10,420 matches
-
aș vrea să ne vedem. Dragul meu, când Îl vezi, eu Îi scriu și dânsului acuma, Încearcă să-l convingi să nu se simtă prost că nu mi-a putut publica „așchia”, dacă i-o fi plăcut, asta m-ar mângâia, cât nu știu cât. Vă Îmbrățișez, dragă Dnă Dimitriu și dragă Eugen, cu prietenie și prețuire. Dacă apar „Cazabanii” la nivelul artistic al „Lovineștilor” și al „Orașului muzelor”, victoria va fi mare și cartea importantă. Asemenea cărți apar rar, și În marile
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
frumoasa grădină a primăriei, În care au poposit odinioară personalități ale urbei: A. Gorovei, M. Sadoveanu, V. Tempeanu, E. Lovinescu, T.V. ștefanelli, V. Ciurea, A.G. Stino, V.G. Popa și elevul acestuia, poetul Nicolae Labiș. 404 Când Teodor Tatos se lăsa mângâiat de razele soarelui primăvăratec, eu stăteam claustrat Într-o sală mare, cu pereți căptușiți de cărți reci, care nu-mi spuneau nimic, și traduceam, pentru o bucată amară de pâine, cu prețul sănătății ce se șubrezea mereu. 405 Nu se
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
ore pierdute. În fine, la ora 18:00 am reușit ca împreună cu soția să facem plinul la stația PECO de la capătul Magistralei București-Pitești. Mulțumiți că avem mașina noastră, am dat dracului toate necazurile și greutățile din ziua respectivă. Soția mă mângâia cu gândul că și la naștere tot așa este, trebuie răbdare și pricepere. Sincer să fiu, mașina de bună e bună. Motorul ceas, conducerea, direcția extraordinare. Se simte egida RENAULT-ului, dar... Dacă nu ar fi acest dar, toate ar
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
simte egida RENAULT-ului, dar... Dacă nu ar fi acest dar, toate ar fi bune. Aproape de Pitești un alt mașinist care luase turismul în aceeași zi stătea tras pe dreapta cu mașina în pană. Distrusă cutia de viteze. L-a mângâiat ideea că mașina este în garanție și o să i-o repare IDMS-ul. Despre alergătura cu înregistrarea mașinii, nu vă mai spun. Se dau banii cu amândouă mâinile în dreapta și în stânga. O simțeam pe soția mea cum strâmbă din nas
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Apimondiei, construcție impresionantă de forma unei calote sferice, cu motive arhitectonice ce-l făceau aidoma unui imens stup de albine, era îndesat cu toate viitoarele bunătăți ale hranei noastre zilnice. Prin cupola și pereții aproape compleți de sticlă, razele soarelui mângâiau trufandalele expuse și le scoteau și mai bine în evidență împreună cu uriașele fotografii ale bazelor de materie primă pășuni cu vaci de rasă, ferme de porcine, câmpii zâmbitoare de floarea-soarelui și grâu , precum și ale noilor fabrici din care urmau să
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Cumplită sete aveau cu toții. Parcă nici nu mai aveau alt obiectiv, decât să și-o astâmpere sorbind din ispititorul lichid rece ce le stătea în față. Dar pârdalnicul de protocol cerea ca întâi să-și curme suferința președintele republicii. Ceaușescu mângâia paharul cu suc de portocale rece, dar se mulțumea numai cu atâta. Pentru gâtul lui sensibilizat de atâtea discursuri, medicii îl sfătuiseră probabil să evite băuturile reci. Nouă, celor înșirați în spatele celor mai mari, ne trecuse setea amuzați de această
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
nu-i mai primește. Vor rămâne patru licee cu profil umanist, de la care se va putea merge mai departe la facultăți. Alt eșec... strălucit al politicii culturale duse de Elena Ceaușescu. Șeful statului socialist român a mai luat o hotărâre mângâiată de genialitate: revoltat că specialiștii din agricultură nu sunt capabili să asigure recolte mari și animale pe măsura imaginației sale maladive, s-a hotărât (și a făcut publică hotărârea sa) de a prelua personal conducerea câtorva unități: IAS, CAP trei
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
vești vesele. Și acum poanta: pe câine îl cheamă într-adevăr Corbu pentru că este ca pana corbului, iar membrii Biroului Politic al CC al PCR, când ajung în cabinetul de lucru al celui mai vajnic apărător al păcii planetare, îl mângâie drăgăstos pe cap, cu gândul la o porție dublă de cianură, și-i zic, fără nicio glumă: Tovarășul Corbu! Asta nici la curtea marilor regi ai celor mai glorioase și decăzute tronuri ale lumii nu s-a mai întâmplat. Cel
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
