14,797 matches
-
în PSB, vol. 13, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 161-162. footnote>. Istoricul Casiodor ne mărturisește despre pilduitoarele fapte ale diaconului Veniamin ce au fost aduse la cunoștința regelui. Adus la el, acesta i-a poruncit să tăgăduiască pe Dumnezeul adevărat pe care-L adora. Dar el l-a întrebat pe rege, zicând: „De ce cinste este vrednic cel care, părăsindu-și Țara sa, se pune în slujba altei Țări străine?”. Și când regele a răspuns: „«Este vrednic de moarte și
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
își sporeau curajul căci în lupta ei vedeau, și cu ochi trupești, pe Cel ce se răstignise pentru ei, ca să convingă pe toți cei ce cred în El că tot cel ce pătimește pentru slava lui Hristos are parte de Dumnezeul cel viu”<footnote Ibidem, I, 38-41, p. 187. footnote>. Și alte minunate femei au înfruntat cu bărbăție pe prefect și pe toți cei care le-au trimis la groaznicele cazne. Astfel, amintim pe venerabila Mercuria, cea înaintată în vârstă și
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
se clatine, să fie călcat și de alții. Împotriva iluziei optice, a mirajului, a halucinației, a visului pe trezie, a fantasmelor, a delirului, a tulburării auzului... scutul cel mai sigur este fratele, vecinul, prietenul sau dușmanul nostru, dar cineva, Doamne Dumnezeule, cineva!". Acestui personaj livresc Michel Tournier i-a adăugat elemente surprinzătoare prin alăturarea lor, și anume proustianismul metodei de introspecție folosit până la dimensiunea unui stil în log-book și donquijotismul momentelor sale de pierdere a lucidității. Spontana apariție a unor halucinații
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
un creștin să abandoneze armata erau nelimitate, potrivit tradiției antimilitariste a creștinismului, ne conduc spre: a) refuzul idolatriei și al manifestărilor sale de cult, percepute de primii creștini ca o formă de ingerință a puterii civile în conștiința lor, rezervată Dumnezeului unic; b) refuzul adoptării unui comportament necorespunzător eticii evanghelice, care putea fi normal în interiorul structurii militare, prin respectarea conștiinței soldaților creștini; c) refuzul de a ucide și de a folosi violența, izvorât din concepția de iubire față de dușmani și din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ne explică diversitatea modurilor prin care a fost înfruntată chestiunea serviciului militar în mediul creștin de către soldați, intelectuali și ierarhii bisericești. Cei dintâi puteau vedea în această meserie riscul de a cădea în idolatrie, înțeleasă ca o trădare a unicului Dumnezeu și poate, cei mai mulți nu păreau nici măcar să-și facă scrupule despre conținutul moral al serviciului militar. Intelectualitatea Bisericii aprofunda discursul astfel: dacă în secolul II era foarte atentă la discursul escatologic asupra păcii, spre sfârșitul secolului, alături de tema antiidolatrică, unii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ai Bisericii promovau o extindere a temei antimilitariste prin prezentarea unei etici aparte. Scopul acestui discurs era evidențierea caracterului fundamental anticreștin asupra omuciderii legalizate și a războiului, care contrastau vizibil preceptului conținut în Mt 22, 37-40: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău... Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și profeții. Atât din partea soldaților creștini, cât și din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sensului, și nici al unui creștinism văzut ca religie absolută, fiind supus unor îmbunătățiri ulterioare, înțeles ca atare și de apologeții creștini prin adevărata religie. Respectul pentru creștinism, care transpare dintr-o asemenea aserțiune, nu-l împiedică în definirea realității Dumnezeului biblic generic ca numen sau divinitas, asimilându-l astfel cunoscutelor divinități ale panteonului. Chiar dacă în opera sa se vorbește despre o mare divinitate, aceasta nu trebuie înțeleasă în sensul unei reprezentări monoteiste a lui Dumnezeu; aici se regăsește trăsătura henoteistă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
preamărește îndrăzneala semiților, pe de alta există o anumită anticipare alegorică a omului ca miles Dei, înțeles nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului creat, înțeles ca plinătate a shalomului. În viziunea profeților, construirea păcii este un dar al lui Dumnezeu ce neagă pasivitatea omului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
