11,045 matches
-
pure teoretice (și practice), până la cunoștința veritabilă ca judecată sintetică a priori. "Eu" însumi nu sunt posibil decât ca timp; de fapt, ca o conștiință de timp. Și pentru că timpul nu poate fi obiectul unei intuiții empirice deși face cu putință orice astfel de intuiție el, dat ca o conștiință de timp, este, totuși, obiectul unei intuiții, pe care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
miza acestei părți din lucrarea de față. Asupra "eficienței" judicativului constitutiv în ipostaza sa de proiect critic kantian se va discuta și mai departe. Constituirea cunoștinței veritabile reprezintă, și în contextul de față, orizontul de interpretare cel mai generos cu putință pentru a formula aspectele de continuitate și de rezistență ale dictaturii judicative, în condițiile unei critici radicale a ipostazelor anterioare ale ei. 3.2.2. Reducție și deducție; constituirea cunoștinței 3.2.2.1. Introducere Prezența timpului în toate momentele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă.134 Kant are în vedere, însă, imaginația transcendentală, ca facultate prin care "reprezentarea intermediară" între reprezentarea categoriei și reprezentarea fenomenelor, numită schemă transcendentală, face cu putință "aplicarea" categoriei la fenomene. Altminteri, această operație nu ar interveni și, astfel, nu ar fi constituită cunoștința (veritabilă). Tocmai prin schema transcendentală categoria capătă "semnificație", nefiind o formă goală a intelectului. Potrivit sistematicii kantiene, în chestiunea constituirii cunoștinței analogiile experienței
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deducții transcendentale" discriminarea aceasta strictă nu funcționează nu poate lipsi operația constitutivă, aceea care în-ființează. În plus, timpul este cel care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putea numi exercițiu transcendental, adică unul de lămurire a condițiilor de posibilitate a fenomenului și cunoștinței veritabile. Nu doar că adaugă ceva constituirii fenomenale, dar o desăvârșește pe aceasta, fiindcă îi indică tocmai tipurile de constituire fenomenală care sunt cu putință: cea corespunzătoare doar obiectului posibil, cea proprie obiectului existent și, în final, cea potrivită obiectului necesar. Bineînțeles, de fiecare dată sunt precizate și condiționările operaționale, dar nu prin operații directe, cât prin structuri operaționale aflate în rezervă: "condiții formale ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a intelectului, spune Kant, nu poate avea mai mult decât o semnificație transcendentală; nu și o folosire transcendentală, ci doar una empirică; dar aceasta din urmă nu este posibilă decât prin angajarea sensibilității, care, la rândul său, nu este cu putință decât temporal. Absența timpului, așadar, are putere de constituire, am putea spune, fiindcă datorită ei apare o diferență între cele două sensuri ale categoriei intelectului pur. Deocamdată avem doar o diferență între prezența sau absența operațională a timpului; dar aceasta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conservându-și cu grijă caracterul de transcendență. Dimpotrivă, el este ceva ce se constituie pe sine, în sensul că își caută și își proiectează structura proprie, o structură care nu cuprinde însușiri felurite, cât făptuiri ("facte") care păstrează continuu ordinea putinței de a fi a Dasein-ului, structura posibilităților sale întru ființă. Acesta își este propriul său temei, ar spune Heidegger, iar ceea ce capătă un oarecare rost, ceea ce intră în sens, nu poate fi astfel decât "pe temeiul" Dasein-ului, adică în ordinea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
evidență" nu este posibilă decât ca un mijloc pentru o scoatere la iveală; de asemenea, este pusă în evidență, prin predicație, o ființare și determinațiile sale, nu temeiul însuși, însă fără scoaterea în evidență a acestuia nu ar fi cu putință nici evidențierea unei ființări prin determinațiile ei. Ceea ce înseamnă că și aici avem de-a face, pe de o parte, cu temeiul însuși, iar pe de alta, cu scoaterea sa la iveală. Dar predicația elementul judicativului constitutiv pare a fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a întemeierii; și, cum se va arăta, constituirea "temporală" a Dasein-ului. Trebuie totuși regândită însăși posibilitatea acestei ipostazieri "existențiale" a analiticii (poate fi vorba doar despre o simplă aplicație a unei formule de filosofare) pe baza regulilor prin care însăși putința proprie de a intra într-o formă, cu totul particulară, este trecută în realitate ca atare (în filosofia din Ființă și timp, corespunzătoare proiectului realizat); altminteri este pus în dificultate însuși gândul privind "activitatea" (actul) analiticii în analitica existențială, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi avuți în vedere, în măsura în care constitutivitatea