în imensa coadă ce caracteriza pomenita Probabil că de acolo își făceau târguielile toți turiștii întregului Litoral. Spre marele meu regret, deși am avut deosebita onoare de a mă scălda în aceeași mare și de a respira același aer sărat, mângâiat de aceeași briză și de aceleași raze ale soarelui ceresc ca și pământenii sori ai partidului și ai țării, nu am avut și fericirea de a-i vedea. Mă mulțumeam doar să admir elicopterul prezidențial care, după cum se zicea, îi
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
a vorbitorului, confortabil instalat pe canapea, cu gulerul cămășii desfăcut și mânecile neglijent suflecate, cum aveam să-l revăd În anii următori, nu o dată, la München, Frankfurt sau New York. Glumea cu Întâmplări de ieri și de demult, dar părea să mângâie, În răstimpuri, o mare pisică invizibilă. Lenea ei lascivă Îi tempera, fără să-i blocheze, locvacitatea. Eram un gasteropod scăpat dintr-o grădină nu doar neliniștită, ca În poemul său dedicat lui Leopardi, ci și părăginită, Estul socialist. Privirea fixată
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
beau. Frica ta e total diferită de a mea. — Nu te înțeleg. — E tot mai greu să te lași de niște lucruri pe măsură ce înaintezi în vârstă. — Și obosești mai repede, nu? — Da, așa e. A întins mâna și mi-a mângâiat urechea. Stai liniștit. N-ai nici un motiv de îngrijorare. Sunt lângă tine, zise ea. — Îți mulțumesc. Am intrat în parcarea clădirii în care se afla biroul bunicului ei. În clipa în care am luat rucsacul în spinare, am simțit cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fiu cinstit, nici nu-i prea deosebesc pe unii de alții. — Mie îmi place foarte mult să-i privesc. Mi-a plăcut de când eram mică. Când am timp, mă așez sub câte un copac, mă reazem de trunchiul lui, îl mângâi, îi privesc crengile. Sunt în stare să-mi petrec ore-n șir astfel. Cât am fost internată, n-am făcut decât să stau în pat și să privesc crengile camforului cât era ziua de lungă. Le am și acum în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să-l iau. Îi priveam degetele. Am încercat să găsesc o semnificație în ele, dar n-am reușit. Zece degete subțiri și-atât. — Mai spune-mi ceva despre mama ta, am rugat-o. — Ce anume? — Orice. — Ei bine... începu ea, mângâind craniul. Sentimentele mele față de mama erau total diferite de cele pe care le nutream față de alții. A trecut foarte multă vreme de-atunci și nu-mi amintesc exact, dar cu senzația asta am rămas. Nici acum nu-mi pot explica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rămânea măcar unul în viață, și-au propus să facă din el un model exemplar pentru investigațiile ulterioare. I-am părăsit exact în faza aceasta. — Am rămas singurul supraviețuitor, nu? — Da. Mi-am rezemat capul de stâncă și mi-am mângâiat barba. Oare de când nu mă mai bărbierisem? Cred că arătam groaznic. — Eu de ce n-am murit? — Nici asta nu știu exact, dar presupun - ipoteză printre ipoteze, fără să mă îndepărtez prea mult de realitate - că tu aveai de la bun început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de propria-i persoană. Am trecut mâna peste craniu și am simțit o căldură vagă. Am avut senzația că degetele mi s-au învăluit și ele în membrana aceea de lumină. Am închis ochii și am lăsat căldura să-mi mângâie degetele. În sufletul meu au pătruns amintiri vechi, asemenea unor nori veniți de departe. Nu poate fi doar replică, zise fata. E cu siguranță un craniu adevărat. Aduce amintiri îndepărtate, din vremuri străvechi... Am încuviințat tăcut. Ce puteam eu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
meu. Cât mai durează iarna? — Nu știu, răspunse fata. Nimeni nu poate răspunde la o asemenea întrebare. Dar n-are cum să mai dureze foarte mult. Sper ca aceasta să fie ultima zăpadă mare. Am întins mâna și i-am mângâiat obrazul cu vârful degetelor. A închis ochii ca să savureze atingerea lor. — E căldura emanată de sufletul meu? Cum o simți? — Ca pe-o lumină de primăvară, zise ea. Cred că pot să-ți redau sufletul. O să dureze, dar dacă ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dacă nu scăpam de el, era vai de capul nostru! Mi-am amintit că fata mă aștepta în fața sobei din bibliotecă. Cu armonica pe masă, cărbunii încinși, ibricul cu cafea fierbinte. M-am gândit la părul ei lung care-mi mângâiase obrajii și la senzația pe care mi-o lăsaseră degetele ei când mi-au atins umărul. Dar nu puteam să-mi las Umbra să moară aici. Mi-am adunat toate forțele și-am mers cât am putut de repede, uitându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sunt murdari, soioși / Toți poeții au păduchi și sunt pletoși”. Mesajul tânărului scriitor e limpede: poeziile nu se mai scriu pe mătase și în odăi de lux, ci „Le urli când te întorci beat, târziu, sau în pivnița poliției le mângâi încet”. Spectrul morții (al războiului) domină un Carnet de campanie: „În evantalii de noroi, / moartea înșiră mărgele spre noi.” Bogat reprezentată este și erotica, pasional-carnală, dar și angelică, spiritualizată, în cheie elegiacă (Fecioară în negru). Întreagă această orientare lirică e
