12,937 matches
-
oricând, oricărei străzi. Astfel începe să cânte la cele două localuri ale lui Vișoiu. În primul rând bine-cunoscutul La Bufet sau La Șosea, cum mai era numită grădina de vară imensă de pe Kiseleff, unde bucureștenii veneau să danseze până dincolo de miezul nopții. Un spațiu imens, plin de verdeață, în aer liber, unde stelele pulsau parcă pe ritmul tangourilor și romanțelor lui Cristian Vasile. Iar poate cele mai minunate erau răsăriturile soarelui, sub care se cânta și se dansa Zaraza, ca un
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
niște câștiguri, într-adevăr, de zeci de ori mai mari decât în țară și au văzut că nu-i surâde, au încercat să-l convingă să vadă cum va merge pe un termen mai scurt cu un contract, chiar în miezul Parisului. Degeaba însă, dragostea lui Cristi pentru București nu a avut niciodată preț, iar oricât de bine s-ar fi simțit în marele și minunatul Oraș al Luminilor, știa și simțea că publicul românesc are mai multă nevoie de el
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Dinicu la Bufet, unde mai veneau să cânte și alți artiști, pentru a diversifica serile. Imediat gurile rele au început să născocească zvonuri care mai de care mai indecente, cel mai neavenit fiind legat de bani. Însă odată cu plecarea din miezul publicului bucureș- tean, nu mulți știau că bogătașul Cristian Vasile renunța și la cel mai mare contract pe care îl obținuse vreodată. Alții spuneau că femeile și băutura îi luaseră mințile și nu a trecut mult până când cineva l-a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
spectacol de ținut, nu pot să mai întârzii pentru că nu știu ce li s-a năzărit lor. N-au văzut că sala e plină ? Ce probleme atât de grave să fie, încât nu pot aștepta până mâine- dimineață și trebuie rezolvate la miezul nopții ? Ei, asta-i culmea ! Anunță-i la fel de politicos că, dacă vor să vorbim, să mă aștepte atunci după concert, câteva ore. — Domnule Vasile, păreau destul de serioși. — Și eu cum îți par, domnule Cornel, glumeț ? Zi- le întoc- mai ce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Ridică-te și pune ceva pe tine. Jeane, ia-ți acordeonul. Jeane ! strigă la amicul său, care ațipise, înfofolit în pături, fără să apuce să-și mai dea jos bocancii. — Ah, nu mai dormim și noi ? Dumnezeule, e trecut de miezul nopții... N-auzi că mergem la răniți ? — Iară ? Nu putem merge mâine-dimineață ? Nici nu mi se mai mișcă degetele de oboseală. — Of, Jeane, Jeane, tot tu te plângi ? Unii dintre băieți nici nu vor apuca poate ziua de mâine de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mai bine să nu deschizi subiectul. — Și Sachi ? Sachi, dragul de el... — Pribeagu a scăpat, e în Israel. Nu cred că ai să-l mai vezi vreodată... — Și Mihail ? — Mort și el. Călcat de camion... — Călcat de camion unde ? În miezul Bucureștiului ? ! — Trebuie să înveți să nu mai pui întrebări și să taci, Cristi ! Atâta timp cât nu vrei și tu să sfârșești ca ei. Asta faceți toți, vă ascundeți ? Îi lăsați să-i ia pe cei mai dragi oameni, să facă ce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
doream să-mi arog nici un fel de drept asupra ei - Patrick Bateman voia toate drepturile. Iar după ce cartea a fost publicată, era aproape ca și cum el s-ar fi simțit ușurat și, mai dezgustător, satisfăcut. A încetat să mai apară după miezul nopții și să-mi bântuie lacom visele, astfel că am fost în stare, în sfârșit, să mă relaxez și să încetez să-mi mai fie groază de aparițiile lui nocturne. Însă nici după câțiva ani de zile nu puteam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sala de gimnastică a lui din centru, pregătindu-mă pentru repetarea filmărilor. Așa că, vai, o să fii de unul singur. Pauză. Crezi că te descurci? - O da, am zis. Tu trebuie să înveți cum să fii aruncată în jurul unui zgârie-nori la miezul nopții. Am uitat. Am tras adânc aer în piept. Un mic cutremur interior, apoi am acceptat realitatea sâmbetei mele. Am privit involuntar spre peretele casei unde era Omar, iar vopseaua de culoarea somonului descătușă ceva în mine, ducându-mă undeva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să-mi încleștez pumnii pentru a mă abține să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută și duse ciocul grotesc al păpușii (ciocul care forfeca flori în miez de noapte și spinteca veverițele găsite pe verandă - dar nu era decât un sistem de senzori și cipuri, nu?) la ureche, de parcă asta ar fi