se potrivește perfect, dându-i un aer de etern și sprinten călător, având și o năframă înfășurată în jurul capului. Are o față tăioasă, arămie, nas ascuțit, ochi negri, obraz năpădit de o barbă scurtă. Cântă cu voce tare, iar cuvintele parcă șfichiuiesc caldarâmul. Publicul e conectat și... avizat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
energii revitalizate, al „viitorului” societății umane amenințate deja, dinlăuntru, de atâtea inconsecvențe și flageluri ecologice sau politice! În acest sens și autorul Buneivestiri confesează „nevoia de mit”, necesitatea sa fundamentală, capacitatea omului de a ieși din impasurile, uneori grave, ale eternului contingent prin avântarea, din nou, într-o „mare poveste”, dans un grand récit!Ă Nu, nu cred că unii tineri talentați, bolnavi de un entuziasm ce-i transgresează, apți de sacrificiu total (sacrificiu care include renunțarea la propria vocație, „sacrificiu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu era Liiceanu! Poate că tout compte fait, nici n-aș fi amintit de ușoara „invizibilitate” a vechiului meu prieten după ’89, dacă el n-ar fi publicat, cu vreo zece ani în urmă, o carte de dialoguri cu vechiul, „eternul” său prieten, doctorul și eseistul Ionel Vianu, fiul marelui comparatist. O carte extrem de interesantă, de originală, un epistolar unde ambii, din unghiuri ușor diferite, își analizează tinerețea și avatarurile ei, ale părinților și ale societății românești după ocuparea României de către
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
valabilă în câmpul literar. Grigore Hagiu, un al doilea „maestru de moment” al lui Nichita, siluetă în dosul căreia Nichita se ascundea adesea maimuțărind cu extrem farmec „supunerea”, „vasalitatea”, relație ce se instalează la modul tipic în pubertatea și adolescența eternă a tinerilor, Grigore era „masiv” și „protector”, ironiile sale nu deveneau niciodată caustice, era sau incapabil, sau nu voia să adopte postúri cinice, poza însă cu succes într-un fel de „domn” al relațiilor și evenimentelor umane. Iar Nichita, „ascuns
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
secretul, misterul” marilor creatori. Capacitatea de a fi „ei înșiși”, cu o frenezie și „rigiditate” ce se apropie de manie, de o anume nebunie, ca și o anume, „ciudată”, flexibilitate, fluiditate umană și socială, un fel de „bătrânețe în copilul etern”, parcă prevăzuți, apărați de o „platoșă cinică”, ce-i ajută să „ascundă” și uneori chiar să-și „falsifice” propriile calități sau tendințe. Nichita trăia aproape tot timpul în contradicție, uneori într-un șir de contradicții care la o altă persoană
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unui Petru Dumitriu!Ă, am fi fost noi atenți la tradiție, la continuitatea gândului românesc modern, am mai fi fost noi „înfiorați” la numele unui Titu Maiorescu, amplu, abundent înjurat și el?! Nu am fi reacționat oare, ca orice tânăr etern de pe toate meridianele literare, neglijându-ne înaintașii, într-o frondă splendidă, nu ne-am fi așezat într-o comodă iconoclastie ca într-o ideologie posibilă, cum o fac tinerii de azi... și poate e bine că o fac? Dar... care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
incarnat”, absolut organic, dincolo de logică și aparențe. De aceea le-am numit „pulsiuni”, deoarece, cele „două”, Literatura și Erosul, au depășit de mult și „cu mult” granițele adolescenței, ale post-adolescenței, care în cazul meu a fost o zonă psihologică aproape eternă - apoi, ale maturității, până „aici și acum”, la țărmurile zigurate ale senectuții. Trebuie să constat și să mărturisesc că viața mea, în anii care au pregătit debutul literar și imediat după, era „tipică” pentru felul în care-și închipuie un
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
culturală, științifică și politică umilită și decimată în închisorile lui Dej, părăsită de luminatul Occident. Elită care a creat miraculosul „spațiu” dintre războaie, spațiu de creație, valoare și stabilitate națională ce părea că ne salvează în sfârșit de un provincialism etern, de o blestemată incapacitate de „a intra în Europa”. Da, am avut succes, spre surpriza mea, spun, deoarece Francisca propunea, abordând clișeul unui „roman de uzină”, o altă scriitură epică și un alt tip de construcție romanescă ce făcea un
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
carnivore a rămas până azi neterminat și nu am aflat nici eu însumi prin ce aventuri mărunte, ciudate și traumatizante, dar într-un fel miraculoase, urma să mai treacă Herbert, cel care la 10 ani „suferea de teribila boală a eternilor puberi - plictiseala”! După apariția romanului, „spaima” mea nu a încetat; primele două cronici, apărute în publicații de mare tiraj - Flacăra și Informația Bucureștiului, au fost net negative. Apoi, explozia: Contemporanul - N. Manolescu, Gazeta literară - Lucian Raicu și Luceafărul - Cornel Regman
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
literelor române. Și nu orice viitor sau prezent, ci unul major, pe măsura viselor înaintașilor noștri, descoperindu-mi probabil încă o dată o inimă sau un temperament de postromantic (sau, mai știi, de preromantic!Ă sau, pur și simplu, de pașoptist etern... Și, probabil, în aceste „veșnice întoarceri” pe solul național și în regatul literelor rezidă pentru mine ceea ce numim, cu un termen generic și destul de vag - fericirea. Și iată unul din paradoxurile esențiale ale ființei, ideee de coloratură intens „protestantă” și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
