10,680 matches
-
Întâlnirea cu idolul a oferit celor prezenți o „consacrare”, le-a dăruit o experiență prin care ei se vor deosebi de ceilalți, de cei absenți, le-a dat sentimentul că au primit și poartă cu ei, dacă nu un obiect magic, cel puțin un mesaj de sorginte aparte, poate miraculoasă. Astfel, pelerinajul ca o călătorie către Întâlnirea cu altul le-a oferit celor care s-au abandonat acestei experiențe șansa să devină alții. (M. Coman, 2003, pp. 160-163) Granițe și Întrepătrunderitc
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sediul lor obișnuit (biserică, moschee, templu - adică dintr-un centru consacrat) și sunt plimbați și expuși publicului printr-un spațiu exterior (sat, oraș, regiune). Pe parcursul acestui traseu sunt anulate diferențele sociale, precum și cele dintre centru și periferie (ca În actele magice, centrul sacru „contaminează” Întregul spațiu parcurs). Paradele, prin mișcarea lor, definesc un spațiu consacrat și separă clar actorii de spectatori. Pe lângă această diviziune, ele instituie și diferențe vizibile Între spectatorii cu statut social Înalt (prezenți În tribune sau În locuri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sărbătoarea și a intervalului temporal care o va Închide În limitele sale - ceea ce autorul a numit, cu o formulă devenită canonică, „timpul din afara timpului” (time out of time); b) rituri de purificare: cu ajutorul focului, apei sau aerului curat, aceste rituri magice gonesc puterile malefice În afara comunității sărbătorești. Alte rituri de apărare, precum binecuvântările sau procesiunile cu obiecte sacre au menirea de a proteja acest spațiu de intervențiile ulteriore ale spiritelor rele; c) rituri de trecere: permit marcarea trecerii de la un stagiu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
familii” ceremoniale), versatil (natura unităților componente, ordinea elementelor și mecanismele de combinare sunt mereu În schimbare) și ambivalent (semnificațiile sale sunt Încărcate de contradicții). Carnavalul Înmănunchiază rituri În mișcare (parade, procesiuni și defilări), concursuri și performanțe teatrale, acțiuni de tip magic (mascarea propițiatorie, rituri verbale de denigrare), rituri de inversare, anumite secvențe de tip șamanic (atingerea unor stări de extaz), rituri de trecere și consacrare, rituri sacrificiale de tipul „țapului ispășitor”, elemente ale sărbătorilor (anularea obligațiilor uzuale, consumul de alimente și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
biciuirea, temnița sau moartea (J.G. Fraser, 1980, vol. IV, p. 237). Carnavalurile Europei rurale (creștine, dar necontrolate integral de Biserică) instituiau o dezordine analoagă haosului primordial, funcționând ca dramatizări calendaristice ale confruntării dintre viață și moarte. Ele musteau de rituri magice care vizau asigurarea fertilității, alungarea duhurilor malefice (reprezentate de măștile grotești), stimularea bogăției prin consumul excesiv de alimente și băuturi, suspendarea sau inversarea atât a ordinii sociale, cât și a celei cosmice. La fel, În Evul Mediu catolic, Între Crăciun și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
eterogen și adesea costumele extravagante conțin combinații care sunt total În afara „gramaticii” culturii de zi cu zi a brazilienilor (R. Da Matta, 1991, p. 40). Ambivalența funcțională a măștii (poate fi folosită atât În cele mai solemne rituri politice sau magice, cât și În cele mai hilare contexte carnavalești) este dublată de combinația măștilor. Punând În antiteză costumarea solemnă specifică paradelor militare („uniforma de gală” care afirmă obligațiile indivizilor prinși În carcasa pozițiilor și rangurilor instituționale) cu „fantasia” (măștile și costumele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și solicită interpretarea lor dincolo de context și funcția sociopolitică, Într-un cadru de reflecție filosofică asupra sensului vieții și a filosofiilor de viață specifice categoriilor și culturilor populare. Ca și În alte cazuri (conceptul de rit, riturile de trecere, actele magice), caracterul compozit și eterogen al carnavalului a generat Încercarea de a identifica, dincolo de formele concrete de manifestare, structura profundă a unor categorii culturale mai abstracte. Astfel, carnavalul poate fi interpretat ca un exemplu aparte de performanță, dominată de ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 42). În sfârșit, carnavalul poate fi văzut ca o concretizare a mascării, adică a unui sistem simbolic care „permite transpunerea lumii omenești În cea a zeilor” - În formula istoricului Terry Castle. Procesiunile cu măști pot avea atât un caracter magic sau religios, cât și unul laic, de tip politic sau ludic. Măștile pot intermedia rituri de divinație, de vindecare, acțiunile șamanice, riturile de trecere, riturile de contestare, numeroase rituri calendaristice (fie agrare, fie vânătorești) etc. Atunci când procesiunile cu măști durează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
