10,338 matches
-
Prefață, voiam să încerc dacă pot să fac o tragedie cu această simplitate a acțiunii care a fost atât de mult pe gustul anticilor." Această simplitate fiindu-i reproșată, Racine o justifică bazând-o pe exigența față de verosimil: "Numai verosimilul impresionează în tragedie, scrie el în Prefață. Și ce fel de verosimil există când se întâmplă într-o zi o multitudine de lucruri ce s-ar putea întâmpla în mai multe săptămâni? Unii cred că această simplitate este dovada unei lipse
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ani de ea, și ceea ce este la o mie de leghe." Totuși, Corneille nu este sigur de necesitatea de a crea această distanță între personajul tragic și spectator prin rangul social. El este convins că nenorocirile omului obișnuit ne-ar impresiona mai mult decât acelea care li se întâmplă regilor sau zeilor. Scédase, sărman țăran lovit de nefericiri înfiorătoare în piesa lui Alexandre Hardy din 1624, este demn, după părerea lui, de a fi erou de tragedie 55. Dacă îl exclude
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceste trei piese l-au suscitat publicului. "Horațiu și Curiațiu nu ar fi deloc de plâns, dacă nu ar fi prieteni și cumnați, nici Rodrigo dacă ar fi urmărit de altcineva decât de iubita lui, iar nefericirea lui Antiohus ar impresiona mult mai puțin, dacă altcineva decât mama sa i-ar cere sângele iubitei sale sau dacă altcineva decât iubita lui i l-ar cere pe cel al mamei sale, sau dacă după moartea fratelui său, care îl face să se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sine fără vreun alt sentiment. El nu vrea nici ca un om rău să treacă de la nenorocire la fericire, fiindcă nu numai că dintr-o asemenea realizare nu se poate naște nici mila, nici teama, dar nici măcar nu ne poate impresiona prin acest sentiment natural de bucurie de care ne umple prosperitatea unui actor de mâna întâi, de care ne leagă simpatia. Nenorocirea unuia rău ne poate plăcea prin aversiunea pe care o resimțim pentru el, însă cum aceasta nu este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să nu fie decât o idee frumoasă, care nu se întâmplă cu adevărat în realitate. Mă bazez pe cei care i-au văzut reprezentațiile: ei pot să-și întrebe inimile în secret și să revină asupra a ceea ce i-a impresionat la teatru, pentru a-și da seama dacă au ajuns prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei pasiunea ce a provocat nefericirea pe care au deplâns-o." (Discurs despre Tragedie) 7.8. Părinții Bisericii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
gustate cât ar fi vrut de mult o mână abilă, pentru că nu se intră în mintea lucrătorului și nu ne transpunem în niciun fel în starea pe care a vrut el să o zugrăvească: cu cât mai mult vom fi impresionați de exprimările teatrului, unde totul pare adevărat, unde nu acționează trăsături [de penel] fără viață și culori seci; ci personaje vii, cu ochi adevărați, fie pătimași, fie tandri, și scufundați în pasiune; lacrimi adevărate la actori, care atrag altele la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
placă tuturor categoriilor de public, poporului (el vulgo) ca și cunoscătorilor. Acesta este, după părerea lui, specificul autorului dramatic, al cărui talent trebuie să adune spectatori proveniți din medii diferite, în opoziție cu poetul liric, a cărui artă, elitistă, îi impresionează mai ales pe literați. De aceea îi sfătuiește pe dramaturgi să adopte proza 8, după modelul lui Lope de Rueda (1520-1565) pe care îl salută ca fiind părintele comediei moderne. Influența lui Lope de Vega asupra teatrului francez este imensă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
om de bine ce detestă moravurile secolului său și răutatea contemporanilor lui; care, tocmai fiindcă-și iubește semenii, urăște în ei relele pe care și le fac reciproc și viciile care rezultă din aceste rele. Dacă ar fi mai puțin impresionat de erorile umanității, mai puțin indignat de nelegiuirile pe care le vede, ar fi mai uman el însuși? Asta ar fi ca și cum ai susține că un tată duios îi iubește pe copiii altuia mai mult decât pe ai săi, pentru că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ei pe cei cu care le-ar plăcea să trăiască; acolo vor vedea specia umană așa cum este ea, și se vor împăca cu ea. Oamenii de bine sunt rari; dar există." Iar mai departe: "Repet deci: onestitatea, onestitatea. Ea ne impresionează într-un mod mai intim și mai blând decât ceea ce stârnește disprețul și râsul nostru. Poetule, ești sensibil și delicat? Ciupește corzile acestea; și le vei auzi răsunând sau fremătând în toate sufletele." (cap. 2 Despre Comedia serioasă) Nu visează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbești cu mâinile."37 "Ce efect, arta aceasta, adăugată discursului, nu ar produce? De ce am separat noi ceea ce natura a unit? În fiece moment, gestul nu răspunde vorbirii?" De aceea Diderot atribuie o putere imensă performanței actorului. "Ce anume ne impresionează în spectacolul omului animat de vreo mare pasiune? continuă el puțin mai departe. Discusurile sale? Uneori. Dar ceea ce emoționează totdeauna, sunt strigătele, cuvintele nearticulate, glasurile întretăiate, câteva monosilabe care scapă la intervale, un fel de murmur din gât, printre dinți