lor non-judicativă rămâne la nivelul formal al indicării unor posibilități "semantice" ale ființării. Posibilitatea simplei operații a "analizei" este legată de faptul că Dasein-ul, din perspectivă ontică, reprezintă ființarea care în mod esențial are putința de a pune întrebarea despre ființă: "Sarcina unei analitici existențiale a Dasein-ului este prefigurată, în ceea ce privește posibilitatea și necesitatea ei, în constituția ontică a Dasein-ului."165 Pe de o parte, Dasein-ul este "dat" în întregul său în vederea punerii acestei întrebări; pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să vină, sub zodia non-judicativului. Prima operație, "scoaterea la iveală a temeiului", poate deveni metodă de reconstrucție filosofică, fie coborâtă la statutul de procedeu fenomenologic, fie ridicată la rangul de cale alternativă la tehnica fenomenologică husserliană; aceasta i-ar da putința de a fi pusă la lucru și cu alt "material" tematic decât cel heideggerian sau cel presocratic (prezente în analitica existențială). Iar cea de-a doua, diferența ontologică, socotită dinspre actul-de-principiu formulat și comentat mai sus, trebuie interpretată și în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilitatea "naturală" de a constitui sensuri non-judicative, dar și pe aceea de a suporta rosturi precomprehensive "tradiționale". Aplicațiile actului-de-principiu numit ne-ar putea însă indica, în mai mare măsură, atât poziția sa originară față de toate "factele" structurii Dasein-ului, cât și putința sa de a constitui gânduri și rostiri în registrul non-judicativului, valabile pentru anumite articulații ale proiectului heideggerian de analitică existențială a Dasein-ului. Prin acest din urmă fapt, actul- de-principiu nu-și contrazice propriul sens, acela "logic", ci doar își
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se ridică analitica existențială a Dasein-ului, adică ontologia umanului, atât cât ea a fost edificată, țin balanța în echilibru: unele trag spre judicativul constitutiv: e vorba îndeosebi de temeiuri strict formale, altele către orizontul non-judicativului: anume acelea care fac cu putință însăși constituirea structurii existențiale a Dasein-ului. Oricum, limbajul filosofic heideggerian nu mai ține cu totul de condiția mult prea tehnică în care l-a dus metafizica modernă; el pare a fi mai apropiat, în semantica sa, se-nțelege, și terminologic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proiectului analiticii existențiale constituit prin actul-de-principiu logic "scoaterea la iveală a temeiului prin punerea sa în evidență" și prin principiul fenomenologic, adevărul, se află o reconstrucție filosofică foarte apropiată sensului kantian de "critică", de preluare a condițiilor care fac cu putință ceva; este vorba despre analiza unei probleme de logică clasică statutul verbului, al lui "este", din structura judecății de predicație prelungită către o "pragmatică logică"; aceasta din urmă fiind firească pentru contextul în cauză, dacă ținem seama de preeminența ustensilică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ceea ce înseamnă că mizele generale ale demersului sunt: necesitatea operării unei diferențe între sensul copulativ și cel existențial ale lui "este"; posibilitatea de a valorifica sensul existențial într-un demers propriu-zis ontologic, fără angajamentele specifice predicației, adică judicativului, pe cât cu putință. Revenind asupra analizelor heideggeriene pe tema anunțată, ne apropiem de tema adevărului, dinspre cea a evidenței. De fapt, ne apropiem de analiza existențialului "enunț", din Ființă și timp (îndeosebi, paragraful 33, "Enunțul ca mod derivat al explicităii"), semnificativă pentru problema
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapt, Heidegger valorifică potențialul non-judicativ al problemei în cauză, prin câteva întrebări și prin schemele de răspuns la acestea. Poate cel mai semnificativ gând, în sensul ce ne interesează aici, este acela despre "preeminența ontologică a Dasein-ului", gând făcut cu putință tocmai de extensia fenomenologică (ontologică) a sensurilor lui "este" și de reorizontalizarea propriu-zis ontologică a temei care îl vizează pe acesta. Heidegger crede că cea mai dificilă problemă legată de "este" se referă la statutul său în propozițiile ontologice, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este", ființa. Tocmai în sensul unei posibile soluții, el indică și preeminența tematică a Dasein-ului pentru orice încercare filosofică, în genere. Este aproape natural să începi elucidarea problemelor ontologice cu cel care pune întrebarea, fiindcă tocmai datorită lui este cu putință însăși întrebarea și dobândește un sens răspunsul adecvat, iar în contextul analiticii existențiale, se poate ivi îndoiala privind valabilitatea în sine a ființei și a ființării, în măsura în care aceasta din urmă este ceva numai pe