11,439 matches
-
E un examen ușor de trecut. Am suflat, apoi am sărutat-o. Lângă mine am simțit-o moale și mică. Zâmbetul i-a revenit când ne-am desprins, dar încă părea îngrijorată (va înceta vreodată?) întrebându-mă: - Și nimic altceva? - Iubito, ascultă, nu m-aș pune nici pe mine însumi în pericol, urcându-mă beat la volan, ca să nu mai vorbim de copiii noștri, bine? Fața i se relaxă și pentru prima oară în dimineața asta zâmbi cu adevărat, fără să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
poșetuță Hello Kitty plină cu bomboane Skittels primite de Halloween. A luat o lopățică și a început să-și îndese Skittles în gură de parcă ar fi fost pilule, bălăngănindu-și picioarele pe ritmul trupei de băieți. - De ce înfuleci bomboanele așa, iubito? - Pentru că așa face și mami când e în baie. - Robby, vrei să-i iei bomboanele surorii tale? - Nu e chiar sora mea, l-am auzit de pe bancheta din spate. - Nici eu nu sunt chiar tatăl ei, i-am spus. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
amintirea acelei zile m-a năpădit, dar m-am forțat să nu mă mai gândesc la asta când am intrat pe autostradă. - Tati, tu de ce nu lucrezi? mă întrebă acum Sarah. Scotea plescăituri satisfăcute după fiecare Skittle înfulecat. - Dar lucrez, iubito. - De ce nu mergi la serviciu? - Pentru că lucrez acasă. - De ce? - Pentru că sunt un tătic care stă acasă, i-am răspuns foarte calm. Hei, unde suntem? La o petrecere? - De ce? - Te rog nu-mi fă asta acum, iubito, bine? - De ce stai acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Skittle înfulecat. - Dar lucrez, iubito. - De ce nu mergi la serviciu? - Pentru că lucrez acasă. - De ce? - Pentru că sunt un tătic care stă acasă, i-am răspuns foarte calm. Hei, unde suntem? La o petrecere? - De ce? - Te rog nu-mi fă asta acum, iubito, bine? - De ce stai acasă? - Păi lucrez și la colegiu. - Tati? - Da, iubito? - Ce-i ăla un colegiu? - Un loc unde mă duc să-i învăț pe niște leneși netalentați cum să scrie proză. - Când mergi? - Miercurea. - Și asta e muncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acasă. - De ce? - Pentru că sunt un tătic care stă acasă, i-am răspuns foarte calm. Hei, unde suntem? La o petrecere? - De ce? - Te rog nu-mi fă asta acum, iubito, bine? - De ce stai acasă? - Păi lucrez și la colegiu. - Tati? - Da, iubito? - Ce-i ăla un colegiu? - Un loc unde mă duc să-i învăț pe niște leneși netalentați cum să scrie proză. - Când mergi? - Miercurea. - Și asta e muncă? - Munca îi face pe oameni prost dispuși, iubito. Nimeni nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la colegiu. - Tati? - Da, iubito? - Ce-i ăla un colegiu? - Un loc unde mă duc să-i învăț pe niște leneși netalentați cum să scrie proză. - Când mergi? - Miercurea. - Și asta e muncă? - Munca îi face pe oameni prost dispuși, iubito. Nimeni nu vrea să muncească. De fapt ar trebui să eviți munca. - Tu nu muncești și tot ești prost dispus. Robby spusese asta. Simțind că mă enervez, i-am aruncat o privire prin oglindă. Se uita pe geam, cu bărbia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bărbat - toate s-au întâmplat în câteva secunde, aproape simultan. Am făcut rapid stânga-mprejur și am pornit în urmărirea lor. Sarah făcea play-back pe Backstreet Boys când manevra mașinii aproape că a răsturnat-o. - Tati, unde mergem? - La mall, iubito. - Dar ăsta nu e drumul spre mall. - Stai liniștită și apreciază talentele de șofer ale tatălui tău. - Dar tati, unde mergem? - Sunt un pic curios, iubito. Conducea. Râdea. Eram exact în spatele lor, iar ea râdea. După care a întins mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Boys când manevra mașinii aproape că a răsturnat-o. - Tati, unde mergem? - La mall, iubito. - Dar ăsta nu e drumul spre mall. - Stai liniștită și apreciază talentele de șofer ale tatălui tău. - Dar tati, unde mergem? - Sunt un pic curios, iubito. Conducea. Râdea. Eram exact în spatele lor, iar ea râdea. După care a întins mâna și l-a mângâiat pe față. La primul semafor (am trecut de trei străzi și n-am auzit decât râsul ei și n-am văzut decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