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
exces, iar scrisul este, poate, ca Într-o scenă din Numele maimuțelor, un act sexual consumat, printre salve de mitralieră, În obscuritatea fetidă a unui spital de campanie dezafectat. Emmanuel Adely vreau să-l sărut să-l ling să-l mângâi să-l sug dar mai Întâi nu ascultați-mă nu mă Întrerupeți Cartea lui Emmanuel Adely ilustrează trei tendințe ale literaturii franceze de azi. Prima se referă la modul În care scriitorul Își reprezintă literatura - după Întreaga experiență modernă a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de burlesc: „Orele le anunță cocoșii electronici./ Îmi curăță armurile de praf stelar, păpușile./ Strămoșii, din tablouri, mă urmăresc ironici./ Mereu, spre alte camere, vântul deschide ușile./ De catifea e iarba în care-mi pierd monedele./ Bananieri de naylon îmi mângâie plafoanele./ Copite de argint au toate patrupedele:/ mesele, taburetele, fotoliile, scaunele./ Sunt regele castelului cu jucării mecanice,/ cu leoparzi, fantome, roboți și scări rulante./ Din când în când, bezmetic, pornesc casetofoanele/ și se aude vocea subțire a lui Dante.” O
IARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287488_a_288817]
-
române, de exemplu); de la o epocă (propriu-zis, Antichitatea) la întregul parcurs istoric (până la începutul secolului al XIX-lea). Se spune chiar și despre lucrări literare din trecutul apropiat (secolul al XX-lea) că „au devenit clasice”, și despre scriitorii contemporani „mângâiați de aripa geniului” că sunt „clasici în viață”. Chiar dacă termenul de „clasic” este unul cu geometrie variabilă, el are, în opinia mea, două constante: „model demn de urmat” și „influență morală” la scara „timpului lung” - după expresia consacrată de istoricul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
Cele două jumătăți ale capului-carapace se deschiseseră și ele pe cât posibil, fremătând vizibil. Sub umbra aruncată de ele, își desfășură frumoasele și inutilele aripi de scarabeu. Pe deplin vulnerabilă, atrase cu blândețe mâinile lui, într-o invitație de a-i mângâia apendicele fragile, dovadă a unei încrederi și a unei iubiri fără seamăn la specia khepri. El sublinie cu degetele arborescența venelor de pe aripile lui Lin. Lumina care trecea prin ele se refracta în umbre sidefii de-a lungul vibrațiilor lor
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
2007). Un nume de calibru din domeniu, precum D.B. Chamberlain (1994) menționează că există perechi gemelare care postnatal și când au învățat deja să meargă, continuă să promoveze un joc, pe care l-au ucenicit intrauterin, și anume să-și mângâie reciproc 203TRAUMA ȘI SUFERINȚA obrajii prin perdea, similar cum procedau prenatal, când se atingeau prin membrana despărțitoare. Relaționând de timpuriu, percepându-și reciproc prezența, între gemeni se înfiripă nu o simplă alianță, ci o comuniune emoționantă, care sfidează coordonatele de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
nu a fost vreo calamitate naturală inevitabilă, ci a provenit de la oameni în carne și oase, cu exces de zel, care după ce rupeau în bătaie oasele deținuților sau a celor arestați la anchetă, mergeau acasă și cu aceleași mâini își mângâiau copiii pe creștet sau nevestele pe sâni. S. Ț.: Nu, dar ce, ei spuneau cum îi cheamă? Și apoi, acolo ei nu mergeau cu numele lor, aveau nume conspirative, își spunea George Văsii când pe el îl chema Marinescu Iulian
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
de oi. Mai era stuf pe ici pe colo și în saivanele alea erau niște șobolani mari, domnule. Dar, dacă noaptea ți se urca vreun șobolan pe spinare erai un om norocos! Se învățaseră șobolanii cu noi, stăteau să-i mângâi. Zic că erai norocos pentru că te încălzeau, pentru că prin păturile care ni se dădeau puteai număra câte stele sunt pe cer. Și când îți intra câte un șobolan sub pătură, pentru că-l simțeai când intră, nu mai făceai nici o mișcare
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]