arhicunoscut (vezi exemplele din A. Cohen, 1993; D. Kertzer, 2002, pp. 160-166), iar transformarea unui charivari În mișcare de protest ori revoltă armată este frecvent menționată În literatura de specialitate (E.P. Thompson, 1981, pp. 276-280). De asemenea, riturile de tip magic (divinația, purificările prin lustrații sau foc, magia verbală etc.) sunt prezente În numeroase ceremonii politice. În această situație este greu de spus dacă o anumită manifestare este un rit politic „În sine” sau o adaptare la un context politic a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de ritualuri. Elementul dominant este procesiunea (funerară): ea cunoaște o ceremonie majoră (către locul incinerării) și o multiplicare În ceremonii locale, cu urnele consacrate de cenușa liderului (către locul unde sunt expuse). Alături de aceste procesiuni apar ceremonii funerare tradiționale, acte magice de purificare, acte magice de transfer de putere prin contactul cu un obiect sacru, ofrande și diverse ceremonii politice. Prima procesiune mobilizează un număr impresionant de participanți, care parcurg un traseu ce leagă diferitele „centre” simbolice, sinteză a imaginii Puterii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este procesiunea (funerară): ea cunoaște o ceremonie majoră (către locul incinerării) și o multiplicare În ceremonii locale, cu urnele consacrate de cenușa liderului (către locul unde sunt expuse). Alături de aceste procesiuni apar ceremonii funerare tradiționale, acte magice de purificare, acte magice de transfer de putere prin contactul cu un obiect sacru, ofrande și diverse ceremonii politice. Prima procesiune mobilizează un număr impresionant de participanți, care parcurg un traseu ce leagă diferitele „centre” simbolice, sinteză a imaginii Puterii politice (vezi analizele din
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sacru prezenta perspectiva reginei-mamă, afirmând că supușii sunt dușmanii regelui și fac vrăji Împotriva lui. Aceste condamnări prezentate sub forma unor cântece sacre erau urmate de alte cântece, cu aluzii istorice și moralizatoare. Între timp regele este tratat cu plante magice și este Înconjurat de gărzile regale. Apoi este intonat un alt cântec de condamnare a regelui. Brusc, acesta este Întrerupt de strigătul preotului: „Afară cu străinii”, referindu-se la orice persoană care nu se supune și nu aduce omagii regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rude și alți demnitari prezenți, care nu Îl susțin pe rege, părăsesc locul. Regele reapare fără masca demonică și arunca un „calabash” verde către războinicii, care Îl prind pe un scut negru. Murdăria regelui și a populației, În forma substanțelor magice consumate, este arsă, iar ritul de purificare se Încheie cu laude aduse regelui, dansuri și ospețe. (Textul de față repovestește sintetic descrierile etnografice consemnate În M. Gluckman, 1963, pp. 110-123.) În interpretarea lui Gluckman, acest complex ceremonial este construit pe
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
condițiile și formele renașterii și instituirii unei lumi mai bune (miturile milenariste); b) prezentarea sfârșitului vieții individuale și a călătoriei sufletului către „lumea de dincolo”. Imaginile lumii de dincolo sunt activate de numeroase rituri: ele apar În cele de vindecare magică, În descrierea călătoriei În spațiul spiritelor și luptei șamanului cu duhurile rele, În riturile funerare, În care practicile ceremoniale sunt justificate prin prezentarea călătoriei presărate cu obstacole către tărâmul celor morți, În riturile calendaristice, În care prezența agresivă a figurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
extatice, În urma cărora s-au Întâlnit cu spiritele strămoșilor și au primit revelația sfârșitului lumii, a soluțiilor de salvare a neamului lor și a mijloacelor rituale prin care acest proces poate fi controlat - prin transă În primul caz, prin practici magice și ofrande În al doilea (sinteze În K. Burridge, 1972, pp. 127-136; M. Eliade, 1997, pp. 141-145; M. Harris, 1991, pp. 309-311; E.A. Hoebel, E. Frost, 1976, pp. 52-54) Miturile „marii treceri” În unele sisteme mitologice sau religioase, „marea trecere
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
i-a dat viață și cu care, mai târziu, după ce și-a omorât fără să știe tatăl, a comis incestul. La fel, cântecele funerare din folclorul românesc pun accentul pe călătoria inițiatică și eforturile de separare (prin gesturi de sorginte magică) de lumea celor vii, fără a fi foarte preocupate de stabilirea unor ierarhii a meritelor pământești și, În funcție de acestea, a unei „distribuiri” a celui dispărut Într-un anumit sector al lumii de dincolo. Din cântecele funerare se desprinde o geografie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de faptele făcute În timpul vieții; ea depinde de cunoașterea tainelor sacre ale călătoriei dintre lumi (bocetul efectuând această inițiere) și de Îndeplinirea corectă a riturilor de trecere de către cei rămași În lumea de aici (aceștia vor dota sufletul cu obiectele magice ajutătoare: bănuțul pentru tâlharii de la vămi, găina de pomană pentru stingerea focului, paloșul pentru a fi dat Sfintei Maria, apa aruncată pe mormânt pentru a fi băută pe lumea cealaltă etc.). Religia creștină a cunoscut numeroase elaborări mitologice și reconfigurări