s-o întreb în acel moment cum ajunsese chestia aia din camera lui Robby în brațele ei în tot acel timp? - Mami! exclamă Sarah, cu vocea tremurându-i de teamă și ușurare. - Sunt aici, răspunse Jayne, stăpânindu-se. Sunt aici, iubito. Eram pe punctual de a o urma pe Jayne în cameră, dar ea îmi închise ușa în nas. Am așteptat acolo. Faptul că nu credea nimic din ce îi spusesem și că se îndepărta tot mai mult de mine din cauza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceva păpușii - și înapoi la Robby. - De ce e sora ta aici? am întrebat calm. Robby dădu din umeri. Se scufundase deja în tăcerea sa obișnuită, ochii îi deveniseră speculativi și reci. - Mi-e frică. Sarah îl strânse pe Terby. - De ce, iubito? am întrebat, gata să mă apropii, deși prezența lui Terby mă ținea la distanță. - Sunt monștri în casa noastră, tati? A fost momentul în care Robby a plecat din fața computerului - peisajul lunar pulsa acum pe ecranul monitorului - și convingerea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
l-a făcut să se reașeze pe mochetă cu picioarele încrucișate pentru a continua jocul video. - Nu, nu... M-am înfiorat în timp ce în minte mi s-au perindat câteva clipe imaginile visate de la Halloween încoace. De ce întrebi una ca asta, iubito? - Cred că sunt monștri în casă. Spuse asta cu voce groasă, de drogată, îmbrățișându-și păpușa. Nu m-am dat seama că am zis: - Sigur, poate uneori, iubita, dar... decât atunci când fața i s-a cutremurat și a izbucnit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
câteva clipe imaginile visate de la Halloween încoace. De ce întrebi una ca asta, iubito? - Cred că sunt monștri în casă. Spuse asta cu voce groasă, de drogată, îmbrățișându-și păpușa. Nu m-am dat seama că am zis: - Sigur, poate uneori, iubita, dar... decât atunci când fața i s-a cutremurat și a izbucnit în plâns. - Iubit, nu, nu, nu, ei nu sunt adevărați, iubita. Sunt doar închipuiri. Nu pot să-ți facă nici un rău. Am zis asta deși ochii mei erau fixați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
voce groasă, de drogată, îmbrățișându-și păpușa. Nu m-am dat seama că am zis: - Sigur, poate uneori, iubita, dar... decât atunci când fața i s-a cutremurat și a izbucnit în plâns. - Iubit, nu, nu, nu, ei nu sunt adevărați, iubita. Sunt doar închipuiri. Nu pot să-ți facă nici un rău. Am zis asta deși ochii mei erau fixați pe păpușa neagră din brațele ei și gândurile mele recapitulau toate relele de care o știam în stare, dar pe urmă am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ezitant. Tu crezi că e viu? Îmi tremura vocea. A dus păpușa la ureche, ascultând atentă, după care își întoarse privirea spre mine. - Zice că știe cine ești. Asta m-a forțat să vorbesc rapid. - Terby nu există cu adevărat, iubito. Nu e o pasăre adevărată. Nu e vie. Eram foarte conștient că mă uitam urât la păpușă, dând din cap ușor, ca și cum m-aș fi consolat singur. Sarah o duse din nou la ureche de parcă asta i-ar fi cerut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
video sau se prefăcea că era și peste zgomotul de împușcături și gemete am auzit mașina Martei demarând din fața casei. - Terby știe chestii, șopti Sarah. Continuam să înghit în sec. - Ce...chestii? - Tot ce vrea să știe, zise ea firesc. - Iubito, e timpul să mergi la culcare, am zis, apoi uitându-mă spre Robby: Și tu ar trebui să termini cu jocul și să te culci, Robby. E târziu. - Nu trebuie să-ți faci griji că nu dorm destul, murmură el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fost într-adevăr acolo... - O Doamne, nu începe iar cu rahatul ăsta, gemu Jayne, scufundându-se în fotoliu. - Nu, sincer. De câte ori l-ai lăsat când tu mergeai la filmări? Cu Marta? Cu părinții tăi? Cu cine altcineva? Vreau să spun, iubito, că în mare parte băiatul a crescut cu o serie de dădace fără identitate... - Ăsta e exact motivul pentru care nu cred că ședințele astea de consiliere ajută la ceva, îi zise Jayne doctoriței Faheida. Exact motivul ăsta. O mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sublinia că pe mine „n-a vomit niciodată“ vreun copil, când i-am retezat-o. Nu m-am putut stăpâni. Voiam ca și furia, și propriul ei sentiment de vinovăție să iasă pe covertă. - Ba s-a vomitat pe mine, iubito, am protestat eu. Nu de puține ori s-a vomitat pe mine. De fapt