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru (L'Art du théâtre) o teză radical opusă, atribuind "meseriei" de comediant mult mai multă importanță decât geniului său. Actorul talentat joacă, după părerea lui, cu sânge rece, supunându-se în cadrul jocului său unor reguli stricte: de-abia atunci impresionează publicul. Aceștia sunt termenii polemicii atunci când Diderot abordează subiectul la rândul său în A Doua Convorbire despre Fiul nelegitim (1757). El susține aici un punct de vedere identic cu cel al lui Luigi Riccoboni, afirmând că marele comediant este animat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cuprinde măruntaiele, vocea ți se întretaie, plângi. Ai simțit, spui dumneata, ai simțit și chiar foarte puternic. Sunt de acord, dar te-ai pregătit pentru acest lucru? Nu. Vorbești în versuri? Nu. Totuși, erai urmărit de ceilalți, îi uimeai, îi impresionai, produceai un efect mare asupra lor. Este adevărat. Dar adu pe scena teatrului tonul dumitale familiar, exprimarea simplă, înfățișarea de toată ziua, gestul firesc, și vei vedea cât vei fi de sărăcăcios și de slab. Vei vărsa lacrimi degeaba, vei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piesa, ca simbol al reconcilierii germanilor. Criticii epocii au avut grijă să sublinieze caracterul german al acestei piese, în care putem citi retrospectiv anunțul unirii germane. Lessing, pe care tragedia îl plictisește, crede că autorul dramatic, dacă vrea să-l impresioneze pe spectator, trebuie nu numai să-și inspire subiectele din actualitate, dar să și aducă în scenă oameni aparținând societății de mijloc. Destinul regilor și al eroilor, prea diferit de cel al oamenilor de rând, nu ar putea interesa spectatorul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dacă rangul mărește importanța neșansei lor, nu mărește și interesul nostru. Este posibil ca soarta a popoare întregi să fie amestecată cu a lor; dar simpatia noastră dorește un obiect special: ideea de stat este mult prea abstractă ca să ne impresioneze." (Seara a 11-a) Pentru a da greutate argumentării sale, Lessing se ascunde după autoritatea lui Marmontel, care susține un punct de vedere identic, în articolul "Tragedia" din Elemente de literatură. "Ar însemna să jignim inima omenească, spune și Marmontel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
speranță la disperare, într-un cuvânt, în excesul de nefericire cauzat de o slăbiciune?" (Seara a 11-a)48 De aceea, Lessing refuză reprezentarea unor personaje stoice pe o scenă de teatru, căci, prea eroice fiind, nu ar putea să impresioneze spectatorul. Stoicul este chiar prin natura lui antiteatral. Citând în Laocoon, eseu despre estetică scris în 1766, Filoctet și Trahinienele lui Sofocle, el face elogiul tragicilor greci care nu au șovăit să arate personaje care suferă în trupul lor, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întărească puterea emoțională a spectacolului. El se interesează în special de jocul comediantului și de rolul muzicii de scenă care, și unul și cealaltă, generează emoția. Lessing reproșează Teatrului clasic francez că a suprimat elementele de spectacol capabile să-l impresioneze pe spectator. După exemplul lui Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, el citează Filoctet ca pe una din capodoperele teatrului grec. Suferința fizică a eroului, rănit la picior, îi conferă piesei o intensitate de emoție rar egalată. El însuși pune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a permis să constate, în nenumărate rânduri, că nu actorul care se identifică cu rolul său este cel mai convingător pentru public. Cel mai adesea cel ale cărui "gesturi toate, cuvintele toate nu sunt decât o contrafacere pur mecanică" va impresiona spectatorul. "...se poate întâmpla ca actorul să aibă în mod real vreun sentiment și să nu pară totuși că are. Sentimentul este totdeauna ceea ce este mai discutabil în meritele unui actor. El se poate afla acolo unde nu-l recunoști