colectivități umane care le înconjurau, cele câteva zeci de mii de inși care trebuiau să „privească în sus” și, amețiți de grandoarea pietrei și de misterele gravate în ea de generații de maeștri anonimi, să se încarce de grandoarea Creatorului, etern și inaccesibil! Iată, în câteva cuvinte - și cer iertare pentru unele simplificări care au avut doar rostul de a apropia lectorul, în grabă, de nucleul sau nucleele felului meu de a gândi atunci când, de vreo patru decenii, îmi gândesc și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
din cele câteva fundamentale și tradiționale ale lui homo faber, succesul ca o păstrare a principiilor religiei, artei, științei, comerțului (comerțul văzut și ca o colportare a valorilor, o formă a comunicăriiă și filozofiei - știință și artă în același timp eterne, deoarece Timpul și Materia vor păstra veșnic secretele lor esențiale, „ultime”, iar omul, Omul inteligent și viu, va păstra nestinsă dorința de cunoaștere a legităților „ultime”, curiozitatea!... Succesul - și în această noțiune o includ și pe aceea de „carieră” și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ai științei și tehnicii care sunt convinși că destinul umanității este de a descoperi noi și noi legi ale materiei, ale originii cosmosului etc., credință pe care s-a bazat și hiper-răspândita, ca o religie aproape, idee de progres! Oare „eterna revenire a unei trăiri-tip” în „celula” destinului unui individ nu „rezumă” ea legea universală a „veșnicei reveniri” sub incidența căreia Nietzsche vedea înaintarea istoriei? Și nici măcar o spirală, cum o înțelegeau unii comentatori ai lui Hegel, acea „aspirație spre
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu mai scrie”, lucru ce s-a dovedit fals, a scris în același an, ’73 sau ’74, despre un roman a lui Petru Popescu!...Ă, Matei care a emigrat, și Raicu, ce s-a retras într-o tăcere totală și „eternă” față de cărțile ce aveau să fie publicate de un autor pe care-l încurajase și elogiase la primele trei romane. E adevărat că „omul politic” s-a răzbunat pe protestul meu radical față de „Tezele din Iulie”, iritat și de întoarcerea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mea pariziană de aproape două decenii, mai încolo! Ca și despre „vechii și noii” dizidenți ai României, noile „table de valori”, noii oportuniști ai culturii, noile „tropisme” politice, noii conformiști drapați în mantiile seducătoare ale nonconformismului agresiv, „anticomunismul” ca platformă eternă politică în disprețul, în nepăsarea față de starea reală, mizerabilă, confuză a națiunii, despre negarea marilor personalități, valori și texte literare ale României sub comuniști pentru a pregăti o tabula rasa unor iuți rechini culturali care, ca și în economie și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Sau... în uitare! Noi însă, în acest „colț de pagină”, ca și în acest „colț de existență”, mărturisim credința în misterul existent și veșnic viu și inepuizabil al vieții, ce ne-a fost dăruită de părinți, dar și de principiul etern al „Viului” sau, dacă vreți, al Materiei. Și noi, mărturisind cu „instrumentele” artei noastre epice despre viu, despre ființă, despre societate și despre existență, vrem mai mult decât „atât”; ca și unii dintre excelenții și inegalabilii maeștri ai noștri, de la
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
socotim la rându-ne copii și moștenitori ai acestei „sublime revoluții”, dar nu vom face din principiile ei umanitare și naționale un „cenzor” sau o „lespede” a firilor acelor creatori care, adesea, în luptă cu mizeriile și barierele numeroase și eterne ale socialului, dar și în lupta cu propria lor fire și cu propriile lor impulsuri și firești necesități pentru o liniște și fericire individuală, sacrificând adesea toate acestea pentru a „exprima ceva” ce va fi necesar colectivității în care s-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vârfuri ale inspirației, ale geniului poetic. Poezia văzută aici ca „o altă rațiune”, o „iraționalitate” care, alături de orgolioasa și dominanta rațiune a ultimelor secole, ne ajută nu numai să înțelegem, dar și să fim! În plenitudinea ființei noastre, actuale și eterne, în acel orgoliu pe care înșiși Zeii îl așteaptă din partea noastră, recompensă a „răbdării lor” față de limitele noastre, recompensa propriei lor realități! O realitate, iată, în altă „realitate”, un „cerc care se închide în alt cerc”, creând „relieful” real al
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
precum Cioran, paradoxal un reprezentant de esență tocmai al „vaerului național” (ca și consăteanul său, Goga!Ă, un exponent sublim al „neajunsului de a fi român”, sublimat, potențat în „neajunsul de a te naște”, dar și suferind, ca un copil etern, de acea tentation d’exister! Nevrotic, ca orice hipersensibil, posedând o colosală forță de a „nu” se adapta niciunde, singularizându-se astfel teatral, cum o spuneam, și dramatic. Dacă „lepădarea de origini” a lui Cioran este reală, chinuitoare și în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nostalgie după un „altceva”! Și, în această „nostalgie”, trăită cu febră și o anume fascinație obsedantă, sâcâitoare, „noi” ne găsim rostul: unul „dubios”, desigur, în ochii micului burghez, harnic și rob al utilității de orice fel sau în ochii Prostului etern. („Iar vorba de spirit doarme în urechea prostului!”, se lamenta prințul danez.Ă Noi creăm, ca un iscusit iluzionist urcat pe o scenă primitivă a unui teatru de provincie, din extrem de puține elemente... Totul sau, cel puțin, vrem să sugerăm
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]