11,487 matches
-
ianuarie 1805 „hotărâtoriu de oareșcari drepturi a boierilor”, stabilea că „vadurile de peste ape unde se află poduri trecătoare și plătesc brudină trecătorii după condica ci este în Visterie, acea brudină precum din învechime și până în veci să fie a stăpânilor moșiei după tot cuvântul dreptății”. Când ambele maluri ale apei, pe care era instalat podul, erau proprietatea unui singur boier, atunci brudină îi aparținea în întregime. În cazul însă când cele două maluri ale apei aparțineau la doi proprietari diferiți, unul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
moldovenesc, în vreme ce acum se află din sus...”, iar Siretul, micșorându-și debitul prin construcția canalului, n-ar putea susține nici măcar plute. „Socotințele” lui C. Conachi sunt întemeiate și, în ceea ce-l privește personal, el n-ar fi putut, prin așezarea moșiilor sale, să beneficieze cu nimic de pe urma realizării acelui canal. Noi adăugăm că Moldova, în starea în care se afla în acea epocă, nu dispunea de mijloacele și posibilitățile indispensabile înfăptuirii acelui proiect. De altfel, la ideea aceasta s-a renunțat
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
prin completarea căruia organele de stat ar fi ajuns în posesia mult așteptatului rezultat: cum poate fi navigabilizat Siretul ? Membrii comisiei s-au întrunit la Focșani și, în drum spre Bacău, ,,au găsit și caiacul dums. spatarului Vasilică Sturdza, drept moșie Răgoazele-Pînceștii, carele fiind îngreuiat cu mai mare povară după micșorarea apei de acum și având cârma proastă de plută și rău chibzuită, lovindu-l într-o plagiie mare, l-au spart și l-au descărcat acolo spre a se drege
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mult mai bun pentru plute”. De la Bacău, râul devine și mai navigabil. Din acest loc, el poate duce o încărcătură de 80 kile. La Răcăciuni, arată Castaing, se află un loc bun pentru așezarea unui port, mai ales că acea moșie este izolată și nu-și poate desface avantajos produsele din cauza transportului costisitor pe uscat. De la Răcăciuni la Galați s-ar putea folosi pentru navigație: a) plute, b) șeici late, numite galere, c) și chiar ambarcațiuni trase printr-un remorcher piroscaf
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și N. Șuțu, după cum se vede, nu depășesc nici ele stadiul experimental al încercărilor din acea perioadă. Principalul accent este pus, pe de o parte, pe navigația fără motor, iar pe de altă parte, pe înlăturarea piedicilor create de proprietarii moșiilor riverane: poduri, iezături, mori etc. Nu este vorba de executarea unor lucrări mari și necesare de dragare, diguire etc. Cum podurile ca și morile constituiau una din sursele principale de venit ale boierilor, aceștia nu voiau să renunțe la ele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
privință țara noastră era mai săracă - existau totuși câteva locuri cunoscute de unde se extrăgea piatra pentru întreaga Moldovă: Scheia, Păun, Bârnova, Ciurea, Hârlău și Deleni. Aceste din urmă localități erau apreciate și peste hotare pentru calitatea pietrelor de moară. Pe moșia Ivăncăuți (Dorohoi) se afla „o mină de ipsos”, piatră de natură calcaroasă și, firește, se cuvine să menționăm regiunea de munte, unde existau rezerve uriașe de materie primă de acest gen, care însă nu fuseseră încă calculate și puse în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de asemenea, că Moldova posedă mult fier, cupru, aur etc.. Mihalic de Hodocin semnala fier „bun și mult, să ajungă pe mii de ani”, la Broșteni lângă Bistrița și la Neagra. Dimitrie Cantacuzino anunța în 1846 că descoperise fier pe moșiile sale Grozești și Minești, iar C. Negri comunica domnitorului Cuza, la 25 martie 1860, că pe moșia Grozești existau „în mod cert” mine de cărbuni și de metale. Investigații profunde, întreprinse ulterior, au dovedit însă că aprecierile expuse mai sus
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mult, să ajungă pe mii de ani”, la Broșteni lângă Bistrița și la Neagra. Dimitrie Cantacuzino anunța în 1846 că descoperise fier pe moșiile sale Grozești și Minești, iar C. Negri comunica domnitorului Cuza, la 25 martie 1860, că pe moșia Grozești existau „în mod cert” mine de cărbuni și de metale. Investigații profunde, întreprinse ulterior, au dovedit însă că aprecierile expuse mai sus, deși nu lipsite de temei, sunt exagerate: bogățiile minerale ale Moldovei erau mai sărăcăcioase decât se presupunea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