rugat-o să facă. Îmbrățișă păpușa cu o tandrețe atât de neobișnuită, încât dacă ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de baie și aparițiile Mercedesului crem. Dar de ce? M-am forțat, dar amintirile care mă bântuiau nu erau despre el: o piscină luminată, o plajă pustie la Zuma, o veche melodie New Wave, o porțiune părăsită de pe Ventura Bouevard la miezul nopții, crengile de palmier legănându-se pe cerul vărgat cu întunecate dâre violete după-amiaza târziu, cuvintele „Nu mi-e frică“ rostite ca dojană la adresa cuiva. Fusese eliminat din toate. Însă acum se întorsese și am înțeles că exista o altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și Jayne prelua inițiativa (pentru că miza era mult mai mare pentru ea), dar din când în când auzeam câte ceva care mă scotea din amorțeală. Astă-seară era: - Încă nu comunică cu Robby. O pauză, apoi dr. Faheida întrebă: - Bret? Aici era miezul problemei, ocolul pe scurtătură tăind uniformitatea opresivă care definea fiecare ședință. Am început imediat să compun o apărare cu formula „Nu-i adevărat“ dar am fost întrerupt de un sunet de exasperare venind din partea lui Jayne. - Bun... Vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceea ce îmi imaginasem la doisprezece ani. Scrisesem și ilustrasem eu însumi povestirea. Iar arătarea de pe coridor era ceea ce desenasem. Ai mai văzut-o înainte? Nu. Ce făcea acest monstru pe care l-ai creat? Se strecura în casele oamenilor. În miez de noapte. De ce făcea asta? Nu vreau să răspund la asta. Dar vreau un răspuns De ce nu-mi spui tu? Se strecura în casele oamenilor pentru că vroia să mănânce copiii... Străzile pustii alunecau pe lângă noi și nimeni din mașină nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
își studia notițele. - Ce înseamnă asta? am întrebat. În afara unei coincidențe? - Înseamnă ceva care trebuie luat în serios. - De ce? am întrebat cu vocea unui credincios, a unui student care așteaptă un răspuns de la profesor. - Pentru că spiritele care se arată între miezul nopții și dimineața vor ceva. - Nu știu ce înseamnă asta. Nu pricep. - Înseamnă că vor să te înspăimânte, zise el. Înseamnă că vor să-ți dai seama de ceva. Vroiam să plâng dar am fost în stare să mă controlez. Nimic din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sta mai mult de vorbă. Cu cele mai bune salutări prietenești, Mihail Șerban </citation> <citation author=”TATOS Teodor ” loc=”(Fălticeni)” data =”(21.4.1967)”> Dragă Domnule Eugen, Sunt sigur, că În un mediu spiritual de Regiune, ești de acum În miezul a tot ce este artă, creație și posibilități, În Suceava. N-am mai fost de astă toamnă, pe acolo, am trăit În vizuină ca un urs, care se teme de frig și acum, deși razele soarelui sunt Încă timide, am
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
mulțumit de primirea ce i s-a făcut versurilor sale la Suceava. Era supărat mai ales pe un Damian , sau așa ceva. Pleacă de aici, În munții Apuseni (...). Eu voi nota, de câte ori Îmi va veni În gând câte ceva care ar avea miez. Vremea frumoasă mi-a permis să mai iau vreo câteva schițe (...). Pe aici, din unghiul de vedere al vieții literar-artistice, nimic care să te intereseze. Sărutări de mâini mamei matale, de asemenea Doamnei. Cu cele mai deosebite sentimente și distinsă
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
VITALIE CIOBANU: Este 20.30. Suntem la Lisabona, după o călătorie obositoare, în care capacitatea de a îmbiba senzații noi a cedat sub presiunea oboselii instalate progresiv în oasele noastre. (Chiar aceste rânduri nu au putut fi scrise decât după miezul nopții, la hotel, când am încercat să-mi pun ordine în impresiile acumulate și să rebobinez rapid secvențele unei zile petrecute pe drum, începând cu ora 6 dimineața, odată cu îmbarcarea în avionul de Budapesta, dar vă rog să le considerați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
strada Mayor, descopăr Casa de Correos - o poștă străveche, datând din 1768. Turnul din vârful edificiului are un ceas cu patru fețe - cel mai faimos orologiu al orașului. În fața lui se adună madrilenii, pe 31 decembrie, la bătaia gongului de la miezul nopții, pentru a întâmpina Anul Nou, cu focuri de artificii, râuri de șampanie și explozii de confetti, cum am văzut la televizor, când se face turul revelionului pe glob. În fața aceleiași clădiri este instalat un indicator: așa-zisul Kilometru Zero