temeiul ființei, ea însăși "deschisă" de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exemplu, dacă este doar al enunțului, dacă sancționează conformitatea obiectului unui act de constituire cu actul însuși, dacă, astfel, reprezintă un existențial al Dasein-ului etc.). Fiecare ființare vizată de enunț corespunde unei intenționalități a acestuia; de fapt, ea capătă, fără putință de tăgadă, un sens "obiectual". Desigur, intenționalitatea Dasein-ului se manifestă întâi în privința ustensilității ființării, apoi, corespunzător însuși nivelului puterii de semnificare a enunțului, în privința ființării ca ființare și a ființei sale. Prin funcția intenționalității, dualitatea fenomenologică "intenție obiect intențional" capătă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
încearcă să o scoată la iveală prin punerea sa în evidență, nimicul ar putea să nu mai fie (însemne) nimic; iar dacă ar însemna, totuși, ceva, atunci ar putea să nu mai fie în identitate cu ființa. Ar fi cu putință, din perspectiva primului fapt, să fim scoși din orizontul de constituire propriu metafizicii; din perspectiva celui de-al doilea, însă, suntem scoși fără drept de apel. Dar îi este transcendentă cu adevărat rădăcina metafizicii, metafizicii înseși? Am putea vorbi cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constată însă că este vorba despre sensuri operaționale și despre "întâmplări destinale". Din această perspectivă, depășind, cumva, orizontul semantic heideggerian, ducând Nimicul către sensul de non-existență (nu către cel de non-ființare și nici măcar către cel de non-ființă), Dasein-ul însuși capătă putința de a se spune pe sine (de a se arăta, de a veni din sine, de a se deschide într-o relație de totală reciprocitate cu Nimicul, sau cu ființa); de a se constitui potrivit intenționalității sale existențiale. Și tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a Dasein-ului, până în momentul deschiderii unui orizont de tematizare filosofică înlăuntrul căruia "regula de metodă" ar putea ține de non-judicativ. Tocmai datorită acestei vecinătăți, sistematizarea elementelor judicative, operată în cazul celorlalte două aplicații (Aristotel și Kant), nu mai este cu putință aici. Ea ar putea fi, totuși, exprimată, dar convenționalitatea judicativă însăși ar regla în măsură mult prea mare chiar discursul acesta interpretativ. De aici nu trebuie înțeles că analitica existențială ar anula dictatura judicativului. Ceea ce am spus are sensul de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu Dasein-ul pur și simplu, ci acesta în raportul său cu propria ființă, adică tocmai în plin act de constituire intențională de sine. Numai că ființa vine către propriul Dasein păstrând un "rest", întrucât acesta nu și-a consumat toate putințele de a fi; și nu și le poate consuma decât prin moarte. De aceea adică datorită acestui rest (de putințe de a fi) cea care capătă preeminență dintre cele trei extaze temporale este aceea a viitorului, iar originarul ontologic reprezentând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intențională de sine. Numai că ființa vine către propriul Dasein păstrând un "rest", întrucât acesta nu și-a consumat toate putințele de a fi; și nu și le poate consuma decât prin moarte. De aceea adică datorită acestui rest (de putințe de a fi) cea care capătă preeminență dintre cele trei extaze temporale este aceea a viitorului, iar originarul ontologic reprezentând raportul Dasein-ului cu propria ființă este posibilul propriu acestuia, de fapt, posibilul ca atare, ce corespunde intenționalității sale originare: moartea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
viitorului, iar originarul ontologic reprezentând raportul Dasein-ului cu propria ființă este posibilul propriu acestuia, de fapt, posibilul ca atare, ce corespunde intenționalității sale originare: moartea însăși. Dasein-ul este, prin urmare, act: ființa sa este act de constituire de sine prin putința de a fi ca atare: moartea sa. De aceea, moartea are, în orizontul constituirii intenționale de sine a Dasein-ului, calitatea de putință originară, adică de fapt-de-a-fi-originar în raport cu orice altă putință de a fi, în act sau simplă posibilitate. Din acest
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale originare: moartea însăși. Dasein-ul este, prin urmare, act: ființa sa este act de constituire de sine prin putința de a fi ca atare: moartea sa. De aceea, moartea are, în orizontul constituirii intenționale de sine a Dasein-ului, calitatea de putință originară, adică de fapt-de-a-fi-originar în raport cu orice altă putință de a fi, în act sau simplă posibilitate. Din acest motiv, Dasein-ul este situaționalizat în privința "activității" sale corespunzătoare, pe de o parte, intenționalității constitutive proprii pentru ceea-ce-el-este la un moment dat, iar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]