108,186 matches
-
Simion Pântea că un pasionat în editarea și popularizarea cărților în rândul populației de la sate.” Simion Pântea s-a remarcat și pe alte planuri: a participat alături de „satul sau la răscoală lui Horea, numărându-se printre oamenii de nădejde ai conducătorului țărănimii ardelene.” Pentru tot ce a însemnat și realizat Simion Pântea pentru comună Sălciua, din 8 octombrie 1995, prin decizia Inspectoratului Școlar Județean Albă, Școala cu clasele I-VIII Sălciua îi poartă numele. Târgul care se organizează lunar în Sălciua
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
a dispărut încă înainte de 1835, probabil odată cu mutarea comunei pe actualul său loc. Câteva dintre localitățile Țării Zărandului merită să fie amintite pentru bogățiile lor istorice speciale. Crișan - satul natal, comuna Ribița, cu casa memorială reconstruită și bustul lui Crișan, conducător important al răscoalei de la 1784. În sat se găsește și mănăstirea ortodoxă Crișan, din sec. al XIV-lea. Casa memorială se compune din două corpuri de clădiri executate din lemn de stejar. Caracteristic zonei Zărandului, casa este de plan dreptunghiular
Zărand, Arad () [Corola-website/Science/300314_a_301643]
-
Bella al III-lea al Ungariei. Cronica lui Anonymus prezintă evenimentele din secolul al X-lea, când comunitatea de pe teritoriul de astăzi ai localității împreună cu oastea lui Gelu au acceptat să se supună lui Tuhutum și să-l recunoască drept conducător. Această înțelegere a fost consfințită printr-un jurământ, iar locul în care a fost depus s-a numit locul jurământului, în limba maghiară Esculeu (Așchileu). În 1320, localitatea apare sub numele de Kyuseskuleu. Din acest document reiese că exista o
Așchileu Mic, Cluj () [Corola-website/Science/300317_a_301646]
-
Manuel a evadat de sub supravegherea lui Baiazid și a fost încoronat împărat la Constantinopol, rămânând totuși un vasal obligat la plata unui tribut și constrâns la serviciu militar. În acest timp otomanii își întăreau dominația în Balcani, cucerindu-i pe conducătorii locali sau atrăgându-i prin "timâr-uri - pământ oferit în schimbul serviciului militar. Însă situația nu le era favorabilă pretutindeni. Regatul Ungar a întreprins câteva acțiuni de mică anvergură la granițele cu Bulgaria, Serbia și Bosnia, iar Mircea cel Bătrân, voievod al
Bătălia de la Rovine () [Corola-website/Science/301507_a_302836]
-
Boötes, în apropiere de Ursa Mare (Ursa Major - Marele urs). Arcturus din latina clasică ar fi devenit Arturus în latina vulgară, iar strălucirea sa și poziția pe cer i-ar fi făcut pe oameni să o considere "paznicul ursului" și "conducător" al celorlalte stele din Boötes. Griffin susține că "Arthur" nu e un nume personal, ci un "nom de guerre", un epitet dat omului care i-a condus pe britoni împotriva saxonilor, pe care atât vorbitorii de latină, cât și vorbitorii
Regele Arthur () [Corola-website/Science/301522_a_302851]
-
ferocității de urs. O variantă a teoriei "nom de guerre" este că numele combina cuvintele galez și latin pentru "urs": "art" și "ursus". Numele Arthur și variantele sale au fost folosite ca nume de persoane de cel puțin alți patru conducători care au trăit după datele presupuse ale bătăliilor lui Arthur, sugerând, după Griffin și alții, că a fost folosit ca nume de persoană după ce "primul" Arthur l-a făcut faimos. In noul film "Avalon High" (Liceul Avalon) se vorbește despre
Regele Arthur () [Corola-website/Science/301522_a_302851]
-
tarasie și Pahomie (episcopii Romanului), sunt pomeniți Ioan și Samuil, probabil arhipăstori în vreun scaun chiriarhal (Suceava, Roman sau Rădăuți), despre care nu, din nefericire, nu avem, încă, informații documentare sigure. Sunt pomeniți, apoi, „arhimandriții”, începând cu Dionisie adică Dometian, „conducătorul acestui sfânt locaș” , urmează „cinurile călugărești”, printre care monahul „Paisie Uricul” și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor”de la Neamț și mulți alții de la Bistrița, Neamț, Probota, Bisericani, Moldovița și Râșca
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
împotriva inamicilor Imperiului Bizantin. Tot Constantin Porfirogenetul menționează în lucrarea De ceremoniis că liderii confederațiilor tribale aveau drepturi egale din punctul de vedere al Imperiului Bizantin. Aceasta demonstrează că pecenegii nu aveau un singur lider, dar că, spre deosebire de alte populații, conducătorilor pecenegi le era recunoscut statutul de indepedență, ca atare fiind îndreptățiți să aibă corespondență cu împărații din Constantinopol. Țarul bulgar Simion s-a folosit de pecenegi pentru a-i alunga pe unguri. Pecenegii au fost atât de eficienți, încât i-
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