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drame, își au cu siguranță meritul, este un gen de reprezentare teatrală între comedie și tragedie. Este un amuzament făcut mai mult pentru inimile sensibile; nefericirile eroilor tragici ne interesează de la distanță, dar ale celor egali nouă trebuie să ne impresioneze mai mult. Comedia, care nu este decât o imitație a naturii, nu-și refuză sentimentele virtuoase și patetice, cu condiția să nu fie lipsită de aceste trăsături comice și ieșite în evidență care formează baza fundamentală a existenței sale. " Prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de un interes profund și durabil", declară el în Racine și Shakespeare. Musset în Lorenzaccio, Hugo în Ruy Blas, meditează amândoi asupra decadenței monarhiei, prin intermediul exemplului Florenței în epoca lui Alexandru de Medici, al Spaniei secolului al XVIII-lea. Prost impresionați de vidul politic pe care-l cunoaște Franța după 1830, ei se întreabă, în aceste două drame, cum va putea fi instaurată o adevărată republică. Romantismul este "liberalismul în literatură, cum declară Hugo în Prefața la Hernani. Libertatea în artă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Romanticului, Stendhal lasă de înțeles că imaginația publicului suplinește irealismul temporal, căci, în afara momentelor de iluzie perfectă 84, pe care numai un copil le încearcă uneori, spectatorul, știindu-se la teatru, nu așteaptă o reprezentare fidelă a realului. "Gândul care impresionează inima nu este că relele etalate sub ochii noștri sunt rele reale, ci că sunt rele la care noi înșine am putea fi expuși. Plăcerea într-o tragedie constă în aceea că noi știm bine că este o ficțiune; sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tehnica de convenție conștientă luptă împotriva procedeului iluziei. Noul teatru nu are nevoie de iluzie, acest vis apolinian", declară el. Scena, profund nerealistă, este constituită, pentru el, dintr-un ansamblu de semne plastice încărcate cu o putere emoțională susceptibilă să impresioneze spectatorul și să-l determine să reflecteze, propunându-i o interpretare a lumii, prin intermediul unei stilizări abstracte, pe care el însuși o definește astfel: "Înțeleg prin "stilizare" o reconstituire exactă a stilului unei epoci sau al unui eveniment pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Brâncoveanu pentru a-și demonstra loialitatea. Voievodul român asista neputincios și îndurerat la sacrificarea primilor doi copii și, Împietrit de suferință, se consolează doar cu credința În voia lui Dumnezeu: ,,- Doamne! Fie-n voia ta!". Suferință tatălui sexagenar Îl impresionează până și pe sultanul ucigaș care-și reînnoiește propunerea, dar aceasta este din nou respinsă cu demnitate de Brâncoveanu, a cărui credință În Dumnezeu este nestrămutata: ,,- Mare-i Domnu Dumnezeul/Creștin bun m-am născut eu,/Creștin bun a muri
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
hain", ,,Ghiaur vechi, ghiaur hain". Prima dintre acestea, prezența de două ori În conținutul baladei, prezintă condiția și postura reală a personajului, folosită o dată de autorul anonim În expozițiune, si a doua oară de către sultan În momentul În care este impresionat de puterea morală a voievodului român care nu cedează insistentelor lui nici după decapitarea primilor doi copii. Atunci Însă când același sultan se arătă nemulțumit de năzuința spre independența a lui Brâncoveanu i se adresează cu formulă disprețuitoare și amenințătoare
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
în străinătate. Prins nu departe de Viena, în sectorul sovietic de ocupație, e încătușat și trimis în țară, unde se alege cu o condamnare de șase ani. Ieșit din detenție în 1953, pleacă la Iași, fiind cooptat în trupa Naționalului. Impresionează de la început prin calitățile de actor (Romeo, Franz Moor) și de director de scenă (un recital Shakespeare, în cadrul căruia îl întruchipa pe Hamlet, visul lui de o viață, a rămas în amintirea celor care au asistat la spectacol). Dar, iarăși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
cea dintr-o încercare de portretizare pe care i-o face Eugen Barbu: „În câmpul literar a apărut un individ păduros, dur, cu ceva apăsat în mers și glas, cu o revendicare pătimașă în ședințele noastre de breaslă. M-au impresionat [...] logica lui țărănească, patosul său subteran pentru adevăr.” Între 1965 și 1967 este redactor-șef adjunct la „Gazeta literară”. Colaborează în special cu articole pamfletare și polemice - reunite apoi în volumele Fragmentarium (1969) și Nevoia de adevăr (1978) - la „Luceafărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]