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Andrej Fedarenko traseul Trenului Literaturii... Centrul orașului, seara, e inundat pur și simplu de lumină. „Sublimarea nopților” la Bordeaux a început odată cu alegerea ca primar a lui Alain Juppé, care a dat o nouă imagine orașului nocturn, prelungind până spre miezul nopții programul turiștilor sosiți aici. Lume în plimbare pe corso (Rue Sainte Catherine). Nelipsitele pizzerii, baruri de vinuri cu vitrinele scoase în stradă, etalând colecții din pivnițele château-urilor din regiune. Sunt și mulți turiști veniți la Sărbătoarea Vinului, care va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
exista și la Lille câteva denumiri rusești? VITALIE CIOBANU: Sunt o făptură meridională. Duc dorul Sudului, căldurii și intimității lor istorice - garanție a valorii și a spiritului aristocrat. La Lille mă simt ca un personaj din romanele lui Zola, în miezul epocii industriale și al cruntei exploatări muncitorești, sau - asociațiile se suprapun - de parcă aș vizita America anilor ’20-’30, cea din filmele lui Coppola: mafie, sindicate, pistoale-automat, prohibiție la alcool, mișcări de stradă... Andrei Bodiu îmi atrage atenția asupra unui articol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Kentucky Fried Chichken (KFC) și mergem mult, obositor, pe Nevski Prospect. E trecut de ora 22.00, dar e lumină ca ziua. Nopțile albe - iată un fenomen care poate acoperi alte „incomodități” din orașul lui Petru... La hotel, până pe la miezul nopții, sunt sunat în cameră, propunându-mi-se „servicii sexuale de neuitat”. Nu scapi prea simplu de ofertele deocheate, pretextând oboseala sau vreo migrenă rebelă. Plasatoarea de fete revine cu detalii sau cu scuze în cazul în care, întâmplător și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
îi pare rău că am discutat prea puțin pe parcursul călătoriei. Eu îi mulțumesc pentru solidaritate și ne promitem, reciproc, să refacem terenul pierdut by e-mail... VITALIE CIOBANU: La 16.30 începe un concert în Piața Castelului - sediul vechii primării. E miez de vară, și la Varșovia au loc o mulțime de manifestări culturale. Un lanț lung de motocicliști - vreo treizeci de inși - își face apariția pufăind din tuburile de eșapament nichelate. Parchează în spatele coloanei lui Sigismund, așezându-se într-un semicerc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din Suceava, care se află cu un doctorat la Varșovia. Îi scriu adresa de e-mail pe un pliant și ne promitem să păstrăm legătura... S-a făcut destul de târziu, mi-e frig și foame. VITALIE CIOBANU: Batem străzile până spre miezul nopții, o echipă multinațională - români, lituanieni, portughezul Paulo Teixeira și doi cehi. Ajungem într-o zonă traversată de o rețea deasă de linii de tramvai, blocuri cenușii din anii ’60 înțesate cu birouri și reclame. Pe undeva, pe aici, trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
m-am simțit într-un spațiu benefic, fast, cum spui. Momente dificile am avut, într-o noapte, la Madrid, încercând cu Nicolae Prelipceanu să ajungem la Colmenar, la vreo 15 kilometri depărtare de locul unde pullman-ul defect ne abandonase, după miezul nopții; și la hotelul din Leningrad (nu eram în Sankt-Petersburg decât scriptic), și într-o duminică pustie la Kaliningrad, într-o bibliotecă uriașă în care, pentru prima dată, eram un „străin”. Cineva (chiar VASILE GÂRNEȚ) m-a rugat să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
până atunci că se poate aborda o întreagă experiență națională într-o lucrare de ficțiune. Am avut același sentiment de entuziasm când, pe la vârsta de 20 și ceva de ani, am început să-l citesc pe Salman Rushdie. Copiii din miez de noapte, romanul său despre nașterea Indiei și a Pakistanului, a constituit, probabil, cea mai mare sursă de inspirație pentru mine în încercarea de a găsi noi căi de a scrie despre Irlanda de Nord (am spus încercarea de a găsi, întrucât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o sticlă de vin roșu și ne-a servit cu generozitate. Era foarte pătrunzător în priviri și iute în mișcări. Am vorbit despre literatura scandinavă și am schimbat mai multe idei despre autori și opere. Când s-a făcut aproape miezul nopții și gazda noastră se cherchelise, omul a avut ideea să ne dăruiască ceva care să ne amintească de Tallin. Dădu buzna în atelierul său, deschise ușa unei cămări spațioase, de unde scoase câteva suluri de pânze pictate de fostul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]