există o anumită anticipare alegorică a omului ca miles Dei, înțeles nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului creat, înțeles ca plinătate a shalomului. În viziunea profeților, construirea păcii este un dar al lui Dumnezeu ce neagă pasivitatea omului invitat să răspundă pozitiv chemării sale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca miles Dei, înțeles nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului creat, înțeles ca plinătate a shalomului. În viziunea profeților, construirea păcii este un dar al lui Dumnezeu ce neagă pasivitatea omului invitat să răspundă pozitiv chemării sale. Interpelarea adusă de cuvântul profetic, vestitor de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acordat ocrotirea sa. Legea talionului (cf. Deut 19, 19-21) și legitimarea războiului sfânt, ne înfățișează tentativa de moderare juridică a răzbunării epocii în salvgardarea monoteismului și sacralizarea poporului. Punctul focal al decalogului sinaitic, identificat în primul precept - Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de mine (Ex 20, 2-3)-, ne indică fundamentul tuturor aserțiunilor ulterioare: unicitatea divină pretinde o relație exclusivă Dumnezeu-creatură. Conceptul care se evidențiază cel mai mult între prima și a cincea poruncă de a nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Deut 19, 19-21) și legitimarea războiului sfânt, ne înfățișează tentativa de moderare juridică a răzbunării epocii în salvgardarea monoteismului și sacralizarea poporului. Punctul focal al decalogului sinaitic, identificat în primul precept - Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de mine (Ex 20, 2-3)-, ne indică fundamentul tuturor aserțiunilor ulterioare: unicitatea divină pretinde o relație exclusivă Dumnezeu-creatură. Conceptul care se evidențiază cel mai mult între prima și a cincea poruncă de a nu ucide, constă în aspectul violenței considerate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
evreului care trecea la idolatrie (Deut 13, 8-9) și profetului care nu vorbea în numele lui Dumnezeu, spunând că profetul care va îndrăzni să grăiască în numele meu ceea ce nu i-am poruncit Eu să grăiască, și care va grăi în numele altor dumnezei, pe un astfel de profet să-l dați morții (Deut 18, 20); lui Iosua să-l dea morții pe Acan, mânjit de furt față de Domnul, cu toții copiii săi, băieți și fete, care erau inocenți și toți izraeliții i-au ucis
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fără nici o deosebire, adoratorii vițelului de aur (cf. Ex 32, 27), iar Dumnezeu a voit ca fiii lui Belial să fie uciși cu sabia, fără nici o cruțare (cf. Deut 13). În împrejurări asemănătoare, David devenea erou național și unsul lui Dumnezeu, iar Iudita, eroina prin excelență, binecuvântată între toate femeile, pentru că cel dintâi l-a ucis pe Goliat (cf. 1Re 17), iar cealaltă pe Olofern (cf. Idt 13), amândoi idolatri și dușmani ai lui Israel. Uciderea, potrivit legilor războiului, chiar și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dumnezeiesc, ucide la Ascalon 30 de oameni (Jud 14, 19); Iosua, în numele lui Dumnezeu, îi extermină fără milă pe regii și locuitorii Machedei, Libnei, Lachișului, Eglonului și Hebronului (cf. Ios 10), pentru că s-au opus expansiunii iudaice poruncite de Domnul. Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf. Ps 82) și care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
30 de oameni (Jud 14, 19); Iosua, în numele lui Dumnezeu, îi extermină fără milă pe regii și locuitorii Machedei, Libnei, Lachișului, Eglonului și Hebronului (cf. Ios 10), pentru că s-au opus expansiunii iudaice poruncite de Domnul. Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf. Ps 82) și care dăruiește credincioșilor săi sabia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în numele lui Dumnezeu, îi extermină fără milă pe regii și locuitorii Machedei, Libnei, Lachișului, Eglonului și Hebronului (cf. Ios 10), pentru că s-au opus expansiunii iudaice poruncite de Domnul. Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf. Ps 82) și care dăruiește credincioșilor săi sabia ca pe un dar al său: Ia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în Domnul și întru puterea tăriei lui (Efes 6, 10). Evlavia creștină pretindea jertfe continue și bătălii dure, ce nu se puteau împlini dacă sufletul nu era suficient de consolidat în bine, ori dacă îngăduia ca cei generați de un Dumnezeu atât de puternic, să fie datorită slăbiciunii lor morale, sclavii păcatului (Rom 9, 17). În apostolatul său arzător, care nu-l lasă să se odihnească și îl mută continuu dintr-un oraș într-altul, Paul își mobilizează toate energiile pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sluji și de a se supune cu respect împăratului, servindu-l și arătându-și în orice vreme devoțiunea și supunerea; îi negau doar cultul divin: de acord în toate cu soldații păgâni, se deosebeau de aceștia prin adorația unui singur Dumnezeu. Creștinii își exprimau supunerea și îndeplinirea îndatoririlor civile sau militare în termeni clari și preciși, fără ficțiune și lingușire, lăsându-se călăuziți numai de dreapta lor rațiune: își mărturiseau îndatoririle și își apărau drepturile cu promptitudine și curaj. Demnitatea și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, vă zic vouă, de acela să vă temeți (Lc 12, 4-6). Numai un Dumnezeu, scrie Bessières, poate să facă acceptabil un asemenea limbaj, întrucât numai El poate promite soldatului căzut în luptă, răsplata sa. Isus nu era un literat și poate că nici nu-i cunoștea personal, ca Om născut în Betleemul Iudeii, pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru care creștinii renunțau să se sustragă vieții sociale pentru a nu pune în pericol stabilitatea Imperiului, spre deosebire de Ciprian pentru care motivul principal care sublinia disensiunea profundă a comportamentului dintre creștini și păgâni era dictată de confidența celor dintâi în Dumnezeul biblic. Persecuția nu a provocat rebeliune în sufletul discipolilor lui Cristos, care aveau conștiința că mai degrabă sau mai târziu Dumnezeu le va face dreptate. Așadar, nonviolența creștină care nu subînțelegea pasivitatea și nici nu delega lui Dumnezeu rezolvarea problemelor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-și salvgardeze propria viață ar trebui neapărat să o subestimeze pe a celuilalt. Mentalitatea păgână, deși iluminată de intuiții stoice despre concepția umanității, e foarte departe de valorile creștine ale dreptății și blândeții care îi conduce pe oameni firesc la Dumnezeul de la care și-au luat originea. În Divinarum Institutionum, VI, 18, 29, dă impresia interpelării directe a fiecărui individ amintindu-i datoria de a se opune soluțiilor lumii pentru rezolvarea problemelor legate de raporturile interumane. Individul nu va putea lupta
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștină, ci chiar o nouă religie. Biserica a considerat-o erezie datorită însușirii unor elemente tipic creștine, inserate în teoria sa, cu privire la existența binelui și a răului, în cazul disputelor cu gânditorii creștini. Pentru manihei serviciul militar și războiul aparțineau dumnezeului rău, motiv pentru care au respins ambele variante, din respect față de religiozitatea lor, considerându-le dăunătoare societății civile. 4.1. Antimilitarismul gnosticilor Gnosticismul a apărut în Siria la jumătatea secolului II p.Chr., și s-a răspândit prin Menandru, Dositei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
arme, deoarece, în scrisoarea trimisă senatului, după victoria asupra germanilor și sarmaților din anul 172, împăratul Marcus Aurelius (161-180) spunea că soldații creștinii, din legiunile sale, nu arătau prea mult entuziasm în pregătirile pentru luptă datorită credinței lor într-un Dumnezeu, pe care îl credeau permanent prezent în conștiințele lor. Soldații creștini nu-și ascundeau sentimentele antimilitariste, pentru că, deși luptau pentru a rămâne fideli jurământului prestat, arătau adversitate față de arme. Marcus Aurelius, de caracter bun și blând, răbdător și uman cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tulburător al ordinii stabilite; a fi dușmanul Romei însemna a fi dușmanul zeilor care o protejau. Pe de o parte, considera soldații creștini atei asemenea opiniei publice, deoarece i-a văzut îngenunchindu-se pe câmpul de luptă și rugându-se Dumnezeului lor, pentru a potoli setea și foamea comandantului și a întregii armate, iar pe de alta, datorită subiectivismului său filozofic, le lăuda buna intenție și simultan îi compătimea ironizând gesturile care aveau, în viziunea sa, expresivitatea unui pietism resemnat și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]