Kapan: "Yazı" (citește /ia-zî/; potrivit unei ipoteze, probabil din etnonimul alanilor: "as" sau "ias"; în turca modernă, „scriptură”); în Çoban: "Bata"-han, apoi "Bula". Cronica lui Constantin mai spune: "„Cele opt provincii sunt divizate în patruzeci de districte, conduse de conducători mici ca importanță”". Patru clanuri ale pecenegilor erau situate, potrivit cronicii, de-a lungul Niprului spre est și spre nord cu fața la "Uzia", "Hazaria", "Alania", Cherson și alte regiuni. Celelalte patru clanuri erau situate pe malul drept al Niprului, spre vest
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
(n.29 septembrie 1758 - d.21 octombrie 1805), amiral britanic este cunoscut în istorie, înainte de toate, ca învingător al flotei franco-spaniole la Trafalgar. A fost un conducător exemplar, cu o personalitate puternică. Curajul său a fost la limita nebuniei, iar pasiunea vieții sale a fost riscul. O altă pasiune a lui Nelson, tot la fel de riscantă, a fost legătura pe care acesta a avut-o cu Emma Hamilton
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit, "Russkaia Pravda". În conformitate cu însemnările din "Cronica vremurilor trecute", prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik și-a așezat reședința în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave și finice, pe la 860, după care și-a extins autoritatea și asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Rurik. "Povestea anilor care au fost" spune: "La anul 6367 (859): Varegii de peste mare
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
al Kievului controla pământurile din jurul orașului, iar rudele sale, care îi erau subordonate, domneau în alte orașe și îi plăteau tribut. Culmea puterii a fost atinsă în timpul domniilor Prințului Vladimir (Vladimir cel Mare, 980-1015) și Iaroslav cel Înțelept (1019-1054). Ambii conducători au continuat politica de expansiune constantă a Rusiei Kievene începută în timpul domniei lui Oleg al Novgorodului. Vladimir a ajuns la putere în Kiev după moartea tatălui său, Sviatoslav I, în 972 și după ce l-a învins pe fratele său vitreg
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
avansați la conducerea unora mai importante, pentru a ajunge, în final, pe mult-râvnitul tron de la Kiev. În secolul al XI-lea, prinții și suita lor, care era un amestec de slavi și membri ai elitelor scandinave, au dominat societatea kieveană. Conducătorii militari și cei politici au primit venituri și moșii dăruite de prinți în schimbul serviciilor militare și politico-administrative. Societatea kieveană era lipsită de instituții de clasă și de orașele cu statut autonom carcteristice feudalismului vest-european. Totuși, în unele cazuri, negustorii, meșteșugarii
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
domnitor al Rusiei Kievene care a acceptat coroana de la Papa de la Roma, se pare că fără a rupe legăturile cu Constantinopolul și Patriarhia ortodoxă. La începutul secolului al XIV-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Constantinopol a înființat o mitropolie pentru conducătorii Galiției, pentru a compensa mutarea mitropoliei kievene la Vladimir. Lituanienii au cerut și au primit, în scurtă vreme, încuviințarea înființării unei mitropolii pentru Novagrudok. La începutul secolului al XV-lea, aceste mitropolii erau conduse, din nou, din Kiev de "Mitropolitul
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
pământ și bușteni era prea vulnerabilă, astfel că a fost ales un nou loc pentru castel, la Aberystwyth. În acea vreme, Țara Galilor era condusă de Llywelyn the Great (Llywelyn cel Mare). Castelul a fost apoi reconstruit, pe rând, de alți conducători, până ce a devenit inutil, în fața armamentului tot mai puternic. Ultimul castel construit la Aberystwyth era considerat, la vremea sa, cel mai mare din Țara Galilor, dar astăzi este complet în ruină, oferind doar o palidă imagine a măreției sale de odinioară
Aberystwyth () [Corola-website/Science/301554_a_302883]
-
a ajuns să domine fostul centru cultural și politic, Kievul. În secolul al XVIII-lea, Principatul Moscovei s-a transformat în Imperiul Rus, care se întindea din Polonia și până la Oceanul Pacific. Expansiunea către vest a imperiului i-a făcut pe conducătorii țării din ce în ce mai conștienți de marea lor rămânere în urmă și a distrus izolarea țăii în care au apărut primele etape ale cuceririlor. Regimurile care s-au succedat în secolul al XIX-lea au luat în seamă aceste presiuni printr-o
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
cumpărari, război sau alianțe matrimoniale. În secolul al XV-lea, principii Moscovei au început să strângă pământurile rusești sub ascultarea lor. Cel care a reușit cel mai bine în această întreprindere a fost Ivan cel Mare (1462-1505), care a fost conducătorul care a pus fundațiile viitorului stat național rus. Ivan a reușit să crească de mai mult de două ori suprafața principatului său, plasând cea mai mare parte a nordului Rusiei sub conducerea Moscovei. De asemenea, Ivan și-a proclamat suzeranitatea