industrialist de nuanță agrarianistă, susținând necesitatea industrializării exclusiv din punctul de vedere al intereselor agriculturii moșierești”. Acest punct de vedere era împărtășit și pus în practică de marii proprietari de pământ, care, având la dispoziție materia primă obținută prin exploatarea moșiilor, conduși de străduința de a-și spori beneficiile, convinși de rentabilitatea acelei ramuri de industrie de care vorbim și care le deschidea perspectiva unei amortizări mai rapide, fondau instalații industriale de prelucrare a produselor cerealiere și animaliere. În al doilea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
unora dintre ele (sarea) și constrânge pe proprietari să exploateze ei înșiși altele (mineralele). Aceasta rezultă în mod clar din articolul 165 (secția a V-a) a Regulamentului Organic, prin care se stabilea că orice proprietar putea exploata bogățiile subsolului moșiei sale plătind zeciuială către stat. Dacă proprietarul nu dădea în exploatare, în termen de cinci ani, „băile” de pe moșia sa, domnitorul, împreună cu Obșteasca Adunare, urmau să ia măsuri ca exploatarea lor să fie trecută asupra statului, care în schimb își
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
din articolul 165 (secția a V-a) a Regulamentului Organic, prin care se stabilea că orice proprietar putea exploata bogățiile subsolului moșiei sale plătind zeciuială către stat. Dacă proprietarul nu dădea în exploatare, în termen de cinci ani, „băile” de pe moșia sa, domnitorul, împreună cu Obșteasca Adunare, urmau să ia măsuri ca exploatarea lor să fie trecută asupra statului, care în schimb își lua obligația să acorde zeciuială proprietarului respectiv. Zăcămintele de sare din proprietatea particulară treceau în exploatarea exclusivă a statului
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
negustori și bancheri din Iași, care au prin târguri „vasele” lor cu păcură. Ei inaugurează în domeniul exploatării petrolului procesul de transformare a capitalului comercial în capital industrial. Unul dintre aceștia, Ioseph Theiler, a devenit proprietarul tuturor exploatărilor petrolifere de pe moșiile Moinești și Solonț. Extinderea și succesele exploatărilor petrolifere au atras pe capitaliștii străini. La 15 iunie 1861, francezul Olivier de Lalande a cerut domnitorului Cuza o autorizație valabilă pe timp de 20 de ani pentru a săpa „fîntîni pentru exploatația
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
1864, ca urmare a îmbunătățirii metodelor de exploatare, se face trecerea de la extragerea petrolului prin gropi la cea prin puțuri. Până către deceniul șapte, în exploatarea petrolului predominau relații feudale, dijma, lucrul timp de câteva săptămâni pe an pentru proprietarul moșiei pe care se aflau gropile sau puțurile etc. Începând cu deceniul șapte, terenurile petrolifere sunt într-o măsură crescândă cumpărate de reprezentanți ai burgheziei. Documentele din perioada de după 1860 nu menționează exploatarea păcurii cu țărani dependenți. Gropașii erau în mare
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
din românii ardeleni care ar avea și practică spre a derege atare operă și plăcere a veni în Moldova în acest scop...”, indicând și condițiile ce se oferă amatorilor. În martie 1860, C. Negri îi scria lui Cuza că pe moșia Grozești se află, pe lângă alte minereuri, și mine de cărbuni. El propunea domnitorului ca statul să cumpere acest domeniu, raliindu-l la domeniul Tg. Ocna, evitând în felul acesta concurența pe care ar putea-o provoca statului proprietarii Grozeștiului. Dar
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
calitatea pietrei de moară (Hîrlău, Deleni și mai puțin Bozieni). În altele (ca, de pildă, la Ivăncăuți) se producea ipsos, folosit în construcții și în ciubotărie pentru înălbirea pieilor. Carierele de piatră erau exploatate fie de către proprietari, fie de către arendașii moșiilor, care, la rândul lor, subarendau adesea carierele de piatră. Din statistica de la 1860-1862 reiese că la carierele de piatră munceau lucrători salariați. În privința tehnicii de lucru, avem puține informații. La Adâncata se scotea piatra de la o adâncime de numai un
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
un număr de 463 vărării existente în România, din care numai 13 se aflau în Moldova. Evident că în realitate Moldova avea un număr mult mai mare de vărării. Un exemplu tipic de exploatare a varului ni-l oferă arendașul moșiei Verpole (Dorohoi) - domeniu al statului. Moșia avea o întindere de 275 fălci. Arendașul - spune Ion Ionescu de la Brad - scoate venitul său cel mai sigur din exploatarea varului. El extrage piatra „din pământ, o arde cu lemne cu un galben stânjenul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în România, din care numai 13 se aflau în Moldova. Evident că în realitate Moldova avea un număr mult mai mare de vărării. Un exemplu tipic de exploatare a varului ni-l oferă arendașul moșiei Verpole (Dorohoi) - domeniu al statului. Moșia avea o întindere de 275 fălci. Arendașul - spune Ion Ionescu de la Brad - scoate venitul său cel mai sigur din exploatarea varului. El extrage piatra „din pământ, o arde cu lemne cu un galben stânjenul și varul ce scoate îl vindea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