a fost un an când s-a vomitat pe mine în continuu. - Nu contează când te umpleai singur de vomă! strigă ea, după care, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înțelegeam asta la propriu. - Nu voi fi plecată decât o săptămână. M-am gândit la săptămâna care tocmai trecuse. - E o eternitate. - „Vara va fi întotdeauna a noastră“, zise ea visătoare, o replică faimoasă dintr-un film în care jucase - iubita misterioasă care îl părăsește pe mire la altar. - Nu pleca, am zis iarăși. Se juca cu un șervețel. Plângea. - Ce-i cu tine? Vroiam să știu. Am simțit cum mi se pleoștesc colțurile gurii. - E prima oară când mă rogi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
balamale. Din nou tăcere. După care ofițerul Clarke spuse: - Domnule Ellis, câinele era în casă - l-am găsit în bucătărie. Polițiștii au început să-i întrebe pe copii ce văzuseră. Când Sarah s-a ferit sfioasă de ei, am zis: - Iubita, nu trebuie să spui nimic. Sarah le-a spus că văzuse „un leu“. Robby a dat din umeri, nesigur. Când Boyle îl întrebă dacă putea să fi fost un câine, Robby continuă să dea din umeri. Robby nu se uita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cotit care ducea la o casă de mărimea unui hotel și construită exclusiv din sticlă în vârful colinei din Bel Air. După ce un valet mi-a luat în primire mașina închiriată am dat peste un grup între care o fostă iubită care purta gene false și se măritase cu un miliardar și mă strigă: „Hei, frumosule!“ când am intrat în cameră, apoi ne-am adus aminte de vremurile vechi, am vorbit despre oamenii din industria filmului și ce mai făcea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Constanța Buzeaă, și apoi pe mine, ceva mai durabil, se pare! Da, Grigore, care a luptat câțiva ani cu această „boală”, a dezvoltat la modul tipic și fatal toate simptomele ei: s-a îndepărtat de prietenii săi „de idei”, de iubita lui ce îi era și soție, poeta Ana Mureșan, de familie și apoi de existență. Nu de poezie, ce era a „doua” sau „prima” sa tovarășă de existență, dar revenea la ea tot mai obosit de povara pe care o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
plenara. Ca să-mi dovedească fidelitatea și zelul de nestins, Adrian mi-a făcut o surpriză: s-a prezentat în jurul orei șase, cu o zi înainte, după-amiaza, în ușa camerei pe care o ocupam la Pelișor, împreună cu... Nichita și noua sa iubită, tânăra și frumoasa poetă Gabriela Melinescu. Emoționat, văzându-i pe toți trei în ușă, am spus o frază ce urma apoi să circule, prin „bunăvoința” lui Titus, dar și a altora, deja invidioși pe cărțile și pe fervoarea mea de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lămuriri lui Ghișe, dar, se pare, nici el nu știa mai multe... sau nu voia să-mi spună. Temându-se că o să mă plictisesc la Brăila, pe care o cunoșteam puțin, am luat cu mine în mașină pe cineva (pe iubita mea, viitoarea mea soție, pe Maria!Ă; spre surpriza mea, de la hotel am fost îndrumați cu mari politețuri spre hotelul partidului. Am stat apoi vreo două zile în vechea și pitoreasca Brăila - loc de unde au plecat mari personalități ale literelor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mormântul dureroaselor iluzii Tinerețea Ca o palidă fecioară a intrat. Și departe Curcubeul cel sinistru-n zori de ziuă Zori de moarte Ca coroană sângeroasă s-a-nălțat, Și o cruce se arată-n țintirim Acolo unde venim Unde stăm și-ngenunchem iubito Cu suspin șoptit La mormântul tinereții ce-a murit! (în 2 minute, punând rămășag că e mai frumoasă decât orice poezie a lui Minulescu) 29 Decembre 1907 [PĂDUREA RÂȘCA ISPRĂVI VÂNĂTOREȘTI Ș.A.] Mergem noaptea prin pădure printre munți. Luna-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
venit aici să ne amusăm! Cine mă poate acusa? exagerări? Cine refusă asemenea argumente în dose masive? Cum am să spun? o rochie rosă? un capot ros? lesă, misă, dosă visă, posă visez vizez vase vaze vise vize casier cazier Iubite prietine,9 Știi că până astăzi vreme de douăzeci și mai bine de ani, decând mi-am început cariera literară, am stat departe de frământările politice, fără însă a fi străin de marile probleme ale poporului nostru. Am crezut că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]