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
păcălitorul inteligent și ironic, dar și păcălitul și victima acțiunilor sale. Prin acțiunile lor, acest tip de personaje, ca și eroii „majori”, ajută oamenii să stăpânească focul, tehnicile agrare, tehnicile culinare, să scape de unele figuri răuvoitoare, să afle formule magice etc. În spațiul indo-european, miturile eroilor sunt corelate cu cele ale divinității supreme și cele ale divinităților vegetale În ceea ce Georges Dumézil (sinteze În 1968 și 1971) a numit „organizarea tripartită” a societății. Savantul amintit a dovedit, În numeroase lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
am propus să se numească (cu un termen poate nefericit ales, dar care a intrat În limbajul de specialitate) structura celor trei funcțiuni: dincolo de preoți, războinici și producători, mai importante decât aceștia, sunt articulate cele trei funcții, ierarhizate - de suveranitate magică și juridică, de forță, În principal războinică, de abundență fecundă. Pentru foarte mulți cercetători, temele mitice eroice se află În corelație cu riturile de inițiere masculină și cu confreriile de războinici (vezi, Între alții, G. Dumézil, 1929, 1939, 1942; M.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Înseamnă că elementele mitice sunt extrase și tratate ca atare de către cercetător, mai mult pe baza unor analogii de conținut și mai puțin prin invocarea altor atribute specifice mitului (legătura cu ritul, statutul de poveste adevărată, exemplară, revelatoare, liminalitatea, funcțiile magice etc.). Altfel spus, aceste elemente sunt decontextualizate, eliberate de funcțiile actuale și proiectate către un posibil trecut În care ar fi putut avea funcții, sensuri și utilizări mitice. În abordarea culturii populare românești s-au configurat două mari curente: a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1912; M. Olinescu, 1944; A. Oișteanu, 1987; Gh. Mușu, 1983; R. Vulcănescu, 1986. Aceștia Își elaborează studiile printr-un efort de „decojire” a faptelor de folclor de elementele cu valoare utilitară sau estetică, pentru a scoate la iveală grăuntele mitic, magic sau ritualic cu ajutorul căruia pot reconstitui o „mitologie” fie arhaică și pierdută, fie permanentă, dar „virtuală”, ascunsă În interstițiile culturii populare; b) un alt grup privește mitul ca o subspecie oarecare a folclorului: această linie de cercetare, inițiată de B.P.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ș.a.m.d.; c) temele etiologice, În care se adună istorisirile legate de acțiunea unor protagoniști benefici sau malefici (precum Maica Domnului, Dracul, Solomonarul, Meșterul Manole, Ielele, Toderii, Priculicii, Joimărița) care, folosindu-se de operatori mitico-magici precum vraja, dansul, darul magic, obiectul fermecat, sacrificiul etc., fie făuresc diverse lucruri ieșite din comun, fie le strică pe cele ce sunt, fie instituie noi relații Între oameni, oameni și alte ființe, oameni și lucruri; d) tema eroică, ce consacră Înfruntarea (fie directă, de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
deseori derutantă varietate. În consecință, folosind diverse instrumente de analiză, studiile consacrate inventarului mitic românesc au tins Întotdeauna spre atingerea acestui nucleu originar. Traseul deschide Însă calea unor alte analize, dedicate „gândirilor” (sau „logicilor”) care sub creația folclorică, fie ele magice, mitice, religioase, empirice, estetice etc. Stabilirea originii miturilor autohtone a generat o bogată literatură de specialitate. Metoda comparativă, aplicată fie cu rigoare științifică, fie fără nicun fel de limite conceptuale, a permis cele mai neașteptate conexiuni, uneori convingătoare, alteori excesive
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vezi S.F. Marian, 2000 și T. Pamfile, 2006). Cercetătorii mitologiei românești nu au la dispoziție un corpus propriu de studiu, ci fac apel la marile colecții de texte populare, În special la cele referitoare la credințe, legende, acte rituale și magice, folclorul ciclurilor calendaristice etc. Frecvent, aceste texte și mărturii apar sub forma unor cataloage, fiind ordonate tematic, după un anumit criteriu de clasificare: sărbătorile calendaristice și riturile de trecere (la I. Ghinoiu, 1988; S.F. Marian, 1994, 1995; S. Mangiuca, 1881
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
al acțiunii În raport cu existența omului). Analiza lui Victor Kernbach, inevitabil sumară În contextul cărții amintite, suferă din pricina unei selecții total arbitrare a ființelor considerate mitologice (sunt excluse figurile majore, precum animalele cosmogonice și funerare sau plantele cu valori sacrale și magice). În schimb sunt amplu comentate figuri nereprezentative precum Goga, Pâca, Antipa, Chira Chiralina, Inia Dinia etc.). De asemenea, extrem de discutabile sunt și tehnicile de determinare a semnificațiilor mitologice (bazate pe analogii superficiale și pe asocieri hazardate). Autorul fixează 18 clase
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]