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
stăpânirea asupra anumitor teritorii, dar Ivan al III-lea i-a forțat pe prinții mai puțin importanți să-l recunoască pe el și pe descendenții lui ca șefi de necontestat în domeniile militar, juridic și al afacerilor externe. Încet, încet, conducătorii Principatului Moscovei s-au ridicat până la rangul de puternici domnitori autocrați, țari. Ivan al IV-lea cel Groaznic a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat "țar." Dezvoltarea puterii autocrate a țarului a ajuns la apogeu în timpul domniei lui
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
descrise mai sus și a multor altora pe care au trebuit succesorii săi să le rezolve. Totuși, Petru cel Mare este cel care a pus bazele statului modern rus. Au trebuit să treacă aproape 40 de ani pentru ca să apară un conducător la fel de ambițios și de dur care să se urce pe tronul imperial. Ecaterina a II-a (cea Mare), a fost o prințesă germană căsătorită cu moștenitorul tronului. Cum soțul său era un retardat, Ecaterina a consimțit în mod tacit la
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
prin îndepărtarea rușilor în frunte chiar cu el de influența ocidentală subversivă. Cel mai important sfătuitor al țarului a fost Constantin Petrovici Pobedonosțev, profesor particular al lui Alexandru al III-lea și al fiului acestuia, Nicolae al II-lea, și conducătorul Sdfântului Sinod din 1880 până în 1895. El îi învățase pe elevii lui imperiali să se teamă de libertatea cuvântului și de presă și să urască democrația, constituția și sistemul parlamentar. În timpul lui Pobedonosțev, revoluționarii au fost vânați, iar politica de
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
cu 71% din voturi, iar aliații săi politici au câștigat alegerile legislative, observatorii internaționali și naționali remarcând însă numeroase neregularități. Observatorii internaționali au fost și mai alarmați de măsurile prezidențiale de creștere a controlului asupra parlamentului, societății civile și a conducătorilor de la nivelul regional. Rusia prerevoluționară Epoca sovietică Epoca postsovietica
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
la Heraclea. Când fiul lui Antigonus I, Demetrius I, a reînoit ostilitățile (297 î.Hr.), în timpul absenței sale din Grecia, Lisimah a ocupat orașele sale din Asia Mică, dar în 294 î.Hr. a încheiat o pace cu Demetrius care fusese recunoscut conducător al Macedoniei. În 288 î.Hr., Lisimah și Pyrrhus din Epir, au invadat Macedonia, și l-au obligat pe Demetrius să părăsească țară. Lisimah a plecat lăsându-l pe Pyrrhus din Epir în posesia Macedonia cu titlul de rege în jur
Lysimachos () [Corola-website/Science/301556_a_302885]
-
lui Stambolić, Milošević devine director la Beobanka, cea mai mare bancă care avea capital de stat din Iugoslavia. Milošević a fost ales președinte al Comitetului Ligii Comuniste al orașului Belgrad în aprilie 1986, înlocuindu-l pe Stambolić, care a devenit conducătorul Partidului Comunist Sârb. În acest timp Milošević s-a opus public naționalismului; el n-a permis publicarea unei cărți scrisă de Slobodan Jovanovic, un distins istoric sârb, profesor de drept și naționalist convins al primei jumătăți al secolului 20. Milošević
Slobodan Milošević () [Corola-website/Science/301559_a_302888]
-
trend cu principiul internațional al LCY care preciza că nici un grup etnic nu va conduce pe altul. Între timp, Stambolić ajunge Președintele Șerbiei. Cu toata împotrivirea figurilor reprezentative din partid, el îl susținea În continuare pe Milošević pentru funcția de conducător al partidului. Stambolić a petrecut trei zile susținându-l pe Milošević ca lider, reușind să-i asigure conducerea partidului în următoarele alegeri interne ale Ligii Comuniste din Șerbia (LCS). Această a fost fără îndoială cea mai mare greșeală din cariera
Slobodan Milošević () [Corola-website/Science/301559_a_302888]
-
în Belgrad pentru numeroase crime, incluzând-o pe cea a lui Stambolić. Milošević a folosit perioada dintre 1988/1989 focalizându-si politică pe „Problemă Kosovo”. Susținătorii săi au organizat demonstrații publice - așa numita „revoluție antibirocratică” - care a condus către demisia conducătorilor Vojvodinei (6 octombrie 1988), si Muntenegrului (10 ianuarie 1989). Azem Vllasi, liderul Ligii Comuniste din Kosovo, a fost arestat pentru incitarea la revolte a minerilor albanezi din Kosovo. În 28 martie 1989, Adunarea Națională a Șerbiei, sub conducerea lui Milošević
Slobodan Milošević () [Corola-website/Science/301559_a_302888]