fiindcă acele mașini, nefiind făcute potrivit obiceiului de aice, cele mai multe nu numai că nu aduc nici un folos, dar și unele stau cu totul în nelucrare”. La aceste ateliere, după mărturia aceluiași, s-au lucrat „mașini de desfăcat popușoi” pentru proprietarii moșiilor Hudești, Ștefănești și Derțca. Deoarece aceste instalații meșteșugărești nu s-au putut transforma în întreprinderi constructoare de mașini agricole, ele n-au putut să-și continue existența ca ateliere de reparații în orașe, departe de proprietățile funciare, unde se aflau
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în ținutul Botoșani sau Tecuci, de pildă, nu putea fi transportată tocmai la Iași pentru a fi readusă în bună stare. Experiența a dovedit că atelierele de reparat unelte agricole s-au putut menține și dezvolta în mediul sătesc, pe moșii, în apropierea locului de muncă. De altfel și încercarea lui Schiler a eșuat repede. În statistica din 1860-1862 acele ateliere nu sunt menționate. Procesul de acumulare primitivă a capitalului, care s-a desfășurat într-un ritm mai rapid în perioada
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
o mare parte a meșteșugarilor este ruptă total sau parțial de agricultură. Totuși, agricultura rămâne încă o îndeletnicire complementară, pe care meșteșugarii, datorită câștigurilor mici, sunt nevoiți să o practice pentru întreținerea existenței. Meșteșugarii se folosesc de izlazul târgului, de moșia târgului, au vitele lor. Micul meșteșugar posedă de obicei un mic atelier, unde el lucrează singur sau cu membrii familiei sale, iar atunci când nu are un astfel de atelier, el se angajează cu munca în târg sau în afara târgului. Și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a materiei prime cerealiere și animaliere. Țăranii, la rândul lor, vin pe piață cu tot mai multe produse meșteșugărești pentru a-și procura banii necesari achitării dărilor și datoriilor mereu crescânde. În Moldova, în acea epocă, aproape că nu există moșie mai importantă care să nu fi avut una sau mai multe mori și velnițe, unde se lucra nu numai pentru nevoile locuitorilor ei, ci și pentru piață. În 1862 existau în Moldova 2.099 de mori, dintre care 16, cu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
științi” referitoare la Târgu Neamț, se arată că atunci „când sătenii nu au lucrarea pământului, se îndeletnicesc mai deosebit cu tocmire de argați pe la velnițe, acei mai săraci”. La velnițele mari lucrau numeroși muncitori, ca de pildă la velnița de pe moșia Siliștea (Suceava), a cărei proprietar, în 1862, avea la velniță „14 argați... în afară de oamenii ce-i voi aduce” și doi maiștri străini angajați ca tehnicieni. Producția de la velnițe, mai ales, era destinată pieții, direct sau indirect prin intermediari, în rândul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
iscusința meșterilor, aprecia că deși brânza oilor nu era de calitate inferioară celei italiene sau elvețiene, meșterilor indigeni le lipsea „ghibăcia și meșteșugul fabricanților”. Alături de meșteșugul alimentar, meșteșugul în lemn se bucura de o foarte mare răspândire în Moldova. Fiecare moșie, fiecare sat, își aveau lemnarii lor care lucrau în primul rând pentru nevoile proprietarilor funciari și pentru nevoile unui număr limitat de locuitori. Producția de cherestea destinată pieții interne și externe își avea baza în puternice centre meșteșugărești, situate în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
meșteșugării „când nu au de lucru” la câmp. Obiectele executate de ei sunt destinate pieții sau lucrează la comandă, angajându-se într-un loc sau altul. Meșteșugarii de cherestea „vând pe la târguri”, „lucrează binale de lemn pe la târguri și pe la moșiile boierești”, „lucrează pe la târguri” etc., sunt formule pe care le întâlnim adeseori în documentele vremii. În Arhivele Statului Iași se află numeroase contracte încheiate între negustori sau arendași, pe de o parte, și meșteșugari săteni, pe de altă parte, prin
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în mica producție de mărfuri, sub cele două forme ale ei: lucrul la comandă și lucrul pentru piață. O formă superioară de producție era atelierul stabil, cu câțiva lucrători, care se încadrează în cooperația capitalistă simplă. În 1850, exista pe moșia Saucenița (Dorohoi) o „fabrică de briște”, la care erau angajați „doi jidovi lucrători împreună cu alți moldoveni”. La Filipăuți (Herța) se afla în 1849 un atelier de confecționare a panerelor. În sfârșit, în regiunea de munte a Moldovei